Interpretarea clauzelor unui contract excede cadrului procesual limitat al unei cereri de ordonanţă preşedinţială, deoarece prejudiciază fondul cauzei.

Interpretarea clauzelor unui contract excede cadrului procesual limitat al unei cereri de ordonanţă preşedinţială, deoarece prejudiciază fondul cauzei.

Caracterul vremelnic al măsurii dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale nu rezultă din însăşi natura acesteia şi nu este asigurată doar prin posibilitatea părţilor de a recurge la un litigiu pe fondul cauzei.

Exercitarea atributelor dreptului de proprietate se cere a fi respectată de ambele părţi iar pentru verificarea unei atitudini perturbatoare în asemenea situaţie, un eventual abuz de drept din partea pârâtei care la rândul său reclamă exercitarea neîngrădită a dreptului său de proprietate, nu este suficientă o analiza sumară.

Prin sentinţa comercială nr. 17 din 10 ianuarie 2008, pe calea ordonanţei preşedinţiale, Tribunalul Comercial Mureş a admis în parte cererea reclamantei S.C. Adimag Com Impex SRL Târgu-Mureş, formulată împotriva pârâtei S.C. Serv IRTA SA Târgu-Mureş şi a dispus obligarea acesteia să permită accesul pe poarta principală a mijloacelor de transport aparţinând reclamantei, inclusiv a clienţilor acesteia, precum şi accesul angajaţilor reclamantei la imobile proprietatea reclamantei situate în Târgu-Mureş, str. Libertăţii, nr. 110, judeţul Mureş, respingând cererea de obligare a pârâtei să nu întreprindă nici o măsură indiferent de tipul şi natura acesteia care ar avea ca şi consecinţă tulburarea societăţii reclamante în liniştita folosinţă a imobilului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2635 din 12 octombrie 2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cazul în speţă, reclamanta a dovedit cu actele depuse la dosarul cauzei că avea dreptul de acces la imobilul său pe poarta principală a pârâtei faţă de clauza cuprinsă în art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2635 din 12 octombrie 2005. S-a precizat că eventualul comportament abuziv al reclamantei precum şi existenţa unei posibilităţi de acces direct din stradă spre terenul reclamantei, nu justifică comportamentul pârâtei care a îngrădit efectiv accesul reclamantei la terenul său, punând-o în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea. Instanţa a considerat un astfel de comportament al pârâtei abuziv, iar faptul că prin blocarea activităţii sale reclamanta înregistrează în fiecare zi pagube importante, nu trebuie dovedit, fiind o consecinţă firească a opririi activităţii. Prin urmare, s-a găsit îndeplinită cerinţa urgenţei iar caracterul vremelniciei s-a considerat că rezultă din însăşi natura măsurii, introducerea unei cereri pe calea ordonanţei preşedinţiale nefiind condiţionată sub aspectul admisibilităţii ei de dovedirea promovării acţiunii pe calea dreptului comun cu obiect identic. S-a precizat  în considerente că ceea ce asigură caracterul vremelnic este natura respectivei măsuri luate pe calea ordonanţei preşedinţiale precum şi posibilitatea discutării fondului pe calea dreptului comun. Sub aspectul neprejudicierii fondului cauzei, instanţa „a pipăit fondul” şi a constatat că reclamanta are dreptul de a nu fi obstrucţionată de pârâtă în accesul la imobilul al cărui proprietar este.

Petitul al doilea a fost respins în esenţă pe considerentul  că se anticipează eventuale manifestări prejudiciabile ale pârâtei, or pentru existenţa unui prejudiciu iminent, nu este suficientă eventualitatea producerii prejudiciului, acţiunea perturbatoare trebuind să fie actuală.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâtă care a solicitat modificarea în sensul respingerii în întregime a cererii de ordonanţă preşedinţială invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 Cod procedură civilă precum şi art. 304/1 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a precizat că hotărârea s-a dat cu încălcarea  competenţei altei instanţe pe considerentul că cererea de ordonanţă preşedinţială se subordonează unei acţiuni de drept comun aflată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş,  litigiul nefiind de natură comercială, iar Tribunalul Comercial neavând competenţă de soluţionare a acestei cereri.

În privinţa celorlalte motive de recurs, s-a învederat faptul că în dispozitiv nu este prevăzută  durata până la care măsura  ordonată îşi produce efectele, deci nu este îndeplinită condiţia vremelniciei şi în plus, prin obligarea la a permite accesul pe poarta principală a pârâtei s-a adus o gravă atingere a dreptului său de proprietate, creându-se un dezmembrământ al acestuia fără ca între părţi să existe o convenţie în acest sens. S-a susţinut că s-a prejudecat fondul cauzei, instanţa creând prin măsura dispusă o situaţie ireversibilă, dezlegând practic fondul judecăţii prin aceea că a interpretat o clauză contractuală.

Recurenta a negat faptul că părţile contractante ar fi prevăzut o clauză prin care  s-a statuat o obligaţie de a face, motivând că părţile contractante s-au obligat reciproc să nu se obstrucţioneze în asigurarea accesului mijloacelor de transport proprii sau ale beneficiarilor la imobilele proprietatea lor, nepunându-se problema  existenţei vreunei servituţi. S-a mai făcut precizarea că ambele societăţi au posibilitatea ca de la strada principală la propriile incinte să pătrundă în mod direct, atât pietonal cât şi cu mijloacele de transport, reclamanta beneficiind de un front de stradă pe o lungime de 10 m.

Recurenta a mai invocat faptul că deşi pe calea ordonanţei preşedinţiale se tinde la păstrarea unui drept care constituie o măsură conservatorie, instanţa a dispus dobândirea unui drept de servitute, ceea ce  este inadmisibil, nefiind îndeplinită nici măsura urgenţei, intimata având răgaz suficient să-şi organizeze accesul mijloacelor de transport. S-a precizat că ulterior pronunţării hotărârii recurate, societatea şi-a edificat propria poartă de acces, astfel că măsura ordonată nu se mai justifică pe considerentele de fapt existente la data pronunţării hotărârii.

Societatea reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, motivând că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3  Cod procedură civilă, deoarece obiectul dedus judecăţii este neevaluabil în bani, se poartă între două societăţi comerciale şi vizează respectarea unor obligaţii contractuale, deci competenţa de soluţionare revenea Tribunalului Comercial Mureş.

În privinţa celorlalte motive de recurs, intimata a precizat punctual că nu s-a creat un dezmembrământ fiind vorba de obligaţia de a face care izvorăşte dintr-un act translativ de proprietate încheiat în formă autentică şi care reprezintă legea părţilor. S-a argumentat apărarea şi pe modul de interpretare a clauzelor contractului şi pe principiile care se aplică în materie de vânzare-cumpărare, subliniindu-se că cele două proprietăţi sunt delimitate fizic printr-un gard despărţitor cu ignorarea desăvârşită a Ordonanţei 17 din 10 ianuarie 2008, lucrările fiind executate ulterior pronunţării acestei hotărâri şi în lipsa unui certificat  de urbanism şi autorizaţie de construire. Intimata a precizat şi că ea nu şi-a îngrădit proprietatea şi nu a obstrucţionat activitatea recurentei pârâte, deoarece toată activitatea sa s-a desfăşurat şi se desfăşoară în continuare pe terenul al cărui proprietar tabular este. Intimata a considerat că nu are relevanţă faptul că obligaţia recurentei pârâte de a asigura accesul a existat sau nu anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece  în speţă nu este pusă în discuţie istoricul ci nerespectarea obligaţiei care izvorăşte din contract. S-a insistat asupra îndepliniri condiţiilor de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, subliniindu-se că obligaţia vânzătorului este de a nu tulbura pe cumpărător în liniştita folosinţă a imobilului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat, dar nu prin incidenţa prevederilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă. Aceasta deoarece obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială îl reprezintă obligarea la a permite accesul mijloacelor de transport aparţinând unei societăţi comerciale, inclusiv a angajaţilor şi clienţilor, deci vizează o obligaţie de a face în strânsă legătură cu realizarea obiectului de activitate al comerciantului, iar litigiul poartă între două societăţi comerciale. Prin urmare, prima instanţă în mod corect a soluţionat excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă.

În privinţa celorlalte motive de recurs, strâns legate de condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială, instanţa a constatat că acestea nu sunt îndeplinite, deoarece interpretarea clauzelor contractuale prejudiciază fondul cauzei în condiţiile în care  prin măsurile dispuse, practic s-a soluţionat fondul cauzei deduse judecăţii, faţă de obiectul acţiunii civile înregistrate pe rolul Judecătoriei, act aflat în copie xerox la filele 22-23 dosar fond. Pentru a dispune măsura solicitată pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa a analizat clauza înscrisă la art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, făcând mai mult decât o simplă verificare a aparenţei dreptului. Modul de respectare a unei clauze contractuale presupune o dezbatere în condiţii de contradictorialitate, o analiză efectivă a fondului cauzei deduse judecăţii care excede cadrului procesual limitat al unei ordonanţe preşedinţiale.

Caracterul vremelnic al măsurii nu rezultă din însăşi natura ei şi nu este asigurat doar prin posibilitatea părţilor de a recurge la un litigiu pe fondul cauzei. Măsura ordonată de instanţă trebuie să fie vremelnică şi impusă de un caz grabnic, astfel că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare, sub aspectul vremelniciei, a textului art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă. Câtă vreme nu s-a făcut dovada că reclamanta nu are efectiv acces la propriul imobil şi este împiedicată să-şi desfăşoare activitatea, nu se poate vorbi de un caz grabnic, de un drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Mai mult decât atât, reclamantă intimată, în motivarea întâmpinării la recursul pârâtei, invocă art. 6 din contract, „respectarea clauzelor contractuale”, regulile de interpretare a contractelor de vânzare-cumpărare  a imobilelor, faptul că cele două proprietăţi sunt delimitate fizic printr-un gard despărţitor construit fără certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, obligaţia de garanţie pentru evicţiune, argumente care nu pot face obiectul unei analize sumare pe calea ordonanţei preşedinţiale . Problema modului de acces la cele două proprietăţi, inclusiv prin prisma clauzelor contractuale ţine exclusiv de fondul cauzei. Reclamanta solicită obligarea pârâtei să permită accesul pe poarta sa principală a mijloacelor de transport aparţinând reclamantei, inclusiv a clienţilor şi angajaţilor, or, în această situaţie exercitarea atributelor dreptului de proprietate se cere a fi respectate de ambele părţi, iar pentru a verifica o atitudine perturbatoare, un abuz de drept din partea pârâtei care nu permite accesul reclamantei pe poarta sa principală, nu este suficientă o analiză sumară. De altfel, toate argumentele de fapt şi drept invocate de reclamantă în precizarea de acţiune înregistrată la 9 ianuarie 2008 (fila 21 dosar fond) sunt argumente legate de fondul cauzei, de respectarea obligaţiilor contractuale, practic de o veritabilă servitute de trecere, care n u sunt compatibile cu condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială.

În contextul celor arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul, a modificat integral sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de ordonanţă preşedinţială.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată  în favoarea pârâtei recurente în cuantum de 700 lei, reprezentând onorariu avocaţial potrivit chitanţei de la fila 43 dosar fond.

Domenii speta

Spete similare