Fara titlu

Sentinţă civilă 4516 din 27.06.2008


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ……………..

SENTINŢA CIVILĂ NR.

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 27.06.2008

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE – …………….

GREFIER – ……………..

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI în contradictoriu cu intimaţii ………………………, şi cu terţul poprit TREZORERIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că, prin serviciul Registratură, contestatorul a depus la dosar copie de pe acţiune, în trei exemplare, spre a fi comunicate intimaţilor. Învederează, de asemenea, că, prin acelaşi serviciu, s-au ataşat la dosar relaţiile solicitate de la BEJ Fieraru Eugen.

Instanţa, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri, luând act că, deşi legal citaţi, intimaţii şi terţul poprit nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a solicita administrarea de probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.05.2008 sub nr. 4784/4/2008, contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI a solicitat în contradictoriu cu intimaţii ……………………….., şi cu terţul poprit TREZORERIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, desfiinţarea formelor de executare începute de BEJ Fieraru Eugen în dosarul de executare nr. 243/2008.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că la data de 20.05.2008 i-a fost comunicată adresa de înfiinţare a popririi până la concurenţa sumei de 14.832, 12 lei reprezentând debit şi cheltuieli de executare silită. La emiterea acestui act de executare nu au fost respectate dispoziţiile OG nr. 22/2002 modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, care prevăd că nu poate fi pornită executarea silită atâta timp cât nu a trecut termenul de şase luni pe care îl are la dispoziţie pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. De asemenea, nu i-a fost comunicată somaţia, de la comunicarea acesteia urmând a curge termenul de şase luni menţionat anterior. A mai arătat contestatorul că a solicitat în mai multe rânduri Ministerului Economiei şi Finanţelor alocarea de fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din sistemul judiciar.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, art. 1 şi urm. din OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007.

Intimaţii şi terţul poprit nu au formulat întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a solicita administrarea de probe.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de contestator.

Analizând materialul probator administrat, instanţa constată că cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

1. La data de 12.05.2008, BEJ Fieraru Eugen a emis adresele de înfiinţare a popririi asupra sumelor de bani datorate contestatorului Ministerul Justiţiei de terţii popriţi Trezoreria Municipiului Bucureşti (f. 15) şi Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş până la concurenţa sumei de 14.832, 12  lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 694 CM/31.10.2007 a Tribunalului Argeş.

La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis înştiinţarea debitorului Ministerul Justiţiei cu privire la înfiinţarea popririi (f. 13), înştiinţarea fiind comunicată debitorului la data de 20.05.2008 (f. 12). A fost tototdată înştiinţată debitoarea Curtea de Apel Piteşti.

Prin sent.civ. nr. nr. 694 CM/31.10.2007 a Tribunalului Argeş (f. 17 şi urm), irevocabilă prin dec.civ. nr. 32/R-CM/22.01.2008 pron. de Curtea de Apel Piteşti a fost admisă acţiunea intimaţilor şi au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Justiţiei să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi solicitare neuropsihică în procent de 50 %, calculat la indemnizaţia de încadrare lunară. A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor „să vireze celorlalţi pârâţi fondurile necesare achitării drepturilor menţionate”.

2. În cauză sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 22/2002 modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, având în vedere că Ministerul Justiţiei este o instituţie publică în înţelesul art. 1 din acest act normativ.

În cazul creanţelor stabilite prin titlurile executorii în sarcina instituţiilor publice s-a prevăzut o procedură specială, prealabilă executării silite, care se aplică în situaţia în care executarea creanţei nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. Instituţia debitoare este obligată în termen de şase luni să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somaţia de plată. Dacă după expirarea acestui termen instituţia publică nu este în măsură să efectueze plata, creditorul va putea cere executarea silită, conform dreptului comun.

Se observă că în prezentul dosar este îndeplinită situaţia premisă, respectiv lipsa fondurilor necesare plăţii de către contestator  a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, astfel cum rezultă din adresele nr. 910/31.01.2008, nr. 935/05.02.2008 şi nr. 50206/25.04.2008, emise de Ministerul Justiţiei către Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin care s-a solicitat în mod repetat suplimentarea creditelor bugetare alocate Ministerului Justiţiei, în scopul plăţii sumelor stabilite prin titluri executoriu, cu titlu de drepturi salariale cuvenite magistraţilor şi personalului auxiliar.

Având în vedere această împrejurare, executorul judecătoresc avea obligaţia de a comunica debitorului o somaţie de plată, dată de la care urma să curgă termenul de şase luni prevăzut de lege, înăuntru căruia debitorul să facă demersurile necesare pentru obţinerea fondurilor. Această somaţie nu a fost comunicată, executorul judecătoresc procedând la înfiinţarea popririi potrivit dreptului comun, ignorând dispoziţiile legale menţionate mai sus.

Chiar dacă poprirea se înfiinţează fără emiterea unei somaţii, în conformitate cu art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că OG nr. 22/2002 este un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, executorul judecătoresc trebuia să comunice o somaţie debitorului, pentru a i se comunica motivat situaţia fondurilor disponibile pentru realizarea creanţelor creditorilor. În cazul în care i s-ar fi comunicat că există fonduri însă plata nu se poate face din diverse motive, ar fi fost îndreptăţit să procedeze la începerea executării silite. Dacă debitorul i-ar fi comunicat motivat că nu există fondurile necesare punerii în executare, ar fi început să curgă termenul de şase luni menţionat mai sus. În cauza de faţă, această somaţie nu a fost emisă, astfel încât executorul judecătoresc nu cunoaşte poziţia debitorului cu privire la plata sumelor datorate creditorilor. Începând executarea silită în aceste condiţii, executorul judecătoresc a încălcat dispoziţiile legale în vigoare, astfel încât se impune anularea executării.

Admiţând totuşi că înştiinţarea comunicată de executorul judecătoresc contestatorului la data de 29.04.2008 cu privire la măsura înfiinţării popririi are natura unei somaţii în înţelesul art. 2 din OG nr. 22/2002, în condiţiile în care debitorul a demonstrat că nu are fondurile necesare efectuării plăţii, nu poate fi pornită executarea silită mai înainte de expirarea termenului de şase luni. Pe de altă parte, contestatorul a făcut demersuri pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa, solicitând Ministerului Economiei şi Finanţelor suplimentarea fondurilor, astfel cum rezultă din adresele menţionate mai sus.

3. În cauză se impune însă şi verificarea concordanţei, în circumstanţele concrete ale cauzei (iar nu în abstract, în raport de prevederile art. 4 C.civ.), a dispoziţiilor cuprinse în OG nr. 22/2002 cu prevederile art. 6 par.1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare, Curtea).

Astfel, începând cu cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiţie protejează şi punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminenţa dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părţi; în caz contrar, accesul la justiţie ar fi iluzoriu.

Pe cale de consecinţă, s-a decis că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp; intervenţia statelor în procedura de executare nu poate, în niciun caz, să repună în discuţie fondul dreptului (concluzie reluată şi într-o serie de cauze împotriva României, spre exemplu, Ruianu (17.06.2003), Sabin Popescu (2.06.2004), Corabian (27.09.2007), Constantin Oprea (11.10.2007); Kocsis (29.11.2007)).

Mai mult, în ce priveşte creanţele stabilite împotriva statului ori autorităţilor publice, s-a reţinut că administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiţiei. Ca atare, în regulă generală, refuzul, omisiunea sau întârzierea de a executa hotărârile pronunţate împotriva autorităţilor publice lipseşte de raţiune garanţiile art. 6 şi constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil (între altele, Iatridis c. Greciei, Şandor c. României).

Considerând dreptul la executarea hotărârii definitive ca o componentă a însuşi dreptului de acces la o instanţă, sunt însă pertinente şi principiile dezvoltate în jurisprudenţa Curţii cu privire la limitarea dreptului de acces la justiţie.

Astfel, s-a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, ci comportă limitări, întrucât reclamă prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului.

Limitările, în principiu admisibile şi inerente oricărei reglementări,  trebuie însă să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între şi mijloacele utilizate şi scopul vizat (concluzie reluată şi în mai multe cauze împotriva României, spre exemplu, Weissman – 24.05.2006;  Lupaş –  14.12.2006; Beian (2) –  7.02.2008). Totodată, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul la justiţie în aşa măsură încât dreptul să fie afectat în substanţa sa.

Cu toate că statul nu poate, în principiu,  invoca absenţa fondurilor pentru a se exonera de obligaţia de plată a unor sume de bani, stabilită prin titluri executorii, el dispune totuşi de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate, în scopul de a da eficienţă hotărârii pronunţate împotriva sa (Burdov c. Rusiei).

Totodată, în cauza Immobiliare Safi c. Italiei, s-a reţinut cu valoare de principiu că „suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti pe durata de timp strict necesară pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare pentru probleme de interes public poate fi justificată, în circumstanţe excepţionale”.

Aplicând aceste principii degajate din jurisprudenţa Curţii în cauza de faţă, se constată că, într-o interpretare raţională şi în concordanţă cu Convenţia a prevederilor OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, în situaţia în care autoritatea publică debitoare ar dispune de fonduri, ea nu s-ar putea prevala de dispoziţiile ordonanţei pentru a întârzia executarea, ci ar trebui să execute din oficiu hotărârea pronunţată împotriva sa, la simpla solicitare a creditorului.

În cazul în care însă se constată motivat că autoritatea publică nu dispune de fonduri necesare pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti privind drepturi salariale (cum este cazul în speţă), ea dispune de un interval de cel mult 6 luni pentru a procura fondurile necesare plăţii.

Este neîndoielnic că acest interval de timp, înăuntrul căruia executarea silită este suspendată, în ipoteza arătată, constituie o limitare a dreptului de a obţine executarea hotărârii, însă această limitare este pe deplin justificată de cerinţe serioase de interes public.

Astfel, în cauză se constată că în urma unor evoluţii jurisprudenţiale greu de anticipat,1 au fost introduse numeroase acţiuni în justiţie de către magistraţi, prin care aceştia au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) la plata sporului „de risc şi suprasolicitare neuropsihică” în cuantum de 50 % din indemnizaţia de bază brută, în limitele termenului de prescripţie de 3 ani. Majoritatea acestor acţiuni au fost admise, fiind vorba despre sume de bani substanţiale, iar în raport de caracterul executoriu al hotărârilor date de prima instanţă în materia conflictelor de muncă, Ministerul Justiţiei s-a văzut confruntat într-o scurtă perioadă de timp cu obligaţia de a plăti sume de bani ce depăşesc bugetul anual de ansamblu al instituţiei.

Această situaţie a fost de altfel generată anterior şi de alte hotărâri judecătoreşti privind drepturile salariale ale magistraţilor, privind sporul „anticorupţie” de 30 – 40 %, sporul de vechime ş.a.m.d.

Din adresele depuse la dosar (f. 6 - 8) rezultă că Ministerul Justiţiei a efectuat demersurile necesare plăţii hotărârilor judecătoreşti, în ordinea vechimii lor, plata nefiind posibilă în lipsa unei suplimentări substanţiale a bugetului ministerului. În acest context, executarea silită prin poprire iniţiată în mai multe cazuri a determinat, uneori, blocarea conturilor destinate activităţii curente a instanţelor judecătoreşti, cu consecinţe greu acceptabile într-un stat de drept, cum ar fi imposibilitatea funcţionării normale a instanţelor înseşi (spre exemplu, neexpedierea citaţiilor, lipsa consumabilelor).

În mod evident, perspectiva imposibilităţii de funcţionare a instanţelor judecătoreşti, autorităţi esenţiale pentru buna funcţionare a statului de drept şi asigurarea ordinii sociale, justifică întârzieri rezonabile în executarea hotărârilor judecătoreşti în discuţie, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare.

În cauza dedusă judecăţii, intimaţii au obţinut titlul executoriu irevocabil în luna ianuarie 2008, în urma unui proces care a durat doar 5 luni în două faze procesuale (fond şi recurs), astfel încât întârzierea executării silite prescrisă de OG nr. 22/2002 este rezonabilă şi nu aduce atingere dreptului intimaţilor la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil.

Această concluzie este cu atât mai evidentă cu cât la nivelul întregii ţări există hotărâri judecătoreşti mai vechi decât cele ce formează obiectul prezentei cauze, iar creditorii sumelor stabilite prin respectivele hotărâri (tot magistraţi, ori personal auxiliar) aşteaptă şi în prezent plata drepturilor salariale restante, potrivit unui criteriu obiectiv şi echitabil (vechimea hotărârilor judecătoreşti) şi luând în considerare dificultăţile obiective de plată rapidă a acestor sume, fără a recurge la executarea silită.

În raport de toate considerentele ce preced, instanţa constată că în speţă aplicarea OG nr. 22/2002 constituie o limitare temporală rezonabilă a dreptului de a cere executarea silită, pentru ca statul să ia toate măsurile rezonabil necesare şi posibile, în scopul executării obligaţiilor sale, fără a perturba buna funcţionare a sistemului judiciar.

În consecinţă, în temeiul art. 399 – 404 C.pr.civ., al OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 110/2007, instanţa va admite contestaţia la executare şi va anula toate actele de executare efectuate de BEJ Fieraru Eugen în dosarul de executare nr. 243/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în contradictoriu cu intimaţii …………………………., toţi cu domiciliul ales la …………………………….., şi cu terţul poprit TREZORERIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4.

Anulează toate actele de executare efectuate de BEJ Fieraru Eugen în dosarul de executare nr. 243/2008.

Măsura se comunică terţilor popriţi şi executorului judecătoresc.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.06.2008.

PREŞEDINTEGREFIER

Red. jud. L.Z./Dact. D.E./61ex.

1 În ce priveşte sporul de 50 %, evoluţia jurisprudenţei era greu de anticipat, existând cel puţin aparenţa abrogării acestui spor încă din anul 2000, prin OG nr. 83/2000.

6