Raport de evaluare funcţionar public. Calitate procesuală pasivă. Nerespectarea procedurii legale. Consecinţe

Decizie 13/C.A. din 22.01.2007


4.Raport de evaluare funcţionar public. Calitate procesuală pasivă. Nerespectarea procedurii legale. Consecinţe

Pârâţii-persoane fizice implicate în derularea proceduri de elaborare a rapoartelor de evaluare în litigiu, au calitatea procesuală pasivă, raportat dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Conform anexei 3 la O.G. nr. 1209/2003 privind Metodologia de evaluare a performanţelor individuale a performanţelor profesionale a funcţionarilor publici, evaluarea intră în atribuţiile persoanei cu funcţii de conducere în subordinea căreia a funcţionat funcţionarul public, aceştia având obligaţia să întocmească în eventualitatea în care are loc încetarea raporturilor sale de serviciu. Raportul de evaluare întocmit cu încălcarea acestui principiu implică vicierea procedurii de evaluare, cu consecinţa anulării rapoartelor întocmite.

(Decizia nr. 13/C.A./22.01.2007)

Prin sentinţa civilă nr.111/CA/26.06.2006 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă acţiunea reclamantei U.D., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, R.C. şi G.D., având ca obiect anularea celor două rapoarte de evaluare pe anul 2005, prin care i-a fost acordat calificativul „bun”.

A reţinut instanţa de fond că reclamanta U.D. este angajata Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, în funcţie de consilier asistent la compartimentul Comunicare şi Servicii I.T. în perioada 01.12.2004 – 01.06.2005 şi apoi de 01.06.2005 de consilier principal, treapta 3 la Serviciul Monitoring, Sinteză şi Coordonare.

Pentru activitatea din anul 2005, conform celor două rapoarte de evaluare, reclamantei i s-a acordat calificativul „bun” obţinând o notă finală de 3,48, notarea pentru performanţele profesionale individuale făcându-se de la 1 la 5. Notele acordate reclamantei în cadrul raportului de evaluare la obiective şi criterii de performanţă au fost de 3 şi 4.

Nu are completare în cadrul acestor rapoarte rubricile „Rezultate deosebite” şi „Dificultăţi obiective întâmpinare în perioada evaluată”.

Evaluarea a fost făcută de directorul unităţii – R.C. şi de şefa serviciului Monitoring, Sinteză şi coordonare din cadrul agenţiei.

Pentru prima perioadă a anului lipseşte evaluarea fostului director al agenţiei care a ocupat această funcţie până la 01.06.2005, D.C., dar care a fost audiat ca martor şi a depus o caracterizare scrisă la dosarul cauzei în care arată că reclamanta este bine pregătită profesional, implicată în activitatea pe care o desfăşoară şi corectă în relaţiile de serviciu. Nu a scos în evidenţă vreo performanţă profesională deosebită a reclamantei.

De altfel, reclamanta a mai depus câteva adrese de la diferite instituţii cu care a colaborat – Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bacău, Instituţia Prefectului Vaslui, care apreciază ca bună şi eficientă colaborarea cu reclamanta, iar Serviciul Public Local de Salubrizare Huşi, s-a declarat foarte mulţumit de activitatea „Săptămâna Mobilităţii Europene” din septembrie 2005.

De fapt, nimeni nu a susţinut că reclamanta ar avea o activitate deficitară, ci o activitate bună în conformitate cu calificativul acordat.

Chiar dacă şefa serviciului, G.D., a arătat că a acordat calificativul „bun” la intervenţia directorului, deşi ea iniţial acordase calificativul „foarte bine” (deşi nu s-au prezentat calificativele iniţiale ale şefei de serviciu), totuşi nu a arătat meritele deosebite ale reclamantei care să determine acordarea acestui calificativ. Chiar a arătat că reclamantei i s-a mai atras atenţia în cadrul şedinţelor de către directorul executiv asupra activităţii sale făcându-i-se observaţii.

Pe aceste consideraţii tribunalul a constatat că evaluarea reclamantei este justă, că cererea nu este întemeiată şi a respins-o.

Curtea a admis recursul ca fiind întemeiat, pentru considerentele de mai jos.

Astfel, este reală susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă nu s-a pronunţat expres asupra excepţiilor dirimante ce vizau lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâţilor – intimaţi R.C. şi G.A.-M.C., pe care curtea le-a respins raportat dispoziţiilor art.16 alin.(1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia „Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege vor p0utea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul”, iar intimaţii persoane fizice din prezenta cauză au fost implicaţi direct în procesul de elaborare a rapoartelor de evaluare în litigiu.

În ce priveşte fondul cauzei curtea a reţinut că în speţă, raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale reclamantei pentru intervalul 1.12.2004 – 1.06.2005 a fost întocmit de pârâtul R.C. ca evaluator, contrar dispoziţiilor art.3 alin. b) din Anexa 3 la O.G. nr.1209/2003 privind Metodologia de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici, în care se prevede că: „atunci când, pe parcursul perioadei evaluate, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici care ocupă o funcţie publică de conducere…încetează, se suspendă sau se modifică, în condiţiile legii”…atunci acesta „are obligaţia ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de serviciu, să realizeze evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici din subordine”. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale acestora”. Ori, în cauză până la 13.06.2005 (fila 74 dosar fond) recurenta a fost subordonată d-lui D.C., ce a deţinut funcţia de  director executiv, însă la dosar nu a fost depusă evaluarea la care acesta era obligat pentru perioada de până la schimbarea sa din funcţia de conducere respectivă, aprecierile sale în ce o priveşte pe reclamantă făcând doar obiectul doar declaraţiei de martor aflată la fila 66 dosar fond, declaraţie ce nu poate suplini însă încălcarea prevederilor legale sus-evocate.

Şi raportul de evaluare aferent intervalului 1.06.2005 – 1.12.2005, întocmit de intimata G.C. este de natură a induce îndoială privind obiectivitatea evaluatorului, atât timp cât aceasta recunoaşte (fila 19 dosar fond) că acordarea calificativului „bine” a fost „la intervenţia directorului executiv al instituţiei – dl. R.C.” – fapt confirmat de exemplarul modificat al raportului depus la fila 24 dosar recurs – în condiţiile în care intimatul R.C. avea deschisă calea modificării proprii a raportului, conform art.10 alin.(3) din anexa nr.3 la H.G. nr.1209/2003, dacă ar fi considerat oportună această modificare, iar nu la influenţarea evaluatorului cum se pare că a procedat în fapt.

Rezultă aşadar că în speţă a fost probată vicierea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamantei-recurente pentru intervalul în litigiu, de natură a atrage anularea rapoartelor întocmite de intimaţii R.C. şi G.C.

Recursul promovat de reclamanta U.D. a fost admis, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei civile 111/CA/2006 a Tribunalului Vaslui, în sensul că a fost admisă acţiunea acesteia în contradictoriu cu pârâta A.P.M. Vaslui, R.C. şi G.A.M.C. şi a anulării rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale întocmite de reclamantă pe intervalul în litigiu.