Corelaţia între raportul de prepuşenie şi raportul de muncă.

Corelaţia între raportul de prepuşenie şi raportul de muncă.

Esenţial pentru naşterea raportului de prepuşenie este existenţa raportului de subordonare şi nu un contract de muncă încheiat în formă scrisă. Contractul individual de muncă este  un act juridic consensual (solo consensu), deoarece el se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, manifestarea lor de voinţă neînsoţită de niciun fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.

Într-adevăr , legislaţia actuală- art. 16 din C. Muncii, cuprinde o limitare a acestui caracter impunând încheierea în formă scrisă. Dar , prin această dispoziţie, contractul nu se transformă într-un contract solemn, forma scrisă fiind reglementată numai în interesul părţilor( şi nu faţă de terţi), ad probaţionem şi nu ad validitatem.

Dacă părţile înţeleg să însoţească manifestarea de voinţă de un înscris în care  o consemnează, o fac  nu pentru a da validitate contractului de muncă ci pentru a-şi asigura un mijloc de probă numai în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile  reciproce ale acestora.

Raportul juridic dintre recurentă şi intimat   are la bază convenţia verbală prin care persoana juridică l-a desemnat ca şef de lucrare şi în acest fel s-a creat implicit  şi un raport de subordonare, îndrumare şi control asupra activităţii desfăşurate de acesta în folosul recurentei,  caracteristici de fapt care au dat naştere unui raport de prepuşenie în sensul art. 1000 alin.3 C.Civ.

Dec. com nr.27/RC/2009, pronunţată în dosar 2062/280/2007 al tribunalului Comercial Argeş

Prin sentinţa nr. 2575/30.04.2008, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 2062/280/2008, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC S A C SRL, împotriva pârâtei reclamante SC P 2003 SRL  şi a pârâtului N A. S-a admis în parte  cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC P 2003 SRL împotriva reclamantei pârâte SC S A C SRL.

A fost obligată pârâta reclamantă SC P 2003 SRL în solidar cu pârâtul N A, să restituie reclamantei pârâte SC S A C SRL, elementele componente ale unei schele metalice pentru construcţii, sau să achite, în solidar reclamantei pârâte suma de 9210 lei contravaloarea acestor bunuri, precum şi  plata sumei de 2106 lei, reprezentând daune interese.

A fost obligată reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă SC P 2003 SRL a sumei de 1400 lei, reprezentând contravaloare lucrări efectuate.

S-a respins ca neîntemeiată  cererea reclamantei pârâte privind  restituirea a 4 căşti de protecţie, 4 centuri de siguranţă protecţie şi o roabă. S-a luat act că reclamanta pârâtă a renunţat la judecarea cererii având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând beneficiul nerealizat.

Pârâta reclamantă SC P 2003 SRL  şi pârâtul N A, au fost obligaţi în solidar la plata către reclamanta pârâtă  a sumei de 1820,31 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta pârâtă SC S A C SRL a fost obligată să plătească pârâtei reclamante SC P 2003 SRL suma de 120,96 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în esenţă că la data de 16 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Piteşti – secţia civilă a fost înregistrată acţiunea formulată de SC S A C SRL împotriva pârâţilor SC P 2003 SRL  şi  N A, prin care  s-a solicitat obligarea acestora la restituirea  elementelor componente ale unei schele metalice pentru construcţii

În caz de refuz s-a solicitat obligarea pârâţilor, la plata în solidar, a contravalorii acestor bunuri evaluată provizoriu  la 6500 lei; s-a solicitat de asemenea şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 1500 lei, reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în vara anului 2006  reclamanta în calitate de antreprenor a subcontractat  pârâtei SC P 2003 SRL realizarea unor lucrări de reabilitare unei clădiri , sens în care s-a încheiat şi contractul  din 22 august 2006.

Pentru facilitarea realizării lucrării, fără a exista o obligaţie scrisă în convenţie,  reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei, elementele componente ale unei schele pentru construcţii. S-a  întocmit bonul de inventar la data de 25.08.2006,iar bunurile s-au predat pârâtului N A prezentat , susţine reclamanta, drept conducător al lucrării din partea societăţii pârâte şi care anterior participase şi la negocieri. Cu această ocazie au fost predate şi 4 căşti de protecţie, 4 centuri de siguranţă şi o roabă.

Urmare unor neînţelegeri între cele două societăţi, în luna septembrie 2006 schela a fost demontată de cei doi pârâţi şi transportată la alte lucrări.

De asemenea, , pârâta SC P 2003 SRL a abandonat lucrarea contractată, iar pentru a o putea finaliza reclamanta  a edificat o schelă din lemn în valoare de peste 1000 lei.

De asemenea reclamanta precizează că în perioada în care a fost lipsită de  bunurile menţionate în acţiune ar fi putut realiza un profit suplimentar evaluat la 5000 lei.

La data de 27 martie 2007 pârâta SC P 2003 SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă şi obligarea acesteia la plata sumei de 6411,776 lei reprezentând contravaloare lucrări. În cererea reconvenţională s-a arătat că la data preluării lucrările de reparaţie erau deja începute iar schela era  montată astfel că nu se cunoaşte componenţa acesteia. Semnatarul bonului de preluare, pârâtul N A nu era  angajatul pârâtei ci dimpotrivă este o cunoştinţă a reclamantei. Aşa cum rezultă şi din procesul verbal încheiat în ianuarie 2007 acesta se obligă să predea piesele rămase nerestituite.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, s-a arătat că prin contractul de prestări servicii s-a stabilit un preţ al lucrării de 25.000 lei ce urma să fie achitat la data  de 15 ale fiecărei luni, în funcţie de stadiul de execuţie al lucrării. Reclamanta a plătit dosar suma de 4.000 lei rămânând un rest neachitat de 6411, 766 lei pentru care aceasta refuză să facă plata.

Reclamanta pârâtă, prin întâmpinarea formulată la data de 9 mai 2007, a solicitat  admiterea în parte a cererii reconvenţionale numai pentru suma de  1400 lei reprezentând contravaloare lucrări efectuate, întrucât nu s-au realizat lucrări în valoare de 10411,766 lei. Până la întreruperea relaţiilor  contractuale pârâta efectuase lucrări de aproximativ de 61.000 lei din care s-a achitat în avans suma de 4.000 lei.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine în fapt următoarele:

La data de 23 august 2006 între  SC S A C SRL şi SC P 2003 SRL , s-a încheiat contractul de prestări servicii,  prin care societatea pârâtă s-a obligat să execute lucrarea de reparaţie a faţadei şi acoperişului clădirii.  S-a stipulat termen de execuţie a lucrării 90 de zile şi preţ 25.000 lei. Reclamanta se obliga să achite un avans de 5000 lei iar restul  trebuia plătit la data de 15 ale fiecărei luni.

La data de 25.08.2006 s-a încheiat un înscris intitulat bon de inventar, prin care reclamanta pârâtă a predat elementele unei schele metalice .Tot la această dată s-au predat acestuia şi 4 căşti protecţie şi o roabă, împrejurare recunoscută de pârâtul N A la interogatoriu . Bunurile au fost utilizate de pârâta reclamantă la efectuarea lucrării contractate.

În luna septembrie 2006, între cele două societăţi au apărut neînţelegeri legate de plata preţului lucrării şi modul de executare, perioadă în care  pârâta reclamantă a şi părăsit lucrarea.

Reprezentanţii reclamantei pârâte au constatat că aproape întreaga schelă metalică fusese demontată şi luată de pe faţada clădirii de către pârâtul NA şi alţi lucrători ai pârâtei reclamantei la cererea reprezentantului acesteia întrucât reclamanta pârâtă a refuzat să plătească contravaloarea lucrărilor executate. S-a reţinut de către instanţa de fond că schela a fost dusă la numitul P N în cartierul T.

Pe perioada  cercetărilor penale au fost restituite reclamantei pârâte o parte din componentele schelei metalice, rămânând nerestituite componentele arătate în procesul verbal încheiat la 18.01.2007 de către pârâtul N A.

Judecătoria Piteşti, faţă de probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti a apreciat că cererile părţilor sunt întemeiate în parte. Astfel a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile  prevăzute de art.1000 alin.3 Cod civil.

S-a stabilit că în cauză s-a făcut dovada calităţii de prepus a pârâtului N A faţă de SC P 2003 SRL având în vedere  declaraţiile pârâtului NA în faţa organelor de cercetare penală, prin care afirmă că a lucrat  la firma lui C D, iar acesta din urmă  declară că a acceptat verbal colaborarea cu pârâtul N A desemnându-l  ca şef de lucrare. Pârâtul a lucrat la acest punct de lucru 2 -3 săptămâni împrejurare confirmată şi de martori . Împrejurarea că nu există un contract în formă scrisă între angajator  SC P 2003  SRL şi angajat- pârâtul N A, nu înlătură în fapt  raporturile dintre aceştia.

Contractul de muncă, apreciază instanţa de fond este un contract consensual, pentru a cărei încheiere valabilă, nu este necesară forma scrisă. Contractul scris este cerut ad probaţionem, pentru a face dovada faţă de instituţiile abilitate în ceea ce priveşte relaţiile de muncă.

Prin urmare instanţa de fond a constatat că cererea reclamantei pârâte privind restituirea componentelor de schelă este întemeiată. Pârâtul NA la solicitarea pârâtei reclamante, a fost cel care a demontat schela şi a dus componentele acesteia la numitul P N, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză precum şi din declaraţia dată în faţa organelor de poliţie de numitul P N  Luând aceste bunuri proprietatea reclamantei, fără drept,  se impune ca pârâtul N A să le restituie proprietarei în temeiul art.480 Cod civil.

Instanţa a reţinut că pârâtul a acţionat în această modalitate , ca reprezentant al societăţii pârâte , pentru a forţa reclamanta  să achite anumite  sume de bani considerate datorate. Mai mult,  această situaţie a fost determinată  de CD care a dispus să fie demontată schela  şi transportată în cartierul T. Martorul  S A a declarat că într-o discuţie cu reprezentantul societăţii reclamante - C D a refuzat să restituie schela metalică pe motiv că i se datorează 1000 lei. Martorul P N a declarat de asemenea că, C D i-a spus că schela depozitată în curtea lui îi aparţine lui Ş I şi chiar i-a spus martorului să nu o restituie proprietarului întrucât acesta îi datorează bani.

Faţă de aceste mijloace de probă, instanţa reţine  şi culpa societăţii pârâte, care prin faptele reprezentantului său legal C D a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei pârâte, împrejurare de fapt care impune  angajarea răspunderii acestuia atât în nume propriu  cât şi în calitate de comitent al pârâtului NA.

În ceea ce priveşte restituirea celor 4 căşti de protecţie, 4 centuri de siguranţă protecţie şi o roabă, instanţa a reţinut că , potrivit declaraţiilor martorilor aceste bunuri au fost sustrase din magazia de la locul executării lucrării astfel că  nu s-a făcut dovada certă că acestea au fost luate fără drept de pârâtul N A  sau reprezentantul legal al societăţii pârâte.

În temeiul dispoziţiilor art.998, 1000 alin.3 şi 1003 Cod civil, instanţa a apreciat că  prin luarea fără drept a schelei metalice, reclamanta a fost nevoită să confecţioneze o schelă din lemn pentru a o înlocui pe cea metalică, contravaloarea acesteia fiind evaluată în raportul de expertiză la 2106 lei. Această cheltuială a afectat suplimentar patrimoniul reclamantei, în legătură directă cu fapta  pârâţilor de luare a schelei care aparţinea societăţii, astfel că se impune obligarea acestora în solidar şi la plata acestei sume.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa a apreciat că nu s-a făcut dovada certă că  lucrările executate se ridică la suma de  10411, 766 lei astfel încât reclamanta nu poate fi obligată  să achite întreaga sumă solicitată  ci numai suma recunoscută de aceasta din urmă de 1400 lei.

S-a reţinut că în raportul de expertiză, expertul a concluzionat că  la momentul încheierii contractului nu a existat un deviz ofertă sau alte anexe  care să stabilească lucrările ce trebuiau executate, astfel încât nu se poate face o comparaţie cu preţurile solicitate prin devizul prezentat de pârâtă şi nici nu se poate stabili, în absenţa altor documente încheiate între părţi contravaloarea lucrărilor efectuate de către pârâta reclamantă.

Părţile au fost obligate şi la plata cheltuielilor de judecată proporţional cu pretenţiile admise.

La data de 9 mai 2008 SC P 2003  SRL a declarat recurs împotriva sentinţei.

Recursul motivat a fost depus la data de 13 iunie 2008 prin care recurenta a arătat că sentinţa  este nelegală şi netemeinică. În prima critică se arată că instanţa a analizat greşit probatoriul administrat în cauză, din a cărui interpretare a dedus o altă situaţie de fapt şi de drept asupra obiectului litigiului.

Deşi instanţa reţine în fapt că elementele schelei au fost ridicate de către intimatul N A, aceasta concluzionează că recurenta  răspunde pentru fapta acestei persoane fizice cu motivarea că este angajatul său deşi nu există probe administrate în acest sens în faţa instanţei de judecată, conform principiului potrivit căruia administrarea probelor se face nemijlocit în faţa instanţei.

 Din acest punct de vedere arată recurenta, declaraţiile martorilor date în faza de urmărire penală sunt extrajudiciare şi nu fac dovada calităţii de angajat al intimatului N A, cunoscut fiind faptul că singura dovadă în acest sens, este înscrisul constatator  al  contractului individual de muncă.

Sub acest aspect instanţa a aplicat greşit legea, respectiv art.1000 alin.3 şi 1003 Cod civil, deoarece intimatul N  A nu a semnat bonul de inventar în calitate de prepus al recurentei ci în nume propriu, cu atât mai mult cu cât acesta , la interogatoriu s-a angajat să  restituie personal această schelă.

O altă dovada a greşitei aplicări a legii de către instanţa de fond este faptul că instanţa reţine că recurenta răspunde atât în nume propriu cât şi în calitate de comitent. Or, răspunderea personală este proprie persoanei fizice  care săvârşeşte fapta delictuală şi exclude răspunderea persoanei juridice.

În schimb, se angajează răspunderea persoanei juridice în calitate de comitent, numai dacă persoana fizică care săvârşeşte fapta delictuală este prepusul său şi dacă a ordonat această faptă,  ceea ce nu este dovedit în speţă.

În consecinţă , recurenta nefiind răspunzătoare de însuşirea schemei metalice  de către intimatul N  A, nu poate fi obligată nici la plata daunelor interese în suma de 2106 lei.

În cadrul celei de a doua critici recurenta arată că instanţa  reţine în mod neîntemeiat că  în absenţa altor documente decât contractul şi devizul de lucrări întocmit de recurentă  şi nerecunoscut de  intimată SC S A C  SRL, nu se poate stabili valoarea reală a lucrărilor executate.

Sub acest aspect, arată recurenta, deşi nu există înscrisuri recurenta SC P 2003 SRL, de bună credinţă a recunoscut o plată parţială, ceea ce înseamnă că cererea reconvenţională este întemeiată şi urma a fi admisă.

Instanţa de fond aplică greşit dipoziţiile art .1169 Cod civil  deoarece pârâta  a dovedit cu înscrisuri că valoarea totală a lucrărilor de executat este de 25000 valoare însuşită de către reclamanta intimată la încheierea contractului, din care s-au executat parţial  lucrări în valoare de 10411,76 lei. Simplul fapt al nerecunoaşterii de  către  intimata reclamantă a devizului de lucrări nu este o dovadă a reţinerii sumei considerate de aceasta a fi datorată, respectiv 1400 lei.

În consecinţă, se solicită , în completarea probatoriului, efectuarea unei expertize tehnice care presupune analiza în fapt a lucrărilor şi nu presupuneri ale expertului privind  inexistenţa unor documente de ofertare.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului , modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

La data de 10.10.2008 intimata SC S A C  SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea căii de atac ca fiind recurs şi nu apel, iar  în ceea ce priveşte termenul de declarare a recursului  arată că  recurenta a formulat recurs înainte de motivarea sentinţei astfel că termenul de 15 zile  a fost depăşit, întrucât motivele de recurs  trebuiau depuse în termen de 15 zile de la depunerea declaraţiei de recurs.

Dispoziţiile art.303 alin.2 Cod procedură civilă este în contradicţie cu art.301 Cod procedură civilă care statuează în mod imperativ că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare hotărârii. În recurs sunt incidente dispoziţiile art.284 alin 2 şi 4  , iar în raport de art.284 alin. 3 Cod procedură civilă, dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii aceasta se socoteşte comunicată  de la data depunerii cererii de apel.

În ceea ce priveşte fondul litigiului dedus judecăţii, intimata reclamantă arată că  intimatul N A acţionat în calitate de prepus al recurentei aşa cum rezultă din probele extrajudiciare, precum şi din probele administrate nemijlocit în faţa instanţei.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi în ceea ce priveşte cererea reconvenţională ,întrucât recurenta nu a executat lucrări în valoarea pretinsă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş - secţia civilă , iar prin decizia  nr.1560/R din 10.10.2008  în temeiul art.158  alin.1 şi 3 C.pr. civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea  Tribunalului Comercial Argeş reţinându-se  natura comercială a litigiului.

Tribunalul Comercial examinând cu prioritate, prin prisma disp. art.137 c.pr.civ., excepţia de tardivitate a recursului, invocată de  intimata pârâtă SC Ş A C SRL, constată că este neîntemeiată.

La data de 09.05.2008, recurenta SC „P 2003” SRL a declarat recurs împotriva sentinţei  nr. 2575 din 30.04.2008.

Potrivit  disp. art. 303/ 1-2 C.pr.civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntru termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Prin această dispoziţie legală , cuprinsă în alin.2, legiuitorul a căutat să protejeze partea care , diligentă  fiind, nu a aşteptat comunicarea hotărârii şi a declarat recurs. În eventualitatea în care acesta ar fi fost pus greşit i s-a mai pus la dispoziţie un termen care curge de la comunicarea cererii de recurs.

 În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 102 ind.1 C.pr.civ. potrivit cu care , termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

 Într-adevăr, astfel cum susţine intimata, dispoziţiile art. 301 C.pr. civ. prevăd că art.284 alin.2 şi 4 se aplică în mod corespunzător, însă în condiţiile în care printr-o dispoziţie expresă referitoare la judecata recursului se derogă de la una din cele prevăzute de art. 284 al.2,4 referitoare la judecata apelului.

Aceste din urmă dispoziţii devin inaplicabile întrucât art. 303 alin.2 prevede o astfel de derogare.

 Examinând în fond recursul prin prisma criticilor invocate, Tribunalul Comercial constată că este nefondat.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul nu au fost încadrate în drept, însă recursul nu este nul, întrucât conform disp. art. 306 alin.3, dezvoltarea lor permite încadrarea în disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Prima critică referitoare la reţinerea în mod nelegal a raportului de prepuşenie al intimatului N A faţă de comitentul SC P 2003 SRL, este neîntemeiată.

Din probatoriul administrat în cauză la instanţa de fond, tribunalul comercial a reţinut că între recurenta şi intimata SC S A C SRL  s-a încheiat un contract de prestări servicii în data de 22.08.2006, prin care recurenta a preluat în subantrepriză , executarea unor lucrări de construcţii, detaliate în contractul de la fila 4 .

Pentru executarea lucrărilor intimata SC”  S A C  SRL,  prin înscrisul de la fila 7, precizează că a pus la dispoziţia recurentei o schelă metalică.

Această susţinere se coroborează cu întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă care precizează că la data preluării lucrărilor de reparaţii la clădire, lucrarea era deja începută , iar schela era montată.

La data de 25.08.2006, intimatul- pârât A N a preluat componentele schelei metalice sub semnătură personală, cât şi cu procesul verbal de la fila 12 în care acelaşi intimat indică componentele schelei rămase nerestituite şi se obligă să le predea până la data de 22.01.2007, sub condiţia achitării de către Ş I, asociat unic al SC”  Ş A C  SRL a sumei de 14.000.000 lei.

Urmare unor neînţelegeri intervenite între părţile contractante legate de plata drepturilor băneşti , rezultate din lucrările subcontractate , martorii audiaţi în cauză la instanţa de fond au declarat că  după cca 2 săptămâni de la începerea lucrărilor, din dispoziţia lui C D , o parte din schelă a fost demontată de NA împreună cu alţi lucrători şi a fost dusă în cartierul T la domiciliul lui P N.

În mod legal şi temeinic instanţa a reţinut în cauză, incidenţa disp. art.1000 al.3 C. Civ., privind răspunderea în calitate de comitent a recurentei  pârâte pentru fapta prepusului său intimatul N A şi implicit obligarea în solidar a acestora la restituirea elementelor de schelă solicitate de reclamantă sau a contravalorii acestora precum şi la acoperirea daunelor interese.

Potrivit art.1000 alin.3 C. C iv. comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Ceea este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare, care îşi are temeiul în împrejurarea, că pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare.

Din această încredinţare  convenţională decurge posibilitatea pentru prima persoană denumită comitent  de a da instrucţiuni, de a direcţiona, de a îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane denumită prepus, aceasta din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.

Esenţial pentru naşterea raportului de prepuşenie este existenţa raportului de subordonare şi nu un contract de muncă încheiat în formă scrisă. Contractul individual de muncă este  un act juridic consensual (solo consensu), deoarece el se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, manifestarea lor de voinţă neînsoţită de niciun fel de formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.

Într-adevăr , legislaţia actuală- art. 16 din C. Muncii, cuprinde o limitare a acestui caracter impunând încheierea în formă scrisă. Dar , prin această dispoziţie, contractul nu se transformă într-un contract solemn, forma scrisă fiind reglementată numai în interesul părţilor( şi nu faţă de terţi), ad probaţionem şi nu ad validitatem.

Dacă părţile înţeleg să însoţească manifestarea de voinţă de un înscris în care  o consemnează, o fac  nu pentru a da validitate contractului de muncă ci pentru a-şi asigura un mijloc de probă numai în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile  reciproce ale acestora.

Raportul juridic dintre recurentă şi intimatul N A are la bază convenţia verbală prin care persoana juridică l-a desemnat ca şef de lucrare şi în acest fel s-a creat implicit  şi un raport de subordonare, îndrumare şi control asupra activităţii desfăşurate de acesta în folosul recurentei,  caracteristicii de fapt care au dat naştere unui raport de prepuşenie în sensul art. 1000 alin.3 C.Civ.

În consecinţă, în mod legal instanţa de fond a reţinut şi  incidenţa disp. art. 480 şi 998 C.Civ.

Din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că intimatul Nicolae Alexandru, la cererea lui C D a demontat schela metalică pusă la dispoziţia acestora de intimată  pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii  şi a fost depozitată la domiciliul lui P N. S-a reţinut că o parte din elementele componente au fost recuperate şi au rămas nerestituite, cele indicate de intimata- reclamantă în cererea introductivă, bunuri recunoscute şi de  N A în procesul verbal de la fila 12.

De asemenea C D a confirmat lui PN că bunurile sunt proprietatea lui Ş I, patronul SC Ş A C  SRL , însă a dispus acestuia să nu i le restituie întrucât îi datorează o sumă de bani.

În acest fel , recurenta a dispus asupra bunurilor care nu-i aparţineau şi a îngrădit astfel exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al intimatei, încălcând disp. art 480 c.civ. 

În mod legal şi temeinic judecătoria a obligat în solidar recurenta şi intimatul N A conform art. art 1003 c.civ.  la restituirea în natură a bunurilor sau a contravalorii acestora conform raportului de expertiză .

Instanţa de fond a dispus de asemenea şi obligarea acestora în solidar la plata sumei de 2106 lei, daune interese , reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de intimată care a fost determinată să-şi confecţioneze în completarea schelei metalice o schelă din lemn necesară pentru continuarea lucrărilor.

Trimiterea la disp.art. 998 C.civ.făcută de instanţă în fundamentarea acestui capăt de cerere este legală.

Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă a bunurilor reprezintă un capăt de cerere subsidiar acţiunii în revendicare  şi deplin întemeiat dacă se face dovada prejudiciului suferit de proprietar pe toată durata lipsei de folosinţă. Or,  din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit cu certitudine că intimata a fost lipsită de folosinţa unor componente semnificative ale schelei metalice, fapt care a împiedicat-o să îşi îndeplinească obligaţiile contractate. În raportul de expertiză schela confecţionată din lemn a fost evaluată la suma  de 2106 lei , sumă care nu a fost contestată de recurenta  reclamantă.

 Susţinerile recurentei, în cadrul primei critici , referitoare la faptul că declaraţiile date de părţi şi martori în faza de urmărire penală sunt probe extrajudiciare şi prin urmare fără relevanţă juridică pentru că nu au fost administrate nemijlocit în faţa instanţei de judecată, şi implicit nu fac dovada calităţii de angajat a lui Nicolae Alexandru,vor fi înlăturate ca netemeinice.

La termenul de judecată din 6.06.2007 , termen la care s-au propus probele, recurenta prezentă prin reprezentantul legal – C D nu s-a opus cererii intimatei - reclamante SC” Ş A C  SRL de a se depune declaraţiile date în dosarul de urmărire penală nr. 6206/P/2006.

Critica referitoare la  admisibilitatea cererii reconvenţionale este de asemenea nefondată. 

Susţine recurenta că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1169 C.civ. deoarece pârâta a făcut dovada cu înscrisuri că valoarea totală a lucrărilor de executat la faţada costrucţiei este de 25.000 lei , valoare care a fost însuşită şi de reclamantă la încheierea contractului, din care s-au executat parţial lucrări în valoare de 10411,76 lei. Simplul fapt al nerecunoaşterii de către reclamanta- intimată a devizului de lucrări nu este o dovadă a reţinerii sumei de 1400 lei considerată de aceasta a fi datorată.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la admiterea în parte a cererii reconvenţionale numai pentru suma de 1400 lei – contravaloarea lucrărilor efectuate , este legală şi temeinică.

Singurul mijloc de probă în susţinerea cererii reconvenţionale depus de recurenta- pârâtă la instanţa de fond este înscrisul de la fila 23 intitulat „ deviz ofertă „ care nu poartă  nicio dată , pentru a se putea stabili dacă a fost  încheiat concomitent cu încheierea contractului de prestări servicii din 22.08.2006, sau la o  dată anterioară,  nu face referire la locul unde s-au efectuat eventuale lucrării, nu este semnat de intimată, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă .

Atât la instanţa de fond cât şi prin întâmpinarea depusă în recurs  intimata SC Ş AC SRL  a contestat valoarea lucrărilor trecute în deviz şi a recunoscut lucrări efectuate numai până la suma de 14.000 lei .

S-a reţinut din probatoriul administrat în cauză că la data încheierii contractului de pretări servicii din 22.08.2006, intimata a plătit în avans suma de 4.000 lei.

De asemenea în raportul de expertiză, efectuat în cauză  s-a reţinut că nu au fost identificate alte documente din care să rezulte cantităţile de lucrări care au făcut obiectul negocierii sau preţul manoperei.

Verificând cererile de probatorii ale recurentei - pârâte se constată că aceasta nu a propus nici un alt mijloc de probă în susţinerea cererii reconvenţionale, iar la termenul din data de 23.04.2008 la care instanţa a pus în dezbaterea părţilor raportul de expertiză contabilă, recurenta pârâtă prin reprezentantul legal – C D , prezent personal, nu a formulat obiecţiuni.

 Pentru aceste considerente în temeiul dispoziţiilor  art. 137 C.pr.civ. coroborat cu art. 312 C.pr.civ. , tribunalul comercial  a respins excepţia tardivităţii recursului,  şi a  respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare