•Competenţa de soluţionare a unei decizii emise de Casa de Asigurări de Sănătate în baza unui titlu executoriu emis anterior pentru plata contribuţiei de asigurări de sănătate. Natura juridică a deciziei şi a raportului juridic dedus judecăţii.

Decizie 225/R din 10.03.2009


•Competenţa de soluţionare a unei decizii emise de Casa de Asigurări de Sănătate în baza unui titlu executoriu emis anterior pentru plata contribuţiei de asigurări de sănătate. Natura juridică a deciziei şi a raportului juridic dedus judecăţii.

•Art. 141 alin. 2; art. 172; art. 85 şi 136 Cod procedură fiscală

La data la care suma reprezentând obligaţia de plată a devenit scadentă, titlul de creanţă devine titlu executoriu, născându-se astfel un nou raport juridic şi anume unul execuţional fiscal iar procedura execuţională este reglementată de Codul de procedură fiscală potrivit căruia orice act de executare silită poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare (art. 172 Cod procedură fiscală). Prin decizia contestată, C.A.S. s-a pronunţat asupra unui

titlu executoriu, a unui act de executare silită, comportându-se ca un organ de executare fiscală, nu ca o autoritate sau instituţie publice ce soluţionează plângerea prealabilă formulată împotriva unui act administrativ.

Procedura de soluţionare a contestaţiei este cea prevăzută de art. 172 şi urm. Cod procedură fiscală, iar instanţa competentă este judecătoria, nu instanţa de contencios administrativ, deoarece obiectul îl reprezintă o decizie, un titlu executoriu care nu stabileşte contribuţii, ci este un act formal prin care se procedează la executarea titlului de creanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 672/22 octombrie 2008 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 343/102/2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu C.A.S. Mureş şi a dispus anularea deciziei nr. 8/22.08.2007 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunţa în acest fel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Reclamantul, se arată în considerentele hotărârii atacate, a solicitat în contradictoriu cu pârâta, anularea deciziei nr. 8/22.08.2008 emisă de pârât în baza titlului executoriu nr. 1992/2006. În motivarea acţiunii se arată că aceasta, reclamanta, este deţinătoarea carentului de asigura nr. 15098125/03.01.2000, din anul 1990 lucrează ca persoană fizică cu jumătate de normă şi plăteşte impozit anual, fiind încadrat cu normă fixă. În drept a invocat dispoziţiile art. 1, 3, 19 alin. 2 ale Ordinului 221/2005, art. 15 din O.U.G. 150/2002, art. 301, 302 şi 304 Cod procedură civilă.

În fapt, instanţa de fond reţine că potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997 şi art. 4 din Ordinul nr. 221/2005 calitatea de asigurat o au toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară care fac dovada plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Or, arată instanţa de fond, reclamantul din moment ce plătea contribuţia la fondul de asigurări de sănătate în calitate de salariat, rezultă că pe perioada pentru care pârâta a calculat obligaţia către bugetul de asigurări de sănătate acesta avea calitatea de asigurat.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ, cu consecinţa anulării deciziei nr. 8/22.08.2008 emisă de intimată şi admiterea contestaţiei formulate împotriva titlului executor nr. 1992/2006.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în temeiul art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa de recurs reţine următoarele:

În fapt, organul fiscal a emis titlul executoriu cu nr. 1992/2006, după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 8/22.08.2008 emisă de pârâtă (f. 6 dos. primă inst.).

Iniţial, recurentul a formulat, în mod corect, contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, înregistrat sub nr. 576/102/2007 la Tribunalul Mureş (aşa cum rezultă din aceeaşi decizie 8/2008 – f. 6 dos. primă inst.), însă instanţa a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţei judecătoreşti şi a trimis cauza spre competentă soluţionare contestaţia la intimata CAS Mureş.

Sigur, rămânând irevocabilă, hotărârea dată de instanţă nu mai poate fi supusă criticii pe cale ierarhică, deşi este evident că în cuprinsul acesteia se fac confuzii între atacarea pe calea graţioasă a unei creanţe fiscale şi, respectiv, contestarea unui titlu executoriu, în cazul din urmă fiind competentă să se pronunţe instanţa judecătorească şi nicidecum organul fiscal, fie şi pentru simplul motiv că această creanţă fiscală s-a transformat în titlu executoriu, astfel că calea graţioasă nu mai putea fi urmată, aşa cum se va arăta mai jos.

În fine, intimata CAS Mureş a soluţionat contestaţia formulată iniţial către instanţa de judecată, şi, prin decizia nr. 8/22.08.2008, a respins această contestaţie.

În cauza de faţă este de stabilit competenţa instanţei de contencios administrativ de a soluţiona cererea introductivă de instanţă formulată de reclamanta – recurentă din perspectiva naturii juridice a actului atacat, respectiv a deciziei nr. 8/2008 emisă de intimată şi, pe cale derivată, asupra titlului executoriu şi a celorlalte acte de executare emise în baza acestuia.

În acest caz, sunt incidente dispoziţiile art. 141 alin. 2 ale Codului de procedură fiscală, ce prevăd că titlul de creanţă, prin emiterea titlului executoriu, devine titlu executoriu la data la care creanţa devine scadentă.

Cu alte cuvinte, prin transformarea titlului de creanţă în titlu executoriu, primul act nu-şi mai produce efectele specifice unui titlu de creanţă, ci, prin transformare, se naşte un nou raport juridic, şi anume un raport juridic execuţional fiscal, astfel cum este el prevăzut în toate modalităţile sale la capitolele VIII – XI din Codul de procedură fiscală.

Din acest punct de vedere, fiind vorba de un raport juridic execuţional, firesc este ca procedura să fie una tipică, execuţională, prevăzută la secţiunea codului de procedură fiscală mai sus-menţionată.

Astfel, art. 172 Cod procedură fiscală prevede că orice act de executare silită poate fi atacat pe calea contestaţiei la executare, procedura fiind, deci, una execuţional fiscală.

Este de observat că pârâta, prin actul atacat de reclamant, respectiv Decizia nr. 8/2008 (f. 6 dos. primă inst.), s-a pronunţat asupra titlului executoriu şi nu asupra titlului de creanţă. De altfel, se şi menţionează expres în corpusul deciziei că pârâta a soluţionat contestaţia formulată împotriva actelor de executare silită. Mai mult, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 136 Cod procedură fiscală, intimata prin emiterea deciziei 2/2006 s-a comportat ca organ de executare fiscală şi nu ca o autoritate sau instituţie publică ce soluţionează o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ (aliniatele 2 şi 4 din art. 136 prevăd textual: „Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.”)

Este clar că şi decizia nr. 8/2008 atacată de reclamantă, este la rândul ei un act procedural efectuat în procedura execuţională. Chiar dacă rezolvarea unei astfel de contestaţii printr-o decizie nu este expres prevăzută de Codul de procedură fiscală, acest cod nici nu interzice ca pe calea unei astfel de contestaţii să-şi modifice propriul titlu executoriu sau să respingă o astfel de contestaţie.

Ce este însă de reţinut, este faptul că actul atacat în instanţă este unul de executare silită fiscală, şi, în al doilea rând, acest act, decizia nr. 2/2006, a fost emis de intimată ca organ de executare silită.

Din această perspectivă nu se poate susţine sub nicio formă, cum greşit a stabilit iniţial instanţa în dos. nr. 576/102/2007 (hotărâre care, aşa cum s-a arătat şi mai sus, nu mai poate fi pusă în discuţie), că actul atacat este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 211 aliniatul ultim, ci este un act de executare silită emis în procedura execuţional silită fiscală.

Rezultă în mod evident că procedura judiciară a soluţionării cererii de chemare în judecată este cea prevăzută de art. 172 şi următoarele Cod procedură fiscală, instanţa competentă fiind judecătoria (art. 172 alin. 4 din Codul de procedură fiscală) şi nu instanţa de contencios administrativ. În cazul din urmă, pot fi atacate cu contestaţie (art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală) doar titlurile de creanţă sau orice act administrativ fiscal, or, aşa cum rezultă din cele de mai sus, nu mai suntem în prezenţa unei proceduri administrativ fiscale ordinare, care să aibă la bază un titlu de creanţă sau să aibă în vedere orice act administrativ fiscal, ci e vorba de procedura execuţională, ce are la bază un titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât art. 85 Cod procedură fiscală stabileşte ce se înţelege prin titlu de creanţă fiscală, adică cel prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, iar acestea se stabilesc fie prin declaraţii fiscale, fie prin decizii. Aceste două categorii de acte, prin care se stabilesc contribuţiile datorate bugetului de stat, pot fi atacate conform art. 205 şi următoarele Cod procedură fiscală. Or, recurenta a atacat titlul executoriu, cu contestaţie, respinsă prin decizia nr. 8/2008, titlu executoriu care nu stabileşte contribuţii, ci este actul formal prin care se procedează la executarea titlului de creanţă.

Conform acestor raţionamente instanţa de recurs constată că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat din punct de vedere material cauza ca fiind una de contencios administrativ, în fapt competenţa materială fiind cea specifică unei contestaţii la executare, procedura fiind cea ordinară, adică fiind incidente dispoziţiile art. 399 şi următoarele Cod procedură civilă. Pentru aceste motive, instanţa va admite excepţia ridicată din oficiu, a necompetenţei materiale, şi, în consecinţă, va admite recursul reclamantului, va casa în întregime hotărârea atacată şi va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente, respectiv Judecătoria Târnăveni (care este instanţă de executare), potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă.