Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule. Caracter discriminatoriu. Libera circulaţie a mărfurilor. Competenţa judecătorului naţional. Dreptul la un proces echitabil. Principiul egalităţii armelor.

Decizie 545 din 05.09.2008


2. Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule. Caracter discriminatoriu. Libera circulaţie a mărfurilor. Competenţa judecătorului naţional. Dreptul la un proces echitabil. Principiul egalităţii armelor.

Art. 90 Tratatul Uniunii Europene

Art. 6 din Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului

Art. 148 Constituţia României

Art. 214? - 214? Cod fiscal

Art. 205 alin. 2 Codul de procedură fiscală

Taxa de primă înmatriculare prevăzută  prin art.  2141 - 2143 Cod fiscal şi aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor  comerciale second - hand  la prima înmatriculare a acestora în România constituie o  măsură discriminatorie a Statului Român faţă de autoturismele second - hand din alte state comunitare în raport cu cele  similare din România şi constituie o încălcare  a dispoziţiilor  art. 90 din T.C.E. care garantează libera circulaţie a mărfurilor. Judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil  şi de a înlătura legea internă când este contrară  celei comunitare. Legiferarea cu caracter retroactiv în timpul desfăşurării procedurii judiciare a unor împrejurări ce fac obiectul litigiului constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal Decizia 545/05.09.2008

Prin cererea înregistrată sub nr.  278/103/2008 reclamantul N.C.M  în contradictoriu cu pârâtul  Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ şi Ministerul  Finanţelor Publice, a solicitat  obligarea pârâţilor la plata sumei de  6286 lei reprezentând taxă specială pentru  autoturisme şi a dobânzii legale de la  data de 17 aprilie 2007 şi până la plata sumei,  precum  şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta  arată că la 17 aprilie 2007 a cumpărat autoturismul marca Audi - A6 cu număr de identificare WAUZZZB03N053380 pentru care a plătit, cu titlu de taxă de primă  înmatriculare, suma de 6286 lei cu chitanţa  3516662/17 aprilie 2007. Se susţine că taxa  a fost introdusă prin Legea 343/2006 cu  scopul de a proteja mediul şi de a împiedica importul de maşini second - hand  şi că aceasta taxă este contrară dispoziţiilor art. 90 din Tratatul U.E. potrivit căruia  "nici un stat nu  va aplica, direct sau indirect, asupra produselor  primite din alte state membre, nici un impozit sau taxă afară de cele  percepute direct sau indirect, pentru  produsele similare de origine internă.  Se arată că prin această taxă nu se realizează o discriminare vădită  între autoturismele de pe piaţa internă şi cele provenite din spaţiul european.

Se invocă de reclamant hotărârea Curţii Europene  de Justiţie în cauzele C-290/2005 şi C-333/2005 şi se arată că  protecţia mediului invocată în actul normativ nu poate fi reţinută deoarece nu se aplică şi autoturismelor aflate în  circulaţie.

În drept  cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 Cod Civil, 274 Cod procedură civilă  din Tratatul Uniunii Europene.

Prin întâmpinare pârâta Administraţia  Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ susţinând că  potrivit art. 1 (5) din Constituţie este obligatorie respectarea Constituţiei şi a  legilor, admiterea cererii reclamantei  ar duce la încălcarea acestui principiu. Se arată că taxa specială este prevăzută în legea 571/2003 care în art. 2141 obligă persoana fizică la  plata taxei  speciale. Se mai arată că  dispoziţia legală invocată de reclamanţi nu încalcă T.U.E, taxa fiind aplicabilă tuturor autoturismelor fără deosebire  dacă acestea sunt produse în România sau altă ţară din U.E. Că şi în situaţia în care textul de lege ar  încălca  Tratatul autorităţilor competente le revine  obligaţia potrivit art. 21 din Legea 24/2000 de a formula propuneri legislative  care să înlăture neconcordanţele. Se mai arată că restituirea sumelor de  la buget se face  în condiţiile art.  117 din O.G. 92/2003.

Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a invocat prin întâmpinare lipsa calităţii sale procesuale pasive deoarece reclamanta se află în administrarea fiscală a Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ.

Pe fondul cauzei se arată că  taxa specială este prevăzută în legea internă a cărei respectare este obligatorie  conform art. 1 (5) din Constituţie, că aceste dispoziţii legale nu au fost declarate  ca fiind discriminatorii sau  neconstituţionale, că taxa specială  nu încalcă dispoziţiile art.90  din Tratat,  iar această taxă se aplică tuturor autoturismelor la înmatricularea acestora în România. Prin  precizările ulterioare s-a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile.

Prin  sentinţa 28/CF/30 mai 2008 pronunţată în materia contenciosului administrativ s-a admis excepţia lipsei calităţii  procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi s-a respins  acţiunea faţă de acesta. S-a admis acţiunea  reclamantei în parte în sensul  că a fost  obligată  pârâta A.F.P. Piatra Neamţ şi restituie  reclamantei  suma de  6286,00 lei cu dobânda  legală de la data de 21 martie 2008 şi până la data plăţii. A fost obligată  pârâta  şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele :

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive aceasta a fost apreciată  ca fondată, pârâta M.E.F. nu are raporturi juridice fiscale cu  reclamanta şi astfel nu poate fi parte în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile instanţa a reţinut, că reclamanta a solicitat restituirea  sumei, cerere care întruneşte condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004.

Cu privire la fond, taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 li 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art.2141, 214" şi 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin OUG nr.110/2006.

Prin aceste texte de lege a fost instituită obligaţia de plată a obligaţiei fiscale denumită „taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.2142 alin 2 se plăteşte „cu ocazia primei înmatriculări în România".

În cauză au incidenţă în mod direct şi dispoziţiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel are incidenţă art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituţiei al Uniunii  Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare".

Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143 din Codul Fiscal este  regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România şi autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei  de primă înmatriculare, nu de acelaşi regim fiscal se bucură şi autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.

Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român  (în speţă Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispoziţiile art.90 paragraful 1 din Tratat.

Deşi prevederile art.214 - 214J din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituţionale şi nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 şi 4 din  Constituţia României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate faţă de dispoziţiile contrare cum sunt cele ale art.214 - 214 din Codul Fiscal şi potrivit art.148 alin 4 autorităţii judecătoreşti îi  revine obligaţia de a da eficienţă normelor de drept comunitar.

Împotriva acestei hotărâri  a declarat recurs reclamanta care critică  hotărârea sub următoarele aspecte :

- în mod greşit s-a respins excepţia lipsei procedurii prealabile deoarece reclamanta nu a formulat  contestaţie în 30 zile  împotriva adresei 19742/11 februarie 2008 conform art. 205 din O.G. 92/2003;

- greşit a admis acţiunea reclamantei  deoarece potrivit art. 1 al. l din Constituţie respectarea legii este obligatorie, taxa specială  pentru autoturisme fiind prevăzută  în Legea 571/2003, text de lege care nu a fost declarat neconstituţional sau  discriminatoriu;

- că taxa nu încalcă dispoziţiile art. 90 din T.C.E. aceasta fiind aplicată tuturor autoturismelor la primă înmatriculare în România şi în cazul în care  s-ar încălca  T.C.E. potrivit dispoziţiilor  art. 21 al. 3 din legea 24/2000 autorităţile  competente au obligaţia de a face propuneri de modificare a actelor  normative interne care nu sunt  concordante cu legislaţia comunitară;

- instanţa de recurs trebuie să aibă  în vedere şi dispoziţiile O.U.G. 50/2008 în vigoare la 01 iulie 2008 care prevede că se restituie doar diferenţa între suma  achitată de contribuabil în perioada  01.01.2007 - 30.06.2008 şi taxa pentru  valoarea stabilită conform acestui act normativ.

Prin întâmpinare intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ  solicită menţinerea hotărârii recurate  sub aspectul modului de soluţionare a  excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F., taxa solicitată neputând fi restituită conform  Legii 571/2003.

Prin decizia 545/2008 Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul reţinând că reclamanta a cumpărat din Germania  un autoturism  second - hand marca Audi - A6, iar la data de 17 aprilie 2007 a achitat, în baza art. 2141 - 2143 Cod fiscal, taxa de primă  înmatriculare în cuantum de 6286 lei conform chitanţei 3516662 emisă de Administraţia  Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ. În data de 29 ianuarie 2008 reclamanta  a solicitat  pârâtei A.F.P. Piatra Neamţ restituirea taxei de primă înmatriculare achitată şi pe care o aprecia  ca fiind nelegal. 

Prin art. 2141 Cod fiscal s-a instituit o  taxă specială pentru autoturismele şi  autovehiculele prevăzute în acest text,  taxă care se plăteşte la prima înmatriculare în România  a acestora (art. 2142 Cod fiscal).

Potrivit art. 90 al. l din Tratatul Comunităţii Europene (T.C.E), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect,  produsele altor state membre impozite interne  de orice natură mai mari  decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naţionale.

Aceste dispoziţii din T.C.E au rolul de a asigura libera  circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii faţă de produsele similare din alte state comunitare.

În contextul aderării României la  Uniunea Europeană acesteia îi revenea  obligaţia confirmării dispoziţiilor  art. 90 din T.C.E. Cu toate acestea  taxa de primă înmatriculare prevăzută  prin art.  2141 - 2143 Cod fiscal şi aplicabilă autoturismelor şi autovehiculelor  comerciale second - hand  la prima înmatriculare a acestora în România constituie o  măsură discriminatorie a Statului Român faţă de autoturismele second - hand din alte state comunitare în raport cu cele  similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă. În  consecinţă taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor şi  autovehiculelor second -  hand constituie  o încălcare a dispoziţiilor art. 90 din  T.C.E.

Sub acest aspect Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în două cauze -  Nadasdi şi Nemeeth (Ungaria) şi  Berezinischi (Polonia) - reţinând  incompatibilitatea  taxei de primă înmatriculare  instituite de Ungaria şi respectiv Polonia cu dispoziţiile art. 90 din T.C.E.

Reţinând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare instanţa are obligaţia potrivit  art.  148 din Constituţia României de a înlătura aplicarea acesteia iar  reclamanta  fiind îndreptăţită să obţină restituirea taxei percepută  de Statul Român cu încălcarea dispoziţiilor din T.C.E. şi în consecinţă hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.

Este adevărat că potrivit art. 1  alin. 5 din Constituţia României respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. Tot Constituţia, prin art.  148 (2) consacră caracterul obligatoriu al tratatelor  constitutive ale Uniunii Europene precum şi a celorlalte reglementări comunitare dar şi principiul aplicării prioritare a acestora faţă de dispoziţiile  contrare din legile interne. De  asemenea prin art. 148 (4) Constituţia abilitează  autoritatea judecătorească, alături de  alte instituţii, să garanteze aducerea  la îndeplinire a obligaţiilor rezultate  din actul aderării şi din prevederile  alin. 2 al art. 148.

Mai mult, Curtea de Justiţie Europeană în cauza Simmenthal  (C-106/77) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale, dispoziţiile  dreptului  comunitar,  are obligaţia de a asigura realizarea  efectului deplin al acestor norme, împotriva  oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei  naţionale, chiar ulterioare, lăsând  acestea neaplicate prin propria putere  de decizie  fără a solicita sau  aştepta  eliminarea  prealabilă a acesteia pe cale  legislativă sau pe calea  vreunei proceduri constituţionale.

În consecinţă judecătorul fondului nu a încălcat  prevederile constituţionale aşa cum susţine recurenta, ci dimpotrivă a făcut  o deplină aplicare a  Constituţiei României în contextul în care România a devenit stat comunitar.

Aşadar judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil  şi de a înlătura legea internă când este contrară  celei comunitare fiind fără relevanţă dacă această lege a fost sau nu declarată de o altă autoritate  neconstituţională sau discriminatorie.

Sub aspectul criticilor privind  fondul dreptului acestea sunt neîntemeiate,  curtea analizând implicit acest motiv de recurs când a statuat asupra dreptului aplicabil  situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei  ca instanţă de recurs să facă aplicarea  dispoziţiilor O.U.G. 50/2008 aceasta este nefondată.

Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15.02.2008 hotărârea recurată pronunţându-se la 30.05.2008,  în cauză fiind aplicabile, sub aspectul  dreptului materiale -  normele de drept material în vigoare  la data realizării raportului de drept fiscal - (17.04.2007) iar sub aspectul  dreptului procesual dispoziţiile în vigoare  la data efectuării actelor  de procedură (art. 15 al. 2 din Constituie, art. 725 Cod procedură civilă).

În cursul soluţionării cauzei a fost  emisă O.U.G. 50/2008 care conţine dispoziţii privind instituirea unei noi taxe şi restituirea eventualei diferenţe dintre  taxa de primă înmatriculare şi noua taxă de poluare.

Acest act normativ a intrat în vigoare la 01.07.2008, iar în speţă acesta este inaplicabil pentru următoarele considerente:

În primul rând, la data soluţionării cauzei de către instanţa de fond acest act normativ nu era în vigoare şi astfel nu se poate invoca nelegalitatea hotărârii pronunţate în raport de o lege care nu era în vigoare la data pronunţării chiar dacă până la soluţionarea recursului promovat de recurentă această lege a intrat în vigoare.

În al doilea rând acest act normativ a fost emis în cursul soluţionării cauzei iar dispoziţiile  art. 11 din O.U.G. 50/2008 sunt de natură să influenţeze  soluţionarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferenţa dintre taxa de poluare prevăzută de  O.U.G. 50/2008 şi taxa achitată în baza dispoziţiilor în vigoare la data efectuării plăţii.

Această reglementare intervenită în cursul soluţionării cauzei este contrară dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului.

Astfel  Curtea Europeană a Drepturilor Omului  în cauza Stan Greek Rofineries şi Stratis  Andreatis vs Grecia a reţinut  ingerinţa  puterii legislative prin  intervenţia legiuitorului într-un moment în care procedura  judiciară în care statul era parte  se afla pe rolul instanţei ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând  cealaltă parte într-o poziţie  dezavantajoasă. A reţinut  de asemenea Curtea că principiul  preeminenţei  dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun oricărei  ingerinţe a puterii legislative în administrarea  justiţiei. 

Mutatis mutandis soluţia este identică şi în situaţia în care puterea  executivă urmare a delegării legislative este abilitată să emită reglementări  cu putere de lege iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport (art.17 alin. 1 Cod proc. fiscală).

În acelaşi sens s-a pronunţat C.E.D.O şi cauza Papageorgiou vs. Grecia.

În al treilea rând, taxa la care face  referire O.U.G. 50/2000 şi a cărei  eventuală diferenţă ar urma să  fie restituită  este nulă fiind  contrară, aşa cum s-a reţinut,  art. 90 din T.C.E. Or, este de principiu ca: "quod nullum est nullum producit effectum". Aşadar nu poate fi reţinut  ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât  întreaga taxă contravine dreptului comunitar.

În consecinţă şi sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.

Este întemeiată susţinerea recurentei că restituirea sumelor de la buget se realizează în condiţiile art. 117 din C. proc. fiscală însă această dispoziţie din lege nu a fost încălcat de către instanţa de fond care a dispus doar restituirea sumei restituirea efectivă de către pârâtă fiind un aspect ulterior soluţionării fondului.

În ceea ce priveşte lipsa procedurii prealabile invocat de recurentă şi motivată prin aceea că reclamantul nu a formulat contestaţie conform art.205 din C. proc. fiscală împotriva adresei 19742/11.02.2008 emisă de recurentă instanţa reţine că reclamantul nu era ţinut să parcurgă o astfel de procedură deoarece adresa din speţă nu este un act administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 şi 211 C. proc.fiscală.(P.V)