Imobil preluat în baza Decretului nr. 223/1974. Lipsa înscrierii titlului în cartea funciară. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001

Decizie 2522 din 23.11.2006


Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Lipsa înscrierii titlului în cartea funciară. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 –  art. 2

Preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 urmată de închirierea imobilului are caracterul unei preluări abuzive în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă decizia de preluare nu a fost înscrisă în cartea funciară.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia  nr. 2522 din 23 noiembrie  2006

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara reclamanta M.N. (n. T.) a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timişoara la restituirea imobilului înscris în cartea funciară, rectificarea cărţii funciare în sensul revenirii la situaţia anterioară de carte funciară şi al înscrierii dreptului său cu titlu de moştenire.

În motivare a invocat că imobilul apartament a fost proprietatea tatălui său a cărui moarte a fost declarată pe cale judecătorească.

În contradictoriu cu defunctul s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de preluare de către stat a apartamentului, ca bun abandonat, în pofida demersurilor reclamantei de recunoaştere a calităţii sale de proprietar.

Prin sentinţa civilă nr. 571 din 19 ianuarie2006 pronunţată de Judecătoria Timişoara acţiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că imobilul în litigiu a fost achiziţionat de tatăl reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 32/2003 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă acţiunea reclamantei, fiind declarată moartea prezumată a tatălui său, data morţii fiind stabilită la 31.12.1986, în baza acestei hotărâri fiind eliberate certificatul de deces pe numele tatălui reclamantei şi, ulterior, certificatul de calitate de moştenitor nr.10/4.03.2003 în favoarea reclamantei ca unică moştenitoare.

Prin sentinţa civilă nr.14331/2000, ca urmare a admiterii acţiunii formulate de Consiliul Local al Municipiului Timişoara în contradictoriu cu tatăl reclamantei, s-a reţinut calitatea de bun abandonat a apartamentului şi s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantului.

Această hotărâre nu este opozabilă reclamantei, care nu a participat la judecata acţiunii.

În consecinţă, instanţa a procedat la compararea titlurilor şi l-a reţinut pe cel al reclamantei ca fiind preferabil, astfel că a dispus conform celor mai sus arătate.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 569/A din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admis apelul, iar sentinţa schimbată în sensul respingerii acţiunii.

În motivare, instanţa a reţinut că imobilul a fost preluat în fapt în cursul anului 1987, fiind închiriat unui terţ, statul fiind cel care a achitat restul de credit rămas nerambursat către C.E.C. În consecinţă, reclamanta era ţinută – faţă de preluarea abuzivă – să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu pe cea prevăzută de dreptul comun.

A mai reţinut instanţa că sentinţa civilă nr. 14331/2000 a Judecătoriei Timişoara îi este opozabilă reclamantei, care a figurat în proces şi nu a înţeles să invoce dispoziţiile art. 243 pct. 1 C. pr. civ., pentru a face dovada calităţii sale de moştenitor al pârâtului din acea cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de pârât.

În motivare a susţinut că în anul 1998 Statul Român – prin organele sale – a mai promovat o cerere de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 111/1951, însă a renunţat la judecată, întrucât recurenta, asistată de mama sa, pe calea cererii de intervenţie, a învederat că impozitul pe imobil este achitat, iar proprietarul este dispărut.

A mai invocat inopozabilitatea sentinţei civile nr. 14331/2000 a Judecătoriei Timişoara, hotărârea fiind pronunţată în contradictoriu cu un decedat.

A mai arătat că imobilul nu face obiect al Legii nr. 10/2001, dreptul statului fiind înscris în baza unei hotărâri judecătoreşti ulterioare anului 1989 şi, deci, ulterior perioadei la care se referă Legea nr. 10/2001.

A mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., art. 6 din C.E.D.O.

Examinând recursul instanţa a  reţinut  următoarele:

prin decizia nr. 1479 din 29 mai 1987 a fostului Consiliu Popular Judeţean Timiş s-a dispus preluarea fără plată a apartamentului în litigiu de la T.I., în baza Decretului nr. 223/1974, fără ca dispoziţia să fi fost înscrisă în cartea funciară. Ulterior, apartamentul a fost închiriat de stat unei persoane fizice.

Aceste aspecte nu au fost contestate în cauză.

Cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, procedând de o asemenea manieră, statul a preluat în fapt imobilul şi, închiriindu-l, s-a comportat ca un veritabil proprietar. În consecinţă, dacă o preluare în baza Decretului nr. 223/197, urmată de înscrierea deciziei în cartea funciară, constituie o  preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult o preluare fără plată în baza acestui act normativ, urmată de manifestarea statului ca proprietar, fără ca dreptul său să fie înscris în cartea funciară are un atare caracter, de preluare abuzivă.

Cum preluarea a avut loc în intervalul de timp ce face obiect al Legii nr. 10/2001, este evident că imobilul în litigiu intră sub incidenţa acestei legi.

Se constată, însă, că hotărârea de declarare judecătorească a morţii fostului proprietar tabular (şi antecesor al reclamantei) a rămas definitivă şi irevocabilă în anul 2003, deci ulterior expirării termenului prevăzut de Legea nr.10/2001 pentru depunerea notificărilor vizând imobilele abuziv preluate.

Cum reclamanta a dobândit şi a putut dovedi calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 alin. 2 din lege ulterior expirării acestui termen, ea nu ar fi putut solicita a i se recunoaşte beneficiul dispoziţiilor Legii nr. 10/200; cum accesul la prevederile speciale îi era oprit, a nu-i recunoaşte posibilitatea de a se adresa instanţei pe calea dreptului comun ar echivala cu o limitare a liberului său acces la justiţie, astfel cum acesta este consacrat de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 alin. 1 din C.E.D.O.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 14331 din 19 octombrie 2000, pronunţată de Judecătoria Timişoara în contradictoriu cu defunctul antecesor al reclamantei (hotărâre prin care bunul a fost declarat ca abandonat,) instanţa de recurs va reţine că ea nu poate fi opusă reclamantei, câtă vreme a criticat-o pe calea apelului, iar apelul a fost respins cu motivarea că apelanta nu are calitate procesuală de a promova această cale de atac, deoarece nu a fost parte în procesul derulat în faţa primei instanţe.

Pentru aceste considerente recursul a fost admis, iar decizia tribunalului modificată, în sensul respingerii apelului pârâtului şi al menţinerii hotărârii primei instanţe.

1