Completare dispozitiv. Hotărâre care a fost supusă controlului judiciar

Decizie 695 din 23.02.2011


Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 695 din 23 februarie 2011

Prin decizia civilă nr. 541/A/3.11.2010 a Tribunalului Cluj s-a admis cererea formulată de intervenientul Z.S. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă C.L.M. şi intimaţii pârâţi C.M., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

 S-a lămurit dispozitivul încheierii civile din data de 17.02.2010 în sensul că vânzarea se referă la imobilul înscris iniţial în CF nr. 155 Cluj, nr. topo 1223/1, respectiv la cota apelantei din imobilul menţionat de 30/40 ( sau 15/20 ) parte din construcţie şi 26/40 ( sau 13/20 ) parte din teren plus dreptul de folosinţă asupra terenului.

 Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că prin cererea de lămurire a dispozitivului formulată de către intimatul intervenient Z.S., s-a solicitat în contradictoriu cu apelanta C.L.M. şi intimaţii C.M. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, lămurirea dispozitivului Încheierii civile pronunţate în şedinţa publică din 17.02.2010 în dosar nr. 422/117/2006 al Tribunalului Cluj, în sensul de a se individualiza imobilul în privinţa căruia s-a dispus vânzarea.

 În motivarea cererii, intimatul intervenient a arătat că prin încheierea prin care s-a dispus vânzarea imobilului s-a precizat doar adresa administrativă şi nr. CF însă la respectiva adresă sunt mai multe imobile iar executorul nu poate identifica exact imobilul pentru care s-a dispus vânzarea, executarea neputând continua din acest motiv.

 În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 281 ind. 1 C.pr.civ.

 În baza art. 281 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată.

 Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de către reprezentanta intimatei C.L.M., tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.

 Este adevărat că încheierea în privinţa căreia se solicită lămurirea a fost atacată cu recurs, Curtea de Apel Cluj pronunţându-se în mod irevocabil asupra problemei vânzării însă, această împrejurare nu atrage inadmisibilitatea cercetării încheierii pe calea lămuririi dispozitivului, nefiind supuse atenţiei împrejurări noi ci doar clarificarea dispozitivului în vederea executării.

 În plus, şi încheierea de lămurire a dispozitivului este supusă căilor de atac, instanţa de control putând verifica la rândul ei modalitatea de lămurire a dispozitivului.

 Cu privire la fondul cererii, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, având în vedere că în mod corect s-a remarcat de către intervenient, imobilul supus vânzării nu a fost în mod complet individualizat, astfel încât acesta să poată fi scos la vânzare de către executorul judecătoresc.

 Din acest motiv, pentru a se proceda la vânzarea la licitaţie a imobilului în sensul încheierii civile din data de 17.02.2010, tribunalul a lămurit dispozitivul încheierii menţionate în sensul că vânzarea se referă la imobilul înscris iniţial în CF nr. 155 Cluj, nr. topo 1223/1, respectiv la cota apelantei din imobilul menţionat de 30/40 ( sau 15/20 ) parte din construcţie şi 26/40 ( sau 13/20 ) parte din teren plus dreptul de folosinţă asupra terenului.

 Fără cheltuieli de judecată.

 Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanta C.L. şi pârâtul C.M., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

 Ambii apelanţi au invocat nulitatea absolută a deciziei având în vedere lipsa minutei de la dosar, absolut obligatorie pentru realizarea controlului judiciar.

 Ambii apelanţi au solicitat recalificarea căii de atac în apel, raportat la dispoziţiile art. 67311 pct. 4 şi art. 2811 Cod proc.civ.

 Greşit s-a soluţionat cererea de lămurire a dispozitivului prin decizie, aceasta trebuia soluţionată printr-o încheiere, dată în Camera de consiliu, nu în şedinţă publică.

 Ambii apelanţi au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de lămurire a dispozitivului, întrucât încheierea ce se cere a fi lămurită a fost deja supusă căilor de atac, fiind irevocabilă.

 La termenul de judecată din 18.02.2011 instanţa a pus în discuţie recalificarea căilor de atac promovate în cauză, din apel în recurs, pe considerentul că încheierea din 17.02.2010 a Tribunalului Cluj a cărei lămurire face obiectul prezentului dosar, s-a pronunţat în apel, corect fiind soluţionată în primă instanţă tot de către instanţa de apel, potrivit art. 2811 alin. 1 Cod proc.civ., fiind supusă recursului, potrivit art. 2813 alin. 1 Cod proc.civ.

 Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

 Excepţia inadmisibilităţii cererii de lămurire a dispozitivului încheierii civile din 17.02.2010 a Tribunalului Cluj invocată de ambii recurenţi ca motiv de recurs, pe considerentul că cererea de lămurire vizează o încheiere care a fost deja supusă controlului judiciar, nu este întemeiată.

 Este adevărat că încheierea a cărei lămurire se cere a fost supusă controlului judiciar, recursurile declarate împotriva sa fiind respinse prin decizia civilă nr. 1150/R/12.05.2010 a Curţii de Apel Cluj, însă exercitarea controlului judiciar asupra unei hotărâri nu înlătură posibilitatea lămuririi acelei hotărâri pe procedura prevăzută de art. 2811 Cod proc.civ.

 Căile de atac prevăzute de lege vizează controlul legalităţii hotărârilor cu privire la care acestea se exercită, iar lămurirea dispozitivului unei hotărâri este o procedură specială care nu poate fi înlăturată în ipoteza în care aceeaşi hotărâre a fost supusă căilor de atac.

 Exercitarea căilor de atac şi lămurirea dispozitivului unei hotărâri sunt proceduri distincte, cea dintâi neexcluzând-o pe cea de pe urmă.

 Verificând însă susţinerea recurenţilor referitoare la lipsa minutei, curtea constată că aceasta este întemeiată.

 Dosarul Curţii de Apel Cluj în care s-a soluţionat cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 17.02.2010 a Tribunalului Cluj formulată de intimatul Z.S., nu conţine la niciuna dintre file minuta deciziei nr. 541/A/3.11.2010 prin care s-a soluţionat această cerere.

 Potrivit art. 258 alin. 1 Cod proc.civ., după ce s-a întrunit majoritatea (în urma deliberării), se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători (…).

 Dacă lipsa semnăturii este sancţionată cu nulitatea, cu atât mai mult lipsa totală a dispozitivului în materialitatea sa este supusă acestei sancţiuni, potrivit art. 105 alin. 1 Cod proc.civ., nulitatea vizând însăşi hotărârea care s-a dat lipsind minuta.

 Constatând incident acest motiv de nulitate a hotărârii, în baza art. 312 alin. 1, 2 Cod proc.civ., curtea va casa decizia, iar în baza art. 312 alin. 4 Cod proc.civ., rejudecând va admite cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 17.02.2010 a Tribunalului Cluj, aceasta fiind fondată.

 Prin încheierea menţionată în baza art. 67311 alin. 1 Cod proc.civ., s-a dispus vânzarea imobilului teren şi construcţie situat în Cluj-Napoca, str. B. de către executorul judecătoresc, prin licitaţie.

 Vânzarea la licitaţie s-a impus ca o consecinţă a faptului că imobilul a fost atribuit provizoriu reclamantei C.L.M., iar aceasta nu a făcut dovada achitării integrale a sultei cuvenite celuilalt coproprietar C.M. stabilită la suma de 318.298 lei, în baza încheierii nr. 274/A/9.05.2007.

 Din cuprinsul extrasului CF nr. 255539 Cluj-Napoca provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 155 Cluj, reiese că asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. B. nr. 106 Cluj debitoarea sultei C.L.M. deţine doar o cotă de proprietate, respectiv :

- cota de 15/20 parte din imobilul construcţie - casă din cărămidă, acoperită cu tinichea, cu 2 camere, 2 bucătării dependinţe - evidenţiat sub A1.1, nr. cad.C1 top 12233/1-C din CF nr.255539 Cluj Napoca, provenită din conversia CF 155 Cluj Napoca;

- cota de 13/20 parte din imobilul teren, evidenţiat sub A 1, nr. top 12233/1 din acelaşi CF;

- cota de 6/265 parte din dreptul de folosinţă asupra aceluiaşi teren, identificat mai sus.

Celelalte cote sunt deţinute de terţi, respectiv Statul Român, D.U.I. şi D.U.M.

 Întrucât executarea silită poate viza numai bunurile debitorului potrivit art. 3711 şi urm. Cod proc.civ., se impune lămurirea dispozitivului încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului la licitaţie, prin menţionarea cotelor de proprietate ce aparţin debitoarei C.L.M., din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B.

 Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1, 2, 4 Cod proc.civ., recursurile vor fi admise potrivit dispozitivului.

 În baza art. 281/1 alin. 3 Cod proc. civ., prezenta încheiere se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.