Somaţie de plată; condiţii de admisibilitate

Sentinţă civilă 1875 din 06.11.2012


Prin cererea înregistrata sub nr.2638/329/2012 la data de 03 octombrie 2012, creditoarea SC S SRL, prin reprezentantul sau legal J. T., a solicitat instantei emiterea unei somatii de plata împotriva debitoarei  SC E. SRL, reprezentata prin administrator C. C., cu privire la suma de 14316,03 lei (2590 euro fara TVA), reprezentând contravaloarea materialelor pe care ea le-a livrat debitoarei, în baza contractului de executie nr.527/13.11.2009;

 Creditoarea a mai solicitat: reactualizarea pretului, pe baza cursului de schimb valutar, penalitati de întârziere în functie de dobânda de referinta a BNR, calculata pâna la pronuntarea sentintei, si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, creditoarea a aratat ca, în baza contractului nr.527/13.11.2009, pe care ea l-a încheiat cu SC E. SRL, aceasta din urma, în calitate de client, a achizitionat materiale si servicii.

Valoarea produselor si serviciilor achizitionate de debitoare este de 14316,03 lei (2590 euro fara TVA).

Desi ea, creditoarea, si-a îndeplinit, în totalitate, obligatia de livrare a produselor, debitoarea nu si-a respectat obligatia de plata, asa cum rezulta din facturile anexate cererii.

Prin adresa nr.627, la data de 25.06.2012, au încercat sa solutioneze litigiul pe cale amiabila, însa debitoarea nu a dorit sa semneze procesul verbal de conciliere, din data de 10 iulie 2012.

Creditoarea a apreciat ca, în cauza, sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.1 din OG nr.5/2001, creanta sa fiind certa lichida si exigibila.

În drept si-a întemeiat cererea pe dispozitiile OG nr.5/2001, art.969, 970,1066 si urmatoarele Cod civil, art.1073, art.1361 Cod civil, art. 43 Cod comercial, OUG 119/2007 si art.274 Cod procedura civila.

A anexat cererii (în copie): contract nr.527/13.11.2009, adresa nr.356/25.05.2011, notificari, confirmare de primire, factura si anexa la factura seria SIPA nr.605/13.03.2012, factura seria SIPA nr.612/30.03.2012, confirmari de primire, factura seria SIPA 002/18.06.2012 si anexa la factura, note de inventar, convocare la conciliere directa si tabel.

Debitoarea a formulat întâmpinare (filele 38-40), prin care a solicitat respingerea cererii creditoarei, ca fiind neîntemeiata.

În motivarea cererii sale, debitoarea a aratat ca si-a îndeplinit obligatiile asumate prin contractul de executie nr.527/13 noiembrie 2009.

Între ea, creditoare si beneficiar, respectiv SC A. G. R. SRL, nu s-a încheiat si un act aditional la Contractul economic de livrare la cheie, prin care partile semnatare sa prevada modificari sau suplimentari de lucrari pe care ea, debitoarea, sa fie obligata sa le plateasca creditoarei.

Asadar ea nu poate fi obligata la plata unor lucrari suplimentare, nerecunoscute de partile implicate.

În vederea lamuririi acestui aspect, ea, debitoarea, a încercat restabilirea dialogului cu beneficiarul propriu, SA A. G. R. SRL, acesta din urma sistând lucrarile efectuate de catre SC S. SRL, întrucât calitatea acestora era necorespunzatoare cerintelor sale iar, pe de alta parte, lucrarile suplimentare au fost efectuate, asa cum a aratat mai sus, fara a se fi încheiat un act aditional la contractul initial.

Cât priveste penalitatile de întârziere, solicitate de creditoare, debitoarea a solicitat respingerea cererii, întrucât creditoarea nu a aratat, în concret, cuantumul acestora.

În drept si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art.115-119 Cod procedura civila.

A anexat cererii (în copii certificate): facturi fiscale seria SIPA nr.425/15.03.2010, nr.432/05.03.2010, nr.442/25.06.2010, nr.465/04.09.2010, nr.467/21.09.2010, anexe la facturi si ordine de plata.

Creditoarea a raspuns întâmpinarii debitoarei, prin cererea depusa la data de 30.10.2012 (filele 67-69).

Aceasta a precizat ca a încheiat contractul cu SC E SRL pentru o terta societate, dar ca nu exista clauze care sa arate dependenta de tert a platilor catre ea, creditoarea.

Conform art.5.4 din contract, în termen de 15 zile de la sistarea sau amânarea lucrarilor, SC E. SRL (în calitate de beneficiar), s-a obligat sa plateasca executorului/livratorului (SC SIPA SRL), prestatiile deja efectuate si predarea facturii fiscale la beneficiar.

Potrivit aceluiasi contract, plata urma sa se faca prin ordin de plata, pe baza facturii emise de livrator/executant, în termen de 5 zile.

Neplata serviciilor /lucrarilor la termenele stabilite de beneficiar, conform art.9.2 si 9.3 din contract, atrage perceperea unor penalitati în cuantum de 0,15%, pentru fiecare zi de întârziere, ce pot depasi suma asupra careia se calculeaza.

De asemenea, la art.12 pct.5 din contract, s-a prevazut ca, daca partea careia i s-a adresat notificarea nu raspunde în termen de 5 zile calendaristice, de la data primirii, se considera ca aceasta si-a însusit cele cuprinse în notificare.

Creditoarea a mai aratat ca tertul a comunicat SC E. SRL, prin atasamentul emailului din 19.08.2011, un tabel al verificarilor sale de inventar, cu materialele gasite în teren (montate si conectate, în care se regasesc si cantitatile continute în documentele financiare de plata restante, ale SC E. SRL catre SC S SRL.

