Succesiune - ieşire din indiviziune

Sentinţă civilă 576 din 04.11.2009


Dosar Nr.373/829/2008

R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 576/04.11.2009

Şedinţa publică din 04.11.2009

Complet format din:

PREŞEDINTE : XX

Cu participare:

GREFIER : ZZ

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect” succesiune – ieşire din indiviziune”, formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâţii I. A., I. R., J. L., J.I., M. M., J. F., J. A., I. R., I. F., I. F.,  J. A., B. M., I. L..

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 28.10.2009, dezbateri consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ţ A

 Deliberând

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecăţii constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului  sub nr. 373/08.05.2008, reclamanta B. A. a chemat în judecată pe pârâţii I. A., I. R., J. L., J.I., M. M., J. F., J. A., I. R., I. F., I. F.,  J. A., B. M., I. L., pentru ca instanţa să dispună partajarea averii succesorale rămase după defuncţii G. Gh. şi G. M., şi ieşirea părţilor din starea de indiviziune.

În fapt a arătat reclamanta că toate părţile au calitate de moştenitori legali după cei doi defuncţi G. Gh., decedat la data de 22.01.1998 şi G.M., decedată la data de 26.05.1982, masa succesorală compunându-se dintr-o casă situată în satul Arini, comuna Găiceana, judeţul Bacău, compusă din două camere, un hol, o prispă, anexe şi suprafaţa de 4 ha 5256 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 617 şi următoarele din C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

Cererea a fost însoţită de acte depuse în fotocopie.

Părţile au solicitat şi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi cu efectuarea de expertize specialitatea topocadastru şi construcţii.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 22.01.1998 a decedat numitul G. Gh., iar la data de 26.05.1982 a decedat numita G. M., ambii cu ultimul domiciliu în comuna Găiceana, judeţul Bacău.

După cei doi defuncţi au rămas în calitate de moştenitori legali : I. A., I. L..descendenţi  de gradul I, cu o cotă de 1/5 din masa succesorală, J. A.,  J.L., J. I., J. F.,  M. M., în indiviziune, în calitate de moştenitori ai fiicei defuncţilor J.C., postdecedată la data de 07.01.2000, revenindu-le pe tulpină o cotă de 1/5 din masa succesorală, I. R., I. F., I..F., B. M. în indiviziune, în calitate de moştenitori ai fiicei defuncţilor I. C. postdecedată la data de 07.01.2000, revenindu-le pe tulpină o cotă de 1/5 din masa succesorală, constatând că J. A. şi I. L. sunt străini de moştenirea defunctei I. C. şi, implicit, de a defuncţilor G. M. şi G. Gh., conform certificatului de moştenitor nr. 01/08.01.2008 (fila 83 dosar).

Din probele administrate in cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, rezultă că masa succesorală după cei doi defuncţi se compune din următoarele bunuri: una casă situată în comuna Găiceana, satul Arini, judeţul Bacău, compusă din două camere, un hol, o prispă şi anexe, şi suprafaţa de 4 ha 5256 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008.

Pentru evaluarea masei succesorale şi formarea loturilor s-a dispus potrivit art. 673/6 Cod procedură civilă efectuarea unei expertize topocadastrale şi a unei expertize construcţii.

Expertiza topocadastrală a fost efectuată de d-nul expert Trânc Vasile, ataşată la dosar la filele 233 – 239.

Expertiza construcţii a fost efectuată de d-na expert Metelescu Maria - Irina, ataşată la dosar la filele 214 – 221.

Din concluziile rapoartelor de expertiză instanţa reţine că valoarea masei de partaj este de 17.384  lei .

Potrivit art. 728 Cod civil, instanţa urmează a dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune şi a dispune atribuirea de loturi.

La atribuirea loturilor instanţa va avea în vedere atât principiul împărţirii în natură, cât şi posesia bunurilor succesorale, cu precizarea că toate părţile s-au învoit cu privire la partajarea masei succesorale în sensul hotărât în cauză de către instanţă.

Instanţa va dispune potrivit art. 742 Cod civil egalizarea loturilor prin plata unor sulte.

Potrivit art. 276 Cod procedură civilă instanţa va dispune obligarea pârâţilor să plătească reclamantei B. A. cotă parte din cheltuielile de judecată.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa urmează a dispune conform dispozitivului ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite cererea formulată de reclamanta B.A., comuna G., satul A., judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâţii I. A., comuna G., satul A., judeţul Bacău, I. R. din mun. Bacău, strada Pictor Aman, bl.9, sc.B, ap.5, judeţul Bacău, J. A., comuna Găiceana, satul Arini, judeţul Bacău, I. R., comuna Găiceana, judeţul Bacău, J. L., mun. Braşov, Bulevardul Gării nr. 6, bl. 2, sc. A, ap.33,  J. I., mun. Bacău, str. George Bacovia nr. 68, sc.A, ap.10, Bacău, M. M., comuna Huruieşti, jud. Bacău, J. F., comuna Găiceana, sat Arini, jud. Bacău, I. F., comuna Găiceana, sat Arini, jud. Bacău,  I. F.,  comuna Găiceana, sat Arini, jud. Bacău, J. A., comuna Găiceana, sat Arini, jud. Bacău, I. L., Bucureşti, sect.1, str. Fiordului,nr.30, bl.1, sc. C, ap.44,  B. M., or. Petroşani, str. Gociu Nicuşor, bl. 19C, sc. 1, ap. 7, judeţul Hunedoara.

Constată că la data de 22.01.1998 a decedat G. Gh., cu ultimul domiciliu în comuna Găiceana, judeţul Bacău, iar la data de 26.05.1982 a decedat G. M., cu acelaşi domiciliu.

Constată că au calitatea de moştenitori legali după aceşti doi defuncţi:

- B. A., I. R. şi I. A, în calitate de descendenţi de gradul I, revenind fiecăruia câte o cotă de 1/5 din masa succesorală;

-  J. A., J.L., J. I., J. F., M. M., în indiviziune, în calitate de moştenitori ai fiicei defuncţilor J. C. postdecedată la data de 07.01.2000, revenindu-le pe tulpină o cotă de 1/5 din masa succesorală;

- I. R., I.F., I. F., B. M., în indiviziune, în calitate de moştenitori ai fiicei defuncţilor I. C. postdecedată la data de 07.01.2000, revenindu-le pe tulpină o cotă de 1/5 din masa succesorală, constatând că J. A. şi I. L. sunt străini de moştenirea defunctei I. C.şi, implicit, de a defuncţilor G. M. şi G. Gh..

Constată că masa succesorală după aceşti doi defuncţi se compune din:

-o casă situată în sat Arini, comuna Găiceana, judeţul Bacău, compusă din două camere, un hol şi o prispă, şi anexe;

-suprafaţa de 4 ha 5256 mp cuprinsă în TP nr. 500916/12.02.2008.

Constată că valoarea masei de partaj este de 17.384lei.

Constată că valoarea cotei de 1/5 a fiecărei părţi, respectiv tulpini, este de 3.476,8 lei.

Dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune.

Atribuie reclamantei B.A. lotul nr. 1 format din:

-suprafeţe de teren din titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008, identificate în raportul de expertiză efectuat de d-nul expert Trânc Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

1). 2260 mp (580 + 1680) schiţă nr. 2 – asociaţie teren scoală, tarla 28, parcela 1282/185, perimetrul 21,22,23,24,25,26,21 cu vecinii : nord – teren şcoală, est – DJ, sud – moşt.Giurcă Gheorghe, vest – Cimpoieşu Mihai, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 226 lei.

2). 700 mp schiţă nr. 5 – Terase, tarla 30, parcela 1472/8, perimetrul 41,42,43,44,41 cu vecinii : nord – Ghiurcă David, este – Ghiurcă Ruja, sud – moşt.Ghiurcă Gheorghe, vest – Cernica Gheorghe, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 70 lei.

3). 3700 mp teren arabil, schiţa nr. 7 – Terase, tarla 30, parcela 1472/18/1, perimetrul 71,72,73,74,71 cu vecinii: nord Ghiurcă Ruja, est – Cojan Augustina, sud – Cernica Dumitru, vest – Ghiurcă Andrei Gheorghe, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 370 lei.

4). 1080 mp tern arabil, schiţă nr. 8 – Asociaţie, tarla 28, parcela 1282/216, perimetrul 81,82,83,84,81 cu vecinii : nord – Guşă Ianoş, este – NRP, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest NRP, preţ 0,1 lei/mp, valoare 108 lei.

5). 160 mp teren arabil, schiţă nr. 1 – Acasă, tarla 80/32, parcela 2, perimetrul 8,9,19,18 cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 48 lei;

6). 467 mp potrivit titlu(326 mp existent în teren ) teren arabil potrivit titlu(vie în teren) schiţă nr. 1 Acasă, tarla 80/32, parcela 7, perimetrul 7,8,18,20,7 cu vecinii : nord – izlaz, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 97,8 lei;

7). 861 mp teren vie schiţă nr. 1 – intravilan – acasă, tarla 80/32, parcela 1, perimetrul 15,16,17,21,22,23,15, cu vecinii : nord – izlaz, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud– moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – drum, preţ 0,5 lei/mp, valoare = 258,3 lei;

8). 1118 mp potrivit titlu(650 mp existent în teren) mp teren curţi construcţii, schiţă nr. 1 – intravilan – acasă, tarla 80/32, parcela 3, perimetrul 9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,9, cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – drum, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,5 lei/mp, valoare 325 lei;

9). casa şi anexe situate în sat Arini, comuna Găiceana, judeţul Bacău, identificată în raportul de expertiză construcţii efectuat de d-na expert Metelescu Maria – Irina, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 11.680 lei.

Valoarea lotului atribuit este de 13.183,1 lei.

Atribuie pârâtei I. R. lotul nr. 2 format din:

-suprafeţe de teren din titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008, identificate în raportul de expertiză efectuat de d-nul expert Trânc Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

1). 5260 (1372 + 3888) schiţă nr. 2-asociaţie-teren şcoală, tarla 28, parcela 1282/185, perimetrul 24,25,26,27,28,29,24 cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – DJ, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – Cimpoieşu Mihai, preţ 0,1 lei/mp, valoare 526 lei.

2). 1080 mp teren arabil, Schiţă nr. 8-Asociaţie, tarla 28, parcela 1282/216, perimetrul 83,84,95,86,83 cu vecinii : nord– moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – NRP, preţ 0,1 lei/mp, valoare 108 lei.

3). 258 mp potrivit titlu(180 mp existent în teren) teren arabil potrivit titlu (vie în teren), Schiţă nr.1-Acasă, tarla 80/32, parcela 7, perimetrul 17,18,20,21,17, ci vecinii: nord – islaz, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 54 lei.

Valoarea lotului atribuit este de 688 lei.

Atribuie pârâtei I. A. lotul nr. 3 format din:

-suprafeţe de teren din titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008, identificate în raportul de expertiză efectuat de d-nul expert Trânc Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

1). 3760 mp (976 + 2784) schiţă nr.2 Asociaţie-teren şcoală, tarla 28, parcela 1282/185, perimetrul 27,28,29,30,31,32,27 cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – DJ, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – Cimpoieşu Mihai, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 376 lei.

2). 400 mp Schiţă nr.4 Terase, tarla 30, parcela 1466/38, perimetrul 41,42,43,44,41 cu vecinii : nord – Jicmon Gheorghe, est – Talşaz Ferenţ, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe,vest – Rotaru Alois, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 40 lei.

3). 1900 mp teren arabil, Schiţă nr. 6 Poarta Budăului, tarla 38, parcela 1754/70 perimetrul 61,62,63,64,61, cu vecinii : nord – Pd ANIF, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – drum, vest – Budău Aurel, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 190 lei.

4). 1080 mp teren arabil, Schiţă nr. 8-Asociaţie, tarla 28, parcela 1282/216, perimetrul 85,96,87,88,85, cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, este NRP, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe,vest – NRP preţ 0,1 lei/mp, valoare 108 lei.

5). 1162 mp potrivit titlu (810 mp existent în teren) 97,8+54+teren arabil, Schiţa nr.1 –Acasă, tarla 80/32, parcela 7, perimetrul 3,4,5,6,3, cu vecinii : nord –pârâu, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – drum, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 243 lei.

6). 450 mp teren arabil, Schiţă nr. 9-intravilan-Fiştea Gal, tarla 80/88, parcela 96/1, perimetrul 91,92,93,94,91, cu vecinii : nord – Fiştea Vasile, est – DCL, sud - – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – NRP, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 135 lei.

Valoarea lotului atribuit este de 1092 lei.

Atribuie pârâţilor J.A., J.L., J. I., J. F. şi M. M., în indiviziune,  lotul nr. 4 format din:

-suprafeţe de teren din titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008, identificate în raportul de expertiză efectuat de d-nul expert Trânc Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

1). 3760 mp (976 + 2784) schiţă nr.2-asociaţie-teren şcoală, tarla 28, parcela 1282/185, perimetrul 30,31,32,33,34,35,30 cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – DJ, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – Cimpoieşu Mihai, preţ 0,1 lei, valoare = 376 lei.

2). 1100 mp Schiţă nr.3 – Cânepărie-Terase, tarla 27, parcela 1149/10+4, perimetrul 31,32,33,34,31, cu vecinii : nord Ghiurcă Elena, est – drum, sud – Blăjuţ Gheorghe, vest NRP, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 110 lei.

3). 1900 mp teren arabil, Schiţă nr.6-Poarta Budăului, tarla 38, parcela 1754/70, perimetrul 63,64,65,66,63, cu vecinii : nord Pd ANIF, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe, sud – drum, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,1 lei/mp, valoare =190 lei.

4). 1080 mp teren arabil, Schiţă nr.8-Asociaţie, tarla 28, parcela 1282/216, perimetrul 87,88,89,90,87, cu vecinii : nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – NRP, sud - – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest – NRP, preţ 0,1 lei/mp, valoare 108 lei.

5). 1326 mp potrivit titlu(925 mp existent în teren) teren arabil, Schiţă nr.1-Acasă, tarla 80/32, parcela 7, perimetrul 5,6,7,8,9,10,5 cu vecinii : nord pârâu, est – moşt. Ghiurcă Gheorghe,sud – drum, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 277,5 lei.

Valoarea lotului atribuit este de 1061,5 lei.

Atribuie pârâţilor I.R., I. F., I.F. şi B. M. în indiviziune,  lotul nr. 5 format din:

-suprafeţe de teren din titlul de proprietate nr. 500916/12.02.2008, identificate în raportul de expertiză efectuat de d-nul expert Trânc Vasile, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:

1). 3760 mp(976+2784) schiţă nr.2-Asociaţie-teren şcoală, tarla 28, parcela 1282/185, perimetrul 33,34,35,36,37,38,33 cu vecinii: nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – DJ, sud – Nistor Speranţa, vest – Cimpoieşu Mihai, preţ0,1 lei, valoare =376 lei.

2). 400 mp Schiţă nr.4-Terase, tarla 30, parcela 1466/38, perimetrul 43,44,45,46,43 cu vecinii: nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – Talaz ferenţ, sud – Juratu Petre, vest – Rotaru Alois, preţ 0,1 lei/mp, valoare =40 lei.

3). 700 mp Schiţă nr.5-Terase, tarla 30, parcela 1472/8, perimetrul 43,44,45,46,43, cu vecinii: nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est – Ghiurcă Ruja, sud – Ghiojan Dumitru, vest – Cernica Gheorghe, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 70 lei.

4). 1900 mp teren arabil, Schiţă nr.6-Poarta Budăului, tarla 38, parcela 1754/70, perimetrul 65,66,67,68,65,cu vecinii: nord –Pd ANIF, est – Fodor Tereza, sud – drum, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,1 lei/mp, valoare = 190 lei.

5). 1080 mp teren arabil,Schiţă nr. 8-Asociaţie, tarla 28, parcela 1282/216, perimetrul 89,90,91,92,89cu vecinii: nord – moşt. Ghiurcă Gheorghe, est –NRP, sud – moşt. Ghiurcă Gheorghe, vest NRP, preţ 0,1 lei/mp, valoare 108 lei.

6). 2104 mp potrivit titlu( 1468 mp existent în teren) teren arabil, Schiţă nr. 1-Acasă, tarla 80/32, parcela 7, perimetrul 0,1,2,3,4,0,cu vecinii: nord – pârâu, sud – Jicmon Andrei, vest – moşt. Ghiurcă Gheorghe, preţ 0,3 lei/mp, valoare = 440,4 lei.

7). 450 mp teren arabil,Schiţa nr.9-intravilan-Fiştea Gal, tarla 80/88, parcela 96/1, perimetrul 93,94,95,96,93, cu vecinii : nord– moşt. Ghiurcă Gheorghe, este – DCL, sud – Gal Matei, vest – NRP,  preţ 0,3 lei/mp, valoare 135 lei.

Valoarea lotului atribuit este de 1359.4 lei.

Pentru egalizarea loturilor obligă reclamanta B. A. să plătească cu titlu de sultă următoarele sume, astfel:

-suma de 2.788,8 lei către lotul nr. 2;

-suma de 2.384,8 lei către lotul nr. 3;

-suma de 2.415,3 lei către lotul nr. 4;

-suma de 2.117,4 lei către lotul nr. 5.

Obligă pârâţii să plătească reclamantei B.A. cota parte din cheltuielile de judecată astfel: pârâta I. R. suma de 200 de lei, pârâta I. A. suma de 200 de lei, pârâţii J. A., J. L., J.I., J. F. şi M. M., în solidar, suma de 200 de lei şi pârâţii I. R., I. F., I. F. şi B. M., în solidar, suma de 200 de lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2009.

PREŞEDINTE, GREFIER ,

XX/ZZ

Ex. 16

25.11.2009 

Sentinţa civilă a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 17.12.2009