Fond funciar

Sentinţă civilă 616 din 09.06.2009


Prin cererea înregistrată sub nr. 1235/339/2009, din 04.08.2009, petenta C A, în contradictoriu cu intimaţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a com. Bragadiru, , Primarul Comunei Bragadiru, , Comisia Judeţeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, şi A.D.S. – Reprezentanta Teleorman, a formulat plângere prin care a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea intimatelor la punerea efectivă în posesie pentru suprafaţa de 7,75 ha teren extravilan, din domeniul privat al com. Bragadiru, jud. Teleorman, sub sancţiunea obligării intimatelor la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere; obligarea intimatelor la eliberarea titlului de proprietate suplimentar pentru suprafaţa de 7,75 ha teren extravilan, sub sancţiunea obligării acestora la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere; obligarea intimatei A.D.S. Teleorman la semnarea protocolului de predare-primire a terenului agricol necesar retrocedării între A.D.S. Teleorman şi Comisia Locală Bragadiru, Teleorman, sub sancţiunea obligării acesteia la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere; obligarea intimatei A.D.S. Teleorman la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea plângerii petenta a arătat că, prin sentinţa civilă nr.60/14 feb. 2005 a Judecătoriei Zimnicea, modificată prin decizia civilă nr. 171A din 25 mai 2005 a Tribunalului Teleorman ( hotărâri definitive şi irevocabile şi investite cu formulă executorie) s-a admis plângerea sa şi s-a dispus ca să-i fie restituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 7,75 ha fâneţe şi a obligat pârâtele Comisia Locală Bragadiru şi Comisia Judeţeană Teleorman de Fond Funciar la atribuirea efectivă a acestei suprafeţe pe vechiul amplasament iar, dacă aceasta nu este posibilă, atribuirea unei suprafeţe echivalente de 7,75 ha din rezerva constituită de  Comisia Locală Bragadiru, judeţul Teleorman, precum şi la eliberarea titlului de proprietate suplimentar pentru suprafaţa de 7,75 ha teren.

Petenta a precizat că, până în prezent nu a fost pusă în posesie şi nici nu i s-a eliberat titlul de proprietate suplimentar.

Conform adresei nr. 39889/ 13 dec. 2006 a Prefectului Judeţului Teleorman, petenta a arătat că intimata Comisia Judeţeană Teleorman a solicitat Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman să întocmească de urgenţă procesele verbale de delimitare, conform anexei 30 validată şi aprobată de A.D.S. Teleorman ca amplasament pe teritoriul cadastral al com. Năsturelu, întrucât nu exista teren disponibil la Comisia Locală Bragadiru.

După aprobarea amplasamentului pe teritoriului com. Năsturelu şi întocmirea procesului verbal de delimitare, petenta a susţinut că s-a transmis de către Comisia Judeţeană Teleorman A.D.S., spre semnare, protocoalele de predare-preluare a suprafeţelor necesare punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite, între acestea figurând şi ea, petenta.

Petenta a arătat că A.D.S. a răspuns intimatei Comisia Judeţeană Teleorman, prin adresa nr. 12344/ 10 aprilie 2008, că suprafaţa solicitată nu poate fi predată, întrucât terenurile intră sub incidenţa art. 221 din Legea nr. 1/2000 şi, pentru ca A.D.S. să semneze protocoalele de predare-preluare, este necesar să se valideze alte amplasamente.

Prin adresa nr. 41521/31 oct. 2007, petenta a susţinut că intimata Comisia Judeţeană Teleorman a solicitat Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare – Sucursala Olt-Argeş, să confirme că terenurile agricole unde urma să se facă punerea în posesie nu intră sub incidenţa art. 221 din Legea nr. 1/2000, iar, prin adresa nr. 3758/02 nov. 2007, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare – Sucursala Olt-Argeş a confirmat că terenurile nu intră sub incidenţa art. 221 din Legea nr. 1/2000.

Cu toate acestea petenta a susţinut că A.D.S. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a refuzat să semneze protocoalele de predare-preluare a acestor terenuri, susţinând, fără temei, că acestea intră sub incidenţa art. 221 din Legea nr. 1/2000.

În drept şi-a întemeiat plângerea pe disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991, art. 51 -59 din aceeaşi lege, dispoziţiile Legii nr. 1/2000 şi Legii 247/2005.

A anexat plângerii (în copii certificate): încheiere + sentinţa civilă nr. 60/14 februarie 2005 pronunţate de Judecătoria Zimnicea, decizia civilă nr. 171A/25 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, împuternicire avocaţială, adresele nr. 39889/13 dec. 2006, nr. II/A46 din 02 feb. 2006, nr. II/FF 42789 din 16 iulie 2008, nr. FF 41521 din 31 oct. 2007 şi nr. 758 din 02.11.2007.

Intimatul –  a formulat întâmpinare ( filele 25 -26), prin care a arătat în esenţă că, deşi s-au făcut toate demersurile legale pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti, nici până în prezent nu s-a încheiat protocolul de predare-preluare a suprafeţei de teren.

Intimatul a solicitat respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind obligarea la punerea în posesie sub sancţiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, deoarece el a avut o atitudine activă în executarea obligaţiei de punere în posesie a petentei, astfel că apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 64 din Legea 18/1991.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii 18/1991 republicată, HG  nr. 890/2005, cu modificările ulterioare şi Codul de procedură civilă.

A anexat cererii ( în copii certificate):  adresele nr. 36948/13 dec. 2005, nr. 3436/12.04.2007, nr. 3433/12.04.2007, nr. 2484/02.03.2007, nr. 631/23.01.2006, hotărârea nr. 13633 din 11.11.2005 a Comisia Judeţene Teleorman şi plan de situaţie.

Intimata A.D.S. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare (filele 49-56), prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale civile a A.D.S. Teleorman, cu motivarea că intimata A.D.S. Teleorman nu are personalitate juridică, fiind doar o reprezentanţă teritorială a A.D.S., aceasta din urmă având personalitate juridică şi putând sta în justiţie.

A invocat şi excepţia  lipsa calităţii procesuale pasive a A.D.S., arătând în esenţă că instanţa de judecată nu poate obliga A.D.S. să încalce procedurile legale şi să o oblige la predarea suprafeţei de teren solicitată fără o verificare prealabilă a legalităţii documentaţiei şi nici să o oblige la predarea unei suprafeţe de teren care nu este retrocedabilă.

Intimata A.D.S. a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei C A, susţinând că, potrivit art. 9 din HG nr. 626/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, această calitate o are doar Comisia Judeţeană Teleorman, astfel că petenta nu poate cere, în cadrul unei acţiuni directe, obligarea sa la semnarea  protocolului de predare – primire a terenului agricol necesar retrocedării, între A.D.S. Teleorman şi Comisia Locală Bragadiru.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, arătând în esenţă că suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului litigiu se încadrează în categoria de terenuri la care sunt aplicabile art. 221 din Legea nr. 1/2000.

În ceea ce priveşte daunele cominatorii, intimata a susţinut că, obligarea sa la plata acestora până la îndeplinirea obligaţiei de a încheia un protocol de predare-primire a suprafeţei de 7,75 ha teren pe raza com. Năsturelu, cu  comisia locală este neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea petentei ca, prin hotărârea ce se va  pronunţa, ea, intimata, să fie obligată exclusiv la plata cheltuielilor de judecată, intimata a arătat, în esenţă, că nu poate fi reţinută în sarcina sa o culpă exclusivă în îndeplinirea solicitărilor petentei.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare, HG 626/2001, HG 890/2005 şi art. 115-118 Cod proc. civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 814/29.09.2008, Judecătoria Zimnicea a admis acţiunea formulată de reclamanta CA; a obligat intimata A.D.S. Teleorman să încheie protocolul de predare-primire a terenului agricol în suprafaţă de 7,75 ha, cu Comisia locală Bragadiru; a obligat intimata A.D.S. Teleorman la plata daunelor cominatorii în sumă de 50 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la executarea obligaţiei; a obligat intimaţii  să efectueze demersurile necesare pentru eliberarea titlului de proprietate şi pentru punerea efectivă în posesie a reclamantei şi a obligat intimata A.D.S. Teleorman la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimata A.D.S.

Prin decizia civilă nr. 129R/20 feb. 2009, Tribunalul Teleorman a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a motivat că, din practicaua sentinţei recurate, nu rezultă cu claritate că prima instanţă a pus în discuţia părţilor şi s-a pronunţat asupra excepţiilor privind lipsa capacităţii procesuale civile a  A.D.S. – reprezentanţa Teleorman, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a A.D.S..

Totodată Tribunalul Teleorman a stabilit că, la rejudecarea cauzei, prima instanţă urmează să verifice dacă A.D.S. – reprezentanţa Teleorman are sau nu organe proprii de conducere.

După casare cu trimitere, cauza a fost înregistrată la această instanţă sub nr. 1235.1/339/2008, din 06.04.2009.

La data de 16.04.2009, intimata Comisia Locală de Fond Funciar Bragadiru a formulat întâmpinare ( filele 9-12) prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind obligarea sa la punerea în posesie a petentei, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 18/1991, neputându-se reţine culpa sa în înmânarea titlului de proprietate sau în punerea în posesie.

A precizat că A.D.S., deşi obligată prin lege (art. 47 alin.(1) din HGR nr. 890/2005 şi art. 7 alin.(7) din Legea nr. 268/2001), refuză încheierea protocolului de predare - preluare.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 18/1991, HG 890/2005, Legii nr. 268/2001 şi Codului de procedură civilă.

A anexat cererii: adresele nr. 802/10.02.2009, nr. FF 41445/25.01.2008, nr. 42499/12.05.2008, nr. FF 41521/31.10.2007 şi nr. 3758/02.11.2007.

La aceeaşi dată a depus întâmpinare şi intimatul – Primarul Comunei Bragadiru ( filele 21-24) prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind obligarea la punerea în posesie, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 64 din legea nr. 18/1991.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 18/1991, HG nr. 890/2005, Legii nr. 268/2001 şi Codului de procedură civilă.

A anexat cererii: adresele nr. 802/10.02.2009, nr. FF 41445/25.01.2008, nr. 42499/12.05.2008, nr. FF41521/31.10.2007 şi nr. 3758/02.11.2007.

La data de 21.04.2009, a depus întâmpinare Comisia Judeţeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor ( filele 35-38), prin care a arătat că, pentru punere în executare a sentinţei civile nr. 60/14 feb. 2005, pronunţată de Judecătoria Zimnicea, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 171 A/25 mai 2005 a Tribunalului Teleorman, Comisia locală s-a adresat A.D.S. Teleorman pentru punerea la dispoziţie a amplasamentului necesar iar A.D.S. Teleorman a făcut cunoscut acesteia, prin adresa nr. 389/12.07.2006, că amplasamentul suprafeţei de 7,75 ha teren a fost stabilit pe teritoriul cadastral al com. Năsturelu.

În urma exprimării acordului de către petentă cu privire la acest amplasament propus de A.D.S. Teleorman, Comisia Locală a întocmit documentaţia necesară validării amplasamentului iar Comisia Judeţeană Teleorman a validat acest amplasament prin hotărâre nr. 16402/03.03.2008.

Cu toate că la documentaţia necesară încheierii protocolului de predare-primire a fost anexată şi adresa nr. 3758/02.11.2007 emisă de către Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare R.A. – Sucursala Olt-Argeş, din care rezultă că suprafaţa solicitată nu intră sub incidenţa art.221 din legea nr. 1/2000, A.D.S. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a comunicat, prin adresa nr. 12344/10.04.2008, că nu se poate încheia protocolul de predare deoarece aceste suprafeţe se încadrează la art. 221 din legea nr. 1/2000.

Intimata a mai susţinut că, potrivit art. 64 din legea nr. 18/1991, consideră că răspunderea civilă în ceea ce priveşte activităţile pregătitoare emiterii titlului de proprietate o are doar Comisia locală.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, intimata a mai arătat că neavând personalitate juridică, nu poate fi obligată la plata acestora.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp.  Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, modificate prin Legea nr. 247/2005, HGR nr. 890/2005 şi Codului de procedură civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, prin sentinţa civilă nr. 60/14 feb. 2005 pronunţată de Judecătoria Zimnicea, modificată prin decizia civilă nr. 171A/25 mai 2005 a Tribunalului Teleorman, a fost admisă plângerea petentei C. A, s-a dispus să-i fie reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 7,75 ha fâneţe, a obligat intimatele Comisia Locală Bragadiru şi Comisia Judeţeană Teleorman să-i atribuie această suprafaţă pe vechiul amplasament iar, dacă acest lucru nu este posibil, să-i atribuie o suprafaţă echivalentă de 7,75 ha din rezerva constituită la nivelul Comisiei locale. De asemenea intimatele au fost obligate şi la eliberarea unui titlu de  proprietate suplimentar pentru suprafaţa de 7,75 ha.

Pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, Comisia Locală Bragadiru s-a adresat A.D.S. reprezentanţa Teleorman pentru punerea la dispoziţie a amplasamentului necesar, deoarece la nivelul comunei Bragadiru, era un deficit de teren.

Prin adresa nr. 389/12.07.2006, A.D.S. reprezentanţa Teleorman a comunicat Comisiei Locale Bragadiru că amplasamentul suprafeţei de 7,75 ha teren, necesară punerii în posesie a petentei, a fost stabilit pe teritoriul cadastral al comunei Năsturelu.

În urma acordului exprimat de petentă cu privire la amplasamentul propus de A.D.S. reprezentanţa Teleorman, Comisia locală a întocmit documentaţia necesară iar Comisia Judeţeană Teleorman a validat amplasamentul prin hotărârea nr. 16402/03.03.2008.

Intimata – Comisia judeţeană Teleorman – a transmis A.D.S. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale documentaţia necesară încheierii protocolului de predare – primire, la care a fost anexată şi adresa nr. 3758/02.11.2007 emisă de către Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. – Sucursala Olt-Argeş din care rezultă că suprafaţa solicitată nu intră sub incidenţa art. 221 din legea nr. 1/2000.

Cu toate acestea, A.D.S. a comunicat intimatei Comisia Judeţeană Teleorman că suprafaţa de teren se încadrează la art. 221 din Legea nr. 1/2000, fiind realizate pe seama îndiguirilor, desecărilor şi a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare, astfel că nu se poate încheia protocolul de predare. ( adresa nr.12344/10.04.2008).

În ceea ce priveşti excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei C A, invocată de intimata A.D.S., instanţa o va respinge, cu motivarea că, aşa cum reiese din sentinţa civilă nr. 60/14 feb. 2005 a Judecătoriei Zimnicea, modificată prin decizia civilă nr. 171A/25 mai 2005 a Tribunalului Teleorman, petentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 7,75 ha teren, hotărâri ce nu au fost puse în executare până în prezent, obligaţia punerii în executare a acestora, revenind autorităţilor statului.

Petenta ca persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, poate să exercite toate demersurile necesare finalizării acestei proceduri şi intrării efective în deplinătatea prerogativelor dreptului său de proprietate.

Faptul că dispoziţiile legii nr. 268/2001 prevăd că predarea terenurilor se face pe bază de protocol încheiat între A.D.S. şi Comisia locală, nu exclude posibilitatea ca şi petenta să poată solicita, obligarea acestora la încheierea protocolului. În caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile constituţionale privind liberul acces la justiţie, art. 6 din C.E.D.O., precum şi art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei  capacităţii procesuale a intimatei A.D.S. reprezentanţa Teleorman, invocată de intimata A.D.S., instanţa o va admite, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 268/2001 şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.D.S., instanţa reţine că A.D.S. Teleorman nu are personalitate juridică, aceasta funcţionând ca birou judeţean în structura aparatului propriu al A.D.S..

Pe cale de consecinţă, capacitatea procesuală fiind o premisă a calităţii procesuale, instanţa va admite şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S. Teleorman.

În cea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.D.S. din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocată de aceasta, instanţa o va respinge, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.(3) din Legea nr. 268/2001, A.D.S. transmite terenurile care urmează a fi retrocedate comisiilor locale, la cererea comisiilor judeţene.

Instanţa va respinge şi excepţia inadmisibilităţii plângerii formulată de petentă, invocată de intimata A.D.S., deoarece, din materialul probator administrat în cauză, respectiv din adresa emisă de  Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. – Sucursala Olt-Argeş, aflată şi ea în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca şi A.D.S., instanţa reţine că suprafaţa solicitată de  comisiile de fond funciar pentru punerea în posesie a petentei,  amplasament propus de A.D.S. reprezentanţa Teleorman, nu intră sub incidenţa art. 221 din legea nr. 1/2000, modificată şi completată.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că intimata A.D.S. nu poate refuza transmiterea terenurilor şi semnarea protocolului, motiv pentru care, în baza art. 3 alin. (3) din Legea nr. 268/2001, va admite capătul de cerere privind obligarea intimatei A.D.S. la semnarea protocolului de predare-primire pentru suprafaţa de 7,75 ha teren extravilan, necesară retrocedării către petentă, în baza sentinţei civile nr. 60/14 feb. 2005 a Judecătoriei Zimnicea modificată prin decizia civilă nr. 171A/25 mai 2005 a Tribunalului Teleorman.

Va respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei A.D.S. reprezentanţa Teleorman la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, cu motivarea că aceasta nu are capacitate procesuală.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, instanţa reţine că, potrivit disp. art.64 alin.(1) din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţă iar, potrivit disp. alin.(2) ale aceluiaşi articol, dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de  proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanţă.

În cauză, instanţa constată că nu este vorba de un refuz al intimatei Comisia Locală de Fond Funciar Bragadiru de înmânare a titlului de proprietate sau de punere în posesie.

Chiar petenta a precizat, în plângerea sa, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, nu a fost posibilă din vina A.D.S. şi nu a  Comisiei Locale sau a Comisiei Judeţene.

Nefiind vorba de un refuz al Comisiei locale de îndeplinire a atribuţiilor ce-i revin şi,  nefiind în situaţia prevăzută de art. 64 din Legea nr. 18/1991, instanţa va respinge capetele de cerere privind obligarea intimatelor la punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, şi cel privind obligarea intimatelor la eliberarea titlului de proprietate suplimentar, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

În baza art. 274 Cod proc. civilă, instanţa va obliga intimata A.D.S. să plătească petentei CA suma de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat conform chitanţei anexate), cheltuieli făcute de petentă la rejudecarea cauzei după casare.

Instanţa nu poate reţine cheltuielile de judecată făcute de petentă în dosarul nr. 1235/339/2008, deoarece sentinţa civilă nr. 814/29.09.2008 a Judecătoriei Zimnicea a fost casată de Tribunalul Teleorman prin decizia civilă nr. 129R/20.02.2009.