Marca. Anulare a înregistrarii pentru rea credinta. Elemente de apreciere. Existenta unor raporturi comerciale între parti. Concurenta neloiala.

Marca. Anulare a înregistrarii pentru rea credinta. Elemente de apreciere. Existenta unor raporturi comerciale între parti. Concurenta neloiala.

Legea nr. 84/1998, art. 48 alin.1 lit. c, Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. a

Reaua-credinta, ca si concept  nedefinit în legislatia româna, se analizeaza prin antiteza cu buna-credinta ce era necesar a se manifesta, în raporturile dintre parti, potrivit naturii acestora, comerciale si, prin aceasta supuse fiind practicilor corecte si loiale în plan comercial.

Fundamentul moral al bunei credinte îl reprezinta onestitatea ale carei valori morale sunt loialitatea, prudenta, ordinea si temperanta.

Traducerea în plan juridic a acestor valori ale onestitatii, în analiza bunei credinte, ca termen antinomic, se exprima prin: intentia dreapta, ca rezultanta a loialitatii sau probitatii, implicând totdeauna absenta dolului, fraudei si violentei, precum si fidelitatea în angajamente, cum si absenta îndoielii, a ignorantei corecte si justificate (eroarea scuzabila); diligenta, corespondenta a valorii morale a prudentei si care determina savârsirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor circumscris în limitele legii; liceitatea, respectiv savârsirea unor acte cu continut licit; abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea altuia cu ocazia intrumentarii actului juridic si care deriva din valoarea morala a temperantei, ca echivalent al preceptului roman: alterum non laedere.

Prin urmare, este gresita reducerea analizei relei-credinte prin raportare exclusiva la frauda, ca modalitate de manifestare, cum este gresita si excluderea din conceptul de rea-credinta a comportamentului neloial adoptat pe piata de vânzare a unor produse, care nu are numai o componenta morala ci, din perspectiva legii speciale raporturilor juridice comerciale, respectiv a Legii nr. 11/1991, si o componenta juridica.

În acest context, dispozitiile Legii nr. 11/1991 prevad în mod expres în art. 5 lit. a fapta de concurenta neloiala, constând în  a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;, iar analiza pe care a implicat-o cauza, în aplicarea unor dispozitii speciale în materie de marci, s-a circumscrie într-un plan mai larg, dat de existenta raporturilor comerciale dintre parti, unor fapte de concurenta neloiala, precis definite.

Dec. civ. nr.  34A /12.02.2009(definitiva)

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind Proprietatea Intelectuala

Asupra apelului de fata, deliberând, constata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 28.01.2008, reclamanta SC P.A.E.I.SA a chemat în judecata pe pârâta SC B.RO.T/C SRL solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea marcii combinate P.A.S, înregistrata sub nr. 76253, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca partile litigante au actionat de circa 12-15 ani ca un grup de firme, urmarind interese comerciale comune, având actionari comuni, fiecare cu personalitate juridica proprie.

Pârâta a înregistrat cu rea credinta marca contestata, reaua credinta decurgând din urmatoarele împrejurari de fapt.

- Numita F.M administrator începând cu data din 21.10.2003 al firmei pârâte a detinut în intervalul 23.06.2001-14.12.2005, calitatea de presedinte al firmei reclamante.

In intervalul în care F.M detinea functia de presedinte al societatii reclamante, aceasta firma a înregistrat în Grecia exact aceeasi marca înregistrata de pârâta cu rea credinta la OSIM. Certificatul de înregistrare al marcii în Grecia eliberat la cererea reclamantei a fost emis ca urmare a solicitarii depuse la data de 6.04.2005.

Reclamanta a sustinut reaua credinta a pârâtei la înregistrarea marcii având în vedere si relatiile comerciale desfasurate împreuna, reclamanta utilizând pentru promovarea propriilor servicii si produse marca contestata.

O alta dovada în sustinerea relei credinte, o constituie în opinia reclamantei si contractul încheiat de parti la data 1.11.2001, ce avea ca obiect achizitionarea de catre societatea pârâta de la firma reclamanta a profilelor de aluminiu. In baza contractului încheiat, partile au desfasurat livrari pâna în anul 2005, dovada în acest sens fiind facturile emise în acea perioada.

Produsele comercializate de reclamanta catre firma pârâta erau inscriptionate cu marca P.A.S, iar marca era aplicata în totalitate la fel cu marca a carei anulare s-a solicitat si continea aceleasi culori revendicate-portocaliu, rosu, alb.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 48 alin 1 lit. c din Legea 84/1998.

La data de 24.03.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Pârâta a afirmat ca a înregistrat marca cu buna credinta, în baza consimtamântului obtinut de la societatea franceza L. ZA, certificatul de înregistrare al marcii atestând aceasta împrejurare, situatie recunoscuta si prin publicarea marcii în BOPI.

In acest context, singura persoana interesata în obtinerea anularii marcii ar fi numai titularul marcii anterioare - societatea franceza.

Pârâta a mai aratat ca nu a manifestat rea credinta fata de reclamanta la înregistrarea marcii, având în vedere ca în Grecia marca a fost înregistrata în intervalul în care numita F.M detinea functia de presedinte al societatii reclamante, iar potrivit Amendamentului la Conventia privind stabilirea relatiilor din actionari societatilor anonime, asociatul F.M a fost împuternicita conventional sa conduca activitatea firmei pârâte.

In baza acestor prerogative, pârâta a decis sa protejeze si pe teritoriul României marca, titularul ei fiind comerciantul care avea distributia exclusiva a produselor pe aceasta piata.

In baza principiului teritorialitatii, pârâta, având consimtamântul titularului francez, a protejat marca pe teritoriul României.

Prin sentinta civila nr. 842 din 8.05.2008, Tribunalul a admis cererea si a dispus anularea înregistrarii marcii P.A.S, ce face obiectul certificatului de înregistrare a marcii nr. 76253 eliberat de OSIM, pentru înregistrare cu rea credinta, în temeiul dispozitiilor art. 48 alin l lit. c din Legea 84/1998 .

În analiza relei credinte a pârâtei, tribunalul a retinut ca partile, atât reclamanta, cât si pârâta sunt comercianti si totodata competitori pe piata profilelor de aluminiu.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar s-a retinut ca între parti s-au desfasurat de-a lungul timpului relatii comerciale, societatile actionând ca un grup de firme ce împartaseau un interes comun.

Aceste împrejurari sunt dovedite de istoricul actionariatului celor doua societati, ce atesta ca cele doua firme au avut actionari comuni, din împrejurarea ca numita F.M, Presedinte al reclamantei în perioada 2003-2005, a detinut si functia de administrator al societatii pârâte începând cu data de 21.10.2003

Reclamanta si-a protejat în Grecia marca PROFILCO, certificatul de înregistrare fiind eliberat la data de 29.09.2005.

La rândul sau, pârâta membra a grupului de societati comerciale, având acelasi actionar majoritar, precum si administrator pe numita F.M, a înregistrat în România aceeasi marca destinata a proteja produse si servicii din clasele 6 si 37.

Retinând aceasta calitate a partilor, tribunalul a constatat ca aprecierea conduitei partii acuzata de a fi actionat cu rea credinta se impune a fi analizata cu exigenta sporita, în contextul obligatiei legale a comerciantilor de a-si desfasura activitatea cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite, în limitele unei concurente loiale.

Pârâta a sustinut în aparare ca pentru determinarea relei credinte nu are relevanta, pe de o parte, ca marca Profilco era înregistrata în Grecia, o data ce ea era disponibila în România, având în vedere principiul teritorialitatii dreptului la marca, iar pe de alta parte, ca marca a fost înregistrata cu consimtamântul titularului marcii anterioare protejate în România, societatea franceza L. Z A.

Tribunalul a înlaturat aceste aparari ca neîntemeiate, pentru urmatoarele considerente.

Reclamanta a probat elementele esentiale ale relei credinte si anume, elementul obiectiv constând în cunoasterea faptului ca în legatura cu marca existau, în tara în care marca era înregistrata, drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane si elementul subiectiv, constând în scopul ilicit al înregistrarii si intentia de a-l prejudicia pe cel ce justifica asemenea drepturi sau interese legitime, si aceasta cu atât mai mult cu cât, reclamanta a fost titularul originar al marcii, retinându-se în acest context intentia de fraudare a intereselor acesteia.

Dovada acestor împrejurari obiective a fost facuta, a opinat tribunalul, în conditiile existentei unor relatii contractuale anterioare între parti, astfel cum rezulta din contractele comerciale încheiate, din facturile depuse la dosar.

Din înscrisurile depuse la dosar, cataloage promotionale, facturi fiscale, materiale publicitare, reiese ca marca PROFILCO a fost folosita în Grecia, anterior înregistrarii de catre pârâta în România.

Societatea comerciala pârâta, având în calitate de administrator pe numita F.M, presedinte al societatii reclamante in perioada 2003-2005 a înregistrat aceeasi denumire, ca marca, în România, în anul 2007, pentru aceeasi clasa de produse sau pentru produse si servicii similare, fiind evident în acest context ca înregistrarea s-a facut în cunostinta de cauza, aspect de altfel necontestat de pârâta.

Prin urmare, înregistrarea de catre pârâta a aceleiasi denumiri ca marca în România, dupa folosirea sa în Grecia si în contextul relatiilor comerciale preexistente între parti nu poate constitui o simpla coincidenta, ci reprezinta un demers deliberat si în cunostinta de cauza, conduita pârâtei înscriindu-se în afara regulilor bunei credinte sau a uzantelor cinstite între comercianti, având ca scop blocarea reclamantei si intervenientei în cucerirea unor noi piete de desfacere.

Reaua credinta a pârâtei consta asadar, în cunostinta pe care a avut-o la data efectuarii depozitului în România ca semnul depus era folosit în Grecia, iar înregistrarea acestuia în România a urmarit înlaturarea de pe piata a unui concurent, în conditiile eludarii regulilor concurentei loiale.

In acest context, tribunalul a apreciat ca nu are relevanta faptul ca pârâta a obtinut la înregistrarea marcii consimtamântul unui alt titular francez asupra marcii PROFILCO, având in vedere ca reaua credinta pretinsa de reclamanta se analizeaza în raporturile juridice cu aceasta si în contextual relatiilor dintre parti, pârâta fiind acuzata de fraudarea intereselor legitime ale reclamantei si nu ale altei persoane interesate.

Marca este definita ca un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la diferentierea de catre public a produselor si serviciilor unui comerciant de produsele si serviciile similare ale altor comercianti, marca indicând asadar originea comerciala a produsului.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a subliniat la rândul sau, prin hotarârile pronuntate, ca functia esentiala a marcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marca, permitându-i sa distinga fara confuzie acest produs sau serviciu de cele ce au o alta provenienta.

O alta functie a marcii o reprezinta si functia de concurenta, ce garanteaza ca toate produsele si serviciile ce o poarta provin de sub controlul unei singure întreprinderi.

Cele doua functii esentiale ale marcii determina scopul legal al folosirii marcii, constând în utilizarea sa exclusiva pentru indicarea originii comerciale a produselor si serviciilor si nu pentru alte scopuri, cum ar fi îndepartarea de pe piata a unui concurent existent sau potential care foloseste acea marca pe o alta piata nationala.

Practicile cinstite în materie comerciala exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, în cunostinta de cauza, pentru îndepartarea accesului acestuia pe o piata în care nu si-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a pârâtei neavând relevanta caracterul teritorial al protectiei date de înregistrarea marcii.

Conduita pârâtei evidentiaza faptul ca înregistrarea marcii în România a fost deturnata de la scopul prevazut de lege si anume acela de a distinge anumite produse si servicii de cele ale altor comercianti, la acela de a indisponibiliza pe piata româneasca patrunderea unei marci folosita cu succes în alta jurisdictie.

In acest context, tribunalul a apreciat ca pârâta a avut un comportament neloial, ce se circumscrie notiunii de rea credinta, asa cum este circumstantiata în dreptul marcilor, atragând sanctiunea anularii înregistrarii, conform dispozitiilor art. 48 lit. c din legea 84/1998.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel pârâta S.C. B.RO.T&C S.R.L.,  solicitând, în temeiul art. 296 ipoteza II C.proc.civ., admiterea acestuia, schimbarea în tot a Sentintei civile nr. 842/08.05.2008, în sensul respingerii cererii reclamantei S.C. P.A.E.I.S.A. privind anularea înregistrarii marcii P.A.S ce a facut obiectul certificatului de înregistrare a marcii nr. 76253 eliberat de O.S.I.M. si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea, în prima instanta si apel, a cauzei.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a sustinut ca desi cererea introductiva de instanta face vorbire de "înregistrarea marcii solicitata cu rea-credinta" si s-a întemeiat pe dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanta de prima judecata a fondului, sub pretextul ca îsi motiveaza solutia pe argumentul relei-credinte si astfel s-ar circumscrie temeiului de drept invocat, în realitate sentinta este motivata exclusiv pe dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 ("înregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art. 6") raportate fie la situatia prevazuta la lit. a), fie la situatia prevazuta la lit. b), respectiv ca marca "P.A.S"

- ar fi identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care înregistrarea marcii a fost ceruta sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata, ori ca

- ar fi identica cu o marca anterioara si este destinata a fi aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie pentru public.

În acest sens, apelanta invocva argumentele cuprinse de intimata reclamanta în continutul cererii introductive, privind precizarea ca certificatul de înregistrare din Grecia a fost eliberat în favoarea societatii reclamante la data de 29.09.2005, ca urmare a solicitarii depuse la 06. 04.2005, aceasta fiind considerata ipoteza care, potrivit principiului disponibilitatii, a determinat actiunea în anulare a înregistrarii marcii, aspect care ar rezulta si din dezvoltarea continuta la punctul 4 al cererii introductive : ,,Peste tot ... aceasta era însotita de marca greceasca, marca identica cu cea înregistrata ... de catre pârâta".

În sprijinul acestor sustineri, apelanta a apreciat prin motivele de apel ca solutia adoptata de prima instanta, motivata fortat pe teza înregistrarii cu rea-credinta (art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 84/1998) rezulta si din considerentele sentintei privitoare la folosirea aceleiasi marci în Grecia, anterior înregistrarii ei în România si faptul ca aceste operatiuni nu pot constitui o simpla coincidenta.

În opinia apelantei, este gresita si motivarea potrivit cu care reaua credinta a pârâtei consta în cunostinta pe care a avut-o la data efectuarii depozitului în România, ca semnul depus era folosit în Grecia, iar înregistrarea acestuia în România a urmarit înlaturarea de pe piata a unui concurent, in conditiile eludarii regulilor concurentei loiale.

Potrivit considerentelor cuprinse în sentinta, reaua-credinta a apelantei rezulta ca s-a manifestat în forma fraudei, ceeace ar fi trebuit sa constea în utilizarea unor mijloace viclene de catre aceasta si OSIM, cu ocazia solicitarii si examinarii cererii de înregistrare a marcii P.A.S, de natura a leza drepturile ori interesele legitime ale reclamantei.

Ori, frauda, ca modalitate de manifestare a relei credinte, nu doar ca nu a fost probata, dar nici macar nu a fost retinuta de prima instanta.

Pe de alta parte, comportamentul neloial, a sustinut apelanta, nu se circumscrie niciodata "notiunii de rea-credinta" în forma fraudei.

Intimata a formulat întâmpinare în cauza, solicitând respingerea apelului, sustinând prin continutul acesteia ca motivele de apel nu fac decât sa însiruie extrase din hotarârea primei instante, criticile fiind imprecise, nefiind adusa nici o dovada prin care sa înlature probele care atesta comportamentul apelantei caracterizat ca fiind unul de nerespectare a uzantelor cinstite între comercianti.

În apel nu s-au administrat alte probe.

La termenul de azi, apelanta a sustinut prin concluziile orale, exceptia inadmisibilitatii actiunii, precum si cea a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.

În ce priveste cea dintâi exceptie, apelanta a sustinut ca intimata reclamanta nu a formulat opozitie la înregistrarea marcii a carei anulare a solicitat-o ulterior, fara a avea însa acest drept de optiune.

În ce priveste cea de a doua exceptie, a sustinut ca reclamanta nu face parte din cercul persoanelor interesate în a cere anularea marcii.

Analizând cu precadere, potrivit art. 137 alin.1 Cod procedura civila, exceptiile invocate de catre apelanta în completarea motivelor de apel si în considerarea împrejurarii ca o asemenea completare, desi nu a fost formulata în scris si nici comunicata partii adverse, care a înteles însa sa puna concluzii, a fost adusa motivelor de apel la prima zi de înfatisare, fiind circumscrisa astfel ipotezei legale prevazute de dispozitiile art. 287 alin.2 teza finala, Curtea constata ca acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Cea dintâi exceptie, sustinuta de apelanta cu referire la dispozitiile art. 23 din Legea nr. 84/1998 care i-ar fi permis intimatei reclamante sa-si exercite dreptul de opozitie la înregistrarea marcii a carei anulare a solicitat-o ulterior, este nefondata câta vreme legea însasi nu leaga o asemenea consecinta din faptul neexercitarii dreptului la opozitie.

Dimpotriva, dispozitiile art. 48 ale aceleiasi legi prevad ca o cale procesuala distincta dreptul oricarei persoane interesate de a cere anularea înregistrarii marcii, fara nici un fel de conditionare, ce ar fi reprezentat o exceptie de la aceasta regula.

Cea de a doua exceptie este de asemenea neîntemeiata, reclamanta intimata putând fi considerata, în sensul dispozitiilor anterior enuntate, ca intrând în cercul persoanelor ,,interesate", câta vreme este titulara unei marci a carei protectie viitoare pe teritoriul României reprezinta o componenta a activitatii sale comerciale declarate.

Analizând criticile aduse sentintei prin motivele de apel formulate în scris, actele si lucrarile dosarului, Curtea constata apelul ca fiind nefondat, motivele de apel constând, astfel cum a sustinut si intimata, într-o reluare a considerentelor sentintei, dintr-o perspectiva critica nedezvoltata însa pe baza unor argumente juridice.

În mod evident, apelanta încearca sa creeze confuzie sub aspectul temeiului de drept pe baza caruia a fost admisa cererea de chemare în judecata, desi întelesul argumentelor ce au stat la baza acestei admiteri este clar, coerent si în afara oricarei critici.

Prima instanta nu a avut în vedere decât dispozitiile art. 48 alin.1 lit. c din Legea nr. 84/1998, potrivit carora anularea înregistrarii unei marci se poate dispune pentru motivul înregistrarii acesteia cu rea-credinta.

Reaua-credinta, circumscrisa atitudinii obiective si subiective a pârâtei apelante, a fost analizata din perspectiva raporturilor juridice existente între parti, anterior formularii cererii de înregistrare a marcii, precum si a atitudinii vadit deliberate, ce au stat la baza comportamentului factorului de decizie, identificat în persoana administratorului acesteia si care a contribuit la obtinerea înregistrarii marcii, nu în scopul pentru care a fost înregistrata ci pentru o cauza considerata ca fiind straina acestui scop, neloiala si, prin aceasta, nelicita.

Existenta unei marci identice înregistrate anterior într-o alta tara - Grecia, reprezinta, din perspectiva raporturilor juridice stabilite între parti, elementul obiectiv în raport de care s-a pornit în analiza cauzei si nicidecum o îndepartare de la obiectul cererii de chemare în judecata, precis atât sub aspectul situatiei de fapt cât si a încadrarii în drept.

Ipotezele cuprinse în dispozitiile art. 48 alin.1, lit. a,b, c si e din Legea nr. 84/1998 si care constituie, fiecare în parte, temei în anularea unei marci, nu pot fi privite, astfel cum încearca sa sustina apelanta, într-o maniera rigida, în care sa fie excluse apropieri sau chiar suprapuneri ale acestora.

În cauza însa nu exista nici o asemenea posibilitate de apropiere, câta vreme marca pe care intimata reclamanta încearca sa o protejeze nu este în acelasi timp si o marca a acesteia înregistrata pe teritoriul României.

Aceasta nu împiedica însa instanta chemata sa se pronunte asupra relei credinte la înregistrarea unei marci identice, pe teritoriul României, sa retina aceasta identitate atât sub aspectul semnului folosit cât si al produselor si serviciilor pe care este destinata a fi aplicata, ca pe un element obiectiv în raport de care sa analizeze cauza.

Analiza facuta de apelanta cu privire la forma de manifestare a relei sale credinte la înregistrarea marcii este una extrem de sumara si confuza, în acelasi timp.

Prima instanta a subliniat în mod corect faptul ca reaua-credinta, ca si concept  nedefinit în legislatia româna, se analizeaza prin antiteza cu buna-credinta ce era necesar a se manifesta, în raporturile dintre parti, potrivit naturii acestora, comerciale si, prin aceasta supuse fiind practicilor corecte si loiale în plan comercial.

Fundamentul moral al bunei credinte îl reprezinta onestitatea ale carei valori morale sunt loialitatea, prudenta, ordinea si temperanta.

Traducerea în plan juridic a acestor valori ale onestitatii, în analiza bunei credinte, ca termen antinomic, se exprima prin: intentia dreapta, ca rezultanta a loialitatii sau probitatii, implicând totdeauna absenta dolului, fraudei si violentei, precum si fidelitatea în angajamente, cum si absenta îndoielii, a ignorantei corecte si justificate (eroarea scuzabila); diligenta, corespondenta a valorii morale a prudentei si care determina savârsirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului lor circumscris în limitele legii; liceitatea, respectiv savârsirea unor acte cu continut licit; abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea altuia cu ocazia intrumentarii actului juridic si care deriva din valoarea morala a temperantei, ca echivalent al preceptului roman: alterum non laedere.

Rezulta prin urmare ca a reduce reaua credinta la dol, frauda si abuz de drept, astfel cum sustine apelanta, preluând în mod gresit si trunchiat o analiza extrem de complexa pe care efectuat-o un reputat autor de drept (Dumitru Gherasim) este un mod evident gresit de a privi lucrurile dintr-o perspectiva teoretica.

Prin urmare, este gresita reducerea analizei cauzei prin raportare exclusiva la frauda, ca modalitate de manifestare a relei credinte, astfel cum în mod neîntemeiat si prin ignorarea considerentelor sentintei, încearca a argumenta apelanta, cum este gresita si confuzia pe care o face aceasta între frauda si dol si, deopotriva, excluderea din conceptul de rea-credinta a comportamentului neloial care nu are numai o componenta morala ci, din perspectiva legii speciale raporturilor juridice comerciale, respectiv a Legii nr. 11/1991, si o componenta juridica.

În acest context, dispozitiile Legii nr. 11/1991 prevad în mod expres în art. 5 lit. a fapta de concurenta neloiala, constând în  a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;, iar analiza pe care o implica prezenta cauza, în aplicarea unor dispozitii speciale în materie de marci se circumscrie într-un plan mai larg, dat de existenta raporturilor comerciale dintre parti, unor fapte de concurenta neloiala, precis definite.

În raport de aceste consedirente, Curtea constata ca hotarârea primei instante este legala si temeinica, neexistând nici o cauza care sa conduca la schimbarea acesteia, motivele de apel fiind nefondate, asa încât apelul va fi respins ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedura civila.

Domenii speta

Spete similare