Fara titlu

Dosar nr…………………..

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREŞTI

SENTINŢA CIVILĂ NR.1765

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 16.03.2009

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : ………………..

GREFIER …………………

 Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii ……………… …………….. si …………. în contradictoriu cu pârâţii ……………….., ……... şi Municipiul Bucureşti prin Primar având ca obiect revendicare imobiliara.

 Dezbaterile au avut loc in şedinţa publica de la data de 23.02.2009, fiind consemnate in încheierea de şedinţa de la acea data ce face parte din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a permite parţilor sa depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru datele de 02.03.2009, 09.03.2009 si 16.03.2009.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti sub nr. 1033/4/2006 din data de 27.01.2006, reclamanţii ……………. şi ………..-.. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi ……………, pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea anexei decretului de naţionalizare, prin care a fost trecut în proprietatea statului imobilul situat în Bucureşti, str. ……….nr. ……….., garsoniera de la mansarda, sector 4, şi să oblige pârâta ………… să lase imobilul respectiv în deplina proprietate şi liniştita posesie a reclamanţilor.

În motivare, reclamanţii au arătat că imobilul ce face obiectul litigiului a fost dobândit de autoarea reclamanţilor, …………… (……….) prin actul dotal autentificat sub nr. 6397/19.06.1906 la Trib. Ilfov – Secţia Notariat şi transcris sub nr. 2591/24.06.1906, reclamanţii fiind succesorii acesteia, potrivit certificatelor de moştenitor indicate.

Cu privire la capătul de cerere referitor la nulitatea absoluta a anexei la decretul de naţionalizare, prin raportare la jurisprudenţa, se arată că autoarea reclamanţilor se încadra in categoria persoanelor exceptate, adică in categoria persoanelor fără ocupaţie (casnică), precum si faptul ca naţionalizarea a operat in personam, nu in rem, astfel încât naţionalizarea imobilului aflat în proprietatea unei persoane indicate în cuprinsul acelui articol nu produce efecte.

Se mai susţine că Decretul nr.92/1950, în integralitatea sa, contravine dispoziţiilor art. 8, 10 şi 11 din Constituţia de la 1948, întrucât legea fundamentală de la acea dată făcea distincţie între naţionalizare, aplicabilă mijloacelor de producţie şi băncilor, iar nu locuinţelor proprietate particulară, care puteau fi doar expropriate, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Prin urmare, naţionalizând locuinţele proprietatea persoanelor fizice şi juridice, Decretul nr. 92/1950 a depăşit domeniul de aplicare a naţionalizării şi este, ca atare, neconstituţional.

Reclamanţii arată în motivare că naţionalizarea nu este conformă nici cu art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi nici cu art. 481 C.civ., de asemenea, că decretul de naţionalizare nu a fost urmat de un act administrativ individual de aplicare şi că anexa nu a fost niciodată publicată în Monitorul Oficial. Consecinţa caracterului nevalabil al actului de preluare de către stat constă în faptul că statul nu a devenit niciodată proprietarul imobilului.

Cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la parata persoana fizica, se susţine, tot prin raportare la jurisprudenţa, că în temeiul art.6 din Legea nr.213/1998, instanţa trebuie să compare titlul autoarei reclamanţilor cu contractul nr.2395/22.12.1998, prin care pârâta a cumpărat imobilul de la stat, dând preferinţă titlului reclamanţilor, care este mai bine caracterizat. Astfel, pârâta a dobândit de la statul neproprietar, iar actul încheiat în aceste condiţii, chiar presupunând că pârâta ar fi fost de bună-credinţă – ceea ce nu ar fi cazul, întrucât notorietatea caracterului abuziv al preluării imobilelor de către stat în perioada regimului comunist dă naştere unei prezumţii simple de rea-credinţă a chiriaşilor cumpărători – nu produce efecte translative de proprietate şi nu îl lipseşte pe adevăratul proprietar, terţ faţă de acest act, de dreptul său. Prin urmare, adevăratul proprietar poate exercita acţiunea în revendicare, mijlocul specific de apărare a dreptului de proprietate, iar această acţiune nu este condiţionată în niciun fel de admiterea unei acţiuni în nulitatea titlului pârâtei.

Astfel, se susţine că buna-credinţă ce ar putea fi invocată de pârâtă nu produce efecte juridice decât unită cu posesia utilă exercitată în timpul arătat de art. 1895 C.civ., iar dispoziţiile art.46 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora actele de înstrăinare a imobilelor preluate de stat fără titlu valabil sunt valabile, dacă au fost încheiate cu bună-credinţă, nu pot fi interpretate în sensul că ar consacra o preferinţă a titlului chiriaşului cumpărător faţă de titlul reclamanţilor.

Se mai susţine că principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii impune ca instanţa să analizeze şi buna-credinţă a reclamanţilor.

Cererea de chemare in judecata este întemeiata in drept pe dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998, art.480 – 481 C.civ, Constituţia din 1948, Legea nr.112/1995 si Legea nr.10/2001.

La cererea de chemare in judecata au fost anexate, in copii certificate pentru conformitate, următoarele acte: Act dotal transcris sub nr.6397 din data de 19 iunie 1906; proces-verbal nr. 38698/1940 emis de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, schiţă plan a imobilului anexată la procesul-verbal de înfiinţare a cărţii funciare, certificat de moştenitor nr. 3.369/1960; certificat de moştenitor nr.1696/23.10.1989; certificat de moştenitor nr. 428/14.02.1994; certificat de calitate de moştenitor nr.49/2.07.2002 emis de ……………. Brăila; listă anexă la Decretul nr. 92/1950; Contract de vânzare-cumpărare nr. 2395/22.121998, încheiat între Primăria Mun. Bucureşti, prin S.C. AVL Berceni S.A., şi parata … ……………….; adresa nr.407/16.12.2004 emisă de S.C. AVL Berceni S.A.

La data de 09.0.2006, prin serviciul Registratura paratul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal prin Primarul General, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata invocând si excepţia inadmisiblităţii acţiunii in revendicare si excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

In apărare, parata a solicitat respingerea primului capăt de cerere, arătând că titlul statului este reprezentat de actul de aplicare a legii prin care imobilul a fost individualizat şi s-a procedat la preluarea lui de către stat, actele de aplicare a legii fiind acte de drept public, emise de autorităţile competente de la acea vreme. În consecinţă, listele anexă la Decretul nr. 92/1950 sunt acte administrative de aplicare a legii, iar titlul de proprietate statului constă în acest caz în prezenţa imobilului şi proprietarului, individualizaţi, pe listele anexă ale decretului de naţionalizare.

Se mai susţine că autoarea reclamanţilor, fiind „casnică”, nu era exceptată de la naţionalizare categoria casnