Încetarea raporturilor de muncă prin acordul parţilor şi demisia. Efecte juridice şi condiţii diferite.

Decizie 1114 din 22.05.2009


Încetarea raporturilor de muncă prin acordul parţilor şi demisia. Efecte juridice şi condiţii diferite.

- Art.55 lit.b şi art.79 Codul muncii

Acordul exprimat de unitatea angajatoare cu privire la încetarea contractului individual de muncă, la cererea angajatului nu poate fi interpretată decât în sensul disp. Art.55 lit.b Codul muncii şi nu ca accepatrea unei demisii, în condiţiile în care nu rezultă că angajatul şi-a dat  demisia, că a fost acordat un termen de preaviz sau că angajatorul a renunţat la acest termen.

(Decizia  1114/22 mai  2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)

 

Reclamanta SC L SRL cu sediul în comuna Chiojdu, judeţul Buzău, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul  IG, pronunţarea unei sentinţe prin care să se procedeze la rectificarea înscrierilor efectuate în carnetul de muncă al pârâtului, respectiv modificarea temeiului de desfacere a contractului individual de muncă din  17.04.2006, art. 55 lit. b  din Codul Muncii în art. 79 – demisie, Codul Muncii .

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 17.04.2006, s-a  solicitat  angajatorului  încetarea contractului de muncă  prin demisie, cererea  fiind de demisie. Nu se putea solicita  desfacerea contractului  de muncă prin  acordul părţilor, ci doar prin demisie . Având  în vedere că  motivul desfacerii contractului de muncă  are implicaţii asupra subvenţiei încasată de angajator, cât şi de către  angajat din bugetul  asigurărilor pentru şomaj, subvenţie  care ar putea fi imputată celor doi , se solicită  admiterea acţiunii, cu precizarea că angajatul este de acord .

Prezent în instanţă la termenul  din  09.03.2009, pârâtul a precizat că şi-a dat demisia, este de acord cu modificarea temeiului  de desfacere a contractului de muncă  dacă nu îl  afectează cu ceva .

Prin sentinţa civilă nr.275/9.03.2009 Tribunalul Buzău a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit înscrierilor  din carnetul de muncă al pârâtului, IG a fost angajatul societăţii SC  L… SRL Chiojdu în perioada 01.10.2004 – 17.04.2006, încetarea contractului individual de muncă  fiind conform art. 55 lit. b din Codul Muncii .

Prin dispoziţia emisă de reclamantă, cu  nr. 109/ 17.04.2006, contractul  de  muncă al  pârâtului a fost desfăcut  la data de  17.04.2006 potrivit  art. 55 lit. b,  din Codul Muncii, dând eficienţă cererii pârâtului, înregistrată sub nr.  108/17.04.2006 prin care  solicită unităţii  încetarea contractului  de muncă cu data de 17.04.2006, cerere aprobată .

Potrivit art. 55 lit. b, din Codul Muncii, contractul  individual de muncă poate înceta  ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de  acestea.

În cauză din probatoriul administrat  rezultă  cu certitudine că încetarea contractului individual de muncă  al pârâtului a avut loc prin  acordul părţilor.

Pârâtul a solicitat prin cererea din  17.04.2006 aprobarea încetării contractului de muncă , unitatea reclamantă şi-a exprimat acordul , aprobând cererea, contractul încetând chiar din  17.04.2006 când a intervenit  acordul părţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, cu motivarea că prin această sentinţă recurenta este prejudiciată deoarece va fi nevoită să restituie subvenţia de la AJOFM Buzău.

Mai arată recurenta că atât societatea cât şi pârâtul s-au aflat în eroare la momentul încetării raporturilor de muncă datorită faptului că sunt obligaţi să semneze nişte formulare tipizate, fără a avea cunoştinţe de specialitate.

Se susţine, de asemenea, că intenţia reală a salariatului a fost aceea de a demisiona şi că acordul a fost în sensul renunţării la termenul de preaviz.

Se invocă şi practică judiciară a Tribunalului Buzău, soluţii contrare celei din prezenta cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele de recurs, curtea a constatat că recursul este nefondat.

Intimatul - pârât IG a fost angajatul societăţii SC  L… SRL Chiojdu în perioada 01.10.2004 – 17.04.2006, încetarea contractului individual de muncă  realizându-se conform art. 55 lit. b din Codul Muncii .

Prin dispoziţia emisă de recurentă, cu  nr. 109/ 17.04.2006, contractul  de  muncă al  intimatului a fost desfăcut  la data de  17.04.2006 potrivit  art. 55 lit. b,  din Codul Muncii, dându-se eficienţă cererii pârâtului, înregistrată sub nr.  108/17.04.2006 prin care  solicita unităţii  încetarea contractului  de muncă cu data de 17.04.2006, cerere aprobată.

Potrivit art. 55 lit. b, din Codul Muncii, contractul  individual de muncă poate înceta  ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de  acestea.

Art. 79 din Codul Muncii prevede că  prin demisie se înţelege actul unilateral  de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului  individual de muncă, după  împlinirea unui termen de preaviz.

Termenul de preaviz este cel convenit de părţi  în contractul individual  de muncă şi nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru  salariaţii cu funcţii de execuţie.

Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv.

Ori,  în cauză, din cererea formulată  de intimatul - pârât la 17.04.2006, nu rezultă  că şi-a dat  demisia, că a fost acordat un termen de preaviz  sau că angajatorul a renunţat la acest termen  pentru a fi îndeplinite cerinţele art. 79 Codul Muncii .

Din cererea aprobată de unitatea recurentă rezultă că a intervenit acordul  părţilor de încetare a contractului individual de muncă, la chiar data  înregistrării şi formulării cererii de către salariat.

În realitate, recurenta îşi invocă propria culpă în emiterea unui act juridic, situaţie ce nu poate conduce la admiterea acţiunii sale.

Este evidentă această situaţie din chiar susţinerile recurentei, potrivit cărora a constatat că a făcut o greşeală acceptând încetarea raporturilor de muncă prin acord, numai după controlul AJOFM, când s-a stabilit că în situaţia dată trebuie restituită subvenţia primită pentru intimatul-pârât.

 Nu poate fi primită nici susţinerea că în cauze similare, instanţa de fond are o practică diferită, deoarece, din analiza hotărârilor depuse rezultă că situaţiile concrete analizate în acele speţe au fost diferite de cele din prezenta cauză, probele din acele speţe dovedind susţinerile părţilor.

Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar curtea, văzând disp. art.304, 3041 şi 312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.