A apreciat ca detine o creanta certa, lichida si exigibila.

Creditoarea a solicitat ca penalitatile de întârziere sa se calculeze în moneda europeana, transformata la cursul zilei al BNR, de la a sasea zi dupa factura SIPA nr.605/13.03.2012; valoarea calculata de la 19.03.2012 pâna la 30.10.2012 este de 4173,13 euro fara TVA, platibila la cursul BNR din ziua facturarii, conform documentului anexat.

A solicitat si cheltuieli în valoare de 4295,17 lei) calculate pâna la 30 octombrie 2012), reprezentate de c/v uzurii mijlocului de transport, contravaloarea combustibilului folosit pentru deplasare, a materialelor consumabile aferente întretinerii mijlocului de transport, a timpului necesar studiului documentelor emise de debitoare si întocmirii raspunsului la întâmpinare si a consultantei juridice.

A anexat cererii: (în copii certificate: calcul daune –interese suplimentare, tabel calcul dobânda, mesaje email, adresa, proces verbal de predare primire în custodie, tabel, act aditional la contractul 527/2002 (nesemnat de parti), nota renuntare contract, nota comanda suplimentara contract, lista documente transmise.

Debitoarea a mai depus la dosar: convocare la conciliere, contract economic de livrare la cheie si anexa nr.1 a contractului nr.527/13 noiembrie 2009, încheiate între SC E. SRL si SA A. G. R. SRL.

La solicitarea instantei, în sedinta publica din data de 30 octombrie 2012, reprezentantul creditoarei a precizat ca obiectul contractului încheiat între SC S SRL si SC E SRL îl reprezinta achizitia si montarea de echipament, al carui beneficiar final este SC A. G. R SRL.

Contractul nr.527/13.11.2009 este încheiat între SC E. SRL în calitate de executant,  si SC A. G. R. SRL, în calitate de beneficiar final , si are ca obiect montarea unui sistem de televiziune cu circuit închis, sistem antiefractie si sistem control acces. La rândul sau, SC E. SRL a încheiat un contrat de subantrepriza cu SC S SRL.

Reprezentantul creditoarei a mai aratat ca SC S SRL a efectuat lucrari pâna la data de 30.09.2010, iar factura a carei contravaloare o solicita a fi achitata de debitoare reprezinta contravaloarea unor materiale care nu au fost mentionate în contractul de baza, dar care au fost executate si recunoscute de catre beneficiarul SC A. G. R. SRL si implicit de catre SC E SRL.

Analizând materialul probator administrat în cauza, respectiv sustinerile partilor, coroborate si cu înscrisurile depuse de acestea, la dosar, instanta retine ca între SC E. SRL, în calitate de executant, si SC A. G. R. SRL, în calitate de beneficiar final, s-a încheiat contractul economic de livrare la cheie nr.527/13 noiembrie 2009, având ca obiect montarea si punerea în functiune de catre executant a unui sistem de televiziune cu circuit închis, a unui sistem antiefractie si a unui sistem control acces.

Între SC E. SRL, în calitate de  beneficiar, si SC SIPA SRL, în calitate de executant s-a încheiat contractul economic de livrare la cheie nr.527/13 noiembrie 2009, ce reprezinta un contract de subantepriza de lucrari.

Cât priveste admisibilitatea cererii creditoarei SC S. SRL, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art.2 alin.(1) din OUG nr.119/2007, dispozitiile acestui act normativ se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatiile de plata a unor sume de bani care rezulta din contractele comerciale.

În cauza, aceste dispozitii legale nu pot fi aplicate deoarece, asa cum au precizat partile, lucrarile a caror contravaloare o solicita creditoarea SC SI SRL, nu au fost mentionate în contractul încheiat între ele.

În ceea ce priveste dispozitiile art.1 alin.1 din OG nr.5/2001 instanta retine ca procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului, în scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Din analiza acestor dispozitii legale, rezulta conditiile speciale de admisibilitate a cererii de emitere a somatiei de plata, respectiv conditia potrivit careia creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa sa constea în îndatorirea debitorului de a plati o suma de bani, conditia potrivit careia creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila iar a treia conditie de admisibilitate se refera la mijlocul de proba prin care se face  dovada creantei pretinse de creditor, în sensul ca pot fi folosite numai înscrisurile.

În speta, creanta are la baza facturi întocmite de creditoare pentru lucrari suplimentare fata de cele mentionate în contractul partilor, asa cum acestea au precizat, lucrari neagreate de catre beneficiarul lor, SC A. G. R. SRL, asa cum rezulta din adresa nr.1130/25.10.2012, pe motiv ca lucrarile executate prezinta deficiente si presupun si o crestere nejustificata a costurilor.

Or, prin sintagma „înscris însusit de parti” (deci si de debitor), din art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, legiuitorul a intentionat sa sublinieze ca înscrisul constatator al creantei trebuie sa fie un înscris propriu-zis, care sa nu mai necesite completarea cu alte mijloace de proba.

În speta, instanta nu poate verifica sustinerile partilor, respectiv daca lucrarile executate de creditoare pentru beneficiarul lucrarii, SC A. G. R. SRL, si a caror contravaloare o solicita, sunt conforme, decât în baza unei expertize tehnice de specialitate, proba inadmisibila în procedura somatiei de plata.

Pentru aceste considerente, instanta va respinge, ca inadmisibila cererea creditoarei SC SIPA SRL,  urmând ca aceasta sa-si valorifice pretentiile sale în conditiile procedurii de drept comun.

Va lua act ca debitoarea nu solicita cheltuieli de judecata.