Viol. Lipsire de libertate. Încadrare juridică. Libertatea persoanei (infracţiuni privind)

Viol. Lipsire de libertate. Încadrare juridică

Libertatea persoanei (infracţiuni privind)

Decizia penală nr. 152 A/30 iunie 2009

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin rechizitoriul nr. 5301/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani inculpatul P.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a, 34 din Codul penal.

S-a reţinut în sarcina acestuia că la data de 6.11.2007, între orele 16 – 2245, în locuinţa sa situată în municipiul Botoşani, B-dul X, a întreţinut raporturi sexuale repetate, vaginale şi orale cu părţile vătămate P.L.-A.(în vârstă de 15 ani) şi C.D.-C. (în vârstă de 16 ani), împotriva voinţei acestora, prin exercitare de violenţă fizică şi psihică, cu menţiunea că la comiterea actelor infracţionale au participat obiectiv şi învinuiţii P.I.şi P.E.-C..

Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire a învinuiţilor, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a din Codul penal, cu motivarea că există dubiu cu privire la acceptul părţilor vătămate de a întreţine raporturi sexuale şi cu privire la întrunirea condiţiilor laturii subiective a infracţiunii în sensul libertăţii de exprimare a voinţei acestora ( a învinuiţilor).

Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Botoşani prin sentinţa penală nr. 328 din 03 februarie 2009, a hotărât următoarele:

1. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h din Codul de procedură penală a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul P.M., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de viol în formă continuată prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, 42 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a din Codul penal, deoarece părţile vătămate P. L. – A. şi C.D.-C. şi-au retras plângerile.

2. A condamnat pe inculpatul P.M., fiul lui P. şi M., născut la xx.xx.xxxx în municipiul Botoşani, cu acelaşi domiciliu, B-dul X nr. Y, CNP xxxxxxxxxxxxx, posesor al C.I. seria xx nr. xxxxxx eliberată de Poliţia Botoşani, studii 12 clase, divorţat, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. 2 din Codul penal prin schimbarea încadrării juridice din art. 189 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare (parte vătămată P.L.-A.);

- lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. 2 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 189 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare (parte vătămată C.D.-C.).

În temeiul art. 33 lit. a, 34 din Codul penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7(şapte) ani închisoare.

A aplicat dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b, d şi e din Codul penal.

A dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 7.11.2007 la data de 15.01.2009.

A menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara şi obligaţiile impuse acestuia prin decizia nr. 52 R/15.01.2009 a Tribunalului Botoşani – Secţia penală.

A constatat că părţile vătămate P.L.-A., fiica lui D. şi A., născut la xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, Al. X nr. Y, sc. Z, et. T, ap. U, jud. Botoşani, CNP xxxxxxxxxxxx şi C.D.-C., fiica lui D. şi R. – M., născut la xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, jud. Botoşani, domiciliată în satul Mănăstirea Doamnei, com. Curteşti, jud. Botoşani, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

A obligat părţile vătămate să plătească statului câte 85 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A obligat pe inculpat să plătească statului suma de 170 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, că martorul P.I.îl cunoaşte pe inculpatul P.M. de mai mult timp şi, potrivit declaraţiilor celui din urmă (f. 10 dosar  nr. 10200/193/2007, f. 18 dosar 11074/193/2007) dar şi ale martorului P.E.-C. (fila 70 dosar UP) obişnuia să aducă la domiciliul acestuia femei pentru întreţinerea de raporturi sexuale contra cost.

În ziua de 6.11.2007, martorul P.I.era interesat să cunoască o fată pentru a merge împreună la domiciliul inculpatului, motiv pentru care i-a cerut colegului său de clasă R.I.-B. numere de telefon ale unor fete. Acesta i-a indicat numărul de telefon al părţii vătămate C.D.-C.. Prezentându-se ca fiind R.I.-B., martorul P.I.a contactat-o pe partea vătămată şi au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 1500, în zona Parcului Mihai Eminescu, cerându-i să mai vină cu o prietenă (fila 84 dosar UP – declaraţie martor G.D., fila 16 dosar declaraţia părţii vătămate  ).

Aceştia s-au întâlnit la locul stabilit, P.I.fiind însoţit de martorii G.D.-C., R.I.-B. şi G.D.-D.. Partea vătămată C.D.-C. a venit la întâlnire împreună cu colega sa, partea vătămată P.L.-A..

De menţionat că anterior întâlnirii, martorul P.I.şi-a exprimat intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu cele două fete, menţionând că are „un loc” lângă terasa „Cireşarii” unde poate să întreţină raporturi sexuale (filele 92, 96 – 99, 100 – 103 dosar UP, fila 50 dosar – declaraţiile martorilor G.D.-C., R.I.-B. şi G.D.-D.).

