Dreptul de uzufruct. Condiţiile de exercitare a dreptului în cazul decesului unuia dintre soţii uzufructuari.

Decizie 1672 din 21.09.2006


Dreptul de uzufruct. Condiţiile de exercitare a dreptului în cazul decesului unui dintre soţii uzufructuari.

C. civ. – art. 534

Potrivit art. 534 C. civ., uzufructuarul se poate bucura el însuşi de bunul ce face obiectul dreptului de uzufruct, îl poate închiria altuia sau poate ceda exerciţiul dreptului său.

Obligaţia de întreţinere rezultată din contractul de întreţinere este indivizibilă (activ şi pasiv) şi, ca urmare a indivizibilităţii, obligaţia nu este considerată îndeplinită, dacă nu s-a executat, integral, faţă de toţi creditorii.

În consecinţă, chiar dacă unul dintre uzufructuarii întreţinuţi a decedat, nudul proprietar întreţinător nu poate considera că dreptul de uzufruct poartă doar asupra cotei de 1/2 din imobil.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1672/R din 21 septembrie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 5866 din 21 noiembrie 2005, Judecătoria Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.V. şi a dispus evacuarea pârâţilor P.G. şi P.D. din imobilul înscris în C.F. 15208 A., respingând capătul de cerere privind evacuarea pârâtei P.M. din imobil.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 16866/1989, pârâta P.M. şi fostul său soţ P.G. (decedat) au transmis reclamantului I.V. dreptul de nudă proprietate asupra imobilului, în schimbul întreţinerii, întreţinuţii păstrându-şi dreptul de uzufruct viager.

Judecătoria a apreciat că reclamantul beneficiază de toate atributele conferite de dreptul real de proprietate asupra cotei de 1/2 părţi din imobil şi că poate exercita toate acţiunile necesare apărării dreptului său de proprietate, situaţie în care apare ca justificată acţiunea în evacuare a pârâţilor P.G. şi P.D., care ocupă imobilul fără a deţine vreun titlu locativ.

Prin decizia civilă nr. 147 din 11 aprilie 2007, Tribunalul Arad a  admis apelul declarat de pârâţi şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea reclamantului I.V. de evacuare a pârâţilor P.G. şi P.D. din imobil, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Această hotărâre a fost menţinută de către Curtea de Apel Timişoara care, prin decizia civilă nr. 1672 din 21 septembrie 2006, a respins recursul reclamantului I.V. împotriva hotărârii pronunţate în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs şi cea de apel au reţinut că, în cazul în care unul dintre întreţinuţi a decedat, reclamantul nu poate considera că dreptul de uzufruct poartă doar asupra cotei de 1/2 părţi din imobil, dat fiind faptul că obligaţia de întreţinere este indivizibilă (activ şi pasiv) şi, ca urmare a indiviziunii, obligaţia nu este îndeplinită, dacă nu s-a executat, integral, faţă de toţi creditorii.

Că, pârâta întreţinută P.M. şi-a păstrat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, iar susţinerea reclamantului, potrivit căreia această pârâtă trebuia să obţină acordul său, respectiv acordul nudului proprietar, pentru a tolera în imobil pe pârâţii P.G. şi P.D. trebuie înlăturată, pentru că, în raport de dispoziţiile art. 534 C. civ., uzufructuarul poate închiria sau ceda exerciţiul dreptului său, putând dispune după cum va considera de folosinţa imobilului, nudul proprietar neavând dreptul de a îngrădi exerciţiul folosinţei imobilului.

În acest sens, art. 539 C. civ. stabileşte obligaţia expresă a nudului proprietar de a se abţine de la orice acţiune prin care ar putea vătăma drepturile uzufructuarului.