Subiect activ al contravenţiei. Nelegalitatea sancţionării administratorului societăţii pentru fapta contravenţională a persoanei juridice

Sentinţă civilă 1043 din 18.11.2010


Prin Sentinta civila nr. 1043/18.11.2010, Judecatoria Videle a admis plângerea formulata de petentul IC, în contradictoriu cu intimata Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Teleorman, astfel cum a fost precizata si a dispus anularea procesului-verbal de contraventie seria TR nr. 0001267/ 16.09.2010.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca prin procesul-verbal de contraventie contestat, petentul I C a fost sanctionat cu amenda în suma de 1000 lei în baza art. 4 lit. a pct.1 din HG nr. 984/2005.

S-a mentionat ca la data de 16.09.2010, orele 16.oo, în urma unui control sanitar veterinar efectuat de la punctul de lucru al SC J I SRL, s-a constatat ca personalul angajat nu purta echipament de protectie si nu avea examen coproparazitologic efectuat din data de 12.02.2010.

Fata de cele constatate, sanctiunea a fost aplicata persoanei fizice IC, astfel cum rezulta din partea finala procesului-verbal.

Potrivit art. 4 lit. a pct. 1 din HG nr. 984/2005, constituie contraventie manipularea produselor alimentare cu încalcarea normelor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.

În cazul faptelor savârsite de persoane fizice sanctiunea aplicabila este amenda de la 600 lei la 1200 lei, în cazul faptelor savârsite de persoanelor juridice sanctiunea este amenda de la 2000 lei la 10.000 lei.

Potrivit art. 1 alin. 1 lit. a, Capitolul I din Regulamentul ( CE ) nr. 852/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29.04.2004 privind igiena produselor alimentare, responsabilitatea principala pentru siguranta alimentara revine operatorului din sectorul alimentar.

În conformitate cu pct. 1, Capitolul VIII din acelasi regulament, fiecare persoana care lucreaza într-o zona în care se manipuleaza produse alimentare trebuie sa respecte un nivel ridicat de igiena personala si sa poarte îmbracaminte adecvata si curata si, dupa caz, îmbracaminte de protectie.

În raport de aceste dispozitii si de continutul faptei incriminate de art. 4 lit. a pct. 1 din HG nr. 984/2005, rezulta ca subiect activ al contraventiei poate fi operatorul economic sau persoana care manipuleaza produsele alimentare, dupa caz.

În aceste conditii, instanta a apreciat ca sanctionarea contraventionala a petentului este nelegala, câta vreme raspunderea apartine societatii SC J I SRL, în calitate de operator economic sau, dupa caz, personalului angajat.

Chiar daca petentul este administratorul SC J I SRL, acesta nu poate fi tras la raspundere pentru fapta imputata persoanei juridice, în lipsa unui temei legal. Calitatea de administrator al societatii în vedere numai reprezentarea acesteia.

Prin procedeul adoptat de agentul constatator, de sanctionare a administratorului, sanctiunea pecuniara ( amenda) se rasfrânge asupra patrimoniului petentului ( persoana fizica) si nu al societatii pe care acesta o reprezinta, ceea ce nu este acceptat, din moment ce petentul nu a savârsit contraventia în plan obiectiv.