Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren deţinut în perioada colectivizării ca lot în folosinţă. Lipsa posesiei sub nume de proprietar.

Sentinţă civilă 1449 din 26.04.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1821/866 din 23.04.2012 reclamanţii B V şi B A au chemat in judecata pe pârâţii D C şi D M solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1426 mp teren situat în intravilanul satului R, tarlaua 40 parcelele 1315 şi 1316 şi să-şi ridice gardul cu care au împrejmuit această suprafaţă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanţii arată că prin sentinţa civilă nr. 1399/05.06.2007 irevocabilă li s-a atribuit în proprietate în calitate de moştenitori testamentari ai defunctului C G. I suprafaţa de 1426 mp teren situată în intravilanul satului R tarlaua 40, compusă din suprafaţa de 671 mp teren arabil situat în parcela 1316 şi suprafaţa de 755 mp teren fâneţe situată în parcela 1315.

Din anul 2008 au încercat în fiecare an să intre în posesia acestei suprafeţe şi să efectueze lucrările agricole care se impun, însă au fost împiedicaţi de către pârâţi care au invocat faptul că terenul este proprietatea lor.

Mai mult, pentru a îi împiedica pe reclamanţi să intre pe această suprafaţă, pârâţii au împrejmuit terenul şi l-au cultivat în fiecare an.

Faţă de aceste împrejurări, solicită admiterea acţiunii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 563 şi 566 Cod civil.

Pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia insuficientei timbrări, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

Arată pârâţii că sentinţa menţionată de reclamanţi în cuprinsul acţiunii nu le este opozabilă şi că nu au ocupat fără drept vreo suprafaţă de teren din proprietatea reclamanţilor. Menţionează că sunt proprietarii suprafeţei de 5000 mp teren din care suprafaţa de 1727 mp în intravilan tarlaua 40 parcelele 1317, 1317/1, 1318, 1319 cu privire la care le-a fost eliberat titlul de proprietate nr..

Din registrul cadastral al posesorilor cvartal 40 rezultă că figurează în parcelele 1315,1316,1317,1317/1,1318,1319 cu suprafaţa totală de 3153 mp, pârâţii fiind cei care exercită o posesie continuă, publică, sub nume de proprietar încă din anul 1968 când au edificat construcţia. Au plătit impozite pentru întreaga suprafaţă de teren arabil de 3500 mp şi curţi construcţii de 500 mp. Până la nivelul anului 2007, respectiv al anului 2012 reclamanţii nu au pretins vreodată că le ocupă terenul. Consideră pârâţii că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin efectul prescripţiei achizitive, astfel că solicită respingerea acţiunii.

La termenul din 29.06.2012 instanţa a calificat menţiunile pârâţilor din cuprinsul întâmpinării referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă ca reprezentând o cerere reconvenţională.

La termenul din 28.06.2012 pârâţii au renunţat la excepţia insuficientei timbrări, instanţa luând act de această renunţare. La acelaşi termen instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei de interes a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În susţinerea cererii instanţa a încuviinţat reclamanţilor proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială şi expertiză topografică, iar pârâţilor proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială.

Au fost solicitate relaţii de la Comisia judeţeană Iaşi de fond funciar şi de la OCPI Iaşi.

Au fost interogaţi reclamanţii şi pârâta şi au fost audiaţi martorii L V, M C, M A.

La termenul din 15.03.2013 reclamanţii au fost decăzuţi din proba cu martorul B A întrucât nu i-au asigurat prezenţa în instanţă în vederea audierii aşa cum s-au angajat la termenul din 08.02.2013. Trebuie menţionat şui faptul că această martoră a fost citată cu mandat de aducere, iar din procesul verbal întocmit pentru executarea acestuia şi adeverinţa aflată la fila 127 dosar a rezultat că aceasta este netransportabilă.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză topografică de către expertul Vacariu Vasile Bogdan.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, conform titlului de proprietate nr. 119028/14.01.1994 numitului C Gh. I i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2226 mp teren intravilan situat în sat şi comuna R, judeţul Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 1399/05.06.2007 a Judecătoriei Paşcani au fost dezbătute succesiunile defuncţilor CD. M şi C Gh. I, iar reclamanţilor le-au fost atribuite toate bunurile succesorale, printre care şi suprafaţa de 1426 mp teren situat în tarlaua 40 parcelele 1316 şi 1315.

Pârâtul D C posedă titlul de proprietate nr.  pentru suprafaţa totală de 5000 mp teren, din care suprafaţa de 1727 mp teren situat în intravilan, tarlaua 40 parcelele 1318, 1319, 1317, 1317/1.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 555 al. 1 C.civ. proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.

 Conform art. 563 al. 1  cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, iar reclamantului îi revine sarcina de a face dovada dreptului său de proprietate, conform dispoziţiilor art. 1169 din vechiul C.civ.

În sistemul vechiului nostru cod civil (aplicabil în cauza de faţă în ceea ce priveşte prescripţia achizitivă) uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii asupra unui bun imobil,  ca efect a exercitării posesiunii acelui bun în intervalul de timp determinat de lege. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 1890 C.civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii, anume posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau rea-credinţă.

În acest sens, conform art. 1846 C. civ. orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii, posesiunea fiind „ deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept…exercitată de noi înşine sau de altul în numele nostru”.

Potrivit art.1847 C. civ. ”ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză  expertul Vacariu Vasile Bogdan a identificat suprafaţa de 1426 mp teren atribuită reclamanţilor prin sentinţa menţionată şi a precizat că aceasta se află în posesia pârâţilor în întregime. De asemenea, a mai precizat că pe această suprafaţă se află două garduri edificate de către pârâţi.

În registrul posesorilor comunei R din anul 1986 ( f. 100, 101) D C figurează înscris cu suprafaţa de 3153 mp teren situată în tarlaua 40 astfel:

-suprafaţa de 388 mp teren construcţii curte în parcela 1317-posesie membru cooperator;

-suprafaţa de 101 mp teren construcţii în parcela 1317/1-posesie membru cooperator;

-suprafaţa de 530 mp teren arabil în parcela 1318-lot în folosinţă;

-suprafaţa de 708 mp teren fâneţe în parcela 1319-lot în folosinţă;

-suprafaţa de 755 mp teren fâneţe în parcela 1315-lot în folosinţă;

-suprafaţa de 671 mp teren arabil în parcela 1316-lot în folosinţă.

Pentru a putea dobândi proprietatea asupra unui bun imobil prin efectul, uzucapiunii legea cere să fie întrunite anumite condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt 30 de ani. Posesia trebuie să fie  continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

În perioada colectivizării conform registrului posesorilor familia D a deţinut suprafaţa de 1426 mp situată în tarlaua 40 parcelele 1315 şi 1316 ca lot în folosinţă şi nu ca fiind în posesia membrilor cooperatori, astfel că în perioada respectivă posesia acestora nu a fost una sub nume de proprietar.

Martora L V a precizat că defunctul C I a avut anterior colectivizării o suprafaţă de aproximativ 15 ari situată în vecinătatea pârâţilor, suprafaţă care în timpul colectivizării a fost deţinută o perioadă de numita B A ca lot în folosinţă, fiind apoi preluat de către pârâţi. A mai arătat martora că are cunoştinţă despre aceste împrejurări întrucât părinţii săi, familia Ionică se învecinează cu pârâţii. A mai precizat că cetăţenii din sat cunosc faptul că acest teren a aparţinut lui C I anterior colectivizării.

Martorul M C a arătat că între terenul pârâţilor şi cel al numitei LV ( din actele dosarului rezultă că martorul face de fapt referire la părinţii acesteia) există o suprafaţă de teren care în timpul colectivizării a fost deţinută de pârâţi, însă nu a putut preciza în ce perioadă şi cu ce titlu. De asemenea, martorul a arătat că nu cunoaşte cui anume a aparţinut aceste teren anterior colectivizării.

Coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că pe perioada colectivizării pârâţii nu au exercitat o posesie sub nume de proprietar asupra suprafeţei de 1426 mp teren în litigiu ( aceştia putând invoca o posesie sub nume de proprietar cel mult din anul 1990 şi până în prezent), astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea prescrie.

În consecinţă, instanţa constată că cererea formulată de pârâţi prin care aceştia solicită să se constate că au dobândit proprietatea asupra suprafeţei de 1426 mp teren este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Reţinând că pârâţii nu justifică posesia asupra acestui teren, nu posedă titlu de proprietate pentru acesta, iar expertul a precizat că terenul în litigiu este deţinut în prezent de câtre pârâţi, instanţa constată că reclamanţii îşi justifică interesul în cauză, având un titlu de proprietate şi au justificat şi calitatea procesuală a pârâţilor, astfel că excepţiile invocate de pârâţi sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.

Pe baza aceloraşi considerente, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamanţi este întemeiată, urmând a o admite, iar pârâţii vor fi obligaţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1426 mp teren identificată prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 56, 57, 52, 58, 59, 60, 39, 40, 61, 23, 1 în planul de amplasament şi delimitare a imobilului anexa 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Vacariu Vasile Bogdan ( f. 98 dosar ).

Totodată, pârâţii vor fi obligaţi să ridice gardurile edificate pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6, pe aliniamentul 5-58 şi pe aliniamentul 4-60 din planul de amplasament şi delimitare a imobilului anexa 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Vacariu Vasile Bogdan ( f. 98 dosar ), garduri pe care le-au edificat pe suprafaţa menţionată.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ. instanţa va obliga pe  pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 2839,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat şi onorariu de expert).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii B V şi BA, ambii cu domiciliul în  contradictoriu cu pârâţii D C şi D M, ambii cu domiciliul în.

Obligă pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1426 mp teren identificată prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 56, 57, 52, 58, 59, 60, 39, 40, 61, 23, 1 în planul de amplasament şi delimitare a imobilului anexa 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Vacariu Vasile Bogdan ( f. 98 dosar ).

Obligă pârâţii să ridice gardurile edificate pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6, pe aliniamentul 5-58 şi pe aliniamentul 4-60 din planul de amplasament şi delimitare a imobilului anexa 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Vacariu Vasile Bogdan ( f. 98 dosar ).

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţi.

Omologhează raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Vacariu Vasile Bogdan.

Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 2839,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.04.2013.