Legea nr.105/1992. Cerere de încuviinţare a executării unei hotărâri străine. Condiţii.

Decizie 22/A din 12.03.2008


Având în vedere că la data pronunţării sentinţei străine prin care s-a dispus obligarea intimatei să predea petentului copilul minor exista o hotărâre nedefinitivă pronunţată de o instanţă română prin care s-a dispus încredinţarea minorului intimatei, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art.168 din Legea nr.105/1992 la care face trimitere art.174 din lege pentru admiterea cererii de încuviinţare a executării hotărârii străine.

Prin sentinţa civilă nr.1085/27.07.2007, pronunţată de Tribunalul Mureş s-a admis cererea formulată de petentul S.G.L. în contradictoriu cu intimata R.C. şi a încuviinţat punerea în executare pe teritoriul României a sentinţei nr.4.O.20.640/2006/14 pronunţată de Judecătoria oraşul Vac, Republica Ungară, sentinţa fiind definitivă din data de 18.10.2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 21.05.2007 petentul a solicitat obligarea intimatei să preda copilul minor S.R.V., născut în Ungaria la data de 03.09.1994, în îngrijirea petentului.

În motivarea cererii petentul a arătat că pe parcursul acestui proces intimata a fost legal citată şi că hotărârea pronunţată de Judecătoria oraşului Vac, Republica Ungară, este definitivă şi neapelată. La cerere a fost anexată hotărârea străină şi traducerea legalizată a acestei hotărâri.

În raport de obiectul cererii , instanţa a calificat cererea ca fiind o cerere prin care se solicită încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârii străine menţionate mai sus.

Faţă de actele dosarului, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr.4.P.20.640/2006/14 pronunţată de Judecătoria oraşului Vac, s-a dispus obligarea pârâtei , să predea copilul V., născut pe 03.09.1994, reclamantului, în termen de 15 zile, cu toate bunurile mobile ale acestuia. Hotărârea a fost pronunţată la 25.09.2006 şi a intrat în vigoare la 28.10.2006.

Prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.174 şi 175 din Legea nr.105/1992: hotărârea este definitivă, a fost dată de o instanţă care a avut, potrivit legii statului în care a fost pronunţată, competenţa de a judeca procesul şi există reciprocitate între România şi Republica Ungară în ce priceşte efectele hotărârilor străine, hotărârea este executorie potrivit legii statului care a pronunţat-o. Conform, art.405 Cod pr.civilă , dreptul de a cere executarea silită nu este prescris la acest moment, potrivit legii române .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata R.C., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii formulate de petent, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În motivarea apelului a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de Legea nr.105/1992. În prealabil se impune ca o sentinţă străină să fi fost recunoscută în România în condiţiile art.167 şi 168 din Legea nr.105/1992, întrucât sentinţa invocată de către reclamant nu este o hotărâre judecătorească care să se refere la statutul civil şi chiar dacă s-ar aprecia că această sentinţă vizează statutul civil nu se referă la statutul civil al unui cetăţean maghiar, întrucât minorul este cetăţean român.

Sensul real al art.175 din  Legea nr.105/1992 indică faptul că hotărârea judecătorească străină ce se cere a fi pusă în executare în România în condiţiile art.174 şi 175 din lege, trebuie să aibă în momentul formulării cererii de încuviinţare a executării ei, puterea lucrului judecat pe teritoriul României.

Nu sunt îndeplinite condiţiile art.174 din lege, care face trimitere la necesitarea aplicării corespunzătoare a disp.art.168 din Legea nr.105/1992 – executarea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătoreşti străine nu poate fi încuviinţată dacă există o hotărâre judecătorească pronunţată de către o instanţă română, chiar nedefinitivă, ce a soluţionat deja problema soluţionată prin hotărârea judecătorească străină solicitată a fi pusă în executare pe teritoriul României.

Prin sentinţa civilă nr.4367/2006 a Judecătoriei Tg.Mureş, confirmată prin decizia civilă a Tribunalului Mureş, pronunţată la 01.03.2007 minorul a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei.

Nu sunt îndeplinite nici condiţiile prev.de art.167 la care face trimitere art.174 alin.2 din lege, în sensul că din sentinţa Judecătoriei Vac, rezultă explicit că acea hotărâre s-a dat în lipsa sa, fără ca vreo citaţie s-au actul de sesizare a instanţei respective, să-i fie înmânată sau comunicată, în condiţiile în care reclamantul a declarat în mod mincinos că are domiciliul necunoscut pentru el. În aceste condiţii, sentinţa nu poate fi considerată definitivă din punct de vedere al art.167 alin.2 din lege, cu consecinţa imposibilităţii legale de încuviinţare a executării sale pe teritoriul României .

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului pentru că:

- apelul este declarat peste termen ;

- cererea de apel nu este semnată de aceasta;

- a parcurs toate etapele legale în vedere recunoaşterii şi executării hotărârii pronunţate în Ungaria;

- cu cheltuieli de judecată.

La dosar s-a depus copia deciziei civile nr.72/2007 a Tribunalului Mureş şi decizia nr.28/R/11.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş.

Prin încheierea din 01.11.2007 instanţa a respins excepţia tardivităţii declarării apelului, având în vedere data comunicării sentinţei atacate cu apelanta – 31.07.2007  şi data expedierii prin poştă a apelului – 15.08.2007  iar la termenul de judecată din 05.03.2008 apelanta s-a prezentat şi a procedat la semnarea apelului în faţa instanţei, astfel că nici această din urmă excepţie nu mai subzistă.

Examinând  hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, în virtutea efectului devolutiv al apelului, conferit de art.292-296 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În esenţă, apelanta a invocat trei motive care ar duce la inadmisibilitatea cererii petentului. Primul motiv invocat este acela că se impunea ca în  prealabil sentinţa străină să fi fost recunoscută în România în condiţiile art.167 şi 168 din Legea nr.105/1992.

Curtea a opinat că acest motiv de apel nu este întemeiat. Secţiunea a IV-a din Legea nr.105/ 1992, intitulată „Efectele hotărârilor străine” se referă la : recunoaşterea pe deplin drept în România a hotărârilor străine; recunoaşterea hotărârii străine, spre a beneficia de puterea lucrului judecat; încuviinţarea punerii în executare a hotărârii străine pe teritoriul României (art.173).

Legea nu condiţionează încuviinţarea executării silite de recunoaştere anterioară a sentinţei străine a cărei executare se cere a se încuviinţa. Această afirmaţie decurge din chiar prevederile legale, unde la art.174, sunt enumerate condiţiile  care trebuie respectate pentru încuviinţarea executării silite, printre care nu se regăseşte şi condiţia recunoaşterii hotărârii străine. Or, câtă vreme legea nu prevede, părţile sau instanţa nu pot adăuga la lege şi nici interpreta, într-un sens sau altul prevederile exprese şi neîndoielnice ale normei sus-citate.

Al doilea motiv de apel este întemeiat. Art.174 din Legea nr.105/1992 arată că executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute de art.167, cât şi a celor ce urmează : a) hotărârea este executorie potrivit instanţei care a pronunţat-o ; b) dreptul de a cere executarea silită nu este prescris potrivit legii române; c) dispoziţiile art.168 şi 169 sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării.

Art.168, la care face trimitere art.174, prevede la pct.3 că recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată când procesul a fost soluţionat  între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora  la data sesizării instanţei străine.

Prin sentinţa civilă nr.4367 din 07.11.2005 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Roman Claudia şi s-a încredinţat reclamantei spre creştere şi educare minorul S.R.V.. Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului şi respectiv a recursului declarat de pârât (decizia nr.72/01.03.2007 a Tribunalului Mureş şi decizia nr.18/R/11.01.2008 a Curţii de Apel Tg.Mureş).

Rezultă că la data pronunţării sentinţei Judecătoria Vac – 25.09.2006 – exista o hotărâre pronunţată de o instanţă română, chiar nedefinitivă. Acest aspect nu a fost verificat de către prima instanţă, altfel ar fi constatat neîndeplinirea condiţiei prev.de art.168, aplicabilă şi cererii de încuviinţare a executării, potrivit art.174 alin.2 din lege.

Mai trebuie menţionat, în sprijinul celor expuse mai sus, că apelantul S.G.L. a formulat în faţa instanţei de apel (dosarul nr.61/102/2006) o cerere de încredinţare a copilului spre creştere şi educare, respinsă ca inadmisibilă, în lipsa acţiunii reconvenţionale.

Al treilea motiv de apel nu este întemeiat. Din sentinţa Judecătoriei Vac, rezultă că pârâta a fost citată de la adresa mamei ei (pârâta fiind plecată în străinătate, la locaţie necunoscută) şi la adresa pârâtei din Ungaria. Instanţa din Republica Ungară a reţinut că ruda directă a pârâtei a preluat scrisorile şi instanţa a încercat să ţină legătura cu pârâta prin mama acesteia. Ca atare, nu se poate reţine omisiunea citării pârâtei care nu a participat la proces, ci imposibilitatea citării acesteia în străinătate, datorită nedeclarării locaţiei (situaţie care a persistat şi în prezentul dosar, apelanta revenind din străinătate după mai multe termene de judecată pentru a semna cererea de apel).

Faţă de cele expuse mai sus, constatând neîndeplinită condiţia prevăzută imperativ de art.168 pct.3 rap.la art.174, Curtea, în baza art.296 Cod pr.civilă, a admis apelul declarat de apelanta R.C., a schimbat în tot hotărârea atacată şi în baza art.176  din Legea nr.105/1992, a respins cererea petentului privind încuviinţarea punerii în executare  pe teritoriul României, a sentinţei pronunţată de Judecătoria oraşului Vac.

În baza art.274 Cod pr.civilă, petentul fiind în culpă procesuală, a fost obligat să plătească intimatei-apelante cheltuieli de judecată avansate de aceasta în apel, constând în onorariu avocaţial (1000 lei) , taxă de timbru şi timbru judiciar (8,15).