Consecinţa unor neconcordanţe in procesul verbal de contravenţie. Prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal de contravenţie şi prezumţia de nevinovăţie.

Sub nr. 2207/866/22.05.2007 a fost înregistrată la Judecătoria Paşcani plângerea contravenţională formulată de petentul  AN împotriva procesului verbal de contravenţie seria .. nr. .. încheiat de intimatul IPJ IAŞI şi înregistrat sub nr. ... la intimate DIRECŢIA SILVICĂ IAŞI–OCOLUL SILVIC PAŞCANI,  solicitându-se anularea actului pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivând în fapt plângerea contravenţională  petentul afirmă că nu a tăiat lemne din pădure şi că martorul asistent nu a fost de faţă, situaţia de fapt reţinută în procesul verbal fiind contrazisă de înseşi împrejurarea că nu au fost confiscate nici drujba ( care de altfel nici nu există ) şi nici copacul pretins a fi fost tăiat.

Susţine petentul că nu a fost chemat la poliţie pentru data de 16.04.2007, când a fost încheiat procesul verbal, şi că menţiunile actului sunt contradictorii sub acest aspect, reţinându-se că refuză să semneze şi în acelaşi timp că nu este de faţă. Contradictorii sunt şi cele două numere de înregistrare înscrise în procesul verbal.

Instanţa constată că  în cuprinsul procesului verbal sunt consemnate la rubrica  „Alte menţiuni” următoarele obiecţiuni ale petentului: „Refuză să dea orice declaraţie şi nu recunoaşte fapta comisă”. Procesul verbal este încheiat în lipsa contravenientului, împrejurare de fapt confirmată de martorul asistent BP.

Se observă astfel, în raport cu natura interesului ocrotit de dispoziţiile legale incidente , că sunt invocate cauze de nulitate relativă( şi virtuală ) ce pot antrena desfiinţarea actului contestat numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, potrivit principiului de drept consacrat în decizia în interesul legii nr. XXII/2007 a ICCJ, Secţiile Unite.

Referitor la primul motiv de nulitate invocat, instanţa are în vedere că funcţia de bază a semnăturii martorului asistent este aceea de atestare a redactării regulate a procesului verbal, încheiat în lipsa semnăturii contravenientului, potrivit disp. art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Faptul că AN nu era de faţă la întocmirea procesului verbal este înserat în chiar cuprinsul actului contestat (fila 29) şi este confirmat în instanţă de către martorul asistent BP.

Instanţa observă că, într-adevăr, în act s-a consemnat şi că petentul „refuză să semneze”, menţine la dezacord cu consemnarea „Contravenientul nu este de faţă”.

Analizând implicaţiile juridice ale acestei neconcordanţe, sub aspectul cerinţelor referitoare la vătămarea pricinuită, instanţa are în vedere că procesul verbal de contravenţie a fost încheiat la o dată ulterioară datei faptei şi că în cele două procese verbale încheiate de către lucrătorul de poliţie în data faptei (02.04.2007) şi în ziua imediat următoare ( pentru când petentul a fost chemat la Postul de Poliţie Sireţel, aşa cum rezultă din dovada de citare regulată depusă la fila 22 ), sunt consemnate negarea faptei imputate, refuzul de a da declaraţii şi de a semna orice înscrisuri.

Întrucât ascultarea în instanţă a martorului asistent a permis verificarea şi confirmarea absenţei petentului de la întocmirea procesului verbal şi văzând că însuşi petentul nu a arătat în ce constă în concret vătămarea suferită, apare evidentă concluzia că nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 19 alin. 1, care obligau la indicarea fără echivoc a motivului pentru care procesul verbal nu a fost semnat de AN, nu constituie o cauză de nulitate a actului, întrucât nu s-a dovedit că s-a pricinuit petentului o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, instanţa observă că s-au respectat întocmai prevederile legii speciale nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, atât sub aspectul constatării contravenţiei ( art. 8 ), cât şi al aplicării sancţiunii ( art. 10 ).

În acest sens este de precizat că potrivit art. 8 alin. 1 şi 2, contravenţia silvică prev. de art. 1 lit. c „se constată (…) şi de (…) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie”, iar potrivit art. 10 alin. 1 „Aplicarea sancţiunii se face după cum urmează: a) amenda şi valoarea pagubei se stabilesc prin rezoluţia şefului ocolului silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, la propunerea organului constatator”, după ce, în prealabil, potrivit art. 8 alin. 3 „Agentul constatator depune procesul verbal de constatare la ocolul silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în termen de 5 zile de la data constatării, în scopul calculării pagubei şi al stabilirii amenzii”.

Apare astfel evidentă explicaţia înregistrării actului atât la organul constatator cât şi la cel sancţionator.

Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenţie

Procedura contravenţională română poate fi considerată, în anumite situaţii concret determinate, ca aparţinând noţiunii autonome de „materie penală” din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii ( CEDO, Hotărârea Engel şi alţii împotriva Olandei din 8.06.1976 ), criteriile în funcţie de care se apreciază dacă o faptă sancţionată contravenţional potrivit legislaţiei interne are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, sunt următoarele:

- calificarea faptei potrivit dreptului naţional

- natura faptei

- natura şi gravitatea sancţiunii.

Nu este necesar ca aceste criterii să se aplice cumulativ, dar Curtea nu exclude abordarea cumulativă atunci când analiza separată a fiecărui criteriu nu permite identificarea unei concluzii neîndoielnice cu privire la existenţa unei „acuzaţii în materie penală” ( CEDO, Hotărârea Janosevic împotriva Suediei din 23.07.2002 ).

Analizând situaţia concretă din dosar, prin raportare la ultimele două criterii şi prin prisma primei hotărâri de condamnare a Statului Român pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil în materie contravenţională  (CEDO, Hotărârea Anghel împotriva României din 4.10.2007), instanţa apreciază că fapta contravenţională din cauza de faţă poate fi calificată ca aparţinând „materiei penale” în sensul art. 6 CEDO.

Se are în vedere, pe de o parte, că, contravenţia de care este acuzat petentul ( „tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari, cu sau fără ridicarea acestora din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara acestuia, dacă valoarea pagubei, stabilită conform legii, este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”) este demarcată de infracţiunile silvice de tăiere fără drept de arbori şi furtul acestora prevăzute de Codul silvic  (art. 97, art. 98 din Legea nr. 26/1996 ) printr-un prag al valorii pagubei calculate în funcţie de dispoziţiile legale în materia preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, iar, pe de altă parte, că amenda de 2000 RON ( de patru ori mai mare decât venitul minim pe economia naţională ) prezintă o importanţă considerabilă pentru petentul, persoană cu o situaţie materială modestă.

Această calificare impune pentru instanţă obligaţia de a asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6 din Convenţie, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără a avea o valenţă absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

În cauză, instanţa observă că petentul nu recunoaşte fapta, construindu-şi apărarea pe argumentul că agentul constatator nu a confiscat pretinsul arbore tăiat şi nici presupusul instrument de tăiere ( drujba ).

Analizând mijloacele de probă depuse de către intimaţi  pentru susţinerea temeiniciei procesului verbal, instanţa are în vedere, mai întâi, „procesul verbal de depistare” întocmit de către agentul constatator, la data şi locul faptei  (02.04.2007, pădurea Iuga), semnat şi de către BP şi AV, din care rezultă că petentul a fost surprins în timp ce tăia cu o drujbă un arbore din specia molid, din pădurea proprietatea lui AV, persoana care a reclamat fapta şi a alertat poliţia.

„Persoana vătămată” AV a fost, din oficiu, ascultat în instanţă în calitate de martor ocular. Relatările acestuia concordă cu afirmaţiile făcute în cuprinsul declaraţiei date la organul constatator în data de 03.04.2007 (fila 8) şi confirmă fapta descrisă mai sus, faptă percepută în mod nemijlocit.

Apărarea petentului referitoare la inexistenţa drujbei este contrazisă de cele două mijloace de probă analizate ( AV afirmă că a auzit zgomotul unei drujbe de la distanţă şi a văzut la locul faptei cum petentul i-a dat instrumentul unei persoane care îl însoţea şi care s-a îndepărtat în grabă de locul respectiv ).

Martorul propus de petent, CG, deşi pretinde că îl însoţea pe petent prin pădure în căutarea unor viţei rătăciţi, totuşi recunoaşte că i-a văzut în data şi la locul pretinsei fapte pe petent, poliţist şi pe AV discutând pe un ton „gălăgios” şi precizează că nu a asistat de la începutul discuţiilor, după cum nu a rămas nici până la sfârşitul lor.

Martorul VD, ginerele petentului, susţine aceeaşi ipoteză a căutării viţeilor prin pădure, însă afirmă că nu a asistat la întâlnirea socrului său cu poliţistul şi cu proprietarul pădurii ( întâlnire despre care ştie de la petent ), însă afirmă că a auzit „gălăgie” în respectiva dată.

Instanţa observă că aceste declaraţii ale martorilor petentului pun în discuţie o ipoteză pe care însă petentul nu a invocat-o vreodată în proces şi, în cea mai mare măsură, afirmaţiile acestor martori confirmă situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie, fără a putea naşte vreo îndoială ce să-i profite petentului.

Distinct de argumentele analizate, instanţa are în vedere, în acord cu jurisprudenţa CEDO, şi prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal care este dată, în cazul de faţă, de constatarea personală a faptei de către agent.

Este de observat şi faptul că petentul a mai fost anterior sancţionat cu amendă contravenţională pentru o contravenţie de aceeaşi natură, iar controlul judecătoresc în două grade  de jurisdicţie a constatat netemeinicia plângerii formulate de către acesta.

 Raportat considerentelor expuse şi constatând că  procesul verbal a fost legal întocmit, că el reflectă adevărul faptei, că această faptă întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei indicate în act şi că sancţiunea aplicată respectă principiile legalităţii şi proporţionalităţii, instanţa urmează a respinge ca  neîntemeiată plângerea, potrivit disp. art. 34 din OG nr.2/200l.

Domenii speta

Spete similare