În jurul orei 1600, martorul P.I.i-a telefonat martorului P.E.-C., anunţându-l că va veni în vizită, după care i-a propus părţii vătămate C.D.-C. să-l însoţească pentru a servi câte o ciocolată caldă. P.E.-C. l-a anunţat pe tatăl său, inculpatul P.M., despre intenţia martorului P.I.(fila 100 dosar). Acesta şi partea vătămată C.D.-C. au ajuns primii la domiciliul inculpatului din municipiul Botoşani, bulevardul X nr. Y. Martorul P.I.i-a invitat şi pe ceilalţi tineri la locuinţa inculpatului, răspunzând invitaţiei doar martorul G.D.-C. şi partea vătămată P.L.-A..

Inculpatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a oferit tinerilor ţigări, ciocolată caldă şi capucino. La un moment dat le-a spus părţilor vătămate că motivul real pentru care au fost aduse în locul respectiv este întreţinerea de raporturi sexuale. Părţile vătămate şi-au manifestat dezacordul, părăsind imediat imobilul.

La scurt timp, martorul P.I. le-a telefonat celor două minore, rugându-le să revină şi asigurându-le totodată că inculpatul a plecat din casă. Din naivitatea specifică vârstei, dar şi din dorinţa firească de a ajunge la relaţii de prietenie sincere cu cei doi tineri (P.I.şi G.D.-C.), părţile vătămate au acceptat cu uşurinţă să revină la locuinţa inculpatului, în contextul în care acesta plecase.

Între timp, inculpatul s-a deplasat la barul din apropiere, unde a mai consumat băuturi alcoolice, după care s-a întors la domiciliu. La vederea celor două părţi vătămate, inculpatul s-a adresat acestora cu expresii vulgare, jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, obligându-le să se dezbrace în vederea întreţinerii de raporturi sexuale.

Partea vătămată P.L.-A.a încercat să părăsească imobilul, însă inculpatul a lovit-o cu palma în zona feţei, a prins-o de păr şi a izbit-o cu capul de uşă, spărgând sticla geamului, a tras-o de mână în încăpere unde a continuat să o agreseze, lovind-o cu capul de un dulap şi trântind-o apoi pe un pat. Inculpatul le-a ameninţat pe minore că vor fi „omorâte din bătaie” dacă nu vor întreţine raporturi sexuale.

Prin atitudinea sa de intensă violenţă fizică şi verbală, inculpatul a creat o stare puternică de temere părţilor vătămate şi martorului G.D.-Claudiu. De menţionat că inculpatul le-a spus şi tinerilor să se dezbrace pentru a întreţine raporturi sexuale cu părţile vătămate.

Deşi procurorul a reţinut că învinuiţii P.I.şi P.E.-C. au fost constrânşi psihic să întreţină raporturi sexuale cu părţile vătămate, din probatoriul administrat în faţa instanţei rezultă că cei doi erau „familiarizaţi” cu astfel de practici, respectiv întreţinerea de raporturi sexuale cu aceeaşi femeie, şi nu au lăsat impresia celorlalţi că le este teamă de inculpat. După modul în care au procedat (P.I. le-a convins pe părţile vătămate să nu mai plângă, să nu mai tremure şi să se dezbrace mai repede pentru că inculpatul „se va enerva şi mai tare”, luându-le telefonul să nu anunţe pe nimeni, cei doi s-au înţeles cu privire la alegerea părţilor vătămate, P.E.-C. şi-a aplicat prezervativ, P.I.i-a cerut martorului G.D.-C. să păstreze tăcere asupra celor întâmplate) şi după glumele pe care P.I.le făcea pe seama lui G.D.-C. („ce molâu eşti, ai şi tu o ocazie şi refuzi” arătându-i cum se procedează la întreţinerea unui raport sexual), rezultă că cei doi îşi doreau să întreţină raporturi sexuale cu părţile vătămate. Dacă ar fi fost constrânşi psihic, aceştia s-ar fi aflat în imposibilitate fiziologică de a întreţine un raport sexual, cum s-a întâmplat în cazul martorului G.D.-C. care a mimat raportul sexual. Toate aceste aspecte rezultă din declaraţiile acestui martor şi ale părţilor vătămate.

În acest context, părţile vătămate au întreţinut raporturi sexuale repetate, normale şi orale, cu inculpatul şi cei doi învinuiţi.

Inculpatul a adoptat o atitudine violentă verbală şi faţă de martorul G.D.-C. căruia nu i-a permis să plece decât după întreţinerea unui raport sexual cu una dintre părţile vătămate. Din această cauză, martorul a mimat un raport sexual cu partea vătămată P.L.-A., după care inculpatul i-a permis să plece.

