Liberare provizorie sub control judiciar. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Decizie 452 din 02.09.2008


CURTEA DE APEL ORADEA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Liberare provizorie sub control judiciar. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Potrivit art.160 alin.2 teza a II- a din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că învinuitul sau inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin asemenea fapte.

Decizia penală nr.452/R/02.09.2008

(dosar nr.3196/83/2006)

Prin încheierea penală nr.347 din 26 august 2008, Tribunalul Satu Mare, în baza art.160 ind.8a alin.2 Cod procedură penală,  a admis în principiu şi în fond cererea formulată de inculpatul R. R. deţinut în Penitenciarul Satu Mare, pentru liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art.160 ind.8a alin.3 Cod procedură penală,  a instituit în sarcina inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: să comunice organului judiciar orice schimbare a locuinţei; să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să nu intre în legătură cu coinculpatul M. V. M.; să nu conducă nici un autovehicul ; să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea faptei şi să nu părăsească ţara, fără încuviinţarea instanţei.

În baza art.160 indice 10 Cod procedură penală, se învederează inculpatului consecinţele nerespectării obligaţiilor instituite.

A dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului, la rămânerea definitivă a prezentei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art.160 ind.2 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a constatat că, sub acest aspect formal, cererea formulată este admisibilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşeşte 18 ani, iar în ceea ce priveşte cea de a doua condiţie prevăzută la alin.2, aceea referitoare la situaţia în care liberarea provizorie nu poate fi acordată, în sensul existenţei datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau expert, instanţa a constatat că şi sub aspectul îndeplinirii acestei de a doua condiţii, cererea este admisibilă.

Având în vedere faptul că, urmărirea penală este efectuată în totalitate finalizată fiind prin emiterea rechizitoriului, nu există date din care să rezulte faptul că, inculpatul ar putea să zădărnicească adevărul sau să influenţeze părţi din proces.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.

Analizând astfel, cererea formulată sub aspectul temeiniciei sale instanţa a admis-o, motivat de următoarele considerente :

Raportat la întreaga jurisprudenţă convenţional Europeană care a statuat de a lungul timpului caracterul de excepţie al măsurii arestării preventive şi analizând acest beneficiu al liberării provizorii aşa cum a fost el legiferat prin Legea nr. 356/2006, instanţa a reţinut în mod indubitabil tendinţa legiuitorului de a lărgi pe cât posibil paletele de acordare a liberării provizorii în ambele modalităţi, prin lărgirea controlului judiciar, pentru a-l transforma într-o garanţie puternică a libertăţii, acest drept al inculpatului de a fi liberat sub control judiciar constituindu-se într-o garantare reală a libertăţii persoanei.

În acest context raportat şi la natura infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului, la persoana acestuia, infractor primar, la poziţia pe care acesta a avut-o în faţa instanţei, de recunoaştere parţială a faptelor săvârşite, în declaraţia pe care acesta a dat-o, instanţa a apreciat că punerea sa în libertate provizorie nu va aduce atingere îndeplinirii nici unui act procesual pe parcursul cercetării judecătoreşti.

În mod constant, apărarea a făcut trimitere la tratamentul penal în materia măsurilor preventive aplicat coinculpatului M. V., căruia i se reţine în sarcină săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în calitate de autor şi, raportat la care, Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat propunere de arestare preventivă.

Plecând de la principiul egalităţii de tratament penal aplicat tuturor părţilor din proces, instanţa a apreciat că şi sub acest aspect cererea de liberare provizorie formulată este întemeiată, o eventuală colaborare a acestui coinculpat cu organele de urmărire penală, în scopul stabilirii stării de fapt şi a aflării adevărului se poate constitui într-o circumstanţă atenuantă prevăzută de legea penală, care poate fi luată în considerare de către instanţă, la aplicarea şi individualizarea judiciară a pedepsei.

În aplicarea art.160 ind.8a Cod procedură penală, instanţa a stabilit în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute în art.160 ind.2 alin.3 Cod procedură penală, învederându-i inculpatului dispoziţiile procedurale referitoare la revocarea liberării.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Direcţia Naţională Anticorupţie – Bihor solicitând admiterea acestuia, casarea şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul de a se dispune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut, în esenţă, că liberarea sub control judiciar este o măsură facultativă, iar prima instanţă nu a avut în vedere natura şi gravitatea faptei, împrejurările în care faptele s-au comis, urmările produse şi relaţiile sociale prejudiciate. Astfel, prima instanţă a ignorat caracterul organizat al activităţii infracţionale, legătura evidentă dintre prezenta cauză şi dosarul complex aflat în curs de urmărire penală la Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti, precum şi împrejurarea că temeiurile de drept şi fapt nu s-au modificat. De asemenea, se arată în recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie că instanţa de fond nu a interzis inculpatului să ia legătura cu beneficiarii permiselor de conducere obţinute prin fraudă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform art.385/6 alin.2 şi art.385/14 Cod procedură penală combinat cu art.160/2 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este netemeinică, iar recursul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Biroul Teritorial Satu Mare este fondat şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală a admis recursul, a casat şi modificat hotărârea atacată în sensul că a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul C.I.M.

Criticile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie sunt întemeiate.

Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.160/2 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat succesiv prin Legea nr.278/2006 şi OUG nr.60/2006, condiţiile de fond ale liberării provizorii sub control judiciar sunt următoarele :

a ) infracţiunea să fie săvârşită din culpă, iar atunci când infracţiunea este intenţionată pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani închisoare;

b ) liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Condiţiile formale de admisibilitate sunt prevăzute de art.160/6 alin.2 Cod procedură penală şi se referă la exigenţele relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.

Convenţia Europeană asupra Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului la care România este parte contractantă, statuează prin art.5 pct.3 că,  orice persoană arestată sau deţinută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.136 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, sub titlul – scopul şi categoriile măsurilor preventive – se statuează astfel : în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive :

a ) reţinerea;

b ) obligarea de a nu părăsi localitatea ;

c ) obligarea de a nu părăsi ţara ;

d ) arestarea preventivă ( alin.1 ).

Scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune ( alin.2 ).

Curtea Europeană a statuat în jurisprudenţa sa că simpla invocare de către instanţe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate ( cum sunt : necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înţelegere între inculpat şi complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracţiunilor cu puternic ecou în rândul comunităţii, necesitatea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni sau de a împiedica fuga inculpatului ), nu are caracterul unor motive pertinente şi suficiente ( cazul Jablonski c/a Polonia ), hotărârea din 21 decembrie 2000 ). Detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă ( cazul Wemhoff c/a Germania, hotărârea din 27 iunie 1968 ). Limita rezonabilă a detenţiei preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele proprii.

În speţă, menţinerea stării de detenţie preventivă a inculpatului nu depăşeşte limitele rezonabile ( inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv la 16.06.2008, respectiv 17.06.2008 ).

La data de 11.08.2008 Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Satu Mare a sesizat instanţa de judecată competentă – Tribunalul Satu Mare – cu rechizitoriu ( dosar nr.1918/2008 ).

În ceea ce priveşte, desfăşurarea în continuare a procesului penal în faţa instanţei de judecată, Curtea urmează a analiza distinct condiţiile de admisibilitate pe fond a acestei cereri, conform art.160/2 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală.

Astfel, relativ la infracţiunea săvârşită, Curtea a constatat că aceasta este una intenţionată, iar potrivit calificării legale, şi anume art.26 Cod penal raportat la art. 257 Cod penal raportat la art.1 lit.g şi art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), pedepsele prevăzute de lege sunt sub limita de 18 ani închisoare (alin.1).

Curtea a concluzionat că sub această condiţie cererea de liberare provizorie este admisibilă.

Referitor la condiţia privind inexistenţa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni ( alin.2 teza I ), actele şi lucrările de urmărire penală relevă că inculpatul nu are antecedente penale, iar în raport de faptele ce i se impută nu sunt motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârşirea de noi fapte penale de acelaşi gen.

În consecinţă, Curtea a concluzionat că, nu există date de natură a fi verificate de către instanţă, care să ateste pericolul că inculpatul ar putea săvârşi o nouă infracţiune şi, drept urmare, Curtea nu are temeiuri de a crede că este necesară împiedicarea inculpatului de la a săvârşi alte fapte penale.

Referitor la condiţia privind existenţa unor date potrivit cărora inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, Curtea a reţinut că astfel de date, de natură a fi verificate de către instanţă  au fost relevate de actele şi lucrările de urmărire penală ( alin.2 teza a II-a ). Zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalităţile descrise de legiuitor, ori din dosarul cauzei rezultă date în acest sens, respectiv lăsat în libertate inculpatul ar avea interes să influenţeze pe martorul O. G. şi pe ceilalţi beneficiari ai permiselor de conducere obţinute prin fraudă.

Curtea a concluzionat, aşadar, că ipoteza susţinută de art.160/2 alin.2 teza a II-a din Codul de procedură penală, pentru a respinge cererea de liberare provizorie are aplicaţiune în această cauză.

Curtea a reamintit că, potrivit art.136 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, scopul procesului penal şi buna lui desfăşurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge şi prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune. Prin această dispoziţie, legiuitorul a intenţionat să asigure realizarea aceloraşi finalităţi prin măsuri diferite şi anume : măsuri principale de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, cum sunt cele prevăzute de art.136 alin.1 lit.a, b, c şi d Cod procedură penală, măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi şi libertăţi, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune, prev. de art.160/1 Cod procedură penală.

Opţiunea între cele două categorii de măsuri, aparţine numai instanţei, în raport de circumstanţele specifice ale cauzei. În acest sens, s-a pronunţat Curtea Europeană când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpatul şi care i-ar atrage starea de detenţie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravităţii mai mare a sancţiunilor penale şi al celor civile care îl ameninţau pe petiţionar. În cauză mai intervin şi alte circumstanţe : caracterul petiţionarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c/a Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

Sub acest aspect instanţa de control judiciar a reţinut că, inculpatul este instructor auto, ceea ce exclude, în principiu, relevarea unor atitudini periculoase sau violente. Măsura liberării sub control judiciar, curtea a apreciat ca nejustificată prin prisma impactului negativ asupra ordinii publice ca urmare a faptului că astfel de infracţiuni sunt de o gravitate sporită.