Pretentii

ROMANIA

DOSAR NR. 3003/4/2009

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. A 61

?edin?a publică din data de 02.02.2011

Tribunalul compus din:

PRE?EDINTE:

JUDECĂTOR :

GREFIER:

Pe rol solu?ionarea apelului civil formulat de apelantul – pârât M. F.P. împotriva sentinţei civile nr. 1721/25.02.2010 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 3003/4/2009 în contradictoriu cu  intimatul – reclamant Ş. S.şi intimatul – pârât M. B. P. P. G., având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26.01.2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 02.02.2011.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti  la data de 19.03.2009 sub nr. unic de dosar 3003/4/2009, reclamanta Ş. S. a chemat în judecată pe pârâţii M.l B. p. P.G. şi M. E. şi F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea preţului de piaţă al imobilului apartamentului nr.11, situat în B., ., sumă ce urmează a fi stabilită ulterior, pe baza unei expertize.

In motivare, reclamanta a arătat că a fost evinsă de proprietatea asupra apartamentului nr. 11, situat în B., . ca urmare a anulării prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a contractului de vânzare-cumpărare prin care a dobândit acest imobil de la pârâtul Municipiul Bucureşti.

Reclamanta a menţionat că este îndreptăţită la restituirea valorii actualizate a preţului de piaţă a imobilului de care a fost evinsă ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 1/2009 şi a dispoziţiilor art. 1344 C.civ. Totodată, a precizat că nu trebuie să se confunde obligaţia de restituire a preţului, în forma actualizată a acestuia, cu obligaţia suplimentară a vânzătorului, de a achita cumpărătorului diferenţa dintre valoarea imobilului la data evicţiunii şi preţul vânzării, în forma actualizată.

Reclamanta a mai arătat că suma pretinsă cu titlu de despăgubiri urmează să fie plătită de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 1/2009.

In drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 1/2009, art. 1344 C.civ., Constituţia României şi Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 15.04.2009, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea pârâtului M. B. p. P.G., prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, faţă de dispoziţiile art. 1 pct. 5 teza I din O.U.G. nr. 184/2002, care prevăd că M.F. P. trebuie să fie obligat la plata sumei provenită din contractul de vânzare-cumpărare, deoarece aceste sume s-au vărsat în conturile create special de M. F.P., precum şi faţă de dispoziţiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea preţului de piaţă al imobilelor cumpărate în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti se va face de către M. F. P., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Totodată, pârâtul M. B. p.P. G. a solicitat ca, în cazul în care nu s-ar admite excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, să se dispună chemarea în garanţie a M.F.P..

Pe fond, pârâtul a arătat că nu sunt întrunite cele două condiţii cumulative ale răspunderii pentru evicţiune: plata preţului nefiind virată în contul M. B., ci a M. F. P., iar despăgubirile nefiind indicate şi timbrate.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 60 şi art. 115-118 Gproc.civ.

La data de 16.04.2009, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea pârâtului M. F.P., prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, pe de-o parte datorită faptului că nu a fost parte în actul de vânzare-cumpărare desfiinţat, acesta neproducându-şi efectele faţă de el, iar pe de altă parte datorită faptului că vânzătorul a fost M. B., acesta trebuind să aibă calitate procesuală pasivă în baza dispoziţiilor art. 1344 C.civ., care reglementează răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului.

Totodată, pârâtul a arătat că nici referitor la valoarea de circulaţie a imobilului nu are calitate procesuală pasivă întrucât speţa de faţă nu se circumscrie dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, reclamanta nefăcând dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se constate buna-credinţă a acesteia, ci dimpotrivă a fost de rea-credinţă, nedepunând minime diligente anterior încheierii acestui contract.

In subsidiar, pârâtul a arătat că acest capăt de cerere referitor la valoarea de circulaţie a imobilului este totodată şi neîntemeiat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile art. 501 din Legea 10/2001 (aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legii 112/1995 şi desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile), contractul nefiind încheiat cu respectarea Legii 112/1995.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1344 Cciv. şi ale Legii nr.10/2001.

La termenul de judecată din data de 10.05.2009 (fila 37), instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar.

In acest sens, având în vedere dispoziţiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.B. prin P. G., constatând că în contractul de vânzare-cumpărare invocat, calitate de vânzător are S.G A. B. S.A. şi nu Primăria Municipiului Bucureşti.

Totodată, în baza aceloraşi dispoziţii legale, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. F. P..

La acelaşi termen de judecată, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie: contract de vânzare-cumpărare nr. 1449/4/1994 încheiat cu S.C. A. B.S.A. (fila 21), | sentinţa civilă nr.8611/19.12.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (filele 23-28), decizia civilă nr. 546A/18.04.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a III-a civilă (filele 29-36).

In acelaşi timp, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, considerându-le concludente şi utile soluţionării cauzei.

La termenul de judecată din data de 17.06.20009 (fila 41), instanţa a desemnat expert în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare pe doamna M. S..

La termenul de judecată din data de 28.10.2009 (fila 53), instanţa a încuviinţat cererea expertului de înlocuire în cauză, datorită problemelor acesteia de sănătate, şi a numit un alt expert, în persoana doamnei O. C..

La termenul de judecată din data de 06.01.2010, instanţa a luat act de faptul că reclamanta nu are de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Totodată, instanţa a respins obiecţiunile formulate de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice (fila 86), ca neîntemeiate.

La acelaşi termen de judecată (fila 95), nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a acordat cuvântul pe fond şi a reţinut cauza în pronunţare.

La data de 13.01.2010, instanţa, apreciind că sunt necesare lămuriri cu privire la soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulată de reclamantă împotriva M. B. p.P. G. şi S. R. prin M. F. P. în dosarul nr. 34843/3/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cerere ce a fost disjunsă la data de 19.12.2007, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 8611/19.12.2007 pronunţată în dosarul menţionat, a repus cauza pe rol, acordându-se termen la data de 17.02.2010.

La termenul de judecată din data de 17.02.2010, reclamanta a depus la dosar un certificat de grefă privind dosarul nr. 12486/302/2007, ce are ca obiect revendicare imobiliară, care a fost suspendat la data de 31.03.2008, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cproc.civ., o copie de pe încheierea de suspendare a judecăţii în acelaşi dosar, o copie de pe sentinţa civilă nr. 8611/19.12.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi copie de pe decizia civilă nr. 546A/18.04.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a  III-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr.1721/25.02.2010, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamanta Ş. S., în contradictoriu cu pârâtul M.B. p. P. G., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea formulată de reclamanta S. S. în contradictoriu cu pârâtul M. E.şi F. şi a obligat pârâtul M. E. şi F. la plata către reclamantă a sumei de 267.571 lei, reprezentând preţul de piaţă al imobilului apartament nr.11 situat în B.

Pentru a hotărî astfel, instanţa  de  fond a reţinut că reclamanta Şută Smaranda a dobândit proprietatea asupra apartamentului nr.11, ., ., B., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1449/4/1994 încheiat cu S.G A. „B." SA (fila 21).

Prin sentinţa civilă nr.8611/19.12.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 34843/3/2006, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 546A/18.04.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1827/11.12.2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 8125/3/2008 (1622/2008), titlul reclamantei a fost „desfiinţat" ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare imobiliară introdusă de foştii proprietari ai apartamentului împotriva reclamantei.

Totodată, prin hotărârile judecătoreşti menţionate, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra acestui imobil şi a fost anulată Decizia nr. 2030/26.10.1982 emisă de C. P. al M. B.i prin care apartamentul a fost trecut în proprietatea statului ca urmare a faptului că foştii proprietari au plecat temporar în străinătate dar, la expirarea vizei de şedere, nu s-au mai întors. Instanţele au reţinut că, în cauza respectivă, calitatea de proprietar a reclamantei Ş. S. se întemeiază pe un contract de cumpărare perfectat cu un nonproprietar, şi aceasta, independent de buna-credinţă a achizitorului.

Prin promovarea prezentei acţiuni, reclamanta, în calitate de fost chiriaş, cumpărător ulterior al spaţiului locativ în baza Legii nr. 112/1995, tinde la obţinerea preţului de piaţă al imobilului cumpărat în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, contract ce a fost ulterior desfiinţat irevocabil prin hotărâre judecătorească.

Instanţa a reţinut că această situaţie de fapt se circumscrie ipotezei legale reglementate de art. 501 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr.1/2009, potrivit căruia „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit prin expertiză, conform standardelor internaţionale de evaluare".

Prin instituirea acestui raport juridic legal se derogă de la normele consacrate de Codul civil - art.1337-1341, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, legiuitorul urmărind în acest mod, să pună la dispoziţia tuturor persoanelor fizice aflate în situaţia reglementată de art. 501 din Legea nr. 10/2001, posibilitatea de a dobândi valoarea de piaţă a imobilului şi aceasta necondiţionat de dovedirea îndeplinirii condiţiilor evicţiunii.

Instanţa a reţinut că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile reclamantei, aceasta fiind titulara unui contract de vânzare-cumpărare care a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, legiuitorul referindu-se în cuprinsul Legii nr. 1/2009 la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a unei acţiuni în anulare, dar şi la desfiinţarea contractului ca urmare a unei acţiuni în revendicare, aşa cum este cazul în prezenta speţă.

In acest sens, instanţa a apreciaat că art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acesta a fost completat cu un nou alineat 21 prin Legea nr. 1/2009 şi care se referă la „desfiinţarea unui contract de vânzare-cumpărare fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare", trebuie să se aplice pentru identitate de raţiune şi persoanelor care au dreptul la despăgubiri reprezentând preţul de piaţă al imobilelor, iar nu doar celor care au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.

Conform art. 20 alin. 21 din Legea nr.10/2001, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărat cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor".

In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta, instanţa retine că valoarea de piaţă a imobilului a fost stabilită prin expertiza evaluatoare proprietăţi imobiliare efectuată în cauză (filele 57-64). Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a imobilului situat în B.., este de 267.571 la (62.615 euro).

Totodată, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „restituirea preţului se face de către M. E. şi F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

Prin urmare, instanţa a retinut că legitimarea procesuală pasivă în cazul acţiunilor având acest obiect aparţine în exclusivitate M. E.şi F., fiind reglementat prin aceste dispoziţii legale un raport juridic special între această autoritate a Statului şi persoanele fizice ale căror titluri au fost astfel desfiinţate.

In consecinţă, aplicând dispoziţiile legale expuse mai sus la situaţia de fapt anterior reţinută, instanţa constată că obligaţia de plată a despăgubirilor revine pârâtului M. E. şi F., instanţa urmând a-1 obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 267.571 lei, reprezentând preţul de piaţă al imobilului apartament nr. 11 situat în B.. .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M. E. şi F., criticând soluţia instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti,  secţia a IV-a Civilă, sub nr.3003/4/2009, la data  de 04.06.2010.

În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că hotărârea  pronunţata  de  Judecătoria  Sector 4  este netemeinica  si nelegala având in vedere următoarele considerente:

In primul rând,  a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice .

Sa se observe ca M. F. P. nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare, or, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părţile contractante, neputând nici profita si nici dauna unui terţ.

Or, M. F. P., nefiind parte la încheierea contractului dintre P. M. B.si reclamanta este terţ fata de acest contract.

Mai mult decât atât, instituţia S. R. prin M. F. P. nu este una si aceeaşi cu cea a M. F.P. si nici nu ar putea fi vreodată confundate

Prin urmare, M. B. are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecaţii, aceasta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantele.

In conformitate cu dispoziţiile art. 1337 din Codul civil, consideram ca ar trebui sa se instituie răspunderea vânzătorului pentru evictiune totala sau parţiala prin fapta unui terţ.

Aceasta dispoziţie de drept comun, nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziţie speciala contrara, fiind aşadar pe deplin aplicabila intre părţile din prezentul litigiu.

Deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma admiterii acţiunii in revendicare, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.

Aceasta tulburarea de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evictiune totala a vânzătorului, respectiv P. M. B., fata de pretenţiile privind plata preţului.

Nicidecum, nu poate fi antrenata răspunderea M. F.P., având in vedere ca in prezenta acţiune nu exista culpa acestei instituţii.

Astfel, in aceasta acţiune prin care se solicita valoarea de circulaţie a imobilului nu aveau calitate procesuala pasiva întrucât potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea 10/2001:

"(21) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.

(3) „restituirea preţului prevăzut  la alin.(2) şi (21) se face de către  M. E. şi F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din  Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.”

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, tribunalul reţine următoarele:

Criticile nu au fost structurate în motive de apel.

Apelantul-pârât a criticat hotărârea ca fiind netemeinică şi nelegală  întrucât pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispoziţiile speciale, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2009.

Criticile se circumscriu motivelor de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 9 c.proc.civ., urmând a fi analizate şi în lumina dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ., hotărârea nefiind susceptibilă de apel şi vor fi respinse ca nefondate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor M. B.– prin P. G.şi M. E. şi F. la restituirea preţului de piaţă a imobilului apartament nr. 11, situat în B.

Potrivit art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/2001 republicată, obligaţia restituirii preţului revine M. F. P..

De asemenea, potrivit art. 501 alin. 1 din legea nr. 10/2001, numai: „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea.

 Aşadar, în ambele ipoteze prevăzute de lege, obligaţia restituirii preţului revine tot recurentului Ministerul Economiei şi Finanţelor, motiv pentru care tribunalul va respinge ca nefondate criticile privind nelegala respingere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Nefondate sunt şi criticile care privesc fondul cauzei şi în care recurentul-pârât a susţinut că răspunderea aparţine vânzătorului potrivit art. 1337C.civ., pentru evicţiune ca urmare a unei tulburări de drept produsă prin fapta terţului.

Apartamentul în litigiu a constituit proprietatea reclamantei Ş. S., care a dobândit proprietatea prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1449/4/1994 încheiat cu S.G A. „B." SA în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanta a pierdut dreptul asupra apartamentului ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare formulată de foştii proprietari, respectiv  prin sentinţa civilă nr.8611/19.12.2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 34843/3/2006, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 546A/18.04.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1827/11.12.2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 8125/3/2008 (1622/2008).

Ori, din considerentele hotărârilor judecătoreşti, rezultă că prezumţia bunei-credinţe a reclamantei la cumpărarea bunului imobil, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, şi instituită de dispoziţiile art. 1899 alin. 2 C.civ. nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat în aceste litigii şi nici în prezentul.

Ca o consecinţă, în cauză devin incidente dispoziţiile art.  501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanta îndeplineşte condiţia instituită de acest text de lege şi anume să fi fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Aşa fiind, în mod judicios instanţa de fond a admis acţiunea şi a acordat dreptul reclamantei la o reparaţie integrală a prejudiciului produs acesteia ca urmare a pierderii dreptului de proprietate şi a obligat la plata acesteia persoana indicată de dispoziţiile legale, respectiv de art.  501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care este M. E. şi F. .

Tribunalul reţine şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului când s-a constatat şi încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 a Convenţiei, respectiv Cauza Raicu împotriva României.

Din motivarea acestei hotărâri, rezultă că s-a reiterat principiul unui just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei, Curtea reafirmând totodată că acest echilibru este, ca regulă generală, atins atunci când compensaţia plătită persoanei private de proprietate este în mod rezonabil corelată cu valoarea pecuniară a bunului. Se observă că în cadrul aceleiaşi decizii s-a analizat de către Curte dacă privarea chiriaşului-cumpărător de către bunul său a răspuns criteriului de proporţionalitate, reţinându-se că nu este suficientă posibilitatea legală a acestuia de a formula o acţiune în restituirea preţului actualizat, ci legislaţia ar trebui să acorde dreptul persoanelor care şi-au dobândit bunurile cu bună-credinţă la o compensaţie reprezentând diferenţa dintre preţul actualizat şi valoarea bunului. Prin urmare, instanţa reţine, prin prisma acestor considerente ale Curţii, că s-a avut în vedere în principal lipsa unor prevederi legislative speciale care să acorde despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului, dar numai în situaţia specială a chiriaşilor cumpărători de bună-credinţă (Cauza Raicu împotriva României).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat  de apelantul pârât M. E. ŞI F., cu sediul în B.. şi cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B.. împotriva  sentinţei civile nr.1721/25.02.2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr.3003/4/2009, în contradictoriu cu intimata reclamanta Ş. S., cu domiciliul ales în localitatea C., şi la Cabinet Avocat „S.D.c.", cu sediul în B. şi cu pârâtul M. B.p.P. G., cu sediul actual în B.ca nefondat.

Cu drept de recurs în 15  zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa  publică, azi, 02.02.2011.

Preşedinte Judecător

.

Grefier

.

.

Domenii speta

Spete similare