Contencios administrativ

Sentinţă civilă 352 din 02.02.2012


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA CIVILĂ NR.352

Şedinţa publică din 2 februarie 2012

PREŞEDINTE : ……………….

GREFIER  : ………………

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Malnaş prin primar, cu sediul în localitatea Malnaş, str.Principală, nr.171, judeţul Covasna, în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Covasna, cu sediul în Sf.Gheorghe, Piaţa Libertăţii, nr.4, judeţul Covasna,  Comisia de delimitare şi marcare a hotarelor administrative precum şi a limitelor intravilanelor pentru Comunele Malnaş şi Micfalău, cu sediul în Sf.Gheorghe, Piaţa Libertăţii, nr.4, judeţul Covasna şi Comuna Micfalău prin primar, cu sediul în localitatea Micfalău, nr.165, judeţul Covasna, pentru anularea ordinului nr. 56/25.03.2008 emis de Prefectul Judeţului Covasna  şi a Hotărârii nr. 1/28.11.2008 emisă de comisia pârâtă.

La  apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile în fond asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din 26 ianuarie 2012, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Asupra cererii de faţă:

Prin cererea înregistrată la 26 iunie 2009 sub dos.nr.973/119/2009, reclamanta Comuna Malnaş  a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii: Prefectul  Judeţului Covasna, Comisia de  delimitare  şi marcare  a hotarelor  administrative, precum şi a limitelor  intravilanelor  pentru comunele Malnas şi Micfalău  şi Comuna Micfalău  să

Anuleze  Ordinului Prefectului  Judeţului Covasna  nr.56/25.03.2008;

Să anuleze Hotărârea nr.1/28.11.2008  a Comisiei de  delimitare  şi marcare  a hotarelor  administrative, precum şi a limitelor  intravilanelor  pentru comunele Malnaş şi Micfalău;

Să  suspende  executarea Hotărârii nr.1/28.11.2008 a comisiei de mai sus.

În motivarea  acţiunii, reclamanta a arătat în esenţă,  că atât ordinul emis cât şi hotărârea comisiei sunt  nelegale, fiind  emise cu încălcarea prevederilor legale. În acest sens se susţine că,  prin ordin a fost numită o singură comisie, ceea ce contravine  prevederilor pct.4  din Normele tehnice  pentru introducerea cadastrului  general, aprobate prin Ordinul M.A.P. nr.534/2001 pe de o parte, pe de altă parte, comisia astfel numită  nu poate emite hotărâri.

Reclamanta a susţinut  că există o puternică îndoială asupra  legalităţii actelor contestate.

Prin  hotărârea comisiei este afectată integritatea teritorială a comunei  Malnaş  şi există iminenţa producerii unui prejudiciu cu implicaţii asupra bugetului  local al unităţii administrative.

Comisia de delimitare şi-a nesocotit propriile decizii anterioare adoptate în şedinţa de lucru din 18.09.2006 şi consemnate în procesul verbal nr.3020/19.09.2006 prin care s-a statuat în sensul menţinerii vechilor hotare existente între comunele Malnaş şi Micfalău, înainte de anul 1968, când au fost unificate cele două comune (f.26-27)

Cererea a fost legal timbrată.

În drept au fost evocate dispoziţiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

În apărare pârâtul Prefectul judeţului Covasna a depus la dosar întâmpinare (f.8) prin  care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive referitor la capătul de cerere cu privire la anularea Hotărârii nr.1/2008 a Comisiei de delimitare şi marcare a hotarelor administrative pentru comunele Malnaş şi Micfalău, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantei arătând că  prevederile legale invocate stabilesc într-adevăr necesitatea numirii prin ordin al prefectului a unor comisii distincte pentru delimitarea hotarelor dintre unităţile administrativ-teritoriale, respectiv pentru delimitarea intravilanelor.

Acest aspect nu este de natură a atrage anularea ordinului în discuţie, întrucât din analiza actului reiese cu certitudine faptul că acesta stabileşte componenţa comisiilor de delimitare şi marcare a hotarelor dintre unităţile administrativ-teritoriale menţionate în anexă, componenţă care se află în deplină concordanţă cu prevederile Ordinului M.A.P. nr.534/2001.

Mai mult, temeiul juridic special în baza căruia a fost emis ordinul, prevăzut în preambulul acestuia, este reprezentat de către punctul 4.2.2. din Ordinul M.A.P. nr.534/2001, adică temeiul juridic pentru constituirea comisiei de delimitare cadastrală a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale. Punctul 4.2.24 al aceluiaşi ordin M.A.P. (temei juridic al constituirii comisiei pentru delimitarea intravilanelor) nu a fost indicat nicăieri în cuprinsul ordinului prefectului.

Toate cele de mai sus sunt întărite şi de faptul că, cele trei comisii reorganizate prin ordin nu au procedat sub nici o formă la executarea atribuţiilor care potrivit legii sunt conferite comisiei pentru delimitarea intravilanelor, neîncălcându-se astfel prevederile legale în materie, care prevăd realizarea celor două tipuri de operaţiuni de către două comisii diferite.

Faptul că dintr-o eroare materială a fost introdusă şi sintagma „precum şi a limitelor intravilanelor” nu este de natură să atragă anularea actului administrativ contestat.

Prin Ordinul  Prefectului – judeţului Covasna nr.13/21.01.2009 a fost modificat Ordinul Prefectului nr.56/2008, în sensul că în loc de sintagma „comisii locale de delimitare şi marcare a hotarelor administrative precum şi a limitelor intravilanelor pentru unele unităţi administrative-teritoriale din judeţul Covasna”, în titlu, în tot cuprinsul ordinului şi în anexa acestuia se va citi „comisii locale de delimitare şi marcare a hotarelor administrative pentru unele unităţi administrative-teritoriale din judeţul Covasna”.

Pârâta comuna Micfalău a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională  (f.62, 148) solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, executarea actelor atacate şi în final, obligarea reclamantei la repararea prejudiciului cauzat prin pierderea de la bugetul local a sumelor  aferente impozitelor şi taxelor achitate de societăţile comerciale conform Legii nr.571/2003 privind codul fiscal, fără a cuantifica suma la care să fie obligată reclamanta.

Autorităţile comunei Malnaş susţin că din motiv pur politice, trebuie să fie restabilite hotare  între comune identice cu cele din anul 1968, iar menţinerea unor hotare create artificial ar determina imposibilitatea punerilor în posesie, situaţie generatoare de conflicte între cetăţeni ce ar urma să se adreseze instanţelor de judecată.

Hotarul administrativ admis prin Hotărârea nr.1/2008 de către comisia numită de prefect este legal având la bază referendumul local, implicaţiile economice şi sociale imediate.

Prevederile pct.4.2.2 din Ordinul 354/2001 al Ministerul Administraţiei Publice Locale au fost respectate prin Ordinul Prefectului judeţului Covasna.

La luarea deciziei de către comisia astfel numită  a avut în vedere prevederile Hotărârii Guvernului României nr.455/2001 care un obiectiv fundamental îl constituie aplicarea unei politici raţionale de dezvoltare şi modernizare a localităţilor urbane şi rurale care a constituit divizarea fostei  comune Malnaş, şi care a stat la baza întocmirii fişelor noilor comune înfiinţate unde au fost avute în vedere trei principii ; economic, social şi religios.

Sub aspect economic a fost urmărită repartizarea cât mai echitabilă a resurselor naturale care să asigure în perspectiva dezvoltarea armonioasă a fiecărei comune.

Delimitarea hotarului între localităţile nou înfiinţate conform Legii nr.84/2004 pentru înfiinţarea unor comune se realizează conform prevederilor Ordinului nr.534 din 1 octombrie 2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului  general emis de Ministerul Administraţiei Publice. Conform art.4.1.2 stabilirea liniei de hotar se face în extravilan luând în considerare hotarele din anul 1968. Limitele  intravilanelor se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite  şi aprobate potrivit prevederilor legale. Sau limitele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr.18/1991 republicată cu modificările ulterioare.

Pentru terenurile extravilane se pot lua în considerare limitele teritoriale ale localităţilor existente înainte de organizarea administrativ teritorială din anul 1968, precum şi categoriile de folosinţă destinaţia terenurilor şi proprietarii (conform pct.2.2.10 din anexa la Ordinul nr.534/2001 se vor culege date asupra terenurilor traversate din  tronsoanele liniilor de hotar (categoriile de folosinţă, destinaţia terenurilor şi proprietarii) şi se vor consemna în procesul verbal de delimitare cadastrală.

În dovedirea respectiv combaterea acţiunii a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, martori şi expertiza judiciară care  a avut ca obiectiv clarificarea liniei administrativ teritoriale (hotarul dintre cele două comune) raportat la delimitarea cadastrală făcută înainte de apariţia Legii nr.2/1968 întocmită de expertul judiciar A. Ţ. (f.122-137).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine  următoarele:

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive evocate de Prefectul judeţului Covasna în temeiul art.137 C.pr.civ. , aceasta va fi respinsă având în vedere faptul că Ordinul nr.56/25.03.2008 privind reorganizarea unor comisii locale de delimitare şi marcare a hotarelor administrative, precum şi a limitelor intravilanelor pentru unele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna a fost emis de prefect.

În ceea ce priveşte cererea privind suspendarea executării Hotărârii nr.1/20.11.2008, Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat irevocabil prin Decizia nr.719/R/2.11.2009 în sensul respingerii acesteia (f.49).

În analiza pe fond a cauzei, instanţa notează următoarele :

Prin Ordinul nr.56/25.03.2008 emis de Prefectul  judeţului Covasna, la art. 1, s-a decis reorganizarea unor comisii locale de delimitare  şi marcare  a hotarelor  administrative , precum  şi a limitelor  intravilanelor  pentru  unele unităţi administrativ teritoriale, jud. Covasna,  constituite prin  Ordinul Prefectului  judeţului Covasna  nr.168/24.08.2006  şi nr.4/26.02.2007, urmând  a avea componenţa  nominală prevăzută  în anexa  nr.1, care face  parte  integrantă din prezentul ordin.

Potrivit  anexei,  comisia locală  Malnaş Micfalău  a fost constituită din următoarele persoane: K. J.– primarul comunei Malnaş; I. B. –secretarul comunei Malnaş; N. V.– primarul comunei Micfalău; M. R. - secretarul comunei Micfalău; B. D. – delegat  al consiliului  judeţean Covasna; A. T. L. – delegat O.C.P.I. Covasna.

Prin Hotărârea  nr.1/28.11.2008, Comisia de  delimitare  şi marcare  a hotarelor  administrative, precum şi a limitelor  intravilanelor  pentru comunele Malnas şi Micfalău  şi Comuna Micfalău, numită prin ordinul prefectului, a  hotărât că „ stabilirea şi delimitarea  liniei de hotar  între comunele Malnaş  şi Micfalău se va face conform procesului verbal  nr.1223/28.11.2008  întocmit de aceeaşi  comisie.

Din procesul verbal anexat  rezultă că, în speţă,  comisia menţionată a  ales varianta de delimitare nr.2  astfel: comuna Micfalău- Carierra Lafarge Agregate Betoane SA, Cariera Carpat Agregate SA, Gospodăriile din zona Hatod, Trupul de păşune Harcsa, iar comuna Malnas – Carierea Carb SA Braşov, Cariera Exploconstruct SRL (Botos).

În consecinţă, hotarul administrativ între comunele  Malnaş şi Micfalău a fost marcat conform  hărţii cadastrale anexate.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar A. Ţ., linia administrativ-teritorială ce delimitează comunele Malnaş şi Micfalău, judeţul Covasna, trasată prin Hotărârea nr.1/28.11.2008, emisă de comisia pârâtă, este reprezentată grafic în Anexa nr.4 a prezentului raport de expertiză şi este evidenţiată cu culoare roşie.

Linia de hotar trasată în urma delimitării cadastrale înainte de apariţia Legii nr.2/1968 este evidenţiată în Anexa nr.6 cu culoare verde.

Prezentarea situaţiei comparative a amplasamentelor liniilor de hotar dintre cele două comune se găseşte la Anexa nr.8. În această anexă traseul stabilit prin Hotărârea nr.1/28.11.2008, emisă de comisia pârâtă, este evidenţiat cu culoare roşie, iar amplasamentul hotarului trasat în urma delimitării cadastrale înainte de apariţia Legii nr.2/1968 este evidenţiat în Anexa nr.6 cu culoare verde.

În concluzie, linia administrativ-teritorială ce delimitează comunele Malnaş şi Micfalău, judeţul Covasna, trasată prin Hotărârea nr.1/28.11.2008, emisă de comisia pârâtă nu este aceeaşi cu cea trasată în urma delimitării cadastrale înainte de apariţia Legii nr.2/1968 (f.122).

La concluzia expertului se adaugă şi constatările făcute de comisia de delimitare care a încheiat procesul verbal din 23.02.2011 şi anexa grafică pe care este reprezentată linia administrativ-teritorială dintre cele două comune care corespunde întrutotul cu vechile hotare existente între comunele Malnaş şi Micfalău înainte de unificarea acestora prin Legea nr.2/1968 şi care sunt prezentate pe Planul cadastral înregistrat la Oficiul regional de proiectări şi organizarea teritoriului sub nr. 02511/30.06.1965 (f.109-110).

Traseul liniei de hotar stabilit prin acest proces-verbal este identic  cu cel identificat şi marcat  în dosarul de delimitare a tronsonului de hotar între comunele Malnaş şi Micfalău întocmit de S.C. Satelit NT S.R.L. şi cu cel reprezentat pe ortofotoplanul utilizat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură pentru identificarea terenurilor agricole pentru care se solicită subvenţie.

În plus, martorii S. L. şi K. B. audiaţi în instanţă au precizat că, cele două cariere de piatră, mai sus arătate, au aparţinut comunei Malnaş până la reorganizare iar proprietarii trupurilor de păşune Harcsa au plătit impozitele la comuna Malnaş (f.95, 96)

Comisia de delimitare şi-a nesocotit propriile decizii anterioare adoptate în şedinţa de lucru din 18.09.2006 şi consemnate în procesul verbal nr.3020/19.09.2006 prin care s-a statuat în sensul menţinerii vechilor hotare existente între comunele Malnaş şi Micfalău, înainte de anul 1968, când au fost unificate cele două comune (f.26-27).

Prin Hotărârea nr.1/28.11.2008 adoptată de comisia de delimitare, au fost modificate limitele teritoriale ale comunei Malnaş, a fost schimbat hotarul administrativ între comunele Malnaş şi Micfalău. Astfel, vechiul hotar administrativ reprezentat pe un tronson de cursul râului Olt (limită naturală) a fost înlocuit cu o linie imaginară, pentru a fi posibilă alipirea (din raţiuni de ordin economic) de comuna Micfalău a două cariere de piatră şi a unui trup de păşune Harcsa, care a aparţinut teritoriului administrativ al comunei Malnaş.

La adoptarea acestei hotărâri au fost încălcate dispoziţii art.22 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 – republicată ; art.73 alin.3 lit.”o” din Constituţia României, referitoare la organizarea teritoriului; art.13 alin.2 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului; Cap.4 din Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul M.A.P. nr.534&2001; art.5^1 alin.1 din Legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.308/2006.

Totodată, comisia şi-a depăşit competenţa ce-i revenea, în primul rând, că a procedat la modificarea limitelor administrativ-teritoriale ale comunei Malnaş, atribut exclusiv al puterii legislative, care adoptă o lege organică, în baza voinţei locuitorilor, exprimată în urma unui referendum organizat în condiţiile legii. În al doilea rând, sub aspect formal, comisiile de delimitare cadastrală nu emit hotărâri, cum s-a procedat în cazul de faţă, ci îndeplinesc atribuţiile prevăzute în mod expres şi limitativ de Ordinul M.A.P. nr.534/2001, la finalizarea operaţiunilor de delimitare urmând să se întocmească, în vederea realizării recepţiei, dosarul de delimitare.

Adoptarea hotărârii contestate cu nesocotirea existenţei unei decizii anterioare a  comisiei de delimitare, adoptată în şedinţa de lucru din data de 18 septembrie 2006 şi consemnată în procesul verbal înregistrat sub nr.3020/19.09.2006, prin care s-a statuat în sensul menţinerii vechilor hotare existente între comunele Malnaş şi Micfalău, înainte de anul 1968, când au fost unificate cele două comune prin Legea nr.2/1968, este privită de către instanţa de contencios administrativ ca nelegală, urmând a fi anulată.

 Cererea  privind anularea Ordinului Prefectului judeţului Covasna nr.56/25.03.2008 privind reorganizarea unor consilii locale, delimitarea şi marcare unor hotare între comune, nu  poate fi primită  întrucât acest act administrativ a fost emis în perfectă concordanţă cu Ordinul MAI nr.534/2001, cu respectarea prevederilor legale în materie şi în competenţa stabilită de lege.

Cererea reconvenţională formulată de pârâta com. Micfalău care nu a administrat nicio probă din care să rezulte existenţa vreunui prejudiciu  cauzat  prin pierderea din bugetul local  a unor sume aferente impozitelor/taxelor locale,de asemenea nu poate fi primită de către instanţa de contencios administrativ.

De altfel, prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr.719/R/2.11.2009, a fost respinsă irevocabil cererea reclamantei privind suspendarea executării actului administrativ atacat.

Faţă de aceste considerente de drept şi de fapt prezentate, acţiunea de faţă urmează a fi admisă numai în parte şi a se dispune conform dispozitivului prezentei sentinţe.

Întrucât pârâta com. Micfalău, a căzut în pretenţii, în temeiul art. 274din C.pr.civ. urmează  să suporte cheltuielile de judecată făcute de reclamantă, constând în onorariu expert judiciar şi taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului judeţului Covasna.

Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Malnaş în contradictoriu cu pârâţii: Prefectul judeţului Covasna, Comisia de delimitare şi marcare a hotarelor administrative, pentru localităţile Malnaş şi Micfalău şi Comuna Micfalău, şi în consecinţă:

Anulează Hotărârea nr.1/28.11.2008 emisă de Comisia de delimitare şi marcare a hotarelor administrative, pentru localităţile  Malnaş şi Micfalău.

Respinge restul petitelor.

Respinge cererea reconvenţională  formulată de pârâta Comuna Micfalău.

Obligă pârâta comuna Micfalău să plătească reclamantei suma de 1.884,30 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2012.

PREŞEDINTE GREFIER