Aprobarea raportului final. închiderea procedurii insolvenţei. încălcarea normelor de procedură pentru care nu este prevăzută sancţiunea nulităţii absolute.

APROBAREA RAPORTULUI FINAL. ÎNCHIDEREA

PROCEDURII INSOLVENŢEI. ÎNCĂLCAREA NORMELOR

DE PROCEDURĂ PENTRU CARE NU ESTE PREVĂZUTĂ

SANCŢIUNEA NULITĂŢII ABSOLUTE.

Art.129 din Legea nr.85/2006

Art.105 şi 108 alin.3 din Codul de procedură civilă.

De principiu, aprobarea raportului final şi

închiderea procedurii insolvenţei se pronunţă de judecătorul

sindic prin hotărâri separate, însă, în măsura în care

adoptarea celor două dispoziţii, prin una şi aceeaşi sentinţă,

nu vatămă interesele părţilor, reţinând şi că nu există o

interdicţie legală, se apreciază că o astfel de măsură nu

atrage admiterea căii de atac.

Lipsa dovezii de comunicare a raportului final şi a

situaţiilor financiare pot constitui motiv de admitere a

recursului în măsura în care aceste neregularităţi procedurale

au fost invocate de parte la prima zi de înfăţişare ce a urmat,

înainte de a pune concluzii de fond, şi a fost de natură a-i

provoca acesteia o vătămare.

(Decizia nr.188/R/C din 2  martie  2007)

Prin sentinţa comercială nr.741/F/2006, Tribunalul

Comercial Argeş a admis cererea lichidatorului, a aprobat raportul final şi

în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea

procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. „P.T.91” S.R.L.

Topoloveni.

Pentru a hotărî astfel,  judecătorul sindic a reţinut că prin

sentinţa nr.3179/C/2003 a Tribunalului Argeş – Secţia comercială şi de

contencios  administrativ s-a deschis procedura de insolvenţă împotriva

debitorului,  iar la data de 30.10.2006, lichidatorul judiciar a înregistrat la

tribunal raportul final şi situaţiile  financiare de  închidere a falimentului

debitorului, fără a se formula obiecţiuni din partea creditorilor.

Constatând  că raportul final este judicios întocmit,  precum

şi că la 28.11.2006 acelaşi lichidator a formulat cerere de închidere a

procedurii de faliment şi că nu există fonduri nerepartizate,  judecătorul

sindic a dispus închiderea procedurii,  pentru temeiurile arătate.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs D.G.F.P. Argeş,

cale de atac respinsă prin decizia nr.73/R-C/2007, şi A.V.A.S. Bucureşti,

care a invocat dispoziţiile art.304 pct.5 şi art.3041 Cod pr.civilă, cale de

atac soluţionată în sensul respingerii ei ca nefondată prin decizia

nr.188/R-C/2007.

În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că, potrivit art.129

din Legea nr.85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost

lichidate, practicianul va supune judecătorului sindic un raport final

însoţit de actele financiare, copii ale acestora vor fi comunicate

creditorilor şi debitorilor, vor fi afişate la uşa tribunalului, iar judecătorul

sindic va convoca adunarea creditorilor, aceştia având posibilitatea de a

formula obiecţiuni cu cel puţin 5 zile înainte de convocare.

În cauză, la 30 octombrie 2006 (f.366-372), s-au depus

raportul final şi situaţiile financiare, acestea au fost afişate, aşa cum

rezultă din procesul verbal de la fila 374, în  încheierea din 31 octombrie

2006 s-a dispus convocarea adunării creditorilor pentru discutarea

raportului, convocare ce s-a şi făcut, purtând expres această menţiune,

aşa cum rezultă din actul de la fila 375, act ce a fost primit de recurentă,

potrivit ştampilei acesteia, la 3 noiembrie 2006.

Susţinerea că lichidatorul nu ar fi cerut închiderea procedurii

este lipsită de suport, ea regăsindu-se în înscrisul de la fila 385, înscris în

care practicianul comunică judecătorului sindic şi că a înaintat tuturor

creditorilor copii de pe raportul final şi situaţiile financiare.

Este adevărat că la dosarul cauzei nu există dovada

comunicării acestor înscrisuri către creditori, însă, urmează a se observa

că textul de lege precitat nu conţine o sancţiune pentru neîndeplinirea

acestui act procedural.

În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art.105 şi art.108

alin.3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nulitatea actelor de

procedură se impune atunci când, fie există o astfel de prevede expresă,

fie s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

Neregularitatea actelor, în această din urmă situaţie, se acoperă dacă ea

nu a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat şi, înainte de a se

pune concluzii în fond.

În cauză, recurenta nu a invocat şi, cu atât mai puţin, nu a

dovedit că a suferit o vătămare, de vreme ce a cunoscut termenul pentru

care s-a convocat adunarea creditorilor, în vederea discutării raportului şi

situaţiilor financiare, şi nu a înţeles să solicite raportul final şi să facă

obiecţiuni în conformitate cu textul de lege.

Mai mult chiar, nici la prima zi de înfăţişare, respectiv şedinţa

din 28 noiembrie 2006, creditoarea-recurentă nu a pretins să se constate

neregularitatea, aşa încât invocarea ei direct în recurs nu poate fi primită.

Nici susţinerea potrivit căreia judecătorul sindic nu poate, în

aceeaşi şedinţă, să aprobe raportul final şi să închidă procedura, nu este

fondată.

Nu există nici o dispoziţie legală care să impună ca cele două

măsuri procedurale să fie luate în şedinţe de judecată distincte, dacă

judecătorul sindic apreciază că prin aceasta nu sunt vătămate interesele

părţilor (şi nu se dovedeşte o astfel de vătămare), iar prevederile legale nu

sunt nesocotite.

Pentru toate aceste considerente s-a apreciat că recursul este

nefundat şi, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a fost

respins.

Domenii speta

Spete similare