Amenda

Sentinţă civilă 3008 din 06.08.2009


Prin procesul-verbal încheiat la …..2009 de I.P.J Salaj, s-a aplicat amenda de 540 lei contravenientului MA pentru savârsirea faptei prevazute si sanctionate de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002, constând în aceea ca, la data de  …..2009, ora 12,03, a condus autoturismul …. prin localitatea Sîncraiu Almasului, cu viteza de 108,6 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar. Totodata, s-a retinut permisul de conducere al contravenientului în vederea suspendarii.

Împotriva procesului-verbal a formulat plângere contravenientul, la data de  05.05.2009, solicitând anularea acestuia. Plângerea este formulata în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, ulterioara datei încheierii acestuia.

În motivare, petentul a aratat ca nu se face vinovat de savârsirea faptei, nu a condus autovehiculul în acea zi, fapt a fost comisa de numitul NB, care a comunicat în fals datele personale ale petentului.

Prin referat care tine loc de întâmpinare, organul constatator intimat Inspectoratul de Politie Judetean Salaj a solicitat respingerea plângerii ca nefondata, aratând ca fapta savârsita de petent este confirmata de forta probanta a procesului-verbal si a unui mijloc tehnic certificat potrivit legii, se încadreaza în textul legal sanctionator, iar petentul nu-si poate sustine cu probe nevinovatia.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine starea de fapt descrisa în procesul-verbal.

Fotografiile obtinute printr-un mijloc tehnic certificat potrivit legii (f.7-8) constituie proba indubitabila cu privire la viteza autovehiculului condus de petent.

Dovada relevanta în ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu un mijloc tehnic este dovada omologarii acestuia si verificarii lui metrologice, în conditiile art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002 republicata. Aceasta dovada a fost facuta de organul constatator (f.6).

Normativele cu privire la utilizarea aparatelor radar contin norme tehnice îndrumatoare pentru operatori, fiind cu atât mai putin obligatorii pentru instanta. Singurele norme obligatorii sunt dispozitiile legii, or, câta vreme aparatul este omologat, verificat metrologic si a fixat si reprodus video viteza autovehiculului condus de petent, instanta constata, în conditiile legii, savârsirea faptei de catre petent.

Organului constatator intimat i s-au comunicat datele personale ale petentului de catre proprietarul autovehiculului, care avea aceasta obligatie legala. Asa fiind, petentul avea sarcina de a produce dovada contrara, fapt pe care nu l-a realizat.

Fapta savârsita de petent este prevazuta si sanctionata de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002. Viteza legala pentru sectorul de drum pe care circula petentul este de maxim 50 km/h, conform art. 49 alin.1 din ordonanta.

Este sanctionata cu amenda categoria a IV-a si aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Petentul a depasit acest maxim legal de viteza cu 58,6 km/h. În raport de aceasta împrejurare, sanctiunile au fost legal individualizate, respectând prevederile art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.

Prin urmare, plângerea petentului este nefondata si instanta o va respinge ca atare.

(Sentinta Civila  3008/06 august 2009 nepublicata)

Domenii speta