Magistraţi şi asistenţi judiciari. Neîndreptăţirea acestora la acordarea creşterilor salariale prevăzute de og nr. 10/2007.

Magistraţi şi asistenţi judiciari. Neîndreptăţirea acestora la  acordarea creşterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007.

O.G. nr.10/2007

 O.G. nr.27/2006

Majorările salariale prevăzute de O.G. nr.10/2007 nu sunt aplicabile anumitor magistraţi din cadrul sistemului judiciar, astfel încât nu se poate reţine existenţa unui tratament diferenţiat aplicat unor persoane aflate în situaţii analoage.De asemenea, nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări a judecătorilor şi asistenţilor judiciari în raport cu alte categorii de salariaţi din sistemul bugetar, neputându-se pretinde achitarea unor drepturi băneşti rezultând din aplicarea unor creşteri salariale prevăzute de O.G. nr.10/2007 pentru alte subiecte de drept, din afara sistemului judiciar, instanţele judecătoreşti neavând competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască  cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia conflicte  de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr.1617 din 5 august 2009

 Prin sentinţa civilă nr. 1079 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Dâmboviţa a  admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, a  admis acţiunea completată a reclamanţilor şi cererea de intervenţie formulată de  intervenienta …, iar pârâţii indicaţi au fost obligaţi la acordarea creşterii salariale prevăzută de OG nr.10/2007 către reclamanţi şi intervenientă, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul tribunalul …a fost obligat la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor şi intervenientei.

Prin acţiunea formulată, astfel cum a fost completată şi prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată pe parcursul procesului, reclamanţii şi intervenienta- judecători şi asistenţi judiciari - au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul ..., Curtea de Apel..., Tribunalul… şi MEF şi cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa  pârâţii să fie obligaţi la acordarea creşterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, la art.1 alin.1, în cele trei etape, ce au fost indicate, cerându-se ca aceste creşteri salariale să fie actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor şi intervenientei.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin OG nr.6,8,10,11 din anul 2007 s-au prevăzut creşteri salariale ale funcţionarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, personalului salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalul salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire al salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă o funcţie de demnitate publică, precum şi pentru personalul didactic din învăţământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997.

Au mai susţinut reclamanţii că prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creşteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepţia judecătorilor şi procurorilor, astfel că prin excluderea judecătorilor şi procurorilor de la creşterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare învederându-se totodată că aceste indexări au fost deja acordate, inclusiv judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă această instanţă.

La pronunţarea sentinţei sus-menţionate, tribunalul a reţinut că excepţia invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor , privind lipsa calităţii procesuale pasive, este întemeiată, fiind admisă, întrucât obiectul acţiunii vizează plata unor drepturi salariale derivând dintr-un raport de muncă, raport care nu există între reclamanţi şi acest minister.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că prin OG nr. 10/2007  s-a  stabilit ca în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar, precum şi indemnizaţiile personalului care îndeplinesc funcţii de demnitate publică stabilite potrivit anexelor nr. II şi III  la Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, ce au fost arătate.

De asemenea, s-a reţinut că din anexa 2/2 la Legea nr. 154/1998  reiese că printre persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică se numără şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cei ai Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia, concluzionându-se că singurii magistraţi exceptaţi de la acordarea majorărilor salariale sunt judecătorii din cadrul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor, iar prin modul în care s-a procedat la majorarea salariilor anumitor magistraţi, s-a creat o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale fiind încălcate prevederile art.16 alin.1 din Constituţie, art.26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice , precum şi art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs pârâţii  tribunalul,  curtea de apel şi ministerul ….

În recursul său, pârâtul tribunalul a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că salarizarea personalului din sistemul autorităţii judecătoreşti este reglementată prin  legi speciale, iar prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat să beneficieze  de majorările salariale acordate în anul 2007 altor categorii profesionale neputându-se reţine existenţa unei situaţii comparabile între activitatea desfăşurată de reclamanţi şi alte categorii de salariaţi, ca element indispensabil pentru stabilirea existenţei unei discriminări.

Pârâta Curtea de Apel Ploieşti a criticat la rândul său sentinţa instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă acţiunea, întrucât acordarea majorărilor salariale numai pentru anumite categorii de bugetari a fost justificată de elemente specifice activităţii acestora, fiind o opţiune a legiuitorului, deci o problemă de legiferare.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică  pe motiv că în mod greşit s-a reţinut că majorările prevăzute de OG nr.10/2007 li s-au aplicat judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi adjuncţilor acestuia, prevederile legale invocate de prima instanţă, expres indicate, fiind abrogate.

Prin urmare, a concluzionat recurentul, nu există discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă.

Prin decizia nr.1617 din 5 august  2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursurile şi a modificat sentinţa în  parte în sensul că  a respins acţiunea completată şi cererea de intervenţie în interes propriu, ca neîntemeiate, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a arătat că prima instanţă a reţinut, ca argument pentru admiterea acţiunii, împrejurarea că  există o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, a magistraţilor, prin aceea că  majorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au fost acordate judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, celor ai Curţii Constituţionale, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţilor acestuia.

Or, salarizarea judecătorilor, a procurorilor- inclusiv a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a preşedintelui acesteia, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţilor acestuia- şi a altor categorii de personal  din sistemul justiţiei, incluzându-i şi pe  asistenţii judiciari, se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar dispoziţiile  din Legea nr.154/1998 referitoare la salarizarea preşedintelui, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii şi judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinute de prima instanţă ca fiind în vigoare, au fost abrogate expres prin art.41 din OUG nr.27/2006.De asemenea, prevederile referitoare la  Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii acestuia, cuprinse la nr.crt.11-13 din anexa II/2 la Legea nr.154/1998, au fost abrogate prin art.9 alin.2 din OG nr.83/2000, iar prin art.41 din OUG nr.27/2006 s-au abrogat şi orice alte dispoziţii contrare.

În ceea ce priveşte pe judecătorii Curţii Constituţionale, s-a arătat că această instituţie nu face parte din autoritatea judecătorească, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei discriminări, câtă vreme nu se poate vorbi de situaţii comparabile.

S-a mai arătat că nu poate fi reţinută nici existenţa unei discriminări a judecătorilor  şi asistenţilor judiciari în raport cu alte categorii de salariaţi din sistemul bugetar, reclamanţii şi intervenienta solicitând practic, prin acţiune, achitarea  unor diferenţe salariale, actualizate, rezultând din  aplicarea  unor creşteri salariale prevăzute de  OG nr.10/2007 pentru alte subiecte de drept, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.

S-a reţinut, totodată, că prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituţională, învestită cu soluţionarea  excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanţe de judecată din ţară, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 şi art.27  alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale,  în măsura în care din acestea  se desprinde înţelesul că  instanţele judecătoreşti au  competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască  cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele deciziei sus-menţionate, s-a reţinut, printre altele, că având în vedere dispoziţiile art. 1, ale art.2 alin.3 şi ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată ar putea să înţeleagă că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru  între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie  sau  să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care  persoana care s-a adresat instanţei  se consideră  discriminată.

Or, a reţinut Curtea Constituţională, un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin  care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa  norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme  sau de a le substitui cu norme cuprinse în  alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituţie, ca şi prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, Curtea Constituţională a arătat  că  Parlamentul şi prin delegare  legislativă, Guvernul,  au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice  de aplicare generală, iar instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea  drepturilor lor subiective.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin deciziile nr.818/3.07.2008 , nr.820/3.07.2008 şi nr.821/3.07.2008, decizii care sunt definitive şi general obligatorii, aşa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituţie  şi ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi având în vedere obiectul acţiunii reclamanţilor, astfel cum a fost completată, precum şi al cererii de intervenţie în interes propriu, motivarea în fapt şi temeiul de drept invocate de aceştia în susţinerea acţiunii şi a cererii de intervenţie, s-a reţinut că în mod greşit s-a concluzionat că acţiunea completată, ca şi cererea de intervenţie, sub toate capetele de cerere,  sunt întemeiate, fiind în consecinţă admise în sensul celor dispuse prin sentinţa atacată.

Pentru aceste considerente, Curtea a privit recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le-a admis, iar conform art.312 alin.2 şi 3 Cod pr.civilă a modificat în parte sentinţa în sensul că a  respins acţiunea completată a reclamanţilor şi cererea de intervenţie în interes propriu , ca neîntemeiate, menţinând  restul dispoziţiilor sentinţei.

Domenii speta

Spete similare