Art.248 Cod procedură civilă. Calculul termenul de perimare

DECIZIA CIVILĂ NR. 420/11.03.2008 (Dosar nr.23342/299/2004)

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă si pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Art.248 Cod procedură civilă. Calculul termenul de perimare

În cazul suspendării judecării apelului, în temeiul art.242 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de perimare a apelului curge de la data pronunţării încheierii de suspendare, respectiv de la data la care părţile nu au mai stăruit în continuarea judecăţii, iar nu de la data comunicării încheierii de suspendare, astfel cum susţine recurentul. Curtea are în vedere dispoziţiile art.2441 Cod procedură civilă, care dispun în sensul că asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat. În raport de dispoziţiile art.282 alin.2, art.299 şi 2441 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului încheierile prin care instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii. Partea avea la dispoziţie o perioadă de 1 an, până se împlinea termenul de perimare, caz în care putea declara recurs împotriva încheierii de suspendare.

Împrejurarea că încheierea de suspendare a fost comunicată reclamantului la 13.12.2006 nu are relevanţă, întrucât termenul instituit de lege prin dispoziţiile art.261 alin.3 şi 303 alin.2 Cod procedură civilă, în aplicarea dispoziţiilor art.2441 Cod procedură civilă, este dat pentru motivarea căii de atac exercitată, iar nu pentru înlăturarea culpei ce revine părţii pentru rămânerea pricinii în nelucrare timp de 1 an de zile de la data suspendării judecării procesului.

Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2004 pe rolul J.S. 1 Bucureşti, reclamantul A.I.V. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi P.D., solicitând instanţei să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul situat în B., str. B. nr.53B, sector 1 şi că apartamentul nu a ieşit legal niciodată din patrimoniul mamei sale, A.E.F.; în principal, să oblige pârâta P. D. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul sus menţionat, iar, în subsidiar, în situaţia nerestituirii în natură a imobilului, să oblige Statul Român prin M.F.P. să-i achite echivalentul valoric al imobilului, evaluat provizoriu la 1 miliard ROL.

Prin s.c.nr.1380/24.01.2006, J.S.1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea sub ambele capete de cerere, instanţa de fond a reţinând că cererea reclamantului nu a fost dovedită, în condiţiile art.1169 Cod civil.

Împotriva acestei sentinţe, la 31.05.2005, a declarat apel A.I.V., înregistrat pe rolul T.B. - Secţia a V-a civilă la 7.07.2006, criticând  hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La data de 13.10.2006, judecata apelului a fost suspendată, în conformitate cu dispoziţiile art.242 pct.2 Cod de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părţilor, încheierea rămânând irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului în termenul prevăzut de lege. Ulterior, la 25.10.2007, apelantul reclamant a trimis, prin serviciul poştal, o cerere de repunere a cauzei pe rol, cerere întemeiată pe dispoziţiile art.245 pct.1 Cod procedură civilă, iar, la termenul din 30.11.2007, intimata pârâtă P.D. a invocat excepţia de perimare.

Prin d.c.nr.1564 A din 30.11.2007, T.B. - Secţia a V a Civilă a admis cererea de repunere pe rol, a admis excepţia de perimare şi a constatat perimat apelul formulat de apelantul reclamant A.I.V. împotriva s.c. nr.1380/24.01.2006 pronunţată de J.S.1 Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român prin M. F. P. şi P.D..

Analizând excepţia invocată, tribunalul a constatat următoarele:

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Perimarea este deci acea sancţiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte.

Termenul de perimare a început să curgă la data de 13.10.2006, când instanţa a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă. De la acest moment şi până la 13.10.2007, apelantul reclamant nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, care să întrerupă cursul perimării în condiţiile art.249 Cod procedură civilă.

Încheierea prin care s-a dispus suspendarea, fiind supusă, conform art.2441 alin.1 Cod procedură civilă, numai recursului, care nu este suspensiv de executare potrivit art.300 alin.1 Cod procedură civilă, îşi produce efectul de întrerupere a cursului judecăţii chiar de la momentul pronunţării .

În aceste condiţii, împrejurarea că ea a fost comunicată apelantului reclamant la 13.12.2006 ar avea relevanţă - admiţând că ar trebui comunicată, deşi potrivit art.261 alin.3 şi respectiv art.303 alin.2 Cod procedură civilă,  hotărârile se comunica numai în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a recursului sau pentru motivarea acestuia, iar conform art.2441 Cod procedură civilă, recursul împotriva încheierii de suspendare se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecaţii, iar nu într-un anumit termen de la comunicare -  cel mult sub aspectul că partea nu a fost în măsură până la acea dată să-şi motiveze calea de atac, dar aceasta nu este de natura să îi înlăture culpa pentru rămânerea pricinii în nelucrare pentru intervalul de timp în discuţie.

Nu poate fi invocată nici necunoaşterea măsurii instanţei ca având un caracter exonerator de culpă pentru perioada anterioară comunicării, câtă vreme apelantul reclamant trebuia şi putea să prevadă, dar şi-a asumat prin neprezentare riscul intervenirii sale drept consecinţă a aplicării unei dispoziţii legale, respectiv art.242 pct.2 Cod procedură civilă, pe care, de asemenea, trebuia să o cunoască, cu atât mai mult cu cât apelul a fost formulat prin avocat, sperând că se va prezenta în schimb o altă parte, contrar prevederilor art.129 alin.1 Cod procedură civilă, care dispune că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Nu în ultimul rând, din interpretarea per a contrario a tezei a II-a a art.248 alin.1 Cod procedură civilă, rezultă că în înţelesul acestui text de lege "culpa" părţii constă în neefectuarea de acte de procedură timp de un an (deci fapta săvârşită prin inacţiune ce contravine obligaţiei instituite de art.129 alin.1 Cod procedură civilă), iar nu în împrejurarea că aceasta prevede consecinţele inacţiunii sale asupra cursului judecării cauzei.

