Calitate procesuală pasivă. competenţă materială. abatere disciplinară. faptă penală.

Decizie 679/R-C din 13.10.2006


CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. COMPETENŢĂ

MATERIALĂ. ABATERE DISCIPLINARĂ. FAPTĂ PENALĂ.

Art.2 şi 3 din Codul de procedură civilă

Art.57 lit.a, b şi art.65 din Legea nr.360/2002

Art.254 Cod penal şi art.7 din Legea 78/2000

Inspectoratul General al Poliţiei nu are calitate

procesuală pasivă  într-un litigiu privind contestarea actului de

sancţionare disciplinară, întocmit de Inspectoratul de Poliţie

Judeţean şi, ca atare, competenţa materială se stabileşte în raport

cu emitentul actului.

Poliţistul faţă de care s-a început urmărirea penală nu

poate fi sancţionat disciplinar pentru săvârşirea unei fapte penale,

însă, ea  nu exclude existenţa şi a unor fapte ce constituie abatere

disciplinară.

(Decizia nr.679/R-C din 13 octombrie

2006)

Reclamantul S.V.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu I.P.J

Argeş şi I.G.P. Române, anularea dispoziţiei nr.34/2006 a şefului I.P.J.

Argeş, suspendarea executării sancţiunii, reintegrarea în funcţie,

restituirea drepturilor salariale şi obligarea la plata de daune materiale şi

morale.

În motivare s-a susţinut că nu s-a soluţionat definitiv cauza

penală în care este inculpat, iar sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea

disp.art.59 din Legea nr.360/2002, nesocotindu-se şi mai multe din

cerinţele de procedură impuse de acest text de lege.

În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul

reclamantului şi Sindicatul N.P.P.C.V. din M.A.I.

Prin sentinţa nr.203/CA/2006, Tribunalul Argeş a admis în

parte acţiunea şi a anulat dispoziţia nr.34/2006, a dispus reintegrarea

reclamantului, însă a respins cererile privind daunele materiale şi  morale,

precum şi pentru cheltuieli de judecată. Cererea de intervenţie a fost

admisă.

Instanţa de fond a reţinut, în principal, că după începerea

urmăririi penale împotriva reclamantului, I.P.J. Argeş nu mai era

îndreptăţit să emită dispoziţia contestată în condiţiile în care există raport

de cauzalitate între îndeplinirea frauduloasă a sarcinilor de serviciu şi

infracţiunea de luare de mită.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri pârâtele, căi

de atac admise de Curtea de Apel Piteşti prin decizia nr.679/R-C/2006,

hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă faţă de I.G.P.R., iar sentinţa

casată în recursul celeilalte pârâte şi cauza trimisă spre rejudecare.

În raport de recursul I.G.P.R. s-a verificat, cu prioritate,

excepţia invocată, privind lipsa calităţii procesuale pasive, excepţie de

natură a determina competenţa de soluţionare a pricinii.

Astfel, s-a reţinut că potrivit art.61 alin.3 din Legea

nr.360/2002, poliţistul nemulţumit de sancţiunea ce i-a fost aplicată se

poate adresa instanţei de contencios, solicitând anularea sau modificarea

ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.

Aşadar, ceea ce poate fi contestat, este ordinul ori dispoziţia

de sancţionare, acte care sunt emise în condiţiile art.15 din acelaşi act

normativ de şeful I.P.J.

Cum actul ce se contestă este emis de o autoritate locală,

competenţa materială a instanţei de contencios se stabileşte în temeiul

art.2 din Codul de procedură civilă în raport de această autoritate şi nu în

raport de decizia pronunţată de I.G.P.R. asupra contestaţiei adresate de

poliţistul nemulţumit, decizie care nu constituie decât răspunsul la un

recurs graţios, specific procedurii administrative.

În concluzie, s-a impus aprecierea că I.G.P.R. nu are calitate

procesuală pasivă faţă de dispoziţia expresă a legii, iar competenţa de

soluţionare a pricinii, aparţinea în primă instanţă Tribunalului Argeş.

În ceea ce priveşte aspectele de fond, concluzia instanţei de

fond nu poate fi reţinută faţă de prevederile art.65 alin.1 din Legea

nr.360/2002, potrivit căreia, dacă împotriva poliţistului s-a început

urmărirea penală menţinerea sa în activitate se hotărăşte după rămânerea

definitivă a soluţiei pronunţate în această cauză „cu excepţia situaţiei în

care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura

disciplinară obişnuită”.

Textul cuprinde o aplicare a prezumţiei de nevinovăţie, însă,

având în vedere şi prevederile art.55 din aceeaşi lege, pe parcursul

urmăririi penale, dacă există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare,

nimic nu se opune ca acestea să fie sancţionate.

Starea de fapt reţinută ca premisă a abaterii disciplinare a fost

încadrată în disp.art.57 lit.a şi b din Legea nr.360/2002 şi, ea nu se

absoarbe în totalitate în fapta penală pentru care s-a început urmărirea.

Astfel, faptele de neîntocmire a procesului verbal de contravenţie la locul

constatării acesteia, menţionare a unei singure contravenţii, deşi existau

elemente care conturau mai multe astfel de fapte, neînmânare a

procesului verbal, în măsura în care ar fi dovedite, pot constitui abateri

disciplinare de natura celor prevăzute de art.57 lit.a şi b din lege şi ele au

existenţă de sine stătătoare faţă de fapta penală.

Instanţa de fond, concluzionând în sensul că toate aceste

abateri disciplinare sunt absorbite în fapta penală, nu a făcut verificări

sub aspectul existenţei sau nu a acestora, a localizării lor în sarcina

reclamantului, a modului în care s-a desfăşurat cercetarea prealabilă -

despre care în acţiune se afirmă că este deficitară - şi a proporţionalităţii

sancţiunii cu faptele comise.

În aceste condiţii, tribunalul s-a pronunţat practic asupra unei

excepţii de inadmisibilitate a sancţiunii disciplinare, excepţie ce nu este

incidentă în cauză şi, admiţându-se recursul, se impune să fie casată

sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare pentru a se efectua verificări de

fond, sub aspectele mai sus enunţate şi asupra cărora nu se poate statua,

pentru prima dată, în calea de atac.