Hotărâre aga. Condiţii de validitate

Sentinţă comercială 32 din 03.08.2009


Hotărâre AGA. Condiţii de validitate

Potrivit dispoziţiilor art.125 alin.1 LSC, „Acţionarii pot participa  şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală”.

O procură care acordă reprezentantului putere discreţionară de vot pentru anumite probleme înscrise pe ordinea de zi sau pentru probleme din afara ordinii de zi este nulă.

Nulitatea procurii nu afectează însă validitatea hotărârii adunării generale,  însă numai dacă majoritatea necesară adoptării hotărârii s-ar fi obţinut şi fără votul acţionarului reprezentat.

Sentinţa nr. 857/1259/2007 a Tribunalului Comercial Argeş, definitivă prin decizia nr.104/AC/2008 a Curţii de Apel Piteşti  şi irevocabilă prin decizia nr.1567/2007 a ICCJ.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.07.2007, reclamanta Dimitriu Valeria Cristina, cu domiciliul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A S.A., cu sediul în Piteşti, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa instanţa să dispună anularea Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor S.C. A S.A. din data de 09 iulie 2007 şi să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta a arătat că la data de 09 iulie 2007 a avut loc la sediul A S.A. o adunare generală extraordinară a acţionarilor societăţii, care a avut stabilită următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea garantării (prin valizarea unui bilet la ordin) de către S.C. A S.A. Piteşti a unei investiţii pe care o va realiza S.C F P S.R.L. Piteşti pentru achiziţionarea unei linii de derulat şi stivuit furnir;

2. Aprobarea participării S.C. A S.A. la înfiinţarea unei societăţi comerciale imobiliare la care va deţine 100% din capitalul social şi va participa la constituirea acestui capital cu locuinţele actuale, terenul aferent şi cei 5000 mp din zona terenului de fotbal, pe care se vor construi locuinţe şi

3. Diverse.

Reclamanta a mai arătat că, în calitate de acţionar prezent la acea adunare, a votat împotriva hotărârilor adoptate şi consideră că adunarea a fost contrară Actului constitutiv şi legii pentru următoarele motive:

În primul rând cvorumul minim stabilit de lege şi de Actul constitutiv nu a fost întrunit deoarece au fost prezenţi în sală acţionari care deţineau în nume propriu şi/sau prin procură specială un număr total de 1.890.741 acţiuni, reprezentând 73,40% din capitalul social al societăţii, din care 523.506 acţiuni reprezentând 20,33% din totalul capitalului social aparţineau unor acţionari participanţi la adunare în baza unor „procuri speciale”.

Aceste procuri erau însă toate autentificate de juristul societăţii comerciale pârâte şi nu respectau condiţiile de formă şi de fond pentru a putea fi considerate valabile, astfel că cvorumul întrunit era sub limita de 2/3 din capitalul social, astfel cum se prevede în art.16 alin.3 a din Actul constitutiv.

Un al doilea motiv care conduce la anularea hotărârilor adoptate, a mai arătat reclamanta în motivare, este acela că ele au fost adoptate fără a exista votul necesar, cu trimitere la expunerea din  primul motiv invocat.

Cel de-al treilea argument arătat de reclamantă vizează inducerea în eroare a acţionarilor prezenţi de către Consiliul de Administraţie, care a prezentat la punctul 2 de pe ordinea de zi o înşiruire de cifre fără nici un fel de fundamentare (mp, evaluări în euro/mp etc) şi astfel a supus la vot şi a obţinut aprobarea înfiinţării unei noi societăţi în care A S.A.  este unic asociat, fără respectarea prevederilor pe care Legea 31/1990 le are cu privire la necesitatea respectării condiţiilor de publicitate a constituirii societăţilor.

Al patrulea motiv invocat de reclamantă în susţinerea cererii sale este acela s-au supus la vot probleme care nu apar pe ordinea de zi publicată de A, cum ar fi: construirea blocurilor şi evaluarea terenului cu care A urmează să participe la înfiinţarea noii societăţi cu preţul minim de 80 euro/mp.

În fine, a mai arătat reclamanta, cu privire la punctul 2 de pe ordinea de zi, a solicitat Preşedintelui Consiliului de Administraţie o copie a documentelor care au stat la baza acestei propuneri, dar materialele au fost incomplete, astfel că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a-şi preciza cererea în funcţie de actele ce vor fi depuse la dosar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.132 din Legea 31/1990.

Cererea nu a fost însoţită de dovezi depuse de reclamantă în susţinerea ei.

Pârâta S.C. A S.A., legal citată, nu a formulat întâmpinare însă, prin intermediul apărătorului prezent la termenele fixate în numele său, a depus la dosar acte doveditoare ale legalităţii convocării şi adoptării hotărârii atacate cu prezenta acţiune în anulare (f.24-150).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Instanţa, analizând cererea în raport de motivele invocate şi de înscrisurile depuse de pârâtă la dosar în apărare, constată şi reţine următoarele:

În fapt, Consiliul de Administraţie al S.C. A S.A. a convocat adunarea generală extraordinară a asociaţilor societăţii pentru data de 09.07.2007, prin publicare la Monitorul Oficial, în ziarul local „  - ” şi prin afişare la sediul societăţii , cu următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea garantării (prin avalizarea unui bilet la ordin) de către S.C. A S.A. Piteşti a investiţiei pe care o va realiza S.C. F P S.R.L. Piteşti pentru achiziţionarea unei linii de derulat şi stivuit furnir;

2. Aprobarea participării S.C. A S.A. Piteşti la înfiinţarea unei societăţi comerciale imobiliare astfel:

- S.C. A.S.A. Piteşti va deţine 100% din capitalul social;

- S.C. A S.A. Piteşti va participa la capitalul social cu locuinţele actuale, terenul aferent şi cei 5000 m2 din zona terenului de fotbal pe care se vor construi locuinţe;

3. Diverse.

Astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal aflat la fila 55 din dosar, adunarea generală extraordinară a beneficiat de participarea acţionariatului reprezentând 73,4% din capitalul social (1.890.741 acţiuni prezente din 2.575.760 existente), iar din cele 1.890.741 acţiuni prezente un număr de 523.506 acţiuni, reprezentând  27,69% din capitalul social prezent şi 20,32% din capitalul social total au fost reprezentate cu procură specială.

Copiile de pe procurile speciale se regăsesc la filele 56-150 din dosar.

Adunarea Generală Extraordinară a adoptat Hotărârea din 09.07.2007 (f.27), cu următorul conţinut:

„1. Cu privire  la aprobarea garantării (prin avalizarea unui bilet la ordin) de către S.C. A S.A. Piteşti a investiţiei pe care o va realiza S.C. F P SRL Piteşti pentru achiziţionarea unei linii de derulat şi stivuit furnir, se amână cu cel puţin 35 zile (până când se convoacă o nouă AGAE) luarea unei hotărâri, timp în care se vor identifica şi alte soluţii de finanţare (inclusiv costurile suplimentare faţă de apelarea la creditul bancar). Hotărârea a fost luată cu 78,09% din capitalul social prezent, respectiv 1.476.402 acţiuni.

2. Referitor participare SC A SA Piteşti la înfiinţarea unei societăţi comerciale imobiliare:

2.1 Se aprobă cu 78,09% din capitalul social prezent, respectiv 1.476.402 acţiuni, construirea de noi blocuri de locuinţe;

2.2 Se aprobă cu 68,03% din capitalul social prezent, respectiv 1.286.138 acţiuni, ca preţul minim de valorificare a terenului pe care se va construi noi locuinţe să fie de 80 euro/mp, la cursul din data de 09 iulie 2007 (respectiv 3,12 lei/euro).

2.3 Se aprobă cu 68,25% din capitalul social prezent, respectiv 1.290.575 acţiuni, înfiinţarea unei societăţi comerciale imobiliare;

2.4 Se aprobă cu 68,25% din capitalul social prezent, respectiv 1.290.575 acţiuni, participarea la capitalul social al noii societăţi comerciale imobiliare cu locuinţele actuale, terenul aferent şi cei 5000 mp din zona terenului de fotbal.

3. Se va solicita SC E E SA Piteşti prezentarea angajamentului de audit financiar conform standardelor internaţionale.

4. Se împuterniceşte, pentru semnarea tuturor actelor necesare înregistrării la oficiul registrului Comerţului a noii societăţi comerciale imobiliare un administrator stabilit de CA.”

Instanţa, analizând conţinutul hotărârii adoptate prin prisma criticilor formulate de reclamantă, constată şi reţine următoarele:

În drept, cu privire la legalitatea adoptării hotărârii atacate sunt incidente în mod prioritar normele cuprinse în Actul constitutiv al societăţii (care reflectă voinţa societară), care se completează cu cele ale Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în varianta sa republicată şi cu modificările în vigoare la data de 09.07.2008, data desfăşurării adunării care a adoptat hotărârea.

Astfel, cât priveşte primul motiv arătat de reclamantă, care se referă la neîntrunirea cvorumului minim stabilit pentru adoptarea hotărârii, urmare a faptului că procurile date de acţionarii reprezentaţi nu respectă condiţiile de formă şi de fond pentru a putea fi considerate valabile, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.125 alin.1 LSC, „Acţionarii pot participa  şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală”.

Alin.3 al aceluiaşi text prevede că „procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal.”

La rândul său, Actul constitutiv al societăţii, în conţinutul art.19 alin.1 lit.b (f.46), preia  norma legală citată şi stabileşte că reprezentarea acţionarilor în adunările generale se face numai pe baza unor procuri speciale ce vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea adunare.

Se mai prevede în Actul constitutiv şi faptul că procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal.

În speţă, instanţa reţine că procurile speciale depuse la dosar  şi care însumează votul prin reprezentare al acţionarilor deţinători a 523.506 acţiuni (reprezentând 27,69%  din capitalul social prezent în adunarea din 09.07.2007 şi 20,32% din capitalul social total) nu îndeplinesc condiţiile de valabilitate a mandatului, astfel încât să poată fi luate în calculul votului valabil exprimat.

Astfel, este adevărat că nici Actul constitutiv şi nici legea nu solicită existenţa unor procuri autentice pentru reprezentarea acţionarilor în adunarea generală, fiind suficientă existenţa unor procuri scrise pentru a permite secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului, însă conceptul de „procură specială” impune existenţa atât a mandatului distinct pentru fiecare adunare generală, cât şi a conţinutului ferm al acestuia, din care să rezulte limitele în care reprezentantul poate vota în numele acţionarului absent.

Din această perspectivă, o procură care acordă reprezentantului putere discreţionară de vot pentru anumite probleme înscrise pe ordinea de zi sau pentru probleme din afara ordinii de zi este nulă.

Nulitatea procurii nu afectează însă validitatea hotărârii adunării generale,  însă numai dacă majoritatea necesară adoptării hotărârii s-ar fi obţinut şi fără votul acţionarului reprezentat.

Ceea ce în speţă nu se regăseşte, căci dacă se scade din procentul de 73,4% capital social socotit prezent în adunare, procentul de 27,69% al capitalului social prezent prin procură de reprezentare, se constată că procentul rămas, de 45,8% capital social, nu ar fi fost întrunit cvorumul necesar desfăşurării şi adoptării Hotărârii AGEA din 09.07.2007.

În speţă, toate procurile speciale depuse la dosar conţin menţiunea „subsemnaţii dăm putere discreţionară de vot reprezentantului mai sus numit asupra tuturor problemelor incluse pe ordinea de zi”.

În plus, se observă faptul că în dreptul multor menţiuni al numelui acţionarilor nu este înscris numărul de acţiuni pentru care votează, sau nici tipul de vot („pentru”, „împotrivă” sau „abţinere”) – sau există şi cazuri în care în procură  este trecută menţiunea „da” la votul „pentru”, dar în rubrica „Semnătura acţionarului” din dreptul votului „pentru” apare menţiunea C.O. sau C.M.

De asemenea, unele din procurile luate în calculul votului „Pentru”, deşi conţin datele acţionarului şi votul „Da”, nu sunt semnate de cei care se presupune că le-au dat .

Toate aceste elemente se coroborează de către instanţă şi cu constatarea faptului că scrierea cuvântului „Da” în dreptului votului „Pentru” este identică pentru toate poziţiile cuprinse în fiecare din aceste procuri, precum şi cu faptul că singura atestare a datei la care se presupune că ar fi fost întocmite procurile este cea înscrisă pe ştampila consilierului juridic al societăţii pârâte.

Or, potrivit Legii nr.514/2003 şi Statutului profesiei de consilier juridic, între atribuţiile acestuia se numără (art.10 lit.a din Statut) „atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia”.

Or, în speţă, chiar dacă acţionarii care au lipsit de la desfăşurarea adunării generale şi care au fost „reprezentaţi” prin procură sunt salariaţi ai pârâtei, mandatul de reprezentare pe care se presupune că l-au dat trebuia să fie depus în original cu 48 de ore înainte de adunare, să fie semnat şi să precizeze limitele în care reprezentantul desemnat poate să voteze în numele lor, iar procesul-verbal al adunării trebuia să facă menţiune despre aceasta.

Cât priveşte acest proces-verbal, pe care pârâta, la cererea instanţei, l-a depus în copie la fila 55 din dosar, instanţa reţine că el nu respectă regulile de întocmire prevăzute de dispoziţiile art.131 din Legea 31/1990, raportate la cele ale art.129-130 din acelaşi act normativ.

Nu rezultă din cuprinsul lui că problemele aflate pe ordinea de zi ar fi fost supuse dezbaterilor, nici modalitatea în care s-a votat asupra fiecărui punct al ordinii de zi, după cum nu s-a dovedit nici că acest proces-verbal s-a trecut în registrul adunărilor generale şi nu s-au anexat lui nici listele de prezenţă a acţionarilor care se prespune că au participat în nume propriu.

Procesul-verbal al adunării generale este un element esenţial pentru valabilitatea hotărârii adunării generale, lipsa lui ducând la nevalabilitatea hotărârii.

Procesul-verbal trebuia să poarte semnătura tuturor acţionarilor prezenţi, dar şi a celor care au fost mandataţi să-i reprezinte pe acţionarii care au ales să voteze prin reprezentant, nu doar a celor doi membri ai comisiei de numărare a voturilor, aşa cum în speţă se regăseşte .

Chiar dacă legea nu prevede un termen pentru redactarea procesului-verbal al adunării generale, opinia doctrinară majoritară este în sensul că el trebuie întocmit în acelaşi termen de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art.131 alin.4 din Legea 31/1990 pentru depunerea hotărârii adunării generale la registrul comerţului, or în speţă nu poate fi determinat cu certitudine momentul întocmirii înscrisului intitulat „proces-verbal”, tocmai în absenţa semnăturilor pe care ar fi trebuit să le poarte pentru a fi valabil şi a avea valoarea unui înscris sub semnătură privată, care să fie opozabil tuturor părţilor.

În raport de această împrejurare de fapt, instanţa nu a putut verifica nici susţinerea reclamantei că ar fi votat împotriva hotărârii adoptate, nici susţinerea pârâtei, potrivit căreia reclamanta nu ar fi obiectat la data ţinerii adunării cu privire la votul prin reprezentare al unei părţi din acţionari.

Văzând conţinutul sumar al acestui proces-verbal şi susţinerile cuprinse în concluziile depuse de pârâtă la fila 158 din dosar, instanţa a repus cauza pe rol insistând în depunerea la dosar a procesului-verbal de şedinţă din 09.07.2007, însă pârâta a depus şi de această dată  acelaşi înscris cu cel aflat deja la dosar, concluzia fiind aceea că nu există un alt proces-verbal, care să fi fost încheiat cu respectarea normelor legale în materie privind întocmirea proceselor-verbale care să ateste modalitatea adoptării hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor.

Cât priveşte celelalte două critici aduse de reclamantă hotărârii atacate, care se referă la supunerea la vot a unor probleme ce nu s-au aflat pe ordinea de zi şi prezentarea unor situaţii fără fundamentare pentru a obţine aprobarea înfiinţării unei noi societăţi comerciale, instanţa apreciază, pe de-o parte, că prima dintre ele nu se confirmă întrucât s-a aflat pe ordinea de zi a adunării problema înfiinţării de către ALPROM S.A.  a unei societăţi comerciale imobiliare, iar pe de altă parte că reclamanta a ridicat obiecţii care vizează oportunitatea hotărârii adoptate, ceea ce instanţa nu poate să cenzureze.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că Hotărârea AGEA adoptată la data de 09.07.2007 încalcă dispoziţiile actului constitutiv şi ale legii cu privire la cvorumul necesar ţinerii adunării şi adoptării hotărârii, precum şi că deciziile cuprinse în aceasta nu au fost constatate printr-un proces-verbal care să conţină menţiunile prescrise de lege, instanţa a admis cererea formulată de reclamantă şi să dispună anularea ei.

În baza dispoziţiilor art.274 c.proc.civilă, pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 12,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanţa  a dispus, în temeiul legal al art.132 alin.10 din Legea 31/1990 ca hotărârea de faţă să fie menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, după rămânerea ei irevocabilă.