Axă pe valoarea adăugată la import de bunuri. Import de software. Dispoziţii legale incidente. Incidenţa Deciziei nr. 7/2006 a Comisiei Fiscale Centrale.

3. Taxă pe valoarea adăugată la import de bunuri. Import de software. Dispoziţii legale incidente. Incidenţa Deciziei nr. 7/2006 a Comisiei Fiscale Centrale.

Contencios administrativ

Taxa pe valoarea adăugată la importul de bunuri se stabileşte în conformitate cu legislaţia specifică ce reglementează sfera de aplicare şi defineşte operaţiunile taxabile,  neavând incidenţă, din această perspectivă, legislaţia ce stabileşte modul de determinare a valorii în vamă. În ceea ce priveşte incidenţa Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006, adoptată ulterior momentului la care a luat naştere raportul juridic, se apreciază că nu poate fi considerată normă interpretativă, pentru că nu are acelaşi rang cu norma interpretată. Pe de altă parte, această normă încalcă principiile certitudinii şi eficienţei impunerii consacrate de codul fiscal şi principiul neretroactivităţii actelor administrative, statuat în dreptul comunitar.

 Curţii de Apel Bacău - Secţia  comercială şi de

contencios administrativ şi fiscal

 Decizia nr. 1253/4 dec. 2009

Prin cererea înregistrată sub nr. 1053/103/2008 la Tribunalul Neamţ SC K. T. R. SRL  a chemat în judecată pe pârâţii ANAF şi A.N.V., solicitând anularea deciziei 108/208, a procesului verbal de control 21193/2007 şi a deciziei 21193/2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei s-au arătat următoarele:

În urma unui control a posteriorii, efectuat de organele vamale după acordarea liberului de vamă, în mod eronat s-a reţinut că în cazul a patru importuri efectuate în 9.06.2003, 21.05.2004, 11.04.2005 şi 15.09.2005 contestatoarea nu a declarat valoarea reală a tuturor bunurilor introduse în ţară, situaţie care ar fi generat stabilirea unei „valori în vamă” mai mici. Astfel, s-a concluzionat că societatea nu ar fi achitat întregul comision vamal datorat pentru cele patru importuri şi nici taxele pe valoare adăugată aferente contravalorii tuturor mărfurilor introduse in ţară.

Mai exact li s-a imputat că ar fi declarat şi plătit în vamă doar valoarea comisioanelor şi TVA-ului aferent componentei hardware a calculatoarelor cumpărate, în condiţiile în care fi trebuit să plătească şi comisioanele şi taxele aferente componentelor software. În realitate însă, atât declaraţiile vamale cât şi comisioanele şi taxele datorate s-au întocmit şi plătit corect, raportat la legislaţia în vigoare la data importului.

În acest sens decizia nr. 368/16 iunie 1998 emisă de Ministerul Finanţelor privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamentele de tratare a datelor, conţinând date sau instrucţiuni, este mai mult decât clară. Art. 2 alin. 2 prevede în mod expres că  „pentru determinarea valorii în vamă”…(deci a valorii la care se calculau comisioanele vamale şi implicit şi TVA-ul) „a suporturilor informatice importate, conţinând date sau instrucţiuni, se va ţine seama doar de costul sau valoarea suportului informatic propriu-zis. Valoarea in vamă nu va cuprinde costul sau valoarea datelor sau a instrucţiunilor pe care le conţine, în condiţiile în care acest cost sau această valoare este distinctă de costul ori de valoarea suportului informatic”.

În condiţiile în care componenta hardware (ce reprezintă informaţia, datelor sau instrucţiunile la care face referire textul actului normativ) a fost facturată de vânzător distinct de componenta hard a calculatorului (suportul), se încadrează în ipoteza prevăzută de textul normativ mai sus citat, în conformitate cu care valoarea în vamă cuprinde doar valoarea componentei hard (definită ca suport al materialului informatic). Mai mult decât atât, acest import a fost efectuat înainte de intrarea în vigoare a codului fiscal (Legea 571/2003). În aceste condiţii la data de 9.06.2003 erau încă aplicabile prevederile Legii 354/2002 (forma iniţială) privind taxa pe valoare adăugată.

Software-ul reprezintă un bun mobil incorporal iar importurile de soft în condiţiile în care acestea sunt imprimate pe un purtător de date (spre exemplu CD) sunt considerate o livrare de bunuri. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în rezolvarea unor speţe similare (decizia 1833/2005).

Pe lângă faptul că nu datorează contestatoarea nici o diferenţă de comision vamal sau TVA, penalităţile imputate asupra pretinsei creanţe sunt greşit calculate. Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii celor patru declaraţii vamale cât şi a celor aplicabile la data efectuării controlului, momentul de la care încep să curgă eventuale penalităţi/majorări de întârziere este stabilit în funcţie de data la care s-a comunicat diferenţa în plus sau în minus a comisioanelor şi/sau taxelor.

Astfel art. 61 alin. 3 din vechiul cod vamal (Legea 141/1997) -  aplicabil la data importurilor din 9.06.2003 şi 21.05. 2004, prevede: „Diferenţele in minus se comunică titularului operaţiunii comerciale şi urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Neplata diferenţei datorate de titularul operaţiunii comerciale în acest termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferenţe, în cuantumul stabilit prin lege…”

Deci eventualele majorări de întârziere la comisionul vamal pentru importurile din 9.06.2003 şi 21.05.2004, puteau fi calculate, în cel mai rău caz, după expirarea celor 7 zile de la data comunicării diferenţei stabilite în  urma controlului din 12.12.2007 şi în nici un caz de la momentele prevăzute în tabelul cuprins în decizia pentru regularizarea situaţiei nr.21 193/12.12.2007.

D. R. A. O. V. a depus întâmpinare prin care a  solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:

Pentru stabilirea obligaţiilor, autoritatea vamală a reţinut, cu ocazia efectuării controlului ulterior, că S.C. K. T. R. S.R.L., în calitate de importator nr. I 9699/09.06.2003, I 8806/21.05.2004, I 7058/11.04.2005 şi I 18010/15.09.2005 a înscris în declaraţiile privind valoarea în vamă doar contravaloarea calculatoarelor, a maşinilor de tricotat uzate şi a discurilor magnetice, fără să includă şi să declare în declaraţiile pentru valoarea în vamă valorile soft-urilor aferente achiziţionate, care constituiau baza de impozitare a TVA-ului.

Aceste aspecte fiind evidenţiate de traducerile autorizate a facturilor emise de partenerul extern din care rezultă că, în toate facturile externe aferente declaraţiilor vamale de import verificate, codul mărfii înscris de furnizor pentru soft-ul atribuit fiecărei staţii de lucru este acelaşi cu codul mărfii atribuit pentru staţia de lucru corespunzătoare, că numărul programelor achiziţionate este acelaşi cu cel al staţiilor de lucru importante.

De asemenea, din nota de constatare nr. 21193/29.11.2007, încheiată la sediul reclamantei, reiese că staţiile de lucru tip SHIMATRONIC DESIGN SYSTEM PENTIUM 4 erau în funcţiune, aveau instalate programele informatice software şi că sunt folosite pentru realizarea de programe de tricotare destinate a fi utilizate pe maşini de tricotat de tip SHIMA SEIKI.

Potrivit constatărilor inspectorilor vamali, bunurile importate a căror valoare nu a fost înscrisă şi declarată şi care constituia baza de impozitare a TVA-ului, sunt în fapt sisteme de proiectare dotate cu programe software speciale pentru proiectarea de programe pentru tricotare, care funcţionează ca un ansamblu ca o funcţie bine definită. Acest aspect fiind confirmat atât de datele din factura fiscală nr. 0740452/18.06.2003, prin care reclamanta vinde un ansamblu COMPUTER SYSTEM SUPER MICRO SDS cu un preţ echivalent a 5.100 EURO, acest bun fiind achiziţionat cu 5000 EURO, precum şi de factura 0348050MI/15.11.2007 cu care se returnează partenerului extern un ansamblu în valoare de 5000 EURO.

Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2189-2006, care stabileşte fără posibilitate de tăgadă că importul de software pe suporturi informatice se consideră import de bunuri, din punct de vedere al TVA-ului, a fost emisă în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 17/2000 privind TVA Legii nr. 345/2002 privind TVA, republicată, precum şi Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Aprecierile că penalităţile imputate asupra pretinsei creanţe sunt greşit calculate, sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute, din următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 141 alin. (1) cuprinse în Capitolul IX din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu referire la formarea datoriei vamale, stabilesc că în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum şi în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale.

Prevederile art. 15 lit. a) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 345/2002 privind TVA, dispun că în cazul bunurilor plasate in regim de import faptul generator al TVA ia naştere la data înregistrării declaraţiei vamale iar exigibilitatea ia naştere concomitent cu faptul generator.

Contestatoarea a depus cerere de chemare în garanţie a SC R. SA solicitând  ca în situaţia în care se va respinge cererea sa,  societatea R. să fie obligată  în solidar la plata creanţei fiscale imputate.

Chemata în garanţie  a depus întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii de chemare în garanţei ca inadmisibilă  deoarece nu poate fi reţinută vreo culpă a comisionarului în vamă, actele şi relaţiile pe baza cărora s-au întocmit declaraţiile vamale  şi de valoare în vamă fiind furnizate  şi puse la dispoziţie de către contestatoare.

La cererea  contestatoarei  în cauză s-a efectuat expertiză  contabilă - filele 171/176. 

Prin sentinţa civilă nr. 59 CF/2.04.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost admisă acţiunea formulată de contestatoarea S.C.K.T.R. SRL, a fost anulată decizia nr. 108/4.03.2008 emisă de D.G.F.P., Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 21193/12.12.2007 emisă de D.R.A.O.V. şi procesul-verbal de control nr. 21193/12.112.2007 emis de D.R.A.O.V. cu privire la suma de 83.918 lei reţinută în sarcina contestatoarei cu titlul de comision vamal, TVA şi majorări de întârziere. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a S.C.R. S.A., ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu ocazia efectuării controlului de către autorităţile vamale, s-a reţinut că societatea contestatoare în calitate de importator şi beneficiar a 4 operaţiuni derulate în baza a 4 declaraţii vamale de import (9699/9-06-2003; 8861/21-05-20074; 7058/11-04-2005 şi 18010/15-09-2005) a înscris în declaraţiile vamale doar c/val calculatoarelor, a maşinilor de tricotat uzate şi a discurilor magnetice fără să includă şi să declare pentru valoare în vamă  valorile soft-urilor aferente achiziţionate  care constituiau baza de impozitare  a TVA.

Reţine că declaraţiile vamale mai sus menţionate intrau sub incidenţa dispoziţiilor Deciziei 368/1998 emisă de Direcţia Generală a Vămilor potrivit cărora: „pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor informatice importate, conţinând date sau instrucţiuni, se va ţine seama numai de costul sau de valoarea suportului informatic propriu-zis. Valoarea în vamă nu va cuprinde costul ori valoarea datelor sau a instrucţiunilor pe care le conţine, în condiţiile în care acest cost ori această valoare este distinctă de costul ori de valoarea suportului informatic.”

Potrivit art. 139 Cod fiscal baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare.

Potrivit expertizei contabile  efectuate, pentru cel 4 importuri de bunuri mobile taxele vamale şi TVA-ul aferent au fost achitate de către contestatoare.

