Fond funciar - completare act

Decizie 620R din 28.06.2011


 Dosar nr. xxxx/222/2009 Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 620/R

Şedinţa publică din 28 iunie 2011

La ordine judecarea recursului formulat de către  recurenţii-pârâţi  Comisia  Judeţeană  pentru  stabilirea dreptului de  proprietate  asupra terenurilor  - prin prefect, Instituţia  Prefectului  Judeţului  Botoşani- prin prefect în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi  A. V., A. E. şi intimata –pârâtă  Comisia  Locală  de fond  Funciar Dorohoi, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 346 din 21.02.2011 pronunţată în dosarul nr. xxxx/222/18.05.2009 al Judecătoriei Dorohoi, având ca obiect  fond  funciar.

Procedura completă fără citarea părţilor.

Dezbaterile  în fond  asupra  cauzei au avut loc  în şedinţa  din 14 iunie 2011, susţinerile părţilor fiind consemnate  în încheierea  de şedinţă din această dată care face parte integrantă din prezenta  decizie şi întrucât  pentru deliberare  este necesar de un timp  mai îndelungat, s-a amânat  pronunţarea  cauzei succesiv pentru  28 iunie 2011, şi pentru când s-a emis  următoarea  decizie.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului civil, de faţă;

 Prin cererea înregistrată  la această instanţă sub nr. xxxx/222 din 18.05.2009, petenţii A. V.şi A. E., în contradictoriu cu Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a mun. Dorohoi, jud. Botoşani; Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani; Prefectul judeţului Botoşani şi Instituţia Prefectului judeţului Botoşani, prin reprezentanţi legali, au solicitat obligarea intimaţilor la întocmirea documentaţiei şi completarea Ordinului Prefectului nr. XXX din 28.11.1994 cu suprafaţa de 320 m.p., teren situat în mun. Dorohoi, str. X, nr. Y, jud. Botoşani şi obligarea pârâţilor la eliberarea Ordinului, astfel cum a fost completat, sub sancţiunea obligării la daune cominatorii de câte 100 lei pe zi întârziere, de la data promovării acţiunii, până la eliberarea efectivă a Ordinului.

 În dovedire, petenţii au depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, Prefectul judeţului Botoşani a invocat mai întâi excepţia tardivităţii cererii iar, pe fond, a cerut  respingerea acţiunii, ca neîntemeiată( filele 37-38, dosar).

Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a mun. Dorohoi, jud. Botoşani a arătat prin întâmpinare că, 250 m.p. teren din cei 320 m.p. solicitaţi de petenţi sunt trecuţi pe un alt titlu de proprietate, respectiv cel cu nr. xxxx/18.03.1993, eliberat pe numele vânzătorilor de la care petenţii au cumpărat casa şi 250 m.p. teren în anul 1986, şi a solicitat  suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea acţiunii de anulare a acelui titlu de proprietate( fila 49 dosar).

Judecătoria Dorohoi,prin sentinţa civilă nr.346 din 21 februarie 2011 a admis plângerea,a obligat pârâtele Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a mun. Dorohoi, jud. Botoşani; Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani; Prefectul judeţului Botoşani şi Instituţia Prefectului judeţului Botoşani,prin reprezentanţi legali, să întocmească documentaţia şi să completeze  Ordinul  Prefectului  nr. XXX din 28.11.1994 cu suprafaţa  de 320 m.p, teren, situat  în mun. Dorohoi, strada  X  nr. Y, judeţul Botoşani,sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 100 lei/zi întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei şi până la executarea efectivă a obligaţiei.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii, invocată de Prefectul judeţului Botoşani.

În motivele soluţiei adoptate a reţinut judecătorul de fond că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. XXX din 22.04.1986, la fostul Notariat de Stat Dorohoi, jud. Botoşani, petenţii au cumpărat o casă cu anexe şi terenul aferent acesteia, imobil situat în mun. Dorohoi, str. X, nr. Y, jud. Botoşani, de la familia O., însă, datorită legislaţiei de atunci, care interzicea actele juridice de înstrăinare a terenurilor, în contract au fost înscrise doar construcţiile: casă,bucătărie şi grajd, cu toate că de la data cumpărării petenţii au deţinut continuu şi suprafaţa pe carte se aflau imobilele.

De asemenea,s-a mai arătat în continuarea  considerentelor sentinţei şi faptul că prin Ordinul nr.XXX/28 noiembrie 1994 petenţii au obţinut constituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 250 m.p., restul terenului de 320 m.p. pe care îl stăpânesc, nefiind înscris în contractul de închiriere încheiat cu Primăria municipiului Dorohoi.

S-a mai evocat şi faptul, că petenţii nu au obţinut câştig de cauză într-o acţiune anterioară vizând constatarea vânzării întregii suprafeţe de teren de 570 m.p. aferente casei cumpărate, ce a fost pronunţată în contradictoriu cu moştenitorii vânzătorilor promitenţi O. şi nu au obţinut o soluţie favorabilă nici într-o altă acţiune având ca obiect anulare titlu de proprietate emis pe numele acestora.

Cu toate acestea,a apreciat judecătorul de fond,incidentă este prevederea din Legea nr.18/1991, potrivit căreia dobânditorul unor construcţii este îndreptăţit să primească în proprietate întreaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, iar sub acest aspect, nu prezintă relevanţă că în actul autentic de înstrăinare este menţionată o altă suprafaţă decât cea reală existentă, cum este şi cazul în speţă, întrucât, trebuie să se interpreteze voinţa reală a părţilor cu privire la imobilul vândut, la data vânzării şi să se stabilească dacă folosinţa acestui teren a fost sau nu exercitată în fapt de către dobânditori, legiuitorul condiţionând această constituire de interpretarea voinţei reale a părţilor contractante de la momentul încheierii tranzacţiei propriu-zise şi nu menţiunea  din actul autentic în ceea ce priveşte suprafaţa înstrăinată,dat fiind restricţiile impuse actelor juridice între vii de la acea dată.

Împotriva sentinţei, Prefectul judeţului Botoşani a declarat recurs,în termen legal, evocând faptul că această constituire nu se poate realiza întrucât priveşte un teren care a fost înscris într-un titlu de proprietate care a fost verificat şi menţinut printr-o hotărâre judecătorească.

În ceea ce priveşte daunele cominatorii ,se arată în motivele petiţiei,că prin art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991,legiuitorul le-a prevăzut în sarcina primarului în calitatea acestuia de preşedinte al comisiei locale de fond funciar.

Recursul declarat este nefondat,pentru cele ce urmează:

Astfel,cum rezultă din contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.XXXX din 22 aprilie 1986 (filele 6,7 dosar) reclamanţii au dobândit prin cumpărare de la vânzătorii O. A., H. M., O. M.,C. N., A. E., P. E., I. G., O.  T., O. F., O. V. şi O. D.,  casa cu trei camere situate în oraşul Dorohoi, str.X, construită din paiantă, bucătărie şi grajd, în contract menţionându-se faptul că terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 250 m.p. a trecut la stat.

Reclamanţii cumpărători susţin că obiectul acestui contract l-a constituit terenul aferent în suprafaţă de 570 m.p. pe care l-au împrejmuit şi l-au stăpânit de la această dată şi până în prezent,dar care în mod eronat a fost înscris în titlul de proprietate nr.xxxx din 18 martie 1995 emis vânzătorilor.

Prin Ordinul Prefectului nr.XXX din 28 noiembrie 1994 reclamanţilor le-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 250 m.p. teren aferent construcţiilor, iar prin sentinţa civilă nr. 704 din 13 septembrie 2007 a Judecătoriei Dorohoi s-a respins acţiunea lor având ca obiect constatatrea nulităţii absolute a titlului de proprietate  nr. xxxx/1995 emis pârâţilor.

În speţă,s-a dovedit că părţile au înţeles să tranzacţioneze asupra imobilelor construcţii şi asupra întregului teren aferent în suprafaţă de 570 m.p.,iar această intenţie comună rezultă fără echivoc din acţiunile lor în timp,precum îngrădirea întregului teren şi posesia lui continuă şi nestingherită în timp,încă de la momentul semnării convenţiei ; de existenţa unei solicitări de reconstituire a terenului formulată de mama reclamanţilor în numele acestora şi soluţionarea favorabilă a cererii de către cele două comisii, locală Dorohoi de aplicare a Legii nr.18/1991 şi judeţeană Botoşani pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin emiterea titlului de proprietate nr.80122/1999 pe numele defunctei A. EX.,situaţia proprietăţii confirmată fiind de faptul că deşi vânzătorii deţineau titlu de proprietate din 1993 cu nr. xxxx,au înţeles să anuleze actul de constituire emis pe numele autoarei reclamanţilor pentru terenul în litigiu în anul 2007 şi nu au pretins posesia în toată această perioadă de timp, fapt ce rezultă din existenţa contractelor de închiriere în care acest teren de 320 m.p. se afla la dispoziţia Primăriei Dorohoi,fiind închiriat reclamanţilor (filele 25-31 dosar fond ataşat) şi nu în ultimul rând din recunoaşterea majorităţii vânzătorilor prin declaraţie olografă depusă la dosarul în care a fost soluţionată cererea de constatare a vânzării diferenţei de teren aferentă casei, ce nu a fost restituită prin ordinul prefectului.

În concluzie,toate manifestările vânzătorilor ulterioare apariţiei Legii nr.18/1991 denotă pasivitatea lor în recuperarea terenului în litigiu de la posesorii reclamanţi, fiind vorba de o perioadă îndelungată în care şi-au însuşit faptul că terenul împrejmuit de reclamanţi a fost cel pe care aceştia trebuiau să-l stăpânească şi ulterior acestei legi, lucru care nu ar fi temei în absenţa actului de vânzare-cumpărare.

În speţă,incidentă este prev.art.36 alin.4 rap.la art.23 alin.2 din Legea nr.18/1991, înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prev.la alin.(2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării,dovedite prin orice mijloc de probă.

Prin urmare donditorii construcţiei pot dobândit proprietatea asupra suprafeţei ce a format obiectul înţelegerii părţilor,astfel că atunci când se dovedeşte că intenţia comună a părţilor din actul de înstrăinare a fost să transmită dobânditorului întreaga suprafaţă deţinută ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, dobânditorul terenului este îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren ce a constituit obiectul actului de înstrăinare.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, privind obligarea recurentei Comisia Judeţeană Botoşani pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la punerea în posesie,această obligaţie sucumbă atât comisiilor locale care fac delimitările în teren, stabilesc vecinătăţile în conformitate cu schiţa amplasamentului stabilit, dar şi comisiilor judeţene, care validează documentaţia întocmită de comisiile locale din subordine,ori îndeplinirea celor două atribuţii e indisolubil legată între ele şi nu ar putea fi posibilă dacă nu ar exista o regulă de constrângere indirectă, în reală măsură pentru toate părţile implicate în acest proces funciar, precum daunele cominatorii, fiind lipsită de suport sancţiunea refuzului punerii în posesie, nu şi a refuzului validării atribuirii acestui amplasament.

Aşa fiind,faţă de cele evocate în precedent,Tribunalul Botoşani apreciind critica recurentei nefondată,va respinge recursul şi va păstra soluţia atacată,făcând aplic.prev.de art.312 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat Prefectul  Judeţului Botoşani, în contradictoriu cu Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar a mun. Dorohoi, jud. Botoşani; Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani; Prefectul judeţului Botoşani şi Instituţia Prefectului judeţului Botoşani,împotriva sentinţei civile  nr. 346 din  21.o2.2011 a  Judecătoriei Dorohoi, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 28 iunie 28 iunie 2011.

Preşedinte, Judecători,  Grefier,

2

Domenii speta