Suspendarea executării silite

Decizie 77/R din 26.02.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 77/R

Şedinţa publică de la 26 februarie 2013

Completul constituit din:

Preşedinte: ……………

Judecător: …………..

Judecător : ………….

Grefier : ………………

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea  asupra  recursului declarat de intimata Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor de pe lângă Prefectura Covasna I.F.N. Sfântu Gheorghe împotriva Încheierii şedinţei publice din 10 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 5172/305/2012.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publica de astăzi se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013, când părţile au fost lipsă, iar instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a reţinut-o spre soluţionare conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată când, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 19 februarie 2013, apoi pentru astăzi, 26 februarie 2013.

T R I B U N A L U L

 Asupra recursului civil de faţă;

Prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2013 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în Dosarul nr. 5172/305/2012 a fost admisă  cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul SZ. ZS. în contradictoriu cu intimaţii CASA DE AJUTOR RECIPROC A SALARIAŢILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA COVASNA IFN SFÂNTU GHEORGHE, şi BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. CS.  şi în consecinţă s-a dispus suspendarea executării silite pornită în dosarul execuţional nr. 255/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc K. Cs. până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. 5172/305/2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre,prima instanţă a reţinut şi motivat în esenţă următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 14.11.2012 sub nr. 5172/305/2012 contestatorul SZ. ZS. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii CASA DE AJUTOR RECIPROC A SALARIAŢILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA COVASNA IFN SFÂNTU GHEORGHE şi BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. CS. anularea înştiinţării referitoare la dosarul execuţional nr. 255/2011 al BEJ K. Cs.

De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării silite.

Potrivit art. 403 alin. 1 C. pr. civ. până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

În ceea ce priveşte cerinţele prevăzute de art. 403 C. pr. civ., s-a reţinut, astfel cum s-a arătat, că prin cererea care constituie obiectul prezentei cauze s-a solicitat anularea de acte de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 255/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc K. Cs.

În ceea ce priveşte cauţiunea, s-a reţinut că suma de 501 lei stabilită de instanţă cu acest titlu, a fost consemnată prin recipisa 303977/1/19.11.2012 şi ataşată la dosar nr. 5169/305/2012. Or, potrivit art. 403 alin. 4 C. pr. civ. cauţiunea depusă – în cadrul cererii de suspendare provizorie a executării silite – este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat  că şi această cerinţă este îndeplinită, din înscrisurile depuse rezultând că partea s-a conformat obligaţiilor de a consemna o cauţiune în suma stabilită.

Tot astfel, s-a reţinut că prin Încheierea pronunţată la data de 20.11.2012 în dosarul nr. 5169/305/2012 instanţa a dispus suspendarea provizorie a executării silite care face obiectul dosarului de executare nr. 255/2011 al BEJ K. Cs. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în prezenta cauză.

De asemenea, s-a constatat că în susţinerea contestaţiei partea a invocat nerespectarea prevederilor art. 387 C. pr. civ., precum şi faptul că în legătură cu valabilitatea titlului executoriu a fost format dosarul nr. 1825/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Aşadar, faţă de motivele invocate, ţinând seama de faptul că s-a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, punându-se în discuţie legalitatea şi valabilitatea titlului executoriu şi pentru a preîntâmpina crearea unor situaţii care ar putea prejudicia părţile din litigiu, prima instanţă a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată.

Pe cale de consecinţă a admis cererea şi a dispus suspendarea executării silite pornită în dosarul execuţional execuţional nr. 255/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc K. Cs. până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. 5172/305/2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor de pe lângă Prefectura Covasna I.F.N. Sfântu Gheorghe, motivând că debitorul poprit Sz. Zs. nu are niciun motiv întemeiat pentru suspendarea executării silite a dosarului execuţional nr. 255/2011 al BEJ K. Cs . Debitorul poprit în cauză are numai cauţiunea depusă conform art. 403 din C. pr. civ.

Debitorul afirmă că procedura executării silite a fost pornită cu încălcarea dispoziţiilor art. 387 C. pr. civ. prin faptul că nu a fost somat în prealabil.

Afirmaţia debitorului nu este adevărată. Debitorul a fost somat de două ori înainte de declanşarea executării silite. Somaţia nr. 414/07.02.2011 a fost trimisă la adresa debitorului şi cu somaţia nr. 506/23.05.2011 la adresa unităţii care a emis adeverinţa de venit. Somaţiile au fost depuse la poştă prin borderouri care confirmă depunerea şi data prin ştampila poştei.

Documentele sus amintite sunt depuse la dosarul nr. 5172/305/2012 la data de 08.01.2013.

În plus, prima somaţie nr. 414/07.02.2011 a fost  confirmată chiar de către debitorul în cauză, Sz. Zs. prin faptul că în urma somaţiei a achitat 800 lei din totalul datoriei restante. Întrucât nu a respectat graficul de rambursare a ratelor şi nu a achitat ratele restante, intimata a fost nevoită să trimită şi a doua somaţie nr. 506/23.05.2011, depusă la poştă cu borderouri din 24.05.2011, confirmat prin ştampila poştei.

Procedura de executare silită s-a început cu respectarea prevederilor legale, nu s-a făcut nicio încălcare în acest sens. Dosarul s-a depus la Biroul Executorului Judecătoresc K. Cs., care în urma acestuia a depus cerere de încuviinţare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Judecătoria Sfântu Gheorghe prin încheierea dată la data de 20 iulie 2011 a admis cererea de încuviinţare .

Biroul Executorului Judecătoresc K. Cs. după această dată, respectiv la 03.08.2011 a trimis înştiinţare  la debitorul Sz. Zs.  şi la giranţii lui trecuţi în acte.

Prin urmare , atât creditorul, cât şi executorul judecătoresc au procedat corect cu respectarea prevederilor legale, nu s-a făcut nicio încălcare în procedura de executare silită.

Analizând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs şi actele dosarului în baza art. 3041 din C. pr. civ., tribunalul constată că recursul nu este fondat.

Hotărârea instanţei de fond, prin care s-a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a pricinii înregistrate sub nr. 5172/305/2012 având ca obiect anularea înştiinţării emisă de executorul judecătoresc în dosarul său nr. 255/2011 este la adăpost de orice critică.

La pronunţarea încheierii atacate, instanţa de fond, a avut în vedere prevederile art. 403 alin.1 din C. pr. civ. potrivit cu care; „până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă , în afară de cazul în care legea dispune altfel”.

Aceste cerinţe legale au fost respectate întrutotul de către contestator.

Totodată, la adoptarea soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată, prima instanţă, a avut în vedere faptul că, referitor la legalitatea titlului executoriu în discuţie se desfăşoară o anchetă penală  care face obiectul nr. 1825/P/2011 aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Drept care, soluţia adoptată de instanţa de fond prin hotărârea atacată de intimata Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor de pe lângă Prefectura Covasna I.F.N. Sfântu Gheorghe este judicioasă şi nu suportă nici un fel critică

Faţă de considerentele de fapt şi de drept prezentate, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat pe temeiul art. 312 C. pr. civ., iar hotărârea atacată să fie menţinută ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor de pe lângă Prefectura Covasna I.F.N. Sfântu Gheorghe împotriva încheierii pronunţate la data de 10 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 5172/305/2012 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 26 februarie 2013.