Comunicarea încheierii de suspendare nu ar putea fi apreciată ca fiind un act ce trebuia îndeplinit din oficiu, în sensul art.248 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, întrucât aceasta nu este făcută în cadrul măsurilor luate de instanţa învestită pentru soluţionare cauzei respective, ci în vederea exercitării căii de atac.

De asemenea, de la data comunicării încheierii de suspendare, când apelantul reclamant a cunoscut în mod neîndoielnic momentul de la care pricina se afla în nelucrare şi până la împlinirea termenului de perimare, acesta a beneficiat de un interval de timp rezonabil pentru a face un act întrerupător. Tribunalul a constatat astfel, că judecata apelului a fost împiedicată de părţi, că nu au existat acte de procedură care se impuneau a fi efectuate din oficiu, astfel încât rămânerea în nelucrare a apelului s-a datorat atitudinii nediligente a acestora.

În termen legal a declarat recurs reclamantul A.I.V., arătând că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică.

Prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a constatat intervenită perimarea, întrucât termenul prevăzut de art.248 şi următoarele Cod procedură civilă se calculează de la data  comunicării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, în condiţiile art.101 alin.3 Cod procedură civilă. A arătat că legea nu stabileşte în mod expres momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, însă, prin interpretarea dispoziţiilor legale, respectiv art.102 alin.1 Cod procedură civilă, reiese că termenul începe să curgă de la data comunicării actului de  procedură, dacă legea nu dispune astfel. În speţă, încheierea a fost comunicată reclamantului la data de 12.12.2006, astfel încât perimarea de drept ar fi intervenit la 12.12.2007. Întrucât reclamantul a trimis, prin poştă, cererea de repunere pe rol a cauzei, la data de 25.10.2007, nu s-a  depăşit termenul legal de 1 an.

Curtea a constatat că în cauză nu se regăsesc dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nefiind vorba de o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materia perimării, respingând recursul, ca nefundat, pentru următoarele:

La data de 13.10.2006, întrucât nici una dintre părţi nu s-a înfăţişat la judecata cauzei în apel, tribunalul a dispus, în temeiul art.242 alin1. pct.2 Cod procedură civilă suspendarea. Încheierea era supusă recursului pe toată durata suspendării.

Această încheiere de suspendare a judecării apelului a fost comunicată apelantului-reclamant A.I.V. la data de 13.12.2006, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinirea procedurii de comunicare, aflată la fila 15 în dosarul de apel.

Prin serviciul poştal, la data de 25.10.2007 (conform menţiunii înscrise pe plicul poştal ce se află la fila 18 în dosarul de apel), reclamantul A.I.V. a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Instanţa de apel în mod corect a constatat perimat apelul, considerând că termenul de perimare a început să curgă la data de 13.10.2006 şi s-a împlinit la 13.10.2007, în lipsa oricărui act de procedură efectuat de vreuna dintre părţi.

Astfel, potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de apel se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 1 an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

În cazul suspendării judecării apelului, în temeiul art.242 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de perimare a apelului curge de la data pronunţării încheierii de suspendare, respectiv de la data la care părţile nu au mai stăruit în continuarea judecăţii, iar nu de la data comunicării încheierii de suspendare, astfel cum susţine recurentul. Curtea are în vedere dispoziţiile art.2441 Cod procedură civilă, care dispun în sensul că asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat. În raport de dispoziţiile art.282 alin.2, art.299 şi 2441 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului încheierile prin care instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii.

Partea avea la dispoziţie o perioadă de 1 an, până se împlinea termenul de perimare, caz în care putea declara recurs împotriva încheierii de suspendare.

Împrejurarea că încheierea de suspendare a fost comunicată reclamantului la 13.12.2006 nu are relevanţă, întrucât termenul instituit de lege prin dispoziţiile art.261 alin.3 şi 303 alin.2 Cod procedură civilă, în aplicarea dispoziţiilor art.2441 Cod procedură civilă, este dat pentru motivarea căii de atac exercitată, iar nu pentru înlăturarea culpei ce revine părţii pentru rămânerea pricinii în nelucrare timp de 1 an de zile de la data suspendării judecării procesului.

Dispoziţiile înserate în art.102 alin.1 Cod procedură civilă sunt necesare pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii pronunţate, astfel încât recurentul nu poate invoca, pentru a înlătura culpa reţinută în sarcina sa, faptul că termenul de perimare curge de la data comunicării încheierii de suspendare. Comunicarea s-a realizat, astfel cum s-a arătat anterior, doar în vederea stabilirii termenului de la care se calculează calea de atac exercitată de partea interesată şi motivării acesteia.

În speţă, recurentul a luat cunoştinţă, încă din data de 12.12.2006, de faptul că cererea înregistrată pe rolul T.B. - Secţia a V a Civilă a fost suspendată, astfel că a avut cunoştinţă de măsura dispusă de instanţă. Lăsarea în nelucrare a pricinii de faţă se datorează, în mod exclusiv, vinei reclamantului, cel care nu a realizat niciun act de procedură de natură să întrerupă ori să suspende cursul perimării.

Cum cererea de apel a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, s-a admis, în mod legal, excepţia de perimare. (V.M.)

5

Domenii speta

Spete similare