Gresita încadrare juridica. Obiectul furtului prin card bancar, intra sub incidenta legii speciale nr. 365/2002 si nu infractiunea de furt prev. de art. 208-209 cod penal.

Decizie 229/P din 23.04.2009


„Prin sentinta penala nr.223/P, pronuntata la data de 8.02.2008, în dosarul cu unic nr.4247/256/2007, Judecatoria Medgidia a hotarât, în baza art.208 alin.(1) – art.209 alin.(1) lit.a) cod penal cu aplicarea art.74 cod penal raportat la art.76 lit.c) cod penal, condamnarea inculpatei A.D., fara antecedente penale, la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de „furt calificat”;

- în baza art.81 cod penal, suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatei A.D., pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat conform dispozitiilor art.82 cod penal,;

- în baza art.71 cod penal, interzicerea inculpatei a exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a) teza a-II-a si b) cod penal, pe durata executarii pedepsei;

- în baza art.71 alin.5 cod penal, suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.

- în baza art.359 cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatei A.D. asupra dispozitiilor art.83 si art.84 cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate în cazul savârsirii unei noi infractiuni în cursul termenului de încercare.

- în baza art.208 alin.(1) – art.209 alin.(1) lit.a) cod penal cu aplicarea art.74 cod penal raportat la art.76 lit.c) cod penal, art. 37 lit.a) cod penal, condamnarea  inculpatului C.I.C., fara ocupatie, recidivist postexecutoriu, la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de „furt calificat”;

- în baza art.39 alin.2 cod penal, contopirea pedeapsei de mai sus cu restul de pedeapsa de 281 zile închisoare ramas de executat (de la data savârsirii faptei ce face obiectul prezentului dosar) din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 815/07.04.2006 a Judecatoriei Medgidia, definitiva prin nerecurare, dispunându-se ca inculpatul C.I.C. sa execute pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare.

- în baza art.71 cod penal, interzicerea inculpatului C.I.C. a exercitiului drepturilor prevazute de art.64 lit.a) teza a-II-a si b) cod penal, pe durata executarii pedepsei;

- în baza art.36 cod penal, deducerea din pedeapsa nou aplicata perioada executata de la 05.06.2006 la 22.06.2006;

- admiterea, în parte, a actiuni civile formulate de partea vatamata G.C.;

- în baza art.14-16 si 346 cod procedura penala raportat la art.998-999 cod civil, si art.1003 cod civil, obligarea  inculpatului C.I.C. în solidar cu inculpata A.D. sa plateasca partii civile G.C. suma de 2.100 lei despagubiri materiale;

- respingerea ca neîntemeiate a cererilor partii civile de acordare de despagubiri morale si de dobânda de 100 %;

-în baza art.191 cod procedura penala, obligarea inculpatilor la plata cheltuielilor judiciare catre stat de câte 200 lei fiecare.”

Pentru pronuntarea hotarârii, prima instanta a stabilit urmatoarea situatie de fapt:

În perioada 12.02.2005-22.06.2006, inculpatul C.I.C. si partea vatamata G.C. se aflau în arestul din cadrul Politiei Medgidia.

Partea vatamata G.C. detinea un card bancar pentru care a obtinut aprobarea de a-l detine si folosi întrucât nu era vizitat de nici un membru al familiei.

În momentul în care dorea sa scoata bani de pe card, partea vatamata înmâna cardul unui politist desemnat, care îi aducea banii si chitantele aferente.

La încarcerare, s-a solicitat extras de cont si s-a constatat ca partea vatamata G.C. avea pe card suma de 10.900 lei.

La data de 27.06.2006, partea vatamata G.C. a constatat ca, de la ultima extragere de bani de pe card si pâna la aceasta data când a înmânat cardul, din nou, pentru extragere de bani, îi lipseste suma de 9.700 lei.

O perioada scurta de timp, cei doi au locuit în aceeasi camera, ulterior, în perioada sustragerii banilor, în camere diferite.

În perioada detentiei 29.05-05.06.2006, in timp ce efectua serviciul de curatenie pe holul arestului, în momentele în care camera partii vatamate era goala si neîncuiata, stiind despre existenta cardului, inculpatul C.I.C. a memorat din carnetelul partii vatamate codul PIN pe care l-a comunicat mamei sale si a sustras, în mai multe rânduri, cardul pe care îl înmâna inculpatei A.D. Aceasta mergea la bancomat si ridica diferite sume de bani dupa care i-l aducea înapoi inculpatului C.I.C. care îl punea la loc în camera partii vatamate.

În cursul urmaririi penale, prejudiciul s-a recuperat partial deoarece inculpatii au restituit partii vatamate suma de 7.500 lei.

Retinand aceeasi motivare, in fapt si in drept, prin decizia penala nr.449 din data de 15.10.2008, Tribunalul Constanta a respins, in baza art.379 pct.1 lit.b) cod procedura penala, ca nefondate, apelurile declarate de catre inculpatii C.I.C. si A.D.

Împotriva hotarârii, în termenul legal, inculpatii C.I.C. si A.D. au declarat recurs motivand, in primul rand, ca cercetarea a fost facuta de catre un organ judiciar necompetent, fiind tranzactii cu cardul la un bancomat, nefiind vorba despre infractiunea de furt calificat, apoi, au solicitat achitarea deoarece fapta nu exista.

În recursul inculpatilor, procurorul a solicitat schimbarea încadrarii juridice în infractiunea de „furt calificat” cu aplicarea art.210 cod penal.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele expuse in continuare.

Astfel, conform art.345 Cod procedura penala, instanta pronunta condamnarea când constata existenta faptei, ca aceasta constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat; potrivit art.52, art.66 Cod procedura penala, vinovatia inculpatului trebuie stabilita dincolo de orice îndoiala în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

În cauza, s-au respectat exigentele unui proces echitabil, inculpatii dispunând de timpul si înlesnirile necesare pregatirii apararii, beneficiind de asistenta juridica calificata si având efectiv posibilitatea administrarii probelor ca si acuzarea.

Ori, din probele administrate în cauza - declaratiile partii vatamate, extrasele de cont, înregistrarile video ale extragerilor de bani, declaratiile martorilor G.D., C.M, B.T., C.D. si M.S., declaratiile initiale ale inculpatilor, rezulta cu certitudine, ca în baza unei întelegeri prealabile, în perioada 29.05-05.06.2006, inculpatul C.I.C. a sustras cardul bancar si codul PIN apartinând partii vatamate G.C. si l-a înmânat în mai multe rânduri inculpatei A.D. care a extras în mod repetat de la bancomat diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu în suma de 9700 lei recuperat partial, situatia de fapt fiind stabilita în mod corect de instanta de fond. Este evident ca apararea inculpatilor ca faptele nu ar exista sunt ferm contrazise de miloacele materiale de proba.

În ceea ce priveste încadrarea juridica, trebuie observat ca obiectul furtului cardul bancar, instrument de plata electronic are o  natura aparte ce intra sub incidenta unei legi speciale Legea nr.365/2002 care prevede si infractiuni. Si anume, fapta inculpatilor de a sustrage cardul bancar si codul PIN apartinând partii vatamate G.C. si extragerea în mai multe rânduri de la bancomat a diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu în suma de 9700 lei intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 care are prioritate în raport cu norma din codul penal ce apare în cauza ca norma generala.

Cererea procurorului de aplicare a art.210 Cod penal cu consecinta posibilitatii partilor de a se împaca nu este întemeiata, deoarece nu sunt dovezi ca inculpatul C.I.C. era în aceeasi celula cu partea vatamata la datele sustragerii cardului, inculpatul precizând ca in timp ce facea curatenie pe holuri a actionat profitând ca celulele erau descuiate, iar fata de inculpata A.D. nici nu se pune problema aceasta nefiind în penitenciar.

Prin urmare, sub aspectul incadrarii juridice, hotarârile atacate sunt supuse casarii pentru cazul prevazut de art.3859 pct.17 Cod procedura penala, încadrarea juridica fiind gresita si pentru aceasta, în baza art.38515 pct.2 lit.”d” Cod procedura penala, recursurile vor fi admise, se vor casa sentinta primei instante si decizia celei de apel, iar, în  baza art.334 Cod procedura penala, se va schimba încadrarea juridica din infractiunea prevazuta de art.208 alin.(1) lit.a)-art.209 alin.1 lit.a) Cod penal în infractiunea prevazuta de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 pentru ambii inculpati.

Schimbându-se încadrarea juridica a faptelor pentru care s-a retinut fara dubiu vinovatia celor 2 inculpati, se va proceda la o noua individualizare a pedepselor.

În raport de criteriile prevazute de art.72 Cod penal, printre care pericolul social concret sporit în cauza dat de împrejurarile comiterii faptei - comiterea sustragerii în participatie, profitând de imposibilitatea de a-si proteja bunurile, valoarea mare a prejudiciului creat, pedeapsa aplicata inculpatilor recurenti de 10 luni închisoare este de natura sa raspunda sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate, dar si sa asigure preventia generala si reeducarea inculpatului; cuantumul pedepselor trebuie aplicate sub minimul prevazut de textul incriminator ca urmare a circumstantelor atenuante prevazute de art.74 Cod penal, aplicate în favoarea inculpatilor de catre prima instanta si care nu mai pot fi analizate, fiind în recursurile inculpatilor.

Referitor la modalitatea de executare, daca inculpatul C.I.C. are numai optiunea privarii de libertate din cauza starii de recidiva postcondamnatorie, inculpata A.D. - în vârsta, fara antecedente penale sau alte abateri se poate reeduca fara executare efectiva prin suspendarea conditionata a acesteia conform art.81 Cod penal, mentinându-se dispozitiile instantei de fond si, modificând potrivit art.82 Cod penal, numai termenul de încercare ce se va fixa prin adaugarea la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei.

Curtea de Apel Constanta, în baza art.38515 pct.2 lit.”d” Cod procedura penala, a admis recursul penal declarat de inculpatii C.I.C., A.D., împotriva deciziei penale nr.449 din data de 15.10.2008, pronuntata de Tribunalul Constanta, în dosarul penal nr. 4247/256/2007 si a sentintei penale nr. 223/P din data de 8.02.2008, pronuntata de Judecatoria Medgidia, în dosarul penal nr. 4247/256/2007, a casat hotarârile si, rejudecând, a dispus:

În baza art.334 Cod procedura penala, a schimbat încadrarea juridica din infractiunea prevazuta de art.208 alin.(1) lit.a)-art.209 alin.1 lit.a) Cod penal în infractiunea prevazuta de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 pentru ambii inculpati.

În baza art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.74-art.76 lit.d) Cod penal, condamnarea inculpata A.D. la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, art.74-art.76 lit.d) Cod penal, condamnarea inculpatul C.I.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare.

Mentinând aplicarea dispozitiilor art.81 Cod penal, a fixat termenul de încercare pentru inculpata A.D. la 2 ani 10 luni.

În baza art.39 alin.(2) Cod penal, a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare aplicata inc. C.I.C. cu restul de 281 zile închisoare din pedeapsa anterioara aplicata prin sentinta penala nr.815/2006 a Judecatoriei Medgidia si a aplicat pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.

A mentinut celelalte dispozitii ale hotarârilor în masura în care nu contravin prezentei.