După finalizarea fiecărui raport sexual, părţile vătămate mergeau la baie, dezbrăcate şi însoţite de unul dintre învinuiţi. Părţile vătămate i-au cerut în repetate rânduri inculpatului să le permită să plece la şcoală, dar acesta refuza categoric. În cele din urmă, la insistenţa fiului său, inculpatul i-a permis părţii vătămate C.D.-C să plece, în jurul orei 19, la şcoală după ghiozdane, dar numai însoţită de fiul său şi cu condiţia de a reveni pentru continuarea raporturilor sexuale. După plecarea celor doi, a plecat şi învinuitul P.I. , partea vătămată P.L.-A.rămânând în continuare deoarece inculpatul nu i-a permis să plece.

Partea vătămată C.D.-C a rămas în sala de clasă un timp, reuşind astfel să scape de fiul inculpatului care a renunţat s-o mai aştepte.

Partea vătămată P.L.-A.a fost reţinută de inculpat până în jurul orei 2300, timp în care a mai întreţinut cu aceasta vreo 5 – 6 raporturi sexuale, fiecare având o durată de maximum 10 minute.

Deşi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi, pe motiv că există dubiu cu privire la acceptul părţilor vătămate de a întreţine raporturi sexuale şi cu privire la întrunirea laturii subiective a infracţiunii de viol în sensul libertăţii de exprimare a voinţei, fiind exclusă astfel participarea acestora la săvârşirea faptei ca infracţiune, procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol în formă agravată, prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 2 lit. a din Codul penal, respectiv pentru fapta săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.

Apărătorii inculpatului au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de viol în formă simplă prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu motivarea că între inculpat şi învinuiţi nu a existat o înţelegere prealabilă cu privire la întreţinerea raporturilor sexuale cu părţile vătămate, învinuiţii nu au exercitat acte de violenţă fizică sau psihică asupra acestora şi nu au acordat nici un ajutor inculpatului în săvârşirea infracţiunii de viol.

Instanţa a pus în discuţia părţilor şi reţinerea formei continuate pentru cele două infracţiuni de viol pentru că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale repetate, prin constrângerea părţilor vătămate.

Procurorul a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice a faptelor în două infracţiuni de viol prev. de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, 42 din Codul penal.

Inculpatul şi apărătorii săi nu au fost de acord cu reţinerea formei continuate a infracţiunii de viol deoarece a avut loc doar un singur raport sexual cu partea vătămată P.L.-A., cu consimţământul acesteia.

După cum s-a arătat anterior, probatoriul administrat în faţa instanţei conturează o situaţie de fapt diferită faţă de cea reţinută de procuror cu privire la participarea învinuiţilor P.I.şi P. C.- E, respectiv că aceştia nu au fost timoraţi, constrânşi în vreun mod de inculpat să întreţină raporturi sexuale cu părţile vătămate, dimpotrivă, chiar au dorit şi au urmărit acest lucru. Mai mult, au exercitat o oarecare presiune psihică asupra părţilor vătămate, prin insistenţele de a se dezbrăca mai repede „ca să nu se enerveze mai tare inculpatul” şi prin deposedarea de telefonul mobil ca să nu apeleze la ajutorul cuiva.

Părţile vătămate au plâns şi s-au opus la întreţinerea de raporturi sexuale cu inculpatul şi învinuiţii. Chiar şi în situaţia în care acestea ar fi acceptat să întreţină raporturi sexuale cu învinuiţii, este greu de reţinut că un asemenea consimţământ ar fi valabil exprimat în starea de şoc indusă de inculpat şi în condiţiile impuse de acesta.

Însă, toate aceste aspecte nu mai au nicio relevanţă în cauză, de vreme ce procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor pentru săvârşirea infracţiunii de viol, excluzând astfel participarea acestora la activitatea infracţională. Prin urmare, actele materiale comise de aceştia se află înafara ilicitului penal deoarece s-a apreciat că părţile vătămate şi-ar fi dat acordul cu privire la întreţinerea raporturilor sexuale, iar învinuiţii au acţionat sub imperiul constrângerii psihice exercitate de inculpat.

În acest context, nu se poate reţine că faptele de viol pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârşite de două sau mai multe persoane împreună. Pentru existenţa agravantei este necesar ca făptuitorii să acţioneze împreună pentru intimidarea victimei şi înfrângerea voinţei acesteia, după care să realizeze succesiv acte sexuale cu aceasta, sau doar unul dintre făptuitori să întreţină actul sexual, iar ceilalţi să desfăşoare activităţi simultane în calitate de complici concomitenţi.

În speţă, activitatea învinuiţilor nu a fost calificată ca acte de complicitate la infracţiunea de viol comisă de inculpat. De asemenea, nu s-a reţinut că inculpatul şi învinuiţii au avut succesiv acte sexuale cu părţile vătămate, fiecare ajutând şi fiind ajutat la rândul său de ceilalţi.

Din aceste motive, instanţa a dispus schimbarea juridică a faptelor în infracţiunea de viol formă simplă prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal.

De asemenea, contrar susţinerii inculpatului că a întreţinut doar un singur raport sexual cu acordul părţii vătămate P.L.-A., din declaraţiile părţilor vătămate, ale martorului G.D.-C. şi ale învinuiţilor, audiaţi în cursul judecăţii în calitate de martori, rezultă că inculpatul a întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale normale şi orale cu partea vătămată P.L.-A.şi doar orale cu partea vătămată C.D.-C, motiv pentru care instanţa a reţinut şi forma continuată pentru cele două infracţiuni de viol.

După schimbarea încadrării juridice a faptelor, părţile vătămate şi-au retras plângerea formulată împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Acţiunea penală pentru infracţiunea de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit retragerea acesteia.

Având în vedere voinţa părţilor vătămate, instanţa urmează să dispună, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal faţă de inculpat, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de viol în formă continuată prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41, 42 din Codul penal.

În cursul judecăţii, procurorul a solicitat extinderea procesului penal faţă de inculpat şi a declarat că pune în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate prev. şi ped. de art. 189 alin. 2 din Codul penal, cu motivarea că părţile vătămate au fost reţinute fără voia lor între raporturile sexuale, inculpatul cunoscând împrejurarea că acestea sunt minore.

Inculpatul, prin apărători, nu a fost de acord cu extinderea procesului penal deoarece infracţiunea de lipsire de libertate este absorbită de infracţiunea de viol în formă continuată, iar după întreţinerea ultimului act sexual, părţile vătămate au plecat imediat. De asemenea, inculpatul nu a dorit să le priveze de libertate pe părţile vătămate, acestea fiind reţinute doar în scopul întreţinerii de raporturi sexuale. În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. 2 din Codul penal, în sensul că împrejurarea că părţile vătămate erau minore nu trebuie să constituie o circumstanţă agravantă pentru că inculpatul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii faptei.

Este adevărat că infracţiunea de viol absoarbe în conţinutul ei, în mod natural, lipsirea de libertate în mod ilegal, necesară actului sexual prin constrângere. Însă, dacă după consumarea raportului sexual, victima este reţinută în continuare, atunci infracţiunea de lipsire de libertate îşi recapătă autonomia. În cazul infracţiunii de viol în formă continuată, între raporturile sexuale – acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni infracţiunea de lipsire de libertate îşi recapătă autonomia.

În speţă, durata lipsirii de libertate a părţilor vătămate a depăşit în mod semnificativ timpul necesar realizării actelor sexuale. Întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat în intervalul orar 17 – 2245. Inculpatul le-a restrâns părţilor libertatea de mişcare chiar înainte de întreţinerea primului raport sexual. Astfel, inculpatul le-a împiedicat să plece din locuinţă prin ameninţări cu acte de violenţă şi chiar prin exercitarea de asemenea acte faţă de partea vătămată P.L.-A.. După ce le-a cerut să se dezbrace, inculpatul a stat în holul imobilului la o ţigară, timp în care părţile vătămate au fost împiedicate să se deplaseze şi să acţioneze după voinţa lor ( declaraţia părţii vătămate C.D.-C – filele 28, 30 dosar U.P., declaraţia martorului G.D.-C. – fila 89 dosar U.P., declaraţia învinuitului P. C.- E – fila 67 dosar U.P.). De asemenea, în timpul dintre raporturile sexuale, părţile vătămate au fost reţinute de inculpat ilegal. Inculpatul le permitea să meargă la baie doar dezbrăcate şi însoţite de unul dintre învinuiţi pentru a le împiedica să plece.

Partea vătămată C.D.-C a fost reţinută ilegal până în jurul orei 19, când inculpatul i-a permis să plece la şcoală după ghiozdane (al său şi al celeilalte părţi vătămate) dar numai însoţită de fiul său şi cu condiţia să revină. Cealaltă parte vătămată a fost lipsită de libertate în mod ilegal până în jurul orei 2245. Potrivit declaraţiilor acesteia, în intervalul orar 19 – 2245 a mai întreţinut cu inculpatul vreo 5 – 6 raporturi sexuale, împotriva voinţei sale, durata unui raport fiind de maximum 10 minute. La un simplu calcul, se constată că în intervalul de 3 ore şi 45 de minute durata însumată a raporturilor sexuale a fost de maximum o oră aşa încât în restul timpului infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi-a recăpătat autonomia.

De menţionat că părţile vătămate i-au cerut inculpatului, în mod repetat să le permită să plece, însă acesta le-a interzis într-un mod categoric. Apărătorii inculpatului au susţinut că, dacă părţile vătămate ar fi dorit cu adevărat să plece ar fi putut s-o facă în momentul în care mergeau la baie. Instanţa apreciază că acest fapt nu a fost posibil deoarece hainele erau reţinute în camera unde se afla inculpatul, părţile vătămate erau însoţite de fiecare dată de către unul dintre învinuiţi, iar comportamentul violent al inculpatului le-a insuflat părţilor vătămate o temere puternică şi au gândit că li s-ar putea întâmpla un rău mult mai mare dacă ar încerca să plece. Pe de altă parte, nu are nicio relevanţă împrejurarea că lipsirea de libertate s-a săvârşit în asemenea condiţii încât, dacă ar fi făcut unele eforturi şi ar fi recurs la unele abilităţi, părţile vătămate s-ar fi putut elibera.

De asemenea, apărătorii inculpatului au susţinut că acesta nu a urmărit să le lipsească de libertate în mod ilegal pe părţile vătămate, scopul reţinerii acestora fiind întreţinerea de raporturi sexuale. Nici această ipoteză nu are nicio relevanţă deoarece elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă în săvârşirea unei acţiuni sau inacţiuni ce are ca rezultat privarea de libertate a unei persoane, neinteresând scopul, timpul sau mijloacele folosite de inculpat.

Referitor la împrejurarea că părţile vătămate erau minore, inculpatul a declarat în faţa instanţei că nu şi-a dat seama despre vârsta reală a acestora, respectiv că ar fi minore. În schimb, a apreciat că martorul G.D. – C. este de aceeaşi vârstă cu învinuitul P.I.despre care cunoştea că este minor.

Instanţa apreciază că este exclusă ipoteza ca inculpatul să nu-şi fi dat seama de vârsta părţilor vătămate în condiţiile în care s-a discutat mult pe tema şcolii, respectiv că acestea trebuie să ajungă la şcoală să-şi ia ghiozdanele. Mai mult, în faţa procurorului, inculpatul a declarat că „am apreciat că cele două fete au vârsta de până-n 18 ani” (fila 126 verso dosar U.P.).

Din motivele prezentate , instanţa a dispus, în temeiul art. 336 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, extinderea procesului penal cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de lipsire de libertate prev. şi ped. de art. 189 alin. 2 din Codul penal.

Instanţa a procedat la reaudierea părţilor cu privire la noile infracţiuni. Inculpatul a fost de acord să dea declaraţie, nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate. Acesta a susţinut că nu a avut intenţia de a le lipsi de libertate pe părţile vătămate şi că le-a reţinut doar pentru întreţinerea de raporturi sexuale; a întreţinut doar un singur raport sexual cu partea vătămată P.L.-A.care a mai rămas la domiciliul său circa 30 de minute după plecarea celeilalte părţi vătămate; nu le-a împiedicat în nici un mod să plece, nu i-au cerut niciodată să le lase să plece şi de altfel, puteau pleca oricând fără să-i ceară permisiunea.

Inculpatul a solicitat, după extinderea procesului penal, doar proba cu cercetare la faţa locului pentru a se constata configuraţia locuinţei, dacă părţile vătămate au avut posibilitatea să plece şi dacă s-ar fi auzit strigătele de ajutor din interior.

Instanţa a respins proba deoarece aceste aspecte au fost clarificate prin probe testimoniale (declaraţiile martorilor G.D.-C., P.E.-C., P. I., C. Ş.-L. şi S. G.). De altfel, aceeaşi probă fusese respinsă şi anterior pentru aceleaşi considerente.

După săvârşirea faptelor, cele două părţi vătămate au fost evaluate din punct de vedere psihologic, rezultând că acestea prezintă semne care atestă prezenţa abuzului psiho-emoţional şi a abuzului sexual.

Unul dintre apărători a solicitat achitarea inculpatului pentru existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv iresponsabilitatea, inculpatul fiind într-o vădită stare de ebrietate în momentul săvârşirii faptelor.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la cererea inculpatului, acesta prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil – impulsiv; consum etanolic abuziv”, însă faptele pentru care a fost cercetat sunt comise cu discernământ (fila 94 dosar).

Acelaşi apărător a solicitat în subsidiar, în cazul în care s-ar reţine vinovăţia inculpatului, să i se reţină circumstanţe atenuante precum conduita corespunzătoare în societate şi faptul că şi-a îngrijit mama.

Ceilalţi apărători au solicitat doar achitarea inculpatului pentru că fapta de lipsire de libertate nu există, fiind absorbită de infracţiunea de viol, iar pentru situaţia în care s-ar aprecia că fapta există, achitarea să se dispună pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective, în sensul că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a le lipsi de libertate pe părţile vătămate, ci a urmărit crearea unui climat armonios pentru desfăşurarea raporturilor sexuale şi să dea tinerilor o lecţie de sexologie.

Instanţa a analizat toate aspectele când a motivat extinderea procesului penal.

Instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni de lipsire de libertate în baza următoarelor mijloace de probă: referate de evaluare psihologică, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile martorilor G.D.-C., P. I., R. I., P. C.-E. şi C. A.-F.. Acesta din urmă este un coleg de clasă căreia partea vătămată C.D.-C. i-a povestit cele întâmplate.

La stabilirea şi individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social concret al faptelor comise asupra unor minore în vârstă de 15 ani, respectiv 16 ani, durata lipsirii de libertate în mod ilegal, modalitatea de săvârşire a faptelor, respectiv împiedicarea părţilor vătămate de a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu propria voinţă, inculpatul adoptând totodată un comportament agresiv fizic şi verbal ce a provocat o puternică temere părţilor vătămate care la evaluarea psihologică prezentau semne ale abuzului psiho-emoţional, precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu a manifestat regret.

Instanţa apreciază că pentru reeducarea inculpatului este necesară şi suficientă aplicarea pedepsei minime prevăzute de lege pentru fiecare faptă, respectiv câte 7 ani închisoare.

De menţionat că în cauză nu sunt împrejurări care pot fi considerate circumstanţe atenuante. Astfel, deşi nu prezintă antecedente penale, inculpatul are un comportament agresiv în familie, în special pe fondul consumului de alcool (însuşi fiul său a declarat că, în asemenea împrejurări, îi ameninţă cu moartea pe el şi pe bunica sa, respectiv mama inculpatului – fila 27 dosar UP), nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu a manifestat regret, acestea (faptele) încadrându-se în limitele firescului sau, mai mult, după cum a susţinut unul dintre apărătorii inculpatului, reprezintă o adevărată lecţie de sexologie pentru tinerii care au fost prezenţi în locuinţa inculpatului.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 din Codul penal, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal, instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b , d şi e din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator). Având în vedere că pedeapsa principală aplicată este privativă de libertate şi gravitatea faptelor săvârşite faţă de părţi vătămate minore şi în prezenţa altor minori şi a fiului său, instanţa apreciază că inculpatul devine incompatibil în exercitarea drepturilor menţionate.

Inculpatul a fost reţinut la data de 7.11.2007, ora 1930 pentru o durată de 24 ore şi apoi arestat preventiv până la data de 15.01.2009, când s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul având de respectat obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. 11 lit. a, b, c, d din Codul de procedură penală şi pe cele prevăzute de art. 145 alin. 12 lit. c, e din Codul de procedură penală.

În aceste condiţii, instanţa va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 7.11.2007 la data de 15.01.2009, conform art. 88 din Codul penal.

În temeiul art.350 alin. 1 din Codul de procedură penală instanţa va menţine măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara şi obligaţiile impuse acestuia prin decizia nr. 52R/15.01.2009 a Tribunalului Botoşani – Secţia penală.

Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală, respectiv sunt probe că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat, şi apreciază că se impune menţinerea măsurii preventive pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecata în căile de atac (dacă vor fi promovate) ori de la executarea pedepsei, în cazul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că cele două părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.M., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Arată inculpatul în motivarea apelului că, înainte de a interveni retragerea plângerii prealabile, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise în infracţiunea prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, fixând astfel şi cadrul procesual. Pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată este imperios necesară existenţa unităţii de conţinut: fiecare acţiune îndeplineşte condiţiile legale pentru existenţa aceleiaşi infracţiuni. Prin urmare infracţiunea de viol în formă continuată nu putea fi săvârşită decât prin privarea de libertate a părţilor vătămate în intervalul orar 17,00 – 22,45, având în vedere şi faptul că infracţiunea de viol absoarbe în conţinutul său infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Prima instanţă a reţinut trei momente ale activităţii infracţionale, fără a le corela cu specificul laturii subiective, cu o motivare contradictorie şi nespecifică activităţii pe care o presupune lipsirea de libertate. Astfel, prima instanţă se referă la momentul de dinaintea întreţinerii raportului sexual, moment care nu intră în latura obiectivă a infracţiunii de viol.

Un alt aspect care nu a fost avut în vedere la motivarea soluţiei de condamnare este cel al venirii părţilor vătămate în locuinţa inculpatului. Aspectele reţinute de prima instanţă (martorul P.I.obişnuia să aducă la domiciliul inculpatului, pe care îl cunoştea de mai mult timp, femei pentru întreţinerea de raporturi sexuale contra cost; acelaşi martor şi-a exprimat anterior intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu cele două fete într-un loc de lângă terasa Cireşarii, intenţie despre care inculpatul a fost anunţat de fiul său P. E.; când inculpatul le-a spus părţilor vătămate motivul real pentru care au fost aduse în acel loc, acestea au părăsit imediat imobilul; după ce părţile vătămate au revenit, inculpatul le-a adresat expresii vulgare, jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, obligându-le să se dezbrace în vederea întreţinerii de raporturi sexuale) relevă intenţia inculpatului de a întreţine acte sexuale cu cele două fete şi nu intenţia de a le priva de libertate. Dacă ar fi avut această intenţie, inculpatul ar fi putut să o facă încă de la venirea pentru prima dată a celor două victime în locuinţa sa. De altfel, activităţile de lipsire de libertate nu pot preexista infracţiunii de viol, ci îşi recapătă autonomia dacă privarea de libertate se realizează fără a se repeta activitatea de întreţinere de acte sexuale.

Cu privire la cel de-al treilea moment al lipsirii de libertate, şi anume după consumarea infracţiunii de viol, trebuie analizată situaţia fiecăreia din cele două părţi vătămate.

În ce o priveşte pe C. D., prima instanţă a reţinut că a fost privată de libertate până în jurul orei 19,00, când inculpatul i-a permis să plece. Nu s-a precizat şi nici nu s-a probat care este intervalul de timp scurs între consumarea infracţiunii de viol şi plecarea părţii vătămate. Odată ce inculpatul şi-a dat acordul ca partea vătămată să plece din locuinţa sa şi a dorit revenirea acesteia pentru noi acte sexuale, nu poate fi pusă în discuţie lipsirea de libertate. Dubiul cu privire la durata acestui interval de timp nu poate profita însă decât inculpatului.

Referitor la P. L. A. prima instanţă a reţinut că a fost lipsită de libertate până în jurul orei 22,45. Acest calcul este nefondat şi prezumtiv, deoarece nu s-a stabilit pe bază de probe care a fost intervalul scurs între cele 5-6 raporturi sexuale dintre inculpat şi partea vătămată. Lămuritoare sunt însă declaraţiile părţii vătămate şi martorului P. I., din care reiese că partea vătămată a mai stat doar 5 minute după terminarea raporturilor sexuale.

Arată inculpatul că este logic şi de notorietate că între raporturile sexuale pe care le întreţine orice bărbat, din punct de vedere fiziologic, trebuie să existe perioade de timp destul de mari pentru ca bărbatul să poată fi apt pentru întreţinerea unui nou act sexual. Acest aspect nu a fost avut în vedere, după cum nu a fost avută în vedere vârsta inculpatului, starea de ebrietate la momentul comiterii faptelor şi frecvenţa raporturilor sexuale din acea zi. Din moment ce după epuizarea infracţiunii de viol (momentul ultimului act sexual) partea vătămată a mai stat doar 5 minute pentru a se îmbrăca şi a plecat cu acceptul inculpatului, nu se poate reţine lipsirea de libertate.

Un alt aspect lăsat nelămurit de prima instanţă ar fi cel al consumării şi epuizării infracţiunii de lipsire de libertate, infracţiune continuă care se prelungeşte în chip natural după momentul consumării până la încetarea activităţii infracţionale. Această infracţiune nu a fost probată nici sub aspect subiectiv, prima instanţă neindicând forma de vinovăţie sau probele care conturează intenţia inculpatului de a le priva de libertate pe cele două părţi vătămate.

Sentinţa este criticată şi sub aspectul lipsei de rol activ de care a dat dovadă prima instanţă, aceasta neaudiind în mod nemijlocit pe martorii P., P. şi G. cu privire la noua încadrare juridică dată în urma extinderii procesului penal. Procedând astfel prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prin imposibilitatea acestuia de a pune întrebări martorilor cu privire la noua încadrare juridică care nu a fost avută în vedere în cursul urmăririi penale.

În concluzie inculpatul solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât fapta de lipsire de libertate nu există.

Apelul este nefondat.

Motivele invocate de inculpatul apelant se referă, în primul rând, la imposibilitatea coexistenţei între infracţiunea de viol în formă continuată şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, această ultimă infracţiune fiind absorbită de cea dintâi.

Deşi privitor la infracţiunea de viol s-a pronunţat încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor prealabile (aspect care nu se numără printre motivele de apel), soluţionarea problemei de drept puse în discuţie de inculpat impune şi verificarea încadrării juridice a faptelor de viol comise de inculpat, şi anume dacă în mod corect s-a reţinut săvârşirea acestor infracţiuni în formă continuată. În cazul repetării actelor sexuale prin constrângere exercitată o singură dată asupra aceleiaşi părţi vătămate, în baza aceleiaşi rezoluţii, până la satisfacerea apetitului sexual (care diferă de la bărbat la bărbat), s-a stabilit că acestea reprezintă acte ce se succed într-o unitate de timp şi de loc, iar în situaţia în care între ele nu se interpun alte activităţi există o unitate de execuţie materială caracteristică unităţii naturale de infracţiune. Nu este şi situaţia în speţă. În prezenta cauză analizăm acte sexuale întreţinute alternativ cu două părţi vătămate, într-un interval de timp care exclude de la sine reţinerea unităţii naturale de infracţiune. Din acest punct de vedere sunt într-adevăr relevante vârsta inculpatului şi starea acestuia influenţată de consumul de alcool, împrejurări care, coroborate cu cele arătate mai sus, conduc la concluzia că în mod corect încetarea procesului penal s-a dispus pentru două infracţiuni prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Inculpatul susţine că infracţiunea de viol comisă în formă continuată absoarbe infracţiunea de lipsire de libertate, în sensul că intervalele dintre actele sexuale ce intră în conţinutul unităţii legale se includ în această unitate. Aceste susţineri sunt nefondate şi se întemeiază pe confuzia între infracţiunea de viol în formă continuată ca unitate legală şi actul sexual ca unitate naturală. Astfel, este unanim acceptat că infracţiunea de viol în formă simplă absoarbe infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal pe durata actului sexual. În situaţia repetării mai multor asemenea acte în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale este evident că aceste acte vor absorbi lipsirea de libertate necesară realizării fiecăruia dintre ele, însă intervalele de timp dintre actele sexuale (intervale care în speţă au o durată semnificativă) constituie o realitate faptică şi juridică distinctă. Prin urmare în mod justificat prima instanţă a tratat distinct aceste fapte.

Un alt motiv de apel este acela că prima instanţă nu a dat o corectă apreciere probatoriului. Este de observat că hotărârea atacată se referă în detaliu la situaţia de fapt care a determinat reţinerea faptelor de lipsire de libertate, fiind indicate atât intervalele orare, cât şi probele avute în vedere (filele 7-9 din sentinţă). Au fost analizate în acest scop atât declaraţiile inculpatului şi ale celor două părţi vătămate, cât şi declaraţiile martorilor, declaraţii care reflectă preocuparea primei instanţei pentru clarificarea şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal (inclusiv faptul că inculpatul cunoştea starea de minoritate a victimelor) reies cu claritate din probatoriul administrat, probatoriu expus şi analizat motivat de prima instanţă.

Reţinând justificat existenţa infracţiunii prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, prima instanţă a omis să dea eficienţă prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal şi în privinţa acestei infracţiuni. După cum s-a arătat mai sus, cele două părţi vătămate au fost lipsite de libertate în mod repetat, atât anterior realizării actelor sexuale, cât şi între aceste acte, împrejurările de timp şi de loc conducând la concluzia că şi aceste activităţi au fost comise în executarea aceleiaşi rezoluţii. De aici şi neconcordanţa între reţinerea unor infracţiuni de viol în formă continuată alături de infracţiuni de lipsire de libertate în formă simplă. Cum ne aflăm în apelul declarat de inculpat, iar reţinerea formei continuate de săvârşire (cauză de agravare a răspunderii penale) ar echivala cu înrăutăţirea situaţiei acestuia în propria cale de atac, tribunalul nu a pus în discuţie o schimbare de încadrare juridică în acest sens.

Inculpatul a invocat şi încălcarea dreptului său la apărare prin aceea că prima instanţă nu a procedat la o nouă audiere a martorilor P., P. şi G. cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate, fiind astfel lipsit de dreptul de a pune nemijlocit întrebări acestor martori referitor la noua încadrare juridică. În condiţiile în care inculpatul a fost reaudiat după extinderea procesului penal (susţinerile sale fiind analizate şi în hotărârea atacată), iar martorii arătaţi au relatat de la bun început toate împrejurările relevante în cauză, inclusiv cele legate de lipsirea de libertate a părţilor vătămate, nu se poate susţine că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului. De altfel, martorii nu erau chemaţi să declare asupra unei anumite încadrări juridice, ci asupra împrejurărilor de fapt pe care le-au perceput, împrejurări cu privire la care au declarat amănunţit, în condiţii de contradictorialitate ce i-au oferit inculpatului asistat de apărători posibilitatea de a formula toate întrebările pe care le considera relevante.

În considerarea celor expuse şi văzând că nu sunt date motive de nelegalitate sau netemeinicie care să fie luate în discuţie din oficiu conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, apelul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menţinându-se hotărârea atacată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

11

Domenii speta

Spete similare