În acest context apreciază ca întemeiate obiecţiunile contestatoarei cu privire la  nelegalitatea actelor emise de către  D.R.A.O.V.  şi respectiv DGFP, acte ce urmează a fi anulate.

Pentru cele ce preced, a admis acţiunea formulată, soluţie ce conduce la respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de către reclamantă  ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs D.G.F.P. , D. R. A. O.V. şi S.C.R.S.A.

Recurenta D.G.F.P. arată în motivarea recursului că instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor deciziei nr. 368/1998 emisă de D.G.V., însă acest act normativ se referă strict la evaluarea suporturilor informatice, respectiv la modul de determinare a valorii de vamă cu privire la suporturile informatice conţinând date sau instrucţiuni, nicidecum la valoarea în vamă a programelor informatice. Din acest considerent suportul programelor informatice software intră în categoria importului de bunuri şi este supus calculului drepturilor de import, atât în ce priveşte comisionul vamal, cât şi taxa pe valoarea adăugată. În acest sens invocă decizia nr. 7/2006 a Comisiei fiscale centrale, aprobată prin O.M.F.P. nr. 2189/2006 şi dispoziţiile art. art. 10 alin. 1 din O.M.F.P. nr. 877/2005 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale.

Recurenta D.G.F.P. mai arată că la stabilirea obligaţiilor vamale au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 77 alin. 1 şi 78 din Legea nr. 141/1997, art. 1 şi 8 din Acordul privind aplicarea art. 7 GATT şi prevederile Legii nr. 8/1996. Pentru stabilirea TVA au fost avute în vedere dispoziţiile art. 126 şi 139 din Codul fiscal şi normele metodologice de aplicare a art. 128 din Codul fiscal.

În ceea ce priveşte accesoriile se arată că acestea se datorează din ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei de plată şi invocă dispoziţiile art. 116 alin. 1 şi pct. 1, art. 121 Cod procedură fiscală şi art. 141 din Legea nr. 141/1997.

Recurenta D.R.A.O.V. arată în motivarea recursului că bunurile importate sunt în fapt sisteme de proiectare dotate cu programe software speciale pentru proiectarea de  programe pentru tricotare, care funcţionează ca un ansamblu. Acest aspect este confirmat de factura fiscală  nr. 0740452/18.06.2003 şi factura nr. 0348050/41/15.11.2007 în care se menţionează că se vinde, respectiv returnează un ansamblu Computer System Super Micro SDS. De asemenea, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 224/RO19/04/S rezultă denumirea reală a bunului importat.

Aceeaşi recurentă mai susţine că nu au fost avute în vedere apărările formulate şi nu au fost prezentate argumentele ce au determinat respingerea acestora  şi că a fost reţinută în mod eronat incidenţa Deciziei nr. 368/1998 a D.G.V. din următoarele motive:

1. Suporturile informatice care conţin date şi instrucţiuni şi care corespund definiţiei din Decizia nr.4.1 a Comitetului tehnic de evaluare în vamă, aprobată prin Decizia nr. 368/16.06.1998, se clasifică la codurile tarifare 8524.31.00;8524.39.10; 8524.40.00; 8524.91.00 şi 8524.99.10, caz în care este de observat că în această categorie regăsim doar discurile magnetice.

2. Bunurile importate în baza celor 4 declaraţii vamale de import sunt în fapt,potrivit traducerilor autorizate a facturilor externe şi a contractului nr.224/ROM/04/S, sisteme de proiectare dotate cu programe software speciale, care funcţionează ca un ansamblu unitar cu o funcţie bine definită.

3. Obligaţiile stabilite şi individualizate în sarcina reclamantei sunt reglementate prin norme specifice, respectiv Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, iar de la 1 ianuarie 2004 cadrul legal pentru taxa pe valoarea adăugată este asigurat de Legea nr. 5 71/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit prevederilor cuprinse în acest act normativ, respectiv capitolul I - Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal, în materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.

