Contestaţie în anulare. Greşeli materiale şi greşeli de judecată. Inadmisibilitatea în cazul celor din urmă.

Contestaţie în anulare. Greşeli materiale şi greşeli de judecată. Inadmisibilitatea în cazul celor din urmă.

Codul de  procedură civilă: art.318

Hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale. În înţelesul legii greşeala materială este comisă procedural prin confundarea unor elemente importante în măsură să conducă la o soluţie eronată.

Nu constituie o greşeală materială ci o greşeală de judecată constatarea nulităţii recursului de către instanţa de recurs, pentru motivul nemotivării în termen, ca urmare a modului greşit în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţiile legale privitoare la calcularea termenului de motivare a recursului. dispoziţiile art.318 Cod procedură civilă nu au în vedere şi greşelile de judecată, astfel că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată în baza acestui motiv.

(Decizia comercială nr.283R din 22.02.2007 - Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)

Prin cererea formulată în data de 25.07.2006 la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială, reclamanta "B. I. L."  a chemat în judecată pe pârâta S.C. "G" S.A. solicitând ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună suspendarea executării Hotărârii nr.2/06.06.2006 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. "G" S.A. până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea acesteia.

Prin sentinţa comercială nr.6135 pronunţată la 22.08.2006 în dosarul nr.25949/3/2006 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a admis cererea reclamantei dispunând suspendarea executării hotărârii nr.2/06.06.2006 a AGEA până la soluţionarea acţiuni în anularea hotărârii ce face obiectul dosarului nr.25973/3/2006 pe rol la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei sentinţe pârâta S.C. "G" S.A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin decizia comercială nr.2587R pronunţată la 20.10.2006 în dosarul nr.25949/3/2006 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială a constatat nul  recursul, obligând recurenta la plata sumei de 2.505 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că potrivit art.582 alin.1 Cod procedură civilă, care instituie un termen special de 5 zile atât pentru declarare cât şi pentru motivare, recurenta trebuia să motiveze recursul în termen de 5 zile de la pronunţare de vreme ce a fost prezentă la pronunţarea sentinţei atacate. În atare situaţie, cum recurenta a motivat recursul numai după ce s-a motivat sentinţa, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor speciale ale articolului respectiv, coroborate cu dispoziţiile art.306 Cod procedură civilă, constatând nul recursul.

Împotriva acestei decizii S.C. "G" S.A. a formulat contestaţie în anulare, timbrată şi în termen legal, solicitând anularea hotărârii atacate, în temeiul art.318 alin.1 Cod procedură civilă.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat în esenţă că recursul a fost motivat în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art.303 alin.1 Cod procedură civilă. Anularea recursului ca nemotivat în termen este rezultatul unei greşeli materiale în ceea ce priveşte data de la care curge termenul de motivare. Termenul de motivare a recursului  nu poate curge decât de la data la care se primeşte hotărârea motivată, deoarece criticile din recurs nu se pot face decât avându-se în vedere considerentele hotărâri atacate. Considerentele hotărârii nu pot fi cunoscute decât după redactarea şi comunicarea hotărârii. Menţionarea minutei în condica de şedinţă nu permite formularea motivelor de recurs deoarece nu cuprinde şi considerentele hotărârii. Dispoziţiile art.303 alin.2 Cod procedură civilă nu fac distincţia între declararea voluntară a recursului înainte de  comunicarea hotărârii sau declararea obligatorie în baza unui text de lege a recursului înainte de comunicarea hotărârii, ceea ce presupune că se aplică în ambele cazuri, termenul de motivare a recursului curgând de la data comunicări hotărârii supusă recursului, în acest sens fiind şi practica judecătorească.

Intimata "B. I. L." a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei în anulare.

Faţă de acestea, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Desigur, practica judiciară ar trebui să fie cel puţin majoritară în sensul că în cazul hotărârii prin care s-a soluţionat cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale termenul de motivare a recursului nu poate să curgă decât de la data comunicării hotărârii motivate, întrucât criticile din recurs nu se pot face decât avându-se în vedere considerentele acesteia iar respectivele considerente nu pot fi cunoscute decât după redactarea  şi comunicarea hotărârii.

De altfel, dispoziţiile art.582 alin.1 Cod procedură civilă privesc declararea recursului şi instituirea termenului de recurs special, de 5 zile şi, prin urmare doar sub acest aspect intervine caracterul lor special, derogatoriu de la dreptul procesual comun. În ceea ce priveşte motivarea recursului sunt aplicabile dispoziţiile art.303 alin.1, 2 Cod procedură civilă în sensul că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii.

Dar, practica judiciară nu constituie izvor de drept.

Pe de altă parte, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art.318 teza I Cod procedură civilă în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs ar fi rezultatul unei greşeli materiale în ceea ce priveşte data de la care curge termenul de motivare a recursului. În înţelesul legii greşeala materială este comisă procedural prin confundarea unor elemente importante în măsură să conducă la o soluţie eronată. În principiu aprecierea tardivităţii motivării recursului poate fi şi consecinţa unei greşeli materiale dar nu şi în cazul de faţă. În speţă, instanţa de recurs a constatat nul recursul pentru nemotivare în termen nu ca urmare a unei greşeli materiale ci a modului în care a înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţiile legale privitoare la calcularea termenului, deci ca urmare a unei greşeli de judecată. Aceasta însă nu este avută în vedere la art.318 teza I Cod procedură civilă, astfel că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată în baza acestui temei legal.

În consecinţă, Curtea a respins ca nefondată contestaţia în anulare şi, în raport cu dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă a obligat contestatoarea la plata către intimată a sumei de 4117 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare