Inapiere minor

R O M Â N I A

TRIBUNALUL  BOTOŞANI

SECŢIA  - I -  CIVILĂ

Dosar nr. XXXX/297/2011 - Apel  -

-  înapoiere  minor - 

DECIZIA  CIVILĂ  NR.  96  -  A

Şedinţa publică din  data  de 20  septembrie  2012

Instanţa  compusă din:

 Pe rol judecarea cauzei civile privind cererea  de  apel  formulată de  către apelanta - pârâtă  M. C. N., împotriva sentinţei civile nr. 572 din data de 11.04.2012, pronunţată de Judecătoria Săveni, judeţul Botoşani, în dosar nr. XXXX/297/2011, în contradictoriu cu  intimatul - reclamant M. L. M. şi Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei  oraşului Săveni, judeţul  Botoşani,  având  ca obiect  - înapoiere  minor. -

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat P. I. M., pentru  apelanta - pârâtă lipsă, M. C. N., prezent fiind şi intimatul - reclamant M. L. M., asistat de către  avocat A. M., lipsind reprezentantul Serviciului de autoritate  tutelară din cadrul Primăriei oraşului  Săveni,  judeţul  Botoşani.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat P. I. M., pentru apelanta - pârâtă M. C. N., prezintă  la dosar chitanţa prin care se face dovada  achitării  în întregime  a  taxei judiciare de  timbru,  aferentă judecării  apelului.

La  rândul său, avocat A. M. prezintă la dosar un înscris constând într-o adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie al tatălui părţii intimate - reclamante. 

Totodată,  întrebate fiind, părţile prezente fac pe rând precizarea  că, nu mai sunt de formulat alte cereri ori de adus noi acte şi înscrisuri la  dosar, respectiv de invocat eventuale excepţii, situaţie în care instanţa, constatând pricina în stare de judecată, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Având cuvântul, avocat P. I. M., pentru  apelanta - pârâtă M. C. N., solicită admiterea apelului aşa  cum a fost formulat, în sensul modificării sentinţei şi înlăturării  dispoziţiilor  referitoare la  autoritatea  părintească comună.  Se susţine că, dispoziţiile art. 403 Cod civil au fost aplicate greşit, cu atât mai mult cu cât programul de vizită al minorului  acoperă  aproape tot timpul liber al acestuia.  Se arată că, partea apelantă - pârâtă este  acord cu un program de vizitare a minorului, dar unul mai restrâns, în sensul ca intimatul  - reclamant să-şi viziteze  copilul un week-end, lunar, respectiv  două săptămâni în vacanţa de  vară, precum şi  a doua săptămână din vacanţa  de iarnă. Se solicită şi obligarea  părţii intimate - reclamante  la  plata cheltuielilor de judecată  din prezentul  apel, potrivit chitanţei depusă astăzi la  dosar.

La rândul său, avocat A. M., pentru partea intimată - reclamantă M. L. M., formulează concluzii de  respingere a apelului, ca fiind nefondat, ambele motive invocate fiind în opinia sa, nefondate, Se arată că, prima instanţă a interpretat corect cadrul procesual, că s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 403 Cod civil, după cum în mod corect au fost aplicate dispoziţiile noului Cod civil, fiind necesar ca  cei  doi părinţi să-şi exercite în comun, autoritatea  părintească. Nu se  solicită însă  cheltuieli  de  judecată. 

După  deliberare;

T R I B U N A L U L,

Asupra  cererii  de  apel, de  faţă,  constată că;

Prin sentinţa civilă nr. 572 din data de 11 aprilie 2012 a Judecătoriei Săveni, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M. L. M. în contradictoriu cu pârâta M. C. N..

A dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minora  M. L. G., născută la data de XX.XX.XXXX să revină în comun  ambilor părinţi.

A încuviinţat reclamantului să aibă legături personale cu minora după următorul  program: -  o dată la două săptămâni, de vineri orele 1600,  până duminică orele  2000,  -  primele două zile de Paşti, -  prima săptămână din vacanţa de Crăciun,  -  45 zile în vacanţa de vară,  cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei şi cu obligaţia reclamantului de a-l înapoia la sfârşitul programului de vizită.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 628/2010 a Judecătoriei Săveni, definitivă şi irevocabilă,  s-a pronunţat divorţul părţilor din culpa reclamantului din prezentul dosar,  iar minora M. L. G., născută la data de XX.XX.XXXX, a fost încredinţată spre creştere şi educare,  mamei sale.

Reţine instanţa  că, art. 5 aliniat 2 din Legea nr. 71/2011  pentru punerea în aplicare a Codului civil prevede că dispoziţiile Codului civil  sunt  aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării  în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor din  căsătorie,  (…),  dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare  a Codului civil, iar în particular, art. 46 din aceeaşi lege prevede că dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii  divorţaţi, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 Cod civil, text de lege ce prevede că, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de  tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori,  la cererea oricăruia dintre părinţi.

Reţine instanţa în ceea ce priveşte cererea reclamantului având  ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti în comun, că, în speţă, nu sunt  date motive temeinice, în sensul  art.  398 alinia1 Cod civil de a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, atâta timp cât  interesul  superior al copilului este de a întreţine şi dezvolta  relaţii  cu ambii  părinţi, instanţa având în vedere şi declaraţiile martorilor oculari audiaţi, care au relatat că relaţiile dintre tată şi copil sunt bune, acesta vizitându-l  săptămânal şi cu titlu exemplificativ s-a ocupat  de organizarea la  şcoală a petrecerii  cu  ocazia zilei de  naştere a  minorei.

Referitor la cererea reclamantului de stabilire a locuinţei minorei, instanţa a apreciat că, în cauză, nu se  impune  schimbarea  acestuia  în raport de situaţia reţinută prin hotărârea de divorţ a părţilor, plecarea  pârâtei la  muncă în străinătate  neatrăgând de plano o asemenea măsură  de vreme ce  minora  manifesta  un ataşament crescut faţă de  bunicii  materni şi este  perfect  adaptată mediului familial în care se află în prezent, potrivit concluziilor anchetei sociale  efectuate la  domiciliul  pârâtei.

Că, într-adevăr, reclamantul, deşi nu are în proprietate o locuinţă şi stă la părinţii săi, dispune totuşi de condiţii corespunzătoare de creştere şi educare a minorei, însă determinant în convingerea instanţei că nu se impune schimbarea domiciliului copilului au fost concluziile desprinse după ascultarea acestuia, minorul afirmând ataşamentul său faţă de ambii  părinţi,  acceptul de a sta  anumite perioade de timp cu tatăl  său, dar reacţia sa  la ipoteza schimbării domiciliului a fost una spontană, de plâns, dublată 

de exprimarea dorinţei sale de a rămâne cu bunicii materni. Astfel că,  având în vedere vârsta copilului (10 ani),  instanţa a apreciat ca suficientă pentru manifestarea  unei opţiuni  personale  în  ceea  ce priveşte  domiciliul  şi coroborat cu celelalte probe administrate a concluzionat  în sensul că interesul copilului  reclamă păstrarea domiciliului la  mamă.

Cu privire la programul de vizită solicitat de către reclamant instanţa a reţinut  în raport de dispoziţiile  art. 14 din Legea nr. 272/2004 şi art.  401 Cod  civil că  este în interesul  superior al copilului ca acesta să aibă legături fireşti şi să dezvolte relaţii de afecţiune cu ambii părinţi. Că,  drepturile părinţilor separaţi de copil se pot realiza fie prin vizitarea  copilului  la domiciliul părintelui căruia i-a  fost încredinţat, fie prin lăsarea  copilului la domiciliul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat pentru anumite  perioade  determinate  de  timp (art. 15 din Legea  nr. 272/2004), iar  adecvat  pentru dezvoltarea relaţiilor fireşti  de afecţiune, între  tată şi copil  este programul reţinut  în dispozitiv.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta M. C. N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul stabilirii autorităţii părinteşti comune şi a programului  de  vizită.

În motivare, se arată în ceea ce priveşte prima critică că,  prima instanţă a dispus exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti faţă de minoră cu încălcarea  dispoziţiilor legale  în sensul  că prin sentinţa  civilă  nr.  628/2010, pronunţată de  Judecătoria  Săveni, minora  i-a  fost încredinţată spre creştere  şi educare reţinându-se  că ea, a manifestat  în permanenţă afecţiune şi devotament în relaţiile cu minora preocupându-se de  creşterea şi educarea acesteia în mod constant şi, în plus, minora este  ataşată de mamă şi bunicii materni, aspecte care, în prezent,  nu s-au schimbat cu nimic şi, deci, în cauză nu pot  fi aplicate  dispoziţiile  art.  403  Cod  civil.

A mai arătat apelanta că nici situaţia reclamantului nu s-a  schimbat; acesta  nici în prezent nu dispune de o locuinţă a sa,  locuind  cu părinţii săi şi nu are loc de muncă, plus faptul că nu prezintă garanţii materiale  pentru a-i fi încredinţată minora  şi nici  garanţii morale  pentru o astfel de  măsură,  acesta  având  cazier  judiciar  şi fiind  cercetat  în diferite cauze penale. Pe de altă parte, tatăl reclamantului suferă de o afecţiune  contagioasă (hepatita C), iar măsura luării copilului la domiciliul  reclamantului (la părinţii acestuia), ar constitui un pericol pentru sănătatea  minorei  şi un risc  real de  îmbolnăvire cu hepatita  C.

Referitor la  programul de vizitare a minorei stabilit de  instanţa  de fond, apelanta a apreciat că acesta este exagerat şi discriminatoriu,  favorizându-l pe reclamant prin aceea că minora urmează să petreacă  sărbătorile importante cu tatăl său, primele două zile de Paşte şi prima  săptămână din vacanţa de iarnă.  Iar din vacanţa de vară o lună şi jumătate  este o perioadă  prea mare,  având  în vedere  că  această vacanţă este  de  două luni  şi jumătate şi se preconizează scurtarea  acesteia.

Mai arată apelanta că, sub acest aspect trebuie respectată  dorinţa minorei  exprimată în  faţa instanţei de a petrece  cu  tatăl  său două săptămâni în vacanţa  de  vară şi câte  un  week-end  lunar.

Apelul declarat este  întemeiat  doar  în ceea  ce priveşte  critica  referitoare  la  programul de  vizitare, pentru cele  ce  succed:

Astfel,  reţine  Tribunalul  că, prima  instanţă a  fost investită  cu o cerere de stabilire domiciliu minor, exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi, în  subsidiar, stabilirea unui program de vizită cu privire la minora  M. L. G.,  născută la  data de  XX.XX.XXXX.

Referitor la critica adusă şi care are în vedere stabilirea  exercitării autorităţii părinteşti în comun, Tribunalul reţine că aceasta se  întemeiază pe dispoziţiile art. 503 - 507 Cod civil şi că potrivit  art.  5  aliniat 2 din Legea  nr.  271/2011  pentru punerea în aplicare a Codului civil aceste prevederi sunt aplicabile şi efectelor viitoare  ale situaţiilor  născute  anterior intrării în vigoare a Codului civil, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţii, adopţii şi  obligaţia legală de  întreţinere,  (…)  dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil. Acesta este şi cazul raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi  copiii lor minori, prima instanţă analizând circumstanţele concrete ale speţei a pronunţat o soluţie în temeiul  legii civile  noi potrivit  principiului  mai sus enunţat.

În  ce priveşte  această instituţie Tribunalul reţine  că exercitarea autorităţii părinteşti presupune exercitarea drepturilor şi îndeplinirea  obligaţiilor  părinteşti. În principiu, autoritatea părintească este exercitată  de către ambii părinţi împreună. Exerciţiul comun al autorităţii părinteşti  fundamentează prezumţia mandatului tacit reciproc între părţi (art. 503, aliniat 2 Cod civil).  Prin reglementarea regulii conform căreia exerciţiul  aparţine ambilor părinţi, legiuitorul a avut în vedere situaţia că ambii  părinţi, indiferent că sunt  sau nu împreună,  trebuie să-şi  asume  obligaţiile părinteşti, să înţeleagă că orice copil are  nevoie să fie crescut de ambii  părinţi  şi să nu abandoneze exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti. 

Art. 507 Cod civil enumeră situaţii generale valabile care vor conduce la stabilirea exercitării autorităţii părinteşti de un singur părinte, fiind aplicabile deopotrivă pentru ipoteza părinţilor căsătoriţi şi a celor divorţaţi. 

Art.  398 Cod civil  prevede că exercitarea  autorităţii părinteşti se poate face numai de unul dintre părinţi dacă există motive temeinice, altele  decât  cele  prevăzute de art. 507 Cod civil şi care să fie în interesul superior al minorului, iar  faptul că  reclamantul  are  cazier şi ar fi cercetat  penal  sau că  bunicul patern al minorei  suferă  de hepatita  C, nefiind  de natură a  înlătura exerciţiul  autorităţii  părinteşti şi al reclamantului, cu atât mai mult  cu cât boala  bunicului  patern nu este una  contagioasă ci doar  transmisibilă în caz de  contact  cu sângele  persoanei bolnave.

Însă,  în momentul actual, ca urmare a aplicării noului Cod civil,  există o reală neînţelegere între conţinutul noţiunilor de stabilire a  domiciliului  minorului  şi de  exercitare  a  autorităţii părinteşti, ca  urmare  a  faptului că, se face confuzie între instituţia reglementată de Codul familiei privind încredinţarea minorilor spre creştere şi educare cu instituţia exercitării  autorităţii  părinteşti  reglementată în noul  Cod civil.

Ori, când vorbim de autoritate părintească ne referim la  orientarea generală a copilului şi la ceea ce este important pentru el, iar nu la  decizii care privesc viaţa de zi cu zi (de  exemplu, chiar dacă unul  dintre  părinţi este plecat, celălalt îl consultă în permanenţă), iar aceasta  trebuie  să se exercite în comun şi după divorţ,  pentru că divorţul este al părinţilor, nu al  copilului.

Noul Cod civil se referă şi la bunurile copilului, cu privire la care părinţii, indiferent dacă sunt căsătoriţi sau nu, trebuie să ia decizii cu privire la acest bun, fiind vorba despre instituţia administrării simple. În exercitarea autorităţii părinteşti se comportă ca un administrator cu privire la  bunurile minorului; prin  urmare, noţiunea de  ,,autoritate părintească” se referă la dreptul de a decide cu privire la tot ce ţine de viaţa şi averea  copilului.

Ceea  ce mai trebuie  subliniat este faptul că art. 507 şi 398  Cod civil nu stabileşte o excepţie de la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, ci veritabile situaţii excepţionale  în care autoritatea părintească  se exercită de către un singur părinte, de interpretare restrictivă, situaţii care  ar trebui să intervină foarte rar şi care pot fi subsumate  ipotezei în care  unul  dintre părinţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa.

O atare interpretare restrictivă exclude posibilitatea analizării sub această  reglementare a ipotezelor de tipul stabilirii domiciliului unuia dintre părinţi  în străinătate când, graţie mijloacelor de comunicare moderne, poate fi asigurată exercitarea autorităţii părinteşti în comun, sau chiar a situaţiei de comportament violent din partea unui părinte, exercitarea autorităţii părinteşti  de unul  dintre  părinţi neputând fi justificată de  motive diverse, cum ar fi caracterul acelui părinte,  sau boala de care  suferă  el  sau o altă persoană cu care locuieşte acel părinte, întrucât este posibilă consultarea  părintelui (aspect ce ţine de esenţa autorităţii părinteşti)  care  are capacitarea de exerciţiu, nefiind  împiedicat  de nimic să-şi exprime voinţa, iar pe de altă parte, părintele nu trebuie încurajat să abandoneze obligaţiile pe care  le are  referitor la deciziile  care  îl privesc  pe  copil,  să renunţe  la  drepturile şi îndatoririle  părinteşti .

În concluzie, autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept  subiectiv, care nu se pierde de niciunul dintre părinţi,  în nici o circumstanţă,  ea fiind un dat născut din legătura naturală dintre părinte şi copil, iar exerciţiul autorităţii  părinteşti  cu exercitarea  acestui  drept.

În ce priveşte noţiunea de stabilire a domiciliului copilului reglementată de actualul Cod civil, Tribunalul arată că, diferenţa între  încredinţarea copilului  spre creştere şi educare reglementată de vechiul  Cod  al familiei şi stabilirea locuinţei copilului este  că, în acest din urmă caz,  părintele la care locuieşte nu mai are singur dreptul de a-l creşte şi educa,  ci acel părinte se va ocupa doar de sfera  vieţii curente a copilului  (însă în ceea ce  priveşte  deciziile importante ale vieţii copilului, acestea se  vor lua  doar după consultarea  şi a celuilalt  părinte).

În ceea ce priveşte cea  de-a  doua  critică  invocată de  apelantă, referitor la programul de vizită, stabilit de prima instanţă, Tribunalul constată ca  fiind  întemeiată,  întrucât  programul  stabilit este prea extins  în condiţiile în care, după  divorţul  soţilor,  reclamantul - intimat rareori a luat legătura cu copilul şi mai ales că între tată şi copil nu există  o relaţie foarte  apropiată.

Faţă de aceste împrejurări se impune ca programul de vizitare  iniţial să fie mai restrâns, ţinându-se cont şi de dorinţa  minorei, întrucât  unul dintre principiile generale ale protecţiei  şi promovării  drepturilor copilului  este şi acela al ascultării opiniei copilului  şi luării în considerare a acestuia,  ţinând  cont  de  vârsta şi gradul său de maturitate, principiu  care  derivă  din dreptul  fundamental al copilului  la  libera exprimare, atât  în

relaţiile cu autorităţile judiciare sau administrative cât şi în relaţiile cu  părinţii. 

Cum minora are vârsta de peste 10 ani, se poate considera că aceasta are maturitatea necesară pentru a putea să-şi formeze şi să-şi exprime opinia, de altfel, în această idee a şi fost reglementată de principiu obligativitatea  ascultării copilului care împlineşte vârsta de 10 ani.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a obliga intimatul - reclamant să plătească apelantei - pârâte,  suma de 700 lei cheltuieli de judecată,  din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D  E  C  I  D  E :

Admite apelul declarat de către apelanta - pârâtă M. C. N., citată fiind la familia M. G., din oraşul Săveni, Strada X, nr. Y, judeţul  Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 572 din data de 11.04.2012 a Judecătoriei Săveni, judeţul Botoşani,  în  contradictoriu cu  intimatul - reclamant  M. L. M., citat fiind la familia M. D., din satul Zoiţani, comuna Adăşeni, judeţul Botoşani  şi Serviciul de autoritate tutelară din cadrul oraşului Săveni, judeţul  Botoşani .

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că va încuviinţa reclamantului să aibă legături personale cu minora M. L. G.,  după următorul program:

- o dată pe lună, respectiv la sfârşitul primei săptămâni din lună, de vineri orele 16,00, până duminică la orele 20,00;

- a doua zi de Paşti;

- a doua săptămână din vacanţa de Crăciun;

- o lună în vacanţa de vară, cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei şi obligarea reclamantului de a-l înapoia la sfârşitul programului de vizită.

Păstrează restul dispozitivului din sentinţă care nu contravin prezentei decizii.

Obligă intimatul - reclamant să plătească apelantei suma de 700 lei cheltuieli de judecată,  din apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie  2012.

 PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

8

Domenii speta

Spete similare