4. Mai mult, prin Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr.7/2006, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2189/2006, ce a fost emisă în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legii nr.345/2002, precum şi a Legii nr.571/2003, se stabileşte fără posibilitate de tăgadă că importul de software pe suporturi informatice se consideră import de bunuri.

Recurenta S.C.R.S.A. solicită modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca fiind inadmisibilă, întrucât raportul juridic dedus judecăţii este unul de contencios administrativ în care recurenta nu este parte.

Recursurile declarate de D.G.F.P.  şi D. R.A.O.V. vor fi analizate împreună, întrucât vizează fondul cauzei şi în esenţă, sunt invocate aceleaşi motive.

Cu privire la aceste recursuri, intimata S.C. K.T. R. SRL a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor şi în care arată că declaraţiile vamale au fost întocmite corect în raport de legislaţia în  vigoare la data importului, iar taxele şi comisioanele au fost plătite corect. Susţine că atât timp cât pentru cele 4 importuri componenta hard a fost facturată separat de componenta soft, decizia nr. 368/1998 era aplicabilă. Din această decizie nu rezultă că noţiunea de suport folosită se referă strict la discurile magnetice, iar împrejurarea că programul soft instalat pe hardul computerului poate funcţiona ca un  ansamblu nu este un argument şi nu schimbă interpretarea ce trebuie dată deciziei nr. 368/1998.

Mai arată intimata că abrogarea acestei decizii, după data importurilor, nu are relevanţă în cauză şi că bunurile mobile incorporale, în categoria cărora intră şi software-ul, nu sunt incluse în sfera bunurilor livrate asupra cărora se percepe TVA.

În ceea ce priveşte penalităţile susţine că puteau fi calculate cel mult după expirarea celor 7 zile de la data comunicării diferenţei stabilite în urma controlului, în raport de legislaţia aplicabilă la momentul efectuării  importurilor.

În ceea ce priveşte recursul declarat de S.C. R. S.A. arată că este lipsit de interes, din moment ce cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Cu privire la recursurile declarate de recurentele D.G.F.P. şi D.R.A.O.V., Curtea reţine următoarele:

Intimata-reclamantă a efectuat 4 importuri de bunuri mobile în perioada 9.06.2003 – 15.09.2005. În declaraţiile vamale au fost trecute contravaloarea calculatoarelor, maşinilor de tricotat şi a discurilor magnetice, nu şi contravaloarea programelor software. Recurentele consideră că importul de software pe suporturi informatice este import de bunuri, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, iar intimata susţine că erau incidente dispoziţiile din decizia nr. 368/1998 a D.G.V. şi că valoarea în vamă nu cuprinde şi contravaloarea programelor software.

Primul import a fost efectuat la data de 9.06.2003 sub incidenţa Legii nr. 345/2002. Art. 1 alin. 4 din acest act normativ prevede că se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată importurile de bunuri, iar art. 3 definind noţiunea de bunuri stabileşte că în sensul acestei legi, prin  bunuri se înţelege: bunuri mobile corporale, bunuri imobile, bunuri de natură mobilă care nu pot fi datorate şi devin bunuri imobile prin destinaţie, energia electrică şi termică, gazele, agentul frigorific.

Din punctul de vedere al stabilirii taxei pe valoarea adăugată, acestea sunt dispoziţiile care au incidenţă şi relevanţă în cauză. Din această  perspectivă nu au relevanţă nici definiţiile date valorii în vamă şi nici procedura de determinare a valorii în vamă.

Bunurile asupra cărora s-au calculat  obligaţii fiscale suplimentare sunt bunuri mobile incorporale şi aceste bunuri nu au fost avute în vedere de Legea nr. 345/2002, enumerarea bunurilor în cuprinsul art. 3 alin. 2 fiind limitativă şi nu exemplificativă.

Celelalte 3 importuri au fost efectuate sub imperiul Codului fiscal. Art. 126 din acest act normativ prevede că în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde şi importul de bunuri, iar în art. 128 alin. 2 se prevede că prin bunuri, în sensul folosit în titlul VI al Codului fiscal se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie.

Conţinutul art. 128 alin. 1 şi 2 din Codul fiscal a fost modificat la data de 1.01.2007 şi de la aceeaşi dată au intrat în vigoare şi normele metodologice de aplicare a art. 128 din codul fiscal, cu conţinutul invocat de recurentă în sensul că furnizarea de programe informatice software constituie livrare de bunuri. Având în vedere că raporturile juridice au luat naştere anterior datei de 1.01.2007, pct. 15 din normele metodologice de aplicare a art. 128 Cod fiscal nu are aplicabilitate în cauză, întrucât conform principiului constituţional statuat în art. 15 alin. 2 Constituţie legea nu retroactivează.

Instanţa de fond a reţinut în cauză aplicabilitatea Deciziei nr. 368/1998 a D.G.V. Legat de acest aspect, Curtea reţine că prevederile acestui act administrativ cu caracter normativ sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. 4 şi art. 3 alin. 2 din Legea nr. 345/2002 şi cu dispoziţiile art. 126 şi 128 alin. 2 din Codul fiscal şi prin urmare poate fi reţinută ca un argument suplimentar la interpretarea dată de către instanţa de recurs dispoziţiilor din Legea nr. 345/2002 şi din Codul fiscal care au incidenţă în cauză.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a Deciziei nr. 7/2006 a Comisiei Fiscale Centrale, invocată de recurente, Curtea reţine următoarele :

Comisia Fiscală Centrală a fost înfiinţată prin ordin al ministrului finanţelor în vederea aplicării unitare a prevederilor din codul fiscal şi a actelor normative care reglementau taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit,  accizele, impozitul pe venit înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal.

Comisia Fiscală Centrală a fost înfiinţată prin ordin al ministrului finanţelor publice în temeiul art. 6 din Codul fiscal, având responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor Codului fiscal, deciziile fiind aprobate prin ordin al ministrului finanţelor.

Art. 10 alin.1 din Ordinul nr. 877/2005 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanţelor Publice prevede că soluţiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date, însă această dispoziţie trebuie interpretată prin raportare la dispoziţiile art. 67 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de  acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărei sens trebuie clarificat.

Norma cuprinsă în decizia nr. 7/2006 a Comisiei fiscale centrale nu poate fi considerată o normă interpretativă, ce clarifică sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 345/2002 şi art. 128 alin. 1, 129 alin. 1 şi 131 alin. 1 din Codul fiscal, întrucât actul normativ în discuţie nu are acelaşi nivel cu actul normativ interpretat.

Pe de altă parte, norma stabilită prin decizia nr. 7/2006 vine în contradicţie cu principiile fiscalităţii stabilite în art. 3 din Codul fiscal, respectiv principiul certitudinii impunerii şi principiul eficienţei impunerii.

Decizia nr. 7/2006 emisă de Comisia fiscală centrală este un act administrativ, ori în dreptul comunitar este statuat principiul neretroactivităţii actelor administrative (a se vedea hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 29 ianuarie 1985 în cauza 234/83 GESAM-THOCHSCHULE DUISBURG).

Pentru argumentele mai sus menţionate, Decizia nr. 7/2006 a Comisiei fiscale centrale nu poate fi reţinută ca având relevanţă în cauză.

Pentru considerentele mai sus enunţate, care completează motivarea instanţei de fond, Curtea urmează să menţină hotărârea recurată şi să dispună respingerea recursurilor declarate de recurentele D.G.F.P.  şi D.R.A.O.V. ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de S.C.R.S.A., Curtea urmează să dispună respingerea acestuia ca fiind nefondat, întrucât cererea de chemare în garanţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 58 alin. 2 din Legea nr. 86/2006, iar în raport de soluţia pronunţată cu privire la cererea principală, soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie este legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare