Actiune in constatare

Sentinţă civilă 383 din 16.06.2011


DOSAR NR.349/842/2011

R O M A N I A

JUDECATORIA HARSOVA

JUDETUL CONSTANTA

SENTINTA CIVILA NR.383

SEDINTA  PUBLICA  DIN: 16.06.2011

PRESEDINTE: P.M.

GREFIER: L.V.

Pe rol, solutionarea actiunii civile in constatare vanzare-cumparare, formulata de reclamantii B.A.M. si B.S. in contradictoriu cu paratul H.S.

La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: reclamanta B.A.M., prezenta si asistata de av. D.C. in substituire pentru av. A.M. (delegatie seria AV nr.91731/06.04.2011), in baza delegatiei de substituire f.n./15.06.2011, pentru reclamantul B.S., lipsa, av. D.C. in baza aceleiasi delegatii de substituire, paratul H.S., prezent personal, martorii B.Gh. si I.M., propusi de reclamanti, prezenti personal.

 Procedura  este legal indeplinita  cu respectarea disp. art. 87 si urm. C.pr.civ.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, prin care s-au evidentiat partile, obiectul litigiului, s-au facut mentiuni privitoare la indeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.

Actiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 675 lei cu chitanta nr. CTPOH/00000001701 din 19.05.2011, eliberata de Primaria orasului H., conform Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, si timbru judiciar in valoare de 3 lei conform O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

Paratul, intrebat cu privire la pozitia pe care intelege sa o manifeste fata de prezenta actiune, invedereaza instantei ca este de acord cu ea.

Instanta intreaba partile daca au cereri de formulat inainte de a proceda la audierea martorilor.

Nefiind cereri de formulat, instanta dispune audierea martorilor B.Gh. si I.M., propusi de reclamanti, cele declarate fiind consemnate in procesele-verbale atasate la dosarul cauzei.

Instanta intreaba partile daca mai au cereri de formulat sau probe de administrat pentru completarea cercetarii judecatoresti.

Aparatorul reclamantilor precizeaza ca nu mai are cereri de formulat si nici probe de administrat.

Paratul, avand cuvantul, sustine ca nu are cereri de formulat si nici probe de administrat.

Instanta, luand act de sustinerile partilor in sensul ca nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si le acorda cuvantul pentru dezbateri.

Aparatorul reclamantilor, avand cuvantul, solicita admiterea actiunii si, in consecinta, instanta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare pentru imobilul situat in com. S., sat D., str. …, jud. C., format din teren intravilan in suprafata de 3.084 m.p., astfel cum este identificat in planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate depus la dosar, imobil pe care il detin in baza unui antecontract de vanzare-cumparare incheiat cu paratul sub forma unei chitante de mana.

Considera ca sunt indeplinite in cauza conditiile legale prevazute de art.1073, 1077 C.pr.civ. si cele ale art.5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr.247/2005.

Solicita instantei ca la pronuntarea hotararii sa tina seama si de pozitia paratului, care nu se opune prezentei actiuni.

Paratul isi mentine pozitia procesuala anterior mentionata, in sensul ca este de acord cu actiunea promovata de reclamanti.

Instanta, in baza art. 150 C.pr.civ., declara dezbaterile inchise si ramane in pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea adresata instantei de judecata si inregistrata sub numar de dosar 349/842/2011 reclamantii B.A.M. si B.S., in contradictoriu cu paratul H.S., solicita sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act de vanzare - cumparare pentru imobilul situat in str. …, sat D., comuna S., judetul C., format din teren intravilan in suprafata de 3.084 m.p., identificat drept Lotul nr.2 in planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate intocmit in martie 2008, propunere de instrainare.

In motivarea, in fapt, a cererii se arata ca reclamanta B.A.M. a incheiat la data de 30.04.2004 cu paratul H.S. un antecontract de vanzare - cumparare sub forma unei chitante de mana. In cuprinsul respectivului act se arata ca reclamanta i-a dat paratului suma de 10.000 lei reprezentand contravaloarea unei gradini vecine cu gradina lui B.C. si paraul D.

In vederea incheierii in forma autentica a actelor de vanzare - cumparare a terenului respectiv, paratul a solicitat intocmirea unui plan de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, in cuprinsul caruia lotul vandut reclamantilor este identificat ca fiind Lotul nr.2 in suprafata de 3.084 m.p.

Desi paratul a fost notificat sa se prezinte la notar in vederea incheierii actului in forma autentica, acesta nu s-a conformat, astfel ca au formulat prezenta actiune.

Urmare a neindeplinirii de catre parat a obligatiei de a se prezenta la notar, singura modalitate de a consfinti intelegerea in sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 3.084 m.p., o constituie hotararea instantei care sa tina loc de act autentic de vanzare - cumparare.

In drept, isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 1073, 1077 C.civ., art.5 alin.2 din Titlul X din Legea nr.247/2005.

In probatiune a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale, ce au fost incuviintate de instanta.

Solicita judecarea cauzei si in lipsa partilor, legal citate.

Paratul H.S., legal citat, s-a prezentat la judecarea cauzei si a precizat ca este de acord cu actiunea formulata de reclamanti.

Pe baza materialului probator existent in dosarul cauzei instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Paratul H.S. a devenit proprietarul unei suprafete de teren 5.761 m.p. (din acte) si 4.665,01 m.p. (din masuratori) prin contractul de vanzare - cumparare  autentificat sub nr. 78/30.01.2006 incheiat cu vanzatorul T.C. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dovedit de vanzator cu Titlul de proprietate nr.52261/549/1994 transcris sub nr.2553/1994 la Notariatul de Stat local M.

La data de 30.04.2004 paratul instraineaza reclamantei B.A.M. o suprafata de 3.084 m.p. teren intravilan, identificat in planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, intocmit in vederea instrainarii, ca fiind Lotul nr.2, avand urmatoarele vecinatati: La N – B.C. si S.D., la S – islaz, la E –islaz, la V – propr. H.S.

Desi a fost notificat pentru a se prezenta la notar in vederea perfectarii actelor de instrainare in forma autentica, paratul nu s-a conformat astfel ca reclamanta a formulat prezenta actiune solicitand pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa consfinteasca transferul dreptului de proprietate.

Martorii audiati in cauza au precizat ca din momentul intocmirii antecontractului de vanzare - cumparare intre parti, reclamanta impreuna cu sotul sau au intrat in posesia acestui teren, delimitandu-l de celelalte proprietati prin gard imprejmuitor. Folosesc terenul, cultivandu-l cu legume. Din acel moment, paratul nu a mai invocat nici o pretentie asupra imobilului si nici una dintre parti nu s-a razgandit in vederea incheierii contractului de vanzare - cumparare.

Actiunea este intemeiata.

In drept,

Art. 1073 din C.civ. prevede: ”Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare.”

Antecontractul de vanzare - cumparare incheiat la data de 30.04.2004 avand ca obiect Lotul nr.2 in suprafata de 3.084 m.p., asa cum este identificat in planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, este un contract ce creeaza in sarcina ambelor parti drepturi si obligatii: in sarcina vanzatorului, obligatia principala este de a preda bunul vandut iar in sarcina cumparatorului de a plati pretul convenit. Suplimentar, in sarcina ambelor parti se instituie obligatia de a se prezenta la notar in vederea perfectarii actului de instrainare, intrucat legea procesual civila instituie ca o conditie esentiala pentru valabilitatea unei asemenea operatiuni juridice intocmirea lui in forma autentica.

Cand una dintre parti nesocoteste dispozitiile contractuale, neindeplinindu-si obligatiile pe care si le-a asumat, cealalta parte poate cere instantei de judecata fie sanctionarea acestuia, solicitand rezolutiunea contractului si plata de daune interese, fie pronuntarea unei hotarari judecatoresti cu efect translativ al dreptului de proprietate, care sa tina loc de act de instrainare.

Aceasta a doua varianta a fost acceptata de catre cumparator, avand in vedere ca se afla in posesia imobilului, il foloseste, a platit pretul insa  nu poate face dovada acestui transfer de proprietate.

Instanta constata ca actiunea indeplineste cerintele imperative ale legii  pentru a fi admisa, intrucat partile si-au indeplinit obligatiile instituite prin antecontract in sarcina lor in ceea ce priveste transferul, in mod legal, a dreptului de proprietate, cu exceptia  cerintei actului solemn. In aceste conditii, avand in vedere si acordul partilor, instanta va pronunta o hotarare care sa consfinteasca transferul dreptului de proprietate de la paratul H.S. – vanzator, la reclamantii B.A.M. si B.S. – cumparatori.

  PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea civila in constatare vanzare-cumparare, formulata de reclamantii B.A.M. si B.S. in contradictoriu cu paratul H.S.

In baza art.1073 din C.civ.:

Constata ca a intervenit vanzarea - cumpararea imobilului situat in  satul D., comuna S., str. …, judetul C., compus din teren intravilan in suprafata de 3.084 m.p., avand ca vecinatati: la N – B.C. si S.D., la S – islaz, la E – islaz, la V – propr. H.S.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 16.06.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

P.M. L.V.