Inadmisibilitatea obligării Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata valorii de circulaţie a imobilului preluat abuziv

Inadmisibilitatea obligării Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor constând în valoarea de circulaţie a imobilului preluat abuziv.

Având în vedere regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituit prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii în echivalent vor face obiectul procedurilor administrative şi, eventual, celor judiciare reglementate de legea menţionată, distincte şi subsecvente procedurii de soluţionare a notificării de către instanţa civilă.

Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susţine, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.

În ceea ce priveşte concordanţa dintre legea specială şi Convenţia europeană, se constată că jurisprudenţa C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.

Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunţată în recenta Cauză Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 115)”.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.12.2010 sub nr. 59032/3/2010, reclamanta TIBULEAC LUCIA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenului în suprafaţă de 290 mp situat în Bucureşti, str. Cazărmii nr. 16, sector 5, şi, în subsidiar, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, obligarea la despăgubiri în echivalent valoric stabilită la valoarea de circulaţie a terenului.

În fapt, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea tatălui său, Ţibuleac Ion şi a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 152/07.05.1980. Deşi a formulat notificare, aceasta nu a fost soluţionată până în prezent.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 112 C.p.c., art. 480 C.civ., art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 10, 11 şi 33 din Legea nr. 10/2001.

La solicitarea instanţei, pârâtul a fost depus dosarul administrativ nr. 27665 conexat cu nr. 31093 (filele 19-83).

Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 27368/22.01.1958 de Tribunalul Popular al Raionului Lenin, Ţibuleac Ion a cumpărat  un teren în suprafaţă totală de 230 mp situat în str. Cazărmii nr. 16, Raionul Lenin şi construcţiile existente pe acesta. 

Potrivit înscrisurilor aflate la filele 35, 38, 40, 56, 60, 70 şi Decretului de expropriere nr. 152/07.05.1980, imobilul în cauză compus din teren în suprafaţă de 290 mp. şi construcţie în suprafaţă de 203 mp, a fost preluat în proprietatea statului fiind plătită despăgubire în cuantum de 80.000 lei.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 1559/05.11.1984 eliberat de Notariatul de Stat local al sectorului 2 Bucureşti şi certificatul de calitate de moştenitor eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 2 în dosarul succesoral nr. 1608/1992 reclamanta este unicul moştenitor al fostului proprietar al imobilul, Ţibuleac Ion, Tribunalul constată că acesta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 alin. 2 rap. la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a imobilului, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 20, 26, planului de situaţie de la filele 80-83 şi raportului de expertiză topografică depus la filele 95-98, în prezent, terenul ce face obiectul cauzei, în suprafaţă de 287 mp (ca urmare a reconstituirii amplasamentului) este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, fiind ocupat de zona carsosabilă – Piaţa Constituţiei, inclusiv reţelele de utilităţi tehnică – edilitare aferente, nefiind posibilă restituirea în natură. Cât priveşte construcţia, demolată în prezent, aceasta a fost descrisă prin raportul de expertiză în specialitatea construcţii ca având regim de înălţime parter, formată din 5 camere, hall, culoar, baie cu WC şi bucătărie, încăpere folosită ca spălătorie, cu suprafaţă totală utilă de 116, 91 mp, o încăpere de servicu, în suprafaţă de 5, 25 mp. şi pivniţă de 15, 51 mp.

Potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Potrivit art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, în situaţiile prevăzută la alin. 4 valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabileşte prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat - teren şi construcţii - care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului. 

Prin urmare, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, se va avea în vedere că la momentul exproprierii, autorul reclamantei a încasat despăgubiri în cuantum de 80.000 lei.

Având în vedere regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituit prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii în echivalent vor face obiectul procedurilor administrative şi, eventual, celor judiciare reglementate de legea menţionată, distincte şi subsecvente procedurii de soluţionare a notificării de către instanţa civilă.

Cât priveşte cererea de obligare a statului la plata valorii de circulaţie a imobilului imposibil de restituit în natură, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, Tribunalul urmează să o admită, având în vedere cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia în interesul legii nr. 27/2011:

„Cât priveşte acţiunile directe, îndreptate împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-au solicitat despăgubiri băneşti în temeiul art. 480 şi următoarele din Codul civil şi al art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, acestea nu pot fi primite, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant.

Raţionamentul este identic cu cel expus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009.

În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptăţite de a beneficia de despăgubiri în alte condiţii şi în altă procedură decât cea instituită de legea specială. Este aşadar evidentă similitudinea problemei de drept în discuţie, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamant.

Astfel, prin decizia menţionată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, şi că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.

Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susţine, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.

În ceea ce priveşte concordanţa dintre legea specială şi Convenţia europeană, se constată că jurisprudenţa C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.

Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.

Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunţată în recenta Cauză Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 115)”.

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A  IV-A  CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 973/04.05.2012

Domenii speta

Spete similare