Grupe speciale de muncă. Criterii de stabilire a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale

Grupe speciale de muncă. Criterii de stabilire a locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale

Ordinul nr. 50/1990 al MMPS  cu anexa nr.1 si nr.2,

Decretul-lege  nr. 68/1990

HG.nr.1025/28.08.2003

Hotărârea Guvernului nr.1025/2003 stabileşte atât cele 5 criterii ce trebuie cumulativ îndeplinite pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale(art.2 lit.a-e) cât şi etapele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale (art.3 lit.a-e).

(Decizia civilă nr.1726 6 oct.2009 a Secţiei pt.Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova  reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâta SC GRUPUL FEROVIAR ROMÂN SA  Suc. Brazi  solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să se constate că în perioada  01.01.2003- 01.11.2006 cât a fost angajat  la această societate şi-a desfăşurat  activitatea în locurile de muncă  cuprinse în grupa I-a  de muncă  şi în consecinţă  să se  dispună cuvenitele modificări în carnetul său de  muncă în sensul ca aceasta perioadă să fie înscrisă  în grupa a-I-a de muncă.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că până la data de  01.01.2003 a fost încadrat  la Căi Ferate  Uzinele  Brazi în funcţia de  mecanic de locomotivă  unde a  avut grupa  I de  muncă.

A mai arătat reclamantul ca din momentul când societatea la care desfăşura activitatea a fost preluată de unitatea pârât, nu i-a mai fost  acordată  grupa  I a  de muncă în mod nejustificat şi de aceea a formulat acţiunea de faţă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  acţiunii ca neîntemeiate deoarece susţinerile reclamantului sunt  total  nefondate.

În susţinerea celor menţionate  prin întâmpinare, pârâta a  depus la dosar  în copie Ordinul nr. 50/1990 al MMPS  cu anexa nr.1 si nr.2, Decretul-lege  nr. 68/1990, HG.nr.1025/28.08.2003  cu anexa  nr. 1, contract colectiv de muncă, cartea  de muncă a reclamantului.

În şedinţa publică din data de 08.05.2009 reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând să se constate că în perioada 01.01.2003-01.11.2006 a desfăşurat  activitate  în locuri de muncă  încadrate  în condiţii speciale.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.  1041 din 11 mai 2009, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizata şi în consecinţă a constatat  că  reclamantul a desfăşurat activitate  în locuri de muncă încadrate  în condiţii speciale în perioada 01.01.2003-01.11.2006.

Prin aceiaşi sentinţă s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că potrivit actelor existente la dosar,  reclamantul B. S. având înscrisă în carnetul de muncă  funcţia de mecanic locomotivă, a lucrat  efectiv  în locuri de muncă care potrivit  Legii nr.226/07.06.2006 şi HG nr. 1025/28.06.2003,  se  încadrau  în condiţiile  speciale de muncă.

Astfel, prin natura funcţiei pe care o îndeplinea reclamantul îşi desfăşura activitatea în locurile de muncă unde existau factori de risc  profesional şi că prin natura  sarcinilor de muncă  şi a condiţiilor de realizare a acestora  în timp se produce reducerea  prematură a capacitaţii de muncă şi îmbolnăviri profesionale ale salariaţilor.

Pentru aceste considerente,  în baza  dispoziţiilor  art.281 codul muncii  coroborate cu art. 7  din Legea nr. 226/07.06.2006 şi art.7 din anexa  din HG nr. 1025/28.06.2003, tribunalul a admis acţiunea  precizată şi  a constatat că reclamantul în perioada 01.01.2003–01.11.2006 a desfăşurat  activitate în locuri  de muncă  încadrate  în condiţii speciale.

În baza dispoziţiilor art.3 din Decretul  nr. 92/1976, tribunalul a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului în sensul că  perioada menţionată să fie  înregistrată ca  activitate desfăşurată  în condiţii speciale.

Împotriva sentinţei primei instanţe, a declarat recurs, în termen legal pârâta  SC GRUPUL FEROVIAR ROMÂN SA  Sucursala Brazi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând cazurile de recurs prev.de art.304, pct.7 şi 9 cod pr.civ. recurenta a criticat sentinţa primei instanţe susţinând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind motivată evaziv şi lacunar, iar temeiul de drept cercetat de instanţa de fond respectiv Legea nr.226/2006, nu a fost invocat de niciuna dintre părţi, aceasta schimbând nelegal cauza juridică a acţiunii reclamantului.

O altă critică vizează împrejurarea că încadrarea locului de muncă al reclamantului în loc de muncă cu condiţii speciale s-a făcut cu ignorarea cadrului legislativ corespunzător perioadei în litigiu, deoarece Legea nr.226/2006 enumeră limitativ unităţile la care există locuri de muncă cu condiţii speciale, potrivit procedurii reglementate de HG 1025/2003 şi care instituie o etapă prealabilă obligatorie  pentru obţinerea avizului de încadrare  în condiţii speciale.

Neobservând dispoziţiile legale de mai sus, instanţa de fond, prin soluţia pronunţată s-a substituit autorităţilor competente să îndeplinească procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, pronunţând o hotărâre nelegală

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimatul-reclamant, fiind legal citat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.

Curtea, verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, de cazurile de recurs prevăzute de art.304 cod pr.civ , de actele şi lucrările dosarului dar şi sub toate aspectele, conform art.3041 cod pr.civ. a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Acţiunea precizată a reclamantului vizează constatarea că în perioada 1 ianuarie 2003-1 noiembrie 2006 a desfăşurat activitate în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale .

Pentru corecta soluţionare a cauzei cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, instanţa de fond era obligată, potrivit art.129 alin.4 cod pr.civ.să le ceară acestora explicaţii, oral sau în scris precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

Procedând întocmai cu dispoziţia legală sus-citată, prima instanţă a stabilit că în raport de perioada indicată de reclamant în acţiunea precizată, actele normative incidente sunt Legea nr.226/2006 şi HG 1025/2003 care au fost depuse în copie la dosar de reclamant pârâta invocându-le parţial prin întâmpinare.

În aceste circumstanţe, critica recurentei-pârâte referitoare la aplicarea unor dispoziţii legale care nu au fost invocate de niciuna dintre părţi este nejustificată.

Cealaltă critică este însă întemeiată, instanţa de fond interpretând şi aplicând greşit actele normative pe care le-a considerat incidente în cauză.

  Astfel, Curtea a reţinut că până la data de 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000, încadrarea în grupele I şi II de muncă a fost reglementată de Ordinul 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, publicat în Monitorul Oficial al României nr.38 din 20 martie 1990.

Apoi, începând cu data de 1 aprilie 2001, locurile de muncă încadrate în condiţii speciale au fost prevăzute în Anexa 1 a Legii nr.226/2006, art.1 alin.2 din acest act normativ stabilind expres şi limitativ prin Anexa II care sunt unităţile ce au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor  şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile HG nr.1025/2003.

Aşa cum s-a reţinut deja, ambele acte normative-invocate de părţi în faţa instanţei de fond-au fost depuse la dosar şi au fost considerate aplicabile în cauză, în raport de perioada precizată de reclamant ca fiind supusă judecăţii, însă interpretarea acestora s-a făcut greşit, fără a se observa că societatea pârâtă nu se află pe lista unităţilor din Anexa II care au fost avizate pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, pentru a putea admite acţiunea reclamantului.

Hotărârea Guvernului nr.1025/2003 stabileşte atât cele 5 criterii ce trebuie cumulativ îndeplinite pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale(art.2 lit.a-e) cât şi etapele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale (art.3 lit.a-e).

Acest act normativ stabileşte prin art.2 alin.3 că în cazul în care angajatorul nu declanşează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă care vor dispune verificarea locurilor de muncă şi care va cuprinde obligatoriu următoarele date: unitatea, secţia, atelierul, locul de muncă, descrierea activităţii de bază desfăşurate precum şi categoriile profesionale şi numărul de angajaţi.

În egală măsură, art.5 din acelaşi act normativ prevede procedura şi documentele pe care angajatorul trebuie să le depună la Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, între care şi dovada încadrării locului de muncă în grupa I de muncă, conform reglementărilor existente până la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, semnată de angajator.

În urma analizării dosarului angajatorului, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale acordă avizul sau respinge motivat solicitarea, în acest din urmă caz, angajatorul sau sindicatele ori reprezentanţii angajaţilor putând formula plângere în termen de 15 zile de la comunicarea refuzului emiterii avizului la Ministerul Muncii, care împreună cu Ministerul Sănătăţii, o va soluţiona prin decizie.Şi împotriva deciziei, una dintre cele două părţi implicate în această procedură, are dreptul unei noi căi de atac, contestaţia care se depune la instanţa de judecată competentă (art.13).

În mod constant, la instanţa de fond pârâta s-a apărat susţinând că la data de 1 aprilie 2001, reclamantului Borîia Stelică, care era angajat la acea dată la o altă societate-SC SEFER SA- i-a încetat încadrarea în grupa a I a de muncă, astfel cum rezultă şi din menţiunile înscrise în carnetul său de muncă deoarece funcţia de mecanic de locomotivă nu se mai regăsea în anexele I sau II ale Ordinului nr.50/1990.

Societatea pârâtă s-a mai apărat că ulterior, la 1 iulie 2001, reclamantul s-a transferat la o altă societate-SC REFER SA Prahova, fără beneficiul grupei I de muncă, angajator de la care a plecat prin demisie, angajându-se apoi la SC GRUP FEROVIAR ROMÂN SA Bucureşti (SC GFR SA) de la data de 1 mai 2002, conform aceloraşi menţiuni din carnetul de muncă .

În aceste circumstanţe, instanţa de fond avea îndatorirea de a verifica şi eventual înlătura argumentat aceste apărări în sensul de a stabili dacă pentru perioada în discuţie-01.01.2003–01.11.2006-reclamantul a desfăşurat activitate într-unul din locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în intervalul de timp respectiv şi care trebuiau evocate şi interpretate aşa încât să justifice soluţia adoptată.

Curtea a constatat că  recurenta-pârâtă nu se găseşte pe lista unităţilor care au obţinut avizul Comisiei special instituite lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, aşa încât constatarea  primei instanţe că reclamantul a desfăşurat activitate în condiţii speciale de muncă în perioada 01.01.2003–01.11.2006, la această societate este nelegală.

Aşa cum s-a arătat, faptul de a nu parcurge procedura de avizare şi refuzul aplicării metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale de către acest angajator, putea fi legal contestat la inspectoratul teritorial de muncă de salariaţii îndreptăţiţi, prin intermediul sindicatului, sau al reprezentanţilor angajaţilor în cadrul comitetului de securitate şi sănătate în muncă ori responsabilul cu protecţia muncii, tocmai cu scopul de a determina societatea angajatoare să verifice locurile de muncă ce ar putea fi încadrate în procedura avizării şi apoi să urmeze metodologia de avizare şi înscriere în lista anexă a Legii nr.226/2003, aceasta fiind unica posibilitate legală a salariaţilor de a obţine încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, în actuala reglementare.

Admiţând acţiunea, fără un temei legal şi prin substituirea unei proceduri administrative, stabilite expres cu condiţii şi termene printr-un act normativ ce aparţine competenţei exclusive a puterii executive, prima instanţă a pronunţat o hotărâre greşită ceea ce a impus admiterea recursului, conform art.312 cod pr.civ. pentru incidenţa cazului de recurs prev. de art.304, pct.9 din acelaşi cod,  cu consecinţa modificării în tot a sentinţei civile nr.1041 din 11 mai 2009 a Tribunalului Prahova şi, în fond, după rejudecarea acţiunii precizate a reclamantului, prin respingerea acesteia ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare