Concediere individuală pentru motive care nu ţin de persoana salariatului

Concediere individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Nerespectarea de catre angajator a obligatiei ce îi revine conform art. 287 din Codul Muncii de a face dovada îndeplinirii cerintelor impuse de art. 65 din acelasi cod cu privire la caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca si al existentei unei cauze reale si serioase a acestei masuri. Nedepunerea organigramelor si statelor de functii anterioare si ulterioare concedierii. Consecinte.

„Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a încetarii raporturilor de serviciu ale partilor, defineste notiunea concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul  de munca sa fie suprimat din structura angajatorului, iar nu pastrat în organigrama acesteia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a înfiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.

Concret, în subpunctul 3.2. din Proiectul de concediere colectiva se prevede ca vor fi desfiintate 2 posturi de sef departament operatiuni regionale fara a fi indicate regiunile în care vor fi desfiintate aceste posturi, asa cum se prevede de altfel în subpunctul 3.1. din acelasi proiect de concediere privind structura departamentului comercial.

Curtea apreciaza însa ca, în acest proiect de concediere nu trebuiau indicate decât regiunile prevazute în organigrama existenta, înainte de concedierea colectiva si nu neaparat numele persoanelor a caror posturi se desfiinteaza. Având în vedere, ca în structura organizatorica a Departamentului operatiuni (fila 11 dosar fond) sunt mentionate 5 regiuni, din care 4 au în structura organizatorica postul de sef Departament operatiuni, printre acestea aflându-se si regiunea Teleorman, este evident numai în acest mod (a indicarii regiunilor din organigrama existenta anterior concedierii) se putea dovedi ca postul detinut de contestator a fost efectiv desfiintat si ca a fost îndeplinita prima conditie impusa de art.65 alin.2 Codul muncii.

Faptul ca postul detinut de contestator nu a fost desfiintat efectiv rezulta si din împrejurarea ca desi sarcina probei îi revenea potrivit art.287 Codul muncii, recurenta nu s-a conformat obligatiei de a depune la dosarul cauzei organigramele si statele de functii – anterioare si cele ulterioare concedierii. De altfel, organigrama si tabelul nominal (atasate la filele 60-65 dosar fond) ce atesta componenta Departamentului operational nu au numar de înregistrare,  nu precizeaza actul decizional ce a stat la baza emiterii acestora, cum legal sustine prima instanta, sens în care evident ca puteau fi produse pro cauza, nedemonstrând ca a avut o suprimare efectiva a postului intimatului contestator din structura organizatorica a recurentei.”

Decizia civila nr. 467/R din 28 ianuarie 2010.

Prin sentinta civila nr.1537/02.10.009 Tribunalul Teleorman - Sectia Civila, Complet Specializat pentru Litigii de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte contestatia formulata de contestatorul C.M. în contradictoriu cu intimata SC C.C. SRL; a anulat decizia de concediere nr.17/30.03.2007 emisa de intimata si a dispus reintegrarea contestatorului în functia detinuta anterior concedierii; a obligat intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egala cu salariile indexate majorate si actualizate si de celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat de la data de 25.02.2009 pâna la data reintegrarii efective; a obligat pârâta la rectificarea si la efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetul de munca; a respins restul capetelor de cerere ca fiind nefondate; a obligat pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecata catre contestator.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr.1151/R/2009, a admis recursul formulat de SC C.C. SA Bucuresti împotriva sentintei nr.2295/2008 pronuntata de Tribunalul Teleorman pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare, retinându-se ca instanta de fond a procedat la rejudecarea fondului cu ignorarea îndrumarilor date de instanta de recurs în considerentele deciziei de casare.

În acest sens, instanta de control judiciar a retinut ca instanta fondului s-a rezumat la a analiza doar pretinsa revenire tacita a angajatorului asupra deciziei de concediere, fara a verifica îndeplinirea conditiilor cerute de lege pentru concedierea individuala din motive neimputabile salariatului în temeiul art.65 Codul Muncii, asa încât, neintrând în cercetarea fondului a pronuntat o hotarâre casabila.

Pe parcursul celui de-al treilea ciclu procesual, partile au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv anexa 3 la decizia din 3.02.2006 a Consiliului de Administratie, anexa 2 la proiectul de concediere colectiva nr.5211 din 26.02.2007, lista vizând componenta departamentului operational din cadrul societatii pe functii si personal precum si deciziei emise de Consiliul de Administratie dupa data concedierii contestatorului.

Examinând actele si lucrarile dosarului instanta de fond a constatat ca în baza contractului individual de munca nr.10 din 15.03.2002 contestatorul a fost angajatul intimatei, iar de la data de 1.02.2006 a detinut functia de sef departament operational - Regiunea Teleorman pâna la data de 18.05.2007 când prin decizia nr.15 din 30.03.2007 raporturile de munca au încetat în baza art.65 al.1 Codul Muncii.

La baza emiterii acestei decizii au stat urmatoarele acte: decizia Consiliului de Administratie nr.2 din 22.02.2007, prevederile proiectului de concediere colectiva nr. 3932 din 6.02.2007, adresa nr. 5007/22.02.2007, precum si procesele verbale nr.5008 din 22.02.2007 si 6322 din 5 martie 2007.

Analizând decizia contestata si actele care au stat la baza emiterii acesteia, prima instanta a constatat, ca în cazul contestatorului a operat o concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului - colectiva în conditiile art.65 al.1 Codul Muncii raportat la art.68 Codul Muncii.

Din motivarea deciziei contestate rezulta ca masura a fost determinata de necesitatea restructurarii si reorganizarii activitatii ca urmare a dificultatilor financiare înregistrate concretizate în masuri de retehnologizare a fluxului de predare primire a produselor agricole si de centralizare a proceselor în cadrul tuturor departamentelor.

În aceasta decizie intimata a informat contestatorul ca nu dispune de locuri de munca vacante, compatibile cu pregatirea sa profesionala si ca singurele locuri de munca vacante sunt cele mentionate în chiar cuprinsul acesteia.

Din organigramele depuse la dosar a rezultat ca, urmare reorganizarii activitatii, la nivel de societate a operat desfiintarea a 326 posturi si înfiintarea altor 83 posturi.

Modalitatea de reducere a personalului din aceste posturi a fost stabilita prin Proiectul de concediere colectiva, înregistrat la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Teleorman sub nr.1564/26.02.2007 potrivit caruia, printre alte criterii de stabilire a ordinii de prioritate în vederea concedierii, s-a prevazut ca prim criteriu - competenta profesionala.

Prin acelasi proiect s-a prevazut ca, în vederea limitarii numarului de concedieri, posturile nou create sa fie oferite angajatilor ce ar putea fi afectati de desfiintarea posturilor.

În fine, în acelasi proiect - punctul 3.2 - care se refera la schimbarile ce se vor opera în cadrul departamentului operational - departament în cadrul caruia îsi desfasura activitatea contestatorul - s-a prevazut ca la nivelul acestui departament, la nivel de unitate se vor desfiinta 12 posturi si se vor înfiinta 7 posturi, individualizându-se pe regiuni numarul si categoriile de posturi înfiintate/desfiintate.

A statuat Tribunalul Teleorman ca în ceea ce priveste postul de sef departament operatiuni - Regiunea Teleorman detinut de contestator anterior emiterii deciziei nr.15/30.03.2007 , s-a constatat ca acesta nu a fost desfiintat, în proiectul de concediere la pct.3.2 prevazându-se doar desfiintarea a doua posturi de sef departament regional - fara însa a fi indicate regiunile în care se vor desfiinta.

Acest aspect, coroborat cu faptul ca în lista privind componenta departamentului operational din unitate, ulterioara concedierii, pe functii si persoane, apar mentionate 3 posturi de sef departament operatiuni, nu a putut sustine decât concluzia ca în realitate a fost desfiintat doar un astfel de post si nu doua posturi cum s-a prevazut în proiect.

Pe de alta parte, s-a constatat ca în structura organizatorica a societatii valabila pâna la 1 martie 2007 la Departamentul Operatiuni nu apare mentionata „Regiunea Sud" - ce s-ar fi înfiintat în baza deciziei nr.1/20.12.2006 a Consiliului de Administratie prin desfiintarea regiunilor Giurgiu, Teleorman si Dolj, ci „Regiunea Teleorman" prevazându-se expres ca functia de sef departament operatiuni este detinuta de contestator.

De asemenea, din analiza înscrisurilor depuse de intimata a rezultat ca în cadrul acesteia au fost înfiintate posturi noi compatibile cu pregatirea si competenta profesionala a contestatorului, respectiv posturi de adjunct sef departament operatiuni si un post sef departament Protectia Muncii precum si faptul ca fiind o concediere colectiva, intimata nu a respectat dispozitiile art.72 Codul Muncii, care, de altfel, apar mentionate si în continutul deciziei de concediere si nu a facut publica existenta tuturor posturilor.

În raport de cele retinute, decizia de concediere nr.15/30.03.2007  a fost apreciata de tribunal a fi nelegala.

Astfel, concedierea colectiva se examineaza din perspectiva a doua aspecte : sa aiba loc o desfiintare efectiva a locului de munca si sa existe o cauza reala si serioasa a desfiintarii locului de munca si în consecinta si a concedierii salariatului încadrat la locul de munca respectiv.

În cauza, desfiintarea postului detinut de contestator nu a fost apreciata ca fiind efectiva si serioasa atâta timp cât, astfel cum s-a aratat, în fapt a fost desfiintat un singur post de sef departament operatiuni din cele 4 respectiv cel al contestatorului, si cât timp, potrivit chiar recunoasterii intimatei, acesta a continuat sa-si desfasoare activitatea la acelasi loc de munca pâna la data de 25.02.2009, evident cu plata drepturilor salariale.

Ori, daca fiind vorba despre dificultati economice, de transformari tehnologice care au impus renuntarea la serviciile unor salariati prin desfiintarea locurilor de munca, cauza serioasa ar fi facut imposibila continuarea activitatii de catre contestator la acelasi loc de munca fara înregistrarea altor pagube pentru angajator.

Aceste aspecte unite cu cele anterior expuse au dus la concluzia ca desfiintarea postului de sef departament operational detinut de contestator, nu a fost efectiva cu atât mai mult cu cât intimata nu a depus la dosar toate actele solicitate de instanta prin încheierile din 16 aprilie 2008 si 14 mai 2008, desi sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul Muncii si cu cât organigramele si tabelele nominale din care rezulta componenta departamentului operational nu poarta numar de înregistrare si nu prevad actul decizional care a stat la baza emiterii acestora.

De asemenea, s-a constatat ca intimata n-a produs nici un fel de dovada din care sa rezulte c-ar fi facut publica existenta tuturor posturilor ori ca, în ceea ce-l priveste pe contestator, ar fi procedat la realizarea unei comunicari scrise pentru ca acesta sa-si exprime consimtamântul cu privire la posturile nou înfiintate, compatibile cu pregatirea sa profesionala, întrucât dovezile prezentate nu pot avea aceasta valenta juridica în conditiile în care contestatorul nu a fost nominalizat ca utilizator în lista mesajelor electronice. 

Ca atare, în absenta unei comunicari scrise si dat fiind faptul ca posturile nou înfiintate, compatibile cu pregatirea profesionala a contestatorului nu au fost mentionate în decizia de concediere acestuia i-a fost îngradita posibilitatea de a-si putea exprima, în baza art.72 Codul  Muncii, consimtamântul pentru ocuparea unuia dintre posturi.

Referitor la faptul ca atât prin Proiectul de concediere, cât si prin decizia contestata s-a stabilit ca si criteriu de concediere, competenta profesionala, evaluarea urmând a fi realizata pentru fiecare angajat în parte de catre seful direct, cu posibilitatea contestarii este de observat ca intimata nu a dovedit ca s-ar fi procedat la o astfel de evaluare profesionala, la dosar aflându-se doar fisa de evaluare a contestatorului nesemnata, nedatata, ceea ce nu-i confera forta probanta.

Ori, în absenta unor asemenea dovezi, nu s-a putut sustine ca masura desfacerii contractului de munca al contestatorului s-a dispus pentru ca nu a îndeplinit criteriile profesionale în raport cu ceilalti salariati care au ocupat functia de sef departament operatiuni si care au fost mentinuti pe post.

Drept urmare este evident ca, în conditiile în care concedierea a vizat un loc de munca de natura celui ocupat de contestator si nu chiar locul de munca al acestuia, intimata a procedat la selectia salariatilor, chiar în absenta evaluarilor profesionale, încalcând în acest fel, prevederile proiectului de concediere precum si disp. art. 72 Codul Muncii.

În consecinta, concedierea astfel dispusa fata de contestator a fost apreciata ca nelegala asa încât, a fost anulata decizia nr.15/30.03.2007 emisa de intimata iar în raport de dispozitiile art. 78 din Codul Muncii s-a dispus reintegrarea contestatorului în functia si pe postul detinut anterior concedierii, si a fost obligata intimata la  plata catre contestator a unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si actualizate si de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 25.02.2009 pâna la data reintegrarii efective.

Totodata, a fost obligata pârâta la rectificarea si efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetul de munca, iar capetele de cerere privind acordarea dobânzii legale si obligarea intimatei la plata tuturor contributiilor datorate bugetului asigurarilor sociale au fost respinse ca nefondate.

La respingerea capatului de cerere privind obligarea intimatei la plata contributiilor datorate bugetului asigurarilor sociale s-a avut în vedere ca potrivit art.40 lit.f din Codul Muncii si legislatiei fiscale, angajatorul are obligatia de a retine si a achita toate impozitele si contributiile datorate de salariati pentru venitul din salarii.

Ca atare, contestatorul este îndreptatit sa primeasca despagubirea numai în cuantum net, prin reducerea impozitelor si contributiilor datorate conform legii astfel cum le-ar fi încasat daca intimata n-ar fi dispus concedierea sa, iar în caz contrar acesta ar primi o suma nedatorata.

Capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale s-a apreciat a fi nefondat deoarece prin obligarea intimatei la plata catre contestator, a dobânzii aferente, în conditiile în care aceasta a fost obligata la plata actualizata a despagubirilor, s-ar fi încalcat principiul echitatii, contestatorul beneficiind de o dubla reparare a prejudiciului, deci de o îmbogatire fara justa cauza.

În temeiul dispozitiilor art.274 Cod pr.civila, intimata a fost obligata la 1500 lei cheltuieli de judecata catre reclamant, reprezentând contravaloare onorariu avocat , la baza obligatiei stând culpa procesuala.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurenta sustine în esenta pronuntarea sentintei atacate cu gresita aplicare a legii si a probelor câstigate cauzei. Se arata în dezvoltarea recursului formulat ca nelegal prima instanta ar fi retinut ca motive ale netemeiniciei deciziei de concediere patru argumente, analizate de altfel distinct în cadrul caii de atac promovate.

Astfel, se sustine ca dintre cele patru posturi de sef Departamentul regional pe care societatea le avea în organigrama anterior restructurarii, ar fi fost efectiv desfiintat numai unul, cel al contestatorului.

Într-adevar, pretinde recurenta în proiectul de concediere colectiva se prevede desfiintarea a doua posturi de sef departament regional din cele 4 existente si nu se arata numele celor care le ocupa. Lipsa numelui  nu poate fi retinuta ca o culpa în sarcina recurentei, deoarece în proiectele de concediere colectiva se desfiinteaza posturi, indiferent de cine le ocupa, iar în al doilea rând atunci când se desfiinteaza doua sau mai multe posturi de acelasi fel exista criterii legale de stabilire a ordinii persoanelor restructurate ce se examineaza ulterior aprobarii proiectului de restructurare.

Prin urmare, pâna la aprobarea sa, proiectul nu are putere juridica si ar fi ilegal sa se mentioneze numele persoanei restructurate. În consecinta raportat la cele mentionate, nu sunt  reale sustinerile primei instante, conform carora ar fi fost desfiintat un singur post cel al contestatorului. S-a desfiintat, de asemenea si postul domnului P.M.C. ce are calitatea de personal specializat în probleme de mentenanta si efectueaza astfel de servicii în interesul recurentei, initial în Italia si în prezent în Maroc. În consecinta, modificarea postului sau din sef departament operational în sef departament i-a fost operata atât în cartea de munca, cât si în contractul de munca, si a fost justificata de simplul fapt ca la momentul restructurarii nu a mai avut nici un fel de atributii în departamentul operational, ocupându-se de mentenanta pentru alte societatii comerciale, în interesul si sub directa coordonare a managerului acestora.

Organigrama societatii la momentul restructurarii nu contine nici acest post, considerându-se ca, de vreme ce nu mai presteaza activitate în interesul departamentului operational, postul sau nu este necesar  departamentului precizat, nu mai tine de acest departament în mod practic.

Prin urmare, nu sunt reale cele retinute de instanta de fond ca exista trei posturi sef departament operational, de la data restructurarii si pâna în prezent au existat doar doua posturi, cele doua persoane care le ocupa având responsabilitati legate de operatiunile de silozuri ale societatii în România.

Cu privire la sustinerea ca într-o decizie a Consiliului de Administratie denumirea regiunii este Sud, în timp ce în cea de-a doua este Teleorman, aceasta împrejurare este reala, însa lipsita de orice valoare argumentativa în ce priveste temeinicia sau netemeinicia concedierii contestatorului.

Astfel, recunoaste recurenta ca printr-o decizie anterioara celei de restructurare s-a dispus înfiintarea regiunii Sud, Departamentul Resurse Umane fiind împuternicit sa aduca la îndeplinire aceasta decizie. Aceasta nu s-a  realizat fapt  imputabil departamentului resurse umane, însa nu împieteaza asupra unei realitati faptice de necontestat (din cele trei judetene) incluzând si Teleormanul, unde contestatorul ocupa postul de sef departament operational, a fost înfiintata o singura regiune noua, care, indiferent cum este denumita, are de la restructurare un singur sef. De altfel, contestatorul nu a infirmat faptul ca s-ar înfiinta o noua regiune operationala mai larga.

Ori, aceasta înseamna ca desfiintarea postului contestatorului este reala si este justificata de unificarea activitatii operationale într-o singura regiune, indiferent care este numele acesteia.

Nelegala se sustine ar fi si aprecierea primei instante, ca posturile nou înfiintate de sef departament protectia muncii si adjunct sef operatiuni nu au fost comunicate contestatorului, desi erau compatibile cu pregatirea sa profesionala.

Nu trebuie neglijat sub acest aspect, ca potrivit dispozitiilor Legii nr.319/2006 orice persoana cu raspundere în materie de protectia muncii, cu atât mai mult seful Departamentului de protectia muncii, în mod obligatoriu trebuie sa urmeze un curs organizat de ITM pe baza caruia dobândeste dreptul de a avea atributii în domeniul protectiei muncii.

Contestatorul nici la momentul restructurarii, nici ulterior acesteia nu avea pregatirea necesara speciala postului în discutie. De altfel, nici o alta persoana din cadrul societatii recurente nu era aplicat pentru postul sus-mentionat, neavând cursul de specialitate necesar, astfel ca postul a ramas neocupat, iar ulterior s-a apelat la serviciile unei firme cu personal specializat.

Cu privire la postul de adjunct sef operatiuni a existat o singura cerere de ocupare a acestui post, cerere ce nu a fost formulata din partea contestatorului.

Acestuia i s-a adus la cunostinta despre existenta postului, dar nu a acceptat, pe de o parte pe considerentul ca desfiintarea postului de sef departament pe care o detinea a apreciat-o ca nu este legala, iar pe de alta parte nu dorea sa ocupe o functie inferioara celei avute anterior (pozitia de asistent sau de adjunct) fiind o treapta sub postul sau, considerând ca ocuparea sa îl regradeaza. Un alt motiv al refuzului era salariul, evident diminuat fata de cel al postului de sef departament operational.

Astfel nu numai ca nu a optat pentru acest post, dar în plus în perioada de framântari, discutii între personal si conducerea societatii în perioada 19 martie – 26 martie si-a luat concediu de odihna, motivând ca nu-l intereseaza modul în care are loc reorganizarea.

Astfel, fiind s-a validat singura cerere depusa cea a domnului O.M.

Cu privire la sustinerea Tribunalului Teleorman, în sensul ca locul de munca al contestatorului nu ar fi fost desfiintat, întrucât a continuat sa-si desfasoare activitatea la locul sau de munca, încasând drepturi salariale, aceasta sustinere nu poate fi primita, contravenind probatoriilor încuviintate si administrate în cauza.

Plata drepturilor salariale ale contestatorului s-a realizat ca efect al pronuntarii sentintei atacate dispozitii executorii si pentru a se conforma dispozitiilor art.289, 277, 278 Codul muncii, în sensul evitarii savârsirii infractiunilor incriminate de art.277, 278 Codul muncii.

Nu trebuie neglijat ca între parti a mai existat o alta cauza  având ca obiect acordarea de daune morale în care contestatorul invoca faptul ca nu i se permite accesul în propriul sau birou, nu detine masina de serviciu, nu realizeaza deplasari, nu coordoneaza nicio echipa, nu i se solicita raportari, marturisire peste care evident prima instanta nu putea trece.

Pe de alta parte, la dosar exista o adresa din data de 03.02.2009 a membrilor de sindicat ce face dovada ca intimatul-contestator se prezinta la serviciu doar 2-3 ore pe zi si nu primeste nicio sarcina, document relevant în cauza si necontestat de intimat.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauza, Curtea apreciaza fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfatisa în cuprinsul prezentei motivari a deciziei.

Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a încetarii raporturilor de serviciu ale partilor, defineste notiunea concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul  de munca sa fie suprimat din structura angajatorului, iar nu pastrat în organigrama acesteia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a înfiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.

Concret, în subpunctul 3.2. din Proiectul de concediere colectiva se prevede ca vor fi desfiintate 2 posturi de sef departament operatiuni regionale fara a fi indicate regiunile în care vor fi desfiintate aceste posturi, asa cum se prevede de altfel în subpunctul 3.1. din acelasi proiect de concediere privind structura departamentului comercial.

Curtea apreciaza însa ca, în acest proiect de concediere nu trebuiau indicate decât regiunile prevazute în organigrama existenta, înainte de concedierea colectiva si nu neaparat numele persoanelor a caror posturi se desfiinteaza. Având în vedere, ca în structura organizatorica a Departamentului operatiuni (fila 11 dosar fond) sunt mentionate 5 regiuni, din care 4 au în structura organizatorica postul de sef Departament operatiuni, printre acestea aflându-se si regiunea Teleorman, este evident numai în acest mod (a indicarii regiunilor din organigrama existenta anterior concedierii) se putea dovedi ca postul detinut de contestator a fost efectiv desfiintat si ca a fost îndeplinita prima conditie impusa de art.65 alin.2 Codul muncii.

Faptul ca postul detinut de contestator nu a fost desfiintat efectiv rezulta si din împrejurarea ca desi sarcina probei îi revenea potrivit art.287 Codul muncii, recurenta nu s-a conformat obligatiei de a depune la dosarul cauzei organigramele si statele de functii – anterioare si cele ulterioare concedierii. De altfel, organigrama si tabelul nominal (atasate la filele 60-65 dosar fond) ce atesta componenta Departamentului operational nu au numar de înregistrare,  nu precizeaza actul decizional ce a stat la baza emiterii acestora, cum legal sustine prima instanta, sens în care evident ca puteau fi produse pro cauza, nedemonstrând ca a avut o suprimare efectiva a postului intimatului contestator din structura organizatorica a recurentei.

Corect s-a apreciat ca intimata nu a fost în masura sa probeze, desi sarcina probei îi revenea, în baza acelorasi dispozitii – art.287 Codul muncii ca ar fi realizat comunicarea posturilor nou înfiintate compatibile cu pregatirea profesionala a contestatorului, contrar pct.5 din proiectul de concediere (atasat la fila 13 dosar fond). Împrejurarea ca pentru unul dintre posturi: cel de Sef Sectie Departament Protectia Muncii nu ar avea pregatirea necesara, iar pentru celalalt nu si-ar fi exprimat optiunea de ocupare, cel de Sef Adjunct Operatiuni, nu este de natura a complini cerinta legii, respectiv aceea de a comunica intimatului a carui post a fost desfiintat, posturile nou înfiintate compatibile cu pregatirea sa profesionala. În cauza, recurenta nu a fost în masura sa dovedeasca în vreun mod primirea efectiva a înstiintarii asupra celor doua posturi de catre salariat compatibile cu pregatirea profesionala. În lipsa dovezii unei atare comunicari catre salariat nu se poate sustine respectarea obligatiilor prevazute de lege si temeinicia masurii concedierii dispuse în ceea ce-l priveste pe contestator.

Totodata, din cuprinsul actelor pe care s-a întemeiat masura concedierii nu rezulta care dintre motivele obiective, fara legatura cu persoana salariatului la care face referire art.65 alin.2 Codul muncii au avut ca efect concedierea contestatorului, respectiv nu rezulta ca, în realitate, desfiintarea locului de munca ocupat de salariat a fost cauzata de un motiv obiectiv, fara legatura cu persoana acestuia, nu rezulta ca desfiintarea postului si concedierea salariatului se impuneau cu necesitate pentru anumite ratiuni legate de eficientizarea activitatii, cum a încercat sa sugereze ulterior intimata sau alte asemenea ratiuni si motive temeinice vizând activitatea societatii, neavând la baza studii temeinice privind activitatea intimatei, analizarea unor date sau indicatori, supunerea acestor motive spre analiza, dezvoltare si aprobare unor organe competente, din care sa reiasa caracterul necesar al desfiintarii postului.

Nu poate fi primita nici critica recurentei în sensul ca restructurarea postului contestatorului este consecinta reorganizarii activitatii Departamentului Operatiuni, în sensul ca s-ar fi desfiintat regiunile Giurgiu, Teleorman, Dolj si s-a înfiintat o singura regiune cu denumirea „Regiunea Sud”, întrucât acest aspect este infirmat de continutul în date al înscrisurilor depuse de însasi recurenta, respectiv cele vizând structura organizatorica a societatii valabila pâna la data de 1 martie 2007 când s-a realizat concedierea colectiva (atasata la filele 113-117, 115 dosar fond). Ori, în aceste înscrisuri este mentionata expres Regiunea Teleorman – Sef Serviciu Operatiuni M.C.

Aspectul existentei unui alt litigiu privind acordarea daunelor morale de contestatorul din prezenta cauza excede cadrului procesual dedus judecatii, sens în care apararile invocate pe aspectul în discutie nu vor fi primite de instanta de recurs.

Nici nemultumirile membrilor de sindicat ce sustin prin adresa din data de 3 februarie 2009 ca intimatul contestator s-ar prezentat 2-3 ore la serviciu si nu primeste nici o sarcina de serviciu nu au relevanta în cauza, întrucât recurentul angajator are la îndemâna mijloace procedurale adecvate în cazul în care astfel de sustineri s-ar confirma.

Nu trebuie neglijat ca într-adevar continuarea activitatii de catre contestator si plata drepturilor salariale aferente nu este de natura a sustine mentinerea postului contestatorului, în conditiile în care s-a pronuntat o sentinta a primei instante de admitere a contestatiei sale, executorie conform art.289, 277, 278 Codul muncii. Numai ca acest aspect nu este de natura a modifica sentinta primei instante, sentinta legala pentru considerentele expuse, respectiv acelea ca desfiintarea locului de munca al contestatorului nu a fost efectiva întrucât nu s-a realizat dovada ca postul sau nu s-ar mai regasi în organigrama ori statul de functii ulterioare reorganizarii raportat la aceleasi documente anterioare reorganizarii, neexistând la dosarul cauzei astfel de dovezi, desi sarcina probei revenea recurentei conform art.287 Codul muncii.

Nu s-a probat, de asemenea, cum legal a retinut prima instanta, ca potrivit art.72 Codul muncii angajatorul ar fi respectat ordinea de prioritate pentru ocuparea functiilor de Sef Departament Operatiuni, în conditiile în care a apreciat ca se impune unificarea activitatilor departamentelor operationale într-o singura regiune cea de sud si ca s-ar fi realizat selectia pe criterii de competenta profesionala.

O astfel de evaluare nu a operat în cauza, sens în care concedierea contestatorului s-a realizat în baza unor criterii aleatorii, pur subiective, desi ceea ce trebuia sa guverneze raporturile de munca este competenta profesionala, care întotdeauna trebuie evaluata pe criterii obiective.

Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 raportat  la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul, mentinând sentinta ca legala si temeinica, fiind pronuntata cu interpretarea corecta a normelor de drept substantial incidente în cauza, cât si a probatoriilor încuviintate si administrate de prima instanta.

Fiind în culpa procesuala, în baza art.274 Cod pr.civila, recurenta va fi obligata la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare