Posibilitatea restituirii în natură a unui teren liber ce face parte din curtea şcolii în condiţiile art.16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005

Posibilitatea restituirii în natura a unui teren liber ce face parte din curtea scolii în conditiile art.16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/2005

DOSAR NR.14573/3/2008– DECIZIA CIVILA NR.256/A/14.04.2010

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, la data de 16.04.2008, reclamantele C.M., G.G. si Z.C. au chemat în judecata pe pârâtul M.B. prin P.G., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta pârâtul sa fie obligat sa emita decizia de restituire în natura a imobilului teren în suprafata de 3.367 mp si în echivalent suprafata de 495 mp situata în B., sos.C. nr.150, sector 1.

Prin sentinta civila nr.434/26.03.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a admis în parte actiunea formulata de reclamantele C.M., Z.C. si G.G., în contradictoriu cu pârâtul M.B. prin P.G., a obligat pârâtul sa emita în favoarea reclamantelor decizia/dispozitia de restituire prin echivalent pentru terenul în suprafata de 3.346,84 mp, situat în B., sos.C. nr.150, sector 1 si pentru terenul în suprafata de 487,50 mp, situat în B., sos.C. nr.148, sector 1, asa cum au fost identificate prin raportul de expertiza efectuat în cauza de expert A.I. (filele 181-187), care face parte integranta din prezenta hotarâre si a obligat pârâtul la 1.203,6 lei cheltuieli de judecata catre reclamante.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a constatat ca terenul în suprafata de 3.346,84 mp, situat în B., sos.C. nr.150, sector 1 s-a aflat în proprietatea defunctului L.I.C., în baza actului de vânzare - cumparare autentificat sub nr.10106/21.03.1941 (fila 39). De asemenea, terenul în suprafata de 487,50 mp, situat în B., sos.C. nr.148, sector 1, a facut parte din suprafata de 1.687,50 mp, dobândita în proprietate de acelasi defunct prin actul de partaj de ascendent autentificat sub nr.6171/06.08.1936 (fila 65).

Ambele imobile au fost preluat de stat în mod abuziv în sensul art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001, având în vedere ca trecerea în proprietatea statului a operat în temeiul Deciziei Sfatului Popular al Raionului Grivita Rosie - Comitetul Executiv nr.219/10.03.1952, terenurile fiind folosite pentru constructia unei scoli.

De asemenea, tribunalul a constatat ca notificarea formulata de reclamante în luna mai 2001, conform art.21 din Legea nr.10/2001 nu a fost înca solutionata, desi potrivit art.23 din lege, pârâta era obligata sa se pronunte asupra notificarii în termen de 60 zile de la înregistrarea acesteia, în ceea ce priveste modalitatea de acordare a masurilor reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr.971/2000 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, definitiva prin decizia civila nr.85/2001 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a fost respinsa ca nefondata actiunea în revendicare actiunea formulata de reclamantele din prezenta cauza C.M. si G.G., precum si de defuncta L.E. (autoarea reclamantei Z.C.), având ca obiect revendicarea imobilelor din sos.C. nr.148¬-150, retinându-se ca acest teren este afectat de o constructie de utilitate publica. În opinia tribunalului, aceasta statuare are putere de lucru judecat, întrucât se gaseste în considerentele unei sentinte definitive, întemeind solutia data prin dispozitivul acesteia deci, în consecinta, nu poate fi contrazisa într-o noua judecata între aceleasi parti. Dispozitiile art.47 din Legea nr.10/2001 nu pot fi aplicate, întrucât acestea au fost declarate neconstitutionale prin decizia Curtii Constitutionale nr.1055/2008, care este definitiva si obligatorie.

Împotriva sentintei instantei de fond au formulat apel reclamantii C.M., G.G. si Z.C. si pârâtul M.B. prin P.G..

Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate Curtea retine urmatoarele aspecte.

În ceea ce priveste apelul formulat de apelantele - reclamante este criticata partial sentinta, doar sub aspectul restituirii în natura a terenului în suprafata de 3346,84 mp. situat în B., sos.C. nr.150 sector 1, teren identificat potrivit expertizei aflata la fila 181 dosar de fond, completata cu precizarea aflata la fila 24 din dosarul de apel.

Potrivit dispozitiilor Legii nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natura, în conditiile prezentei legi. În situatia în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii în echivalent. Rezulta cu certitudine din interpretarea dispozitiilor legale prioritatea restituirii în natura fata de cea în echivalent.

În cauza, astfel cum sustin apelantii reclamanti sunt incidente prevederile art. 16 din lege, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/2005, care, în redactarea actuala dispun ca, în situatia imobilelor necesare si afectate exclusiv activitatilor de învatamânt, fostilor proprietari li se restituie imobilul în natura, cu obligatia de a-i mentine afectatiunea pe o perioada de pâna la trei sau, dupa caz, de pâna la cinci ani de la data emiterii deciziei sau dispozitiei. În speta, din probele administrate în cauza rezulta ca terenul în litigiu, în suprafata de 3346,84 mp. face parte din curtea scolii, dar nu este ocupat de nici o constructie, fiind liber, cu exceptia unei suprafete de 29,88 mp. ocupata de un post de transformare Renel.

Prin urmare, în mod gresit instanta de fond a apreciat ca nu este posibila restituirea în natura a acestei suprafete de teren, exclusiv prin raportare la considerentele sentintei nr. 971/2000 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, retinând puterea de lucru judecat a acestei sentinte. Se observa însa, ca o atare motivare nu corespunde dispozitiilor art. 1201 Cod civil, prin raportare la puterea de lucru judecat a acelei sentinte, întrucât, la momentul pronuntarii acelei hotarâri judecatoresti dispozitiile art. 16 din Legea nr.10/2001 nu erau modificate prin Legea nr.247/2005, abia  de la momentul intrarii în vigoare a Legii nr.247/2005 fiind posibila, restituirea în natura a imobilelor destinate activitatilor de învatamânt, cu obligatia mentinerii afectatiunii o anumita perioada.

Nu pot fi primite însa criticile formulate de apelanta –  pârâta P.M.B. referitoare  imposibilitatea solutionarii de fond a contestatiei formulate de reclamante, în lipsa emiterii dispozitiei de catre unitatea detinatoare. Din moment ce, potrivit dispozitiilor legii 10/2001 deciziile, respectiv dispozitiile motivate de respingere a notificarilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instantele judecatoresti, iar în cuprinsul art. 2 alin. 2 si în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotarâre judecatoreasca, este evident ca instanta, învestita cu cenzurarea deciziei sau a dispozitiei de restituire în natura, nu este limitata doar la posibilitatea de a obliga unitatea detinatoare sa emita o alta decizie/dispozitie de restituire în natura. Dimpotriva, în virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdictie ce i s-a acordat prin lege, instanta judecatoreasca, cenzurând decizia/dispozitia de respingere a cererii de restituire în natura, în masura în care constata ca aceasta nu corespunde cerintelor legii, o va anula, dispunând ea însasi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fara titlu valabil.

O astfel de solutie se impune si pentru ca, în îndeplinirea atributiei de a verifica daca sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de acordare a masurii reparatorii prin restituirea în natura a imobilului, judecatorul are a chibzui si asupra eficientei solutiei pe care o adopta, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea detinatoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificata a procedurii de restituire.

 Ca urmare, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atributia instantei judecatoresti de a solutiona calea de atac exercitata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natura nu este restrânsa doar la o prerogativa formala de a dispune emiterea unei alte decizii/dispozitii în locul celei pe care o anuleaza, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdictie, nelimitata în aceasta materie prin vreo dispozitie legala, sa dispuna ea direct restituirea în natura a imobilului ce face obiectul litigiului.

 În acelasi timp, în cazul când unitatea detinatoare sau unitatea învestita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art.25 si 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunta asupra cererii de restituire în natura ori sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanta învestita sa evoce fondul în conditiile prevazute în art.297 alin.1 din Codul de procedura civila si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.

Într-un astfel de caz, lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramâne necenzurat, pentru ca nici o dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, însasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. 2, ca nici o lege nu poate îngradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.

 În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia data în solutionarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit ca, în cazul în care unitatea detinatoare a refuzat nejustificat, sa solutioneze notificarea, instanta este competenta sa dispuna ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordarea masurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speta.

Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident ca, în speta suntem  în prezenta unui refuz nejustificat de a raspunde notificarii, formulate de intimatele – reclamante în mai 2001, în conditiile în care, la acest moment pârâta nu a solutionat notificarea si, nici nu a depus nici un fel de dovezi în ceea ce priveste necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.

Nu poate fi primita nici critica referitoare la gresita obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecata, întrucât potrivit art.274 alin.1 Cod procedura civila, partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere la plata cheltuielilor de judecata, ceea ce s-a întâmplat în speta. Tot astfel, aplicarea dispozitiilor art.274 alin.3 Cod procedura civila este un atribut al instantei investite cu solutionarea litigiului, aspect ce nu poate fi apreciat ca atare în apel.

Pentru aceste considerente în baza dispozitiilor art.296 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca se impune admiterea apelului formulat de apelantii - reclamanti, schimbarea în parte a sentintei apelate si, în temeiul art. 16 alin.1 din Legea nr.10/2001 dispune restituirea în natura a terenului în suprafata de 3346,84 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica întocmit de expert A.I., ce face parte din prezenta hotarâre, cu obligatia pentru reclamanti de a mentine afectatiunea terenului pentru o perioada de cinci ani de la ramânerea irevocabila a prezentei hotarâri.

De asemenea, Curtea respinge apelul formulat de apelanta - pârâta ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare