Executarea hotărârilor penale. modificarea pedepsei principale. concursul de infracţiuni. contopirea pedepselor aplicate prin hotărâri separate. mandate de executare emise succesiv. graţierea parţială a pedepsei stabilite pentru infracţiune concurent...

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE. MODIFICAREA PEDEPSEI PRINCIPALE. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI. CONTOPIREA PEDEPSELOR APLICATE PRIN HOTĂRÂRI SEPARATE. MANDATE DE EXECUTARE EMISE SUCCESIV. GRAŢIEREA PARŢIALĂ A PEDEPSEI STABILITE PENTRU INFRACŢIUNE CONCURENTĂ, JUDECATĂ SEPARAT.

INFRACŢIUNEA CONTINUATĂ. DATA CÂND SE CONSIDERĂ SĂVÂRŞITĂ FAPTA. EFECTELE JURIDICE PRODUSE ÎN TIMPUL CÂT DUREAZĂ SĂVÂRŞIREA ACESTEIA.

Codul penal, art.33 alin.(l) litera a), art.34 alin.(l) litera b), art.36 alin.2

şi (3), art.41 alin. (2), art.42

Codul de procedură penală, art.449 alin.(l) litera a)

Decizia nr.I din 20 iunie 19 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, privind

efectele juridice pe care le produc infracţiunile continue şi infracţiunile

continuate

Prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru parte din infracţiunile concurente, sfera concursului de infracţiuni nu s-a închis, ca pluralitate de infracţiuni, instanţele judecătoreşti sesizate conform art.449 Cod pr.penală, fiind obligate să scadă din durata pedepsei executabile, ceea ce s-a executat pentru infracţiunile concurente, indiferent de data descoperirii acestora şi cauzele intervenite, inclusiv înlăturarea răspunderii penale ori consecinţelor condamnărilor separate, în tot sau în parte.

Clarificarea situaţiei juridice se poate realiza numai prin adoptarea unei hotărâri penale, care să determine cu autoritate de lucru judecat durata pedepsei rezultante conf art.34 lit.b) Cod penal, timpul executat în considerarea pluralităţii de infracţiuni şi să dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinţelor anterioare şi emiterea unui nou mandat de executare în sensul celor expuse.

Pe de altă parte, în examinarea cererii, instanţele sunt obligate să se supună şi Deciziei de îndrumare nr.I din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, date pentru asigurarea unei practici unitare în aplicarea regimului sancţionator al infracţiunii continuate, potrivit căreia în cazurile în care legea prevede că anumite efecte juridice se produc în raport de data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie trebuie înţeles data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului.

S-a îndrumat, de asemenea, că, excluzând cazurile limitativ enumerate, între care nu se regăseşte modificarea pedepsei, după condamnarea definitivă, celelalte consecinţe juridice ale infracţiunii continuate se produc din momentul în

care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii şi potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală.

Prin decizia penală nr.256 din 7 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis recursul declarat de condamnat, împotriva sentinţei penale nr.27 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Casându-se în tot soluţia adoptată în primă instanţă, în baza art.38515pct.2 lit. d) Cod pr. penală, a dispus rejudecarea cauzei iar pe fond, conform art.449 Cod pr.penală rap la art.36 alin.(2) Cod penal, s-a admis cererea de contopire a pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr.79/1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, nr. 1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte şi nr. 1498/2004 a Tribunalului Bucureşti, constatându-se că faptele sunt concurente conform art.33 lit.a) Cod penal.

Totodată, potrivit art.36 alin.(3) Cod penal s-a scăzut din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare (în a cărei executare se află în prezent) arestul preventiv şi deţinerea, la zi, în baza mandatelor de executare emise în baza sentinţelor penale menţionate.

Mandatele de executare emise anterior în considerarea celor trei hotărâri au fost anulate, emiţându-se un nou mandat de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei decizii.

S-a reţinut că soluţia de respingere a cererii ca nefondată, adoptată în primă instanţă, este netemeinică, regulile procedurale înscrise sub art.33 al.(l) lit.a), art. 36 al.(2) şi (3) Cod penal şi art. 449 al.(l) lit.a) Cod pr. penală ce reglementează contopirea pedepselor în cazul infracţiunilor concurente judecate separat, interpretându-se nelegal.

S-a observat, de asemenea, că aceasta contravine atât doctrinei, cât şi jurisprudenţei majoritare, inclusiv Deciziei de îndrumare I din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, ce asigură garantarea funcţionării principiului cumulului juridic al pedepselor în tragerea la răspundere penală pentru atari infracţiuni concurente şi a căror condamnare a fost pusă în executare prin emiterea de mandate de arestare succesive.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.33 lit.a) şi art.36 Cod penal cumulul juridic de pedepse, determinat conf.art.34 lit.a) Cod penal, se aplică şi în cazul în care după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că infractorul suferise o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă şi executată în tot sau în parte, iar prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru parte din infracţiunile concurente, sfera concursului de infracţiuni nu s-a închis, ca pluralitate de infracţiuni.

De aceea, instanţele judecătoreşti sesizate conform art. 449 Cod proc. penală sunt obligate să scadă din durata pedepsei executabile, integral ceea ce s-a executat pentru infracţiunile concurente, indiferent de data descoperirii acestora şi cauzele intervenite, inclusiv înlăturarea răspunderii penale ori a consecinţelor condamnărilor separate, în tot sau în parte.

împrejurarea că pedeapsa pronunţată pentru una din infracţiunile aflate în concurs a fost graţiată, nu constituie un motiv pentru respingere a cererii introduse de condamnat, atunci când se constată că în executarea separată s-au emis mandate de executare ori arestare preventivă.

Modificarea pedepsei executabile aflate sub puterea lucrului judecat, deci şi orice scădere a duratei de executat inclusiv în considerarea pedepsei graţiate, în această situaţie, conform art.449 al.(l) lit.a) Cod proc. penală, impune atât anularea

formelor de executare emise anterior în baza hotărârilor judecătoreşti separate, dar şi emiterea unui nou mandat de executare.

Recurentul se află în prezent în executarea sentinţei penale nr.1498 din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.6062/27 octombrie 2005 a Î.C.C.J., Secţia penală, fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru trafic de influenţă prev. de art.257 al.(l) cu aplic, art.41 al.(2) şi art.37 lit.b) Cod penal, faptă săvârşită în perioada octombrie 1999 - februarie 2000.

Conform art. 88 Cod penal s-a computat din durata pedepsei arestarea preventivă din primul ciclu procesual, respectiv de la 04 februarie 2000, la 03 martie 2001.

Hotărârea a fost pusă în executare prin mandatul nr.1760 din 21 noiembrie 2005 emis de Tribunalul Bucureşti, fiind reîncarcerat începând cu data de 29 martie 2006 şi în prezent.

Ulterior, rejudecându-se recursul declarat împotriva acesteia, urmare a admiterii contestaţiei în anulare introduse de condamnat, prin decizia penală nr.4203 din 30 iunie 2006 Î.C.C.J., Secţia penală, s-a modificat durata computării, în sensul scăderii a 393 zile închisoare executată în perioada 04 februarie 2000 - 02 martie 2001, precum şi a perioadei 29 septembrie 2005 - 30 iunie 2006.

Ca urmare, pe cale administrativă, judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale a dispus anularea mandatului iniţial, emiţând un nou mandat de executare sub nr. 1760 din 06 iulie 2006, cuprinzând modificările menţionate.

Din relaţiile comunicate de administraţia actualului loc de deţinere rezultă că faţă de prevederile art. 40 din OMJ nr. 2860/C/06.11.2000, noul mandat nu poate fi adus la îndeplinire, decât prin executarea pedepselor în cumul aritmetic, deoarece în intervalul 29 septembrie 2005-28 martie 2006, condamnatul a fost deţinut în executarea sentinţei penale nr. 1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte, iar până în prezent mandatul nr.2751/2005 emis în baza acesteia nu a fost anulat.

Din examinarea dosarului nr. 5994/2003 al Judecătoriei Târgovişte se constată că prin această ultimă hotărâre, modificată prin decizia penală nr. 555/16 noiembrie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 406/25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, recurentul a fost condamnat la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru fals intelectual prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal şi evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13, art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) Cod penal, fapte comise în perioada august 1998 - mai 1999.

In atare situaţie, săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, stabilită prin sentinţa penală nr. 1498/2004 a Tribunalului Bucureşti epuizându-se abia în februarie 2000, deci mai înaintea datei de 25 aprilie 2005, când a rămas definitivă ultima condamnare de 6 luni închisoare, este cert că cele 3 infracţiuni sunt concurente real conf. art. 33 lit. a) Cod penal şi supuse regimului reglementat prin art. 36 al. (2) cod penal, în condiţiile art. 449 al. (1) lit. a) Cod pr. penală.

Pe de altă parte, în raport de regulile referitoare la modificarea pedepsei în cazul judecării separate a infracţiunilor concurente, care sunt de strictă interpretare, indiferent că la data introducerii cererii condamnarea de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.  1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte fusese sau nu executată, stabilirea

răspunderii penale potrivit principiului cumulului juridic nu este posibilă pe cale administrativă.

Clarificarea situaţiei juridice se poate realiza numai prin adoptarea unei hotărâri penale de către instanţa competentă să se pronunţe asupra unor atari incidente procedurale, care să determine cu autoritate de lucru judecat atât durata pedepsei rezultante conf. art.34 lit.b) Cod penal, timpul executat în considerarea pluralităţii de infracţiuni, cât şi să dispună anularea formelor de executare emise în baza sentinţelor anterioare şi emiterea unui nou mandat de executare în sensul celor expuse.

Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art.449 al.(l) lit.a) Cod pr. penală, recurentul a solicitat şi scăderea arestului preventiv executat în cursul judecării dosarului nr.204/1995 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, susţinând că infracţiunea de trafic de stupefiante, reţinută în sarcină prin sentinţa penală nr. 79/1996 este concurentă cu faptele obiect al sentinţelor penale nr. 1498/2004 a Tribunalului Bucureşti şi nr. 1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte.

In examinarea cererii cu care a fost investită, prima instanţă era datoare să se supună şi deciziei de îndrumare nr. I din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, dată pentru asigurarea unei practici unitare privind regimul sancţionării infracţiunii continue şi continuate.

Astfel, sub acest aspect, instanţa supremă de control jurisdicţional a decis că în cazurile în care legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc în raport de data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie trebuie înţeles data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului.

S-a îndrumat, de asemenea, că în cazul infracţiunii continue sau continuate, excluzând cazurile limitativ enumerate, între care nu se regăseşte şi modificarea pedepsei, după condamnarea definitivă, inclusiv înlăturarea beneficiului graţierii, întreruperea termenelor de prescripţie ori reabilitare, consecinţele juridice se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite şi potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală.

Prin sentinţa penală nr.79 din 30 mai 1996 pusă în discuţie de petent, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru trafic de stupefiante prev. de art. 312 al. (1) cu aplic. art. 41 al. (2) Cod penal, faptă comisă în perioada septembrie - octombrie 1994, pedeapsa rămânând definitivă prin decizia penală nr. 22 din 29 martie 1999 a Î.C.C.J., Completul de 9 judecători.

Ulterior, sancţiunea a fost graţiată integral prin decretul prezidenţial nr. 127 din 20 aprilie 1999.

Din verificarea lucrărilor instrumentate în cele trei cauze se constată că natura juridică a pluralităţii de infracţiuni s-a stabilit greşit la primul grad de jurisdicţie, instanţa nesupunându-se deciziei de îndrumare nr. 1/1987 a Plenului Tribunalului Suprem, în vigoare la acea dată.

Atâta timp cât potrivit disp. art. 33 şi 36 Cod penal, clarificarea unei atari situaţii juridice viza data săvârşirii faptelor şi aceea a condamnărilor definitive, pentru infracţiuni continuate, faţă de îndrumările instanţei supreme, prioritar se impunea stabilirea efectelor juridice ale infracţiunilor de fals intelectual şi evaziune fiscală,

reţinute în sentinţa penală nr. 1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 46/25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, şi primirea acţiunii din octombrie 1998,- (când s-a emis prima documentaţie falsă) -, ca fiind act de executare ce atrăgea răspunderea penală a făptuitorului, întrunindu-se conţinutul incriminator, reglementat prin cele două legi penale speciale.

O atare operaţiune juridică justifică susţinerea recurentului în sensul că fiind condamnat definitiv pentru fapta comisă în anul 1994 abia prin decizia penală nr. 22 din 29 martie 1999 a Î.C.C.J. - Completul de 9 judecători, chiar reţinându-se la încadrarea juridică dispoziţiile art. 37 Cod penal, aceasta este concurentă real cu infracţiunile stabilite prin sentinţa penală nr. 1081/2003 a Judecătoriei Târgovişte.

Separat de aceasta, condamnarea de 6 luni închisoare pronunţată de judecătorie, fiind confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, abia la 25 aprilie 2005, corelativ infracţiunile stabilite în cele două cauze au acelaşi regim juridic, faţă de traficul de influenţă comis de petent în perioada octombrie 1999-februarie 2000, obiect al sentinţa penală nr. 1498/2004 a Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare, dovedindu-se că în perioada 28 octombrie 1994 - 29 decembrie 1994, el s-a aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 79/1996, modificată prin decizia penală nr. 22/1999 a Î.C.C.J. - Completul de 9 judecători, chiar dacă parte din aceasta a fost graţiată prin decret prezidenţial, conform art. 36 alin.(3) Cod penal, este îndreptăţit şi la scăderea arestului preventiv dispus până la soluţionarea cauzei, din durata pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunile concurente în a cărei executare se află în prezent.

Faţă de cele ce preced, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că situaţia de fapt s-a stabilit greşit la primul grad de jurisdicţie, iar hotărârea atacată este afectată de nelegalitate şi netemeinicie, în sensul cazului de recurs prev. de art. 3859 alin.(l) pct. 18 Cod proc. penală.

Domenii speta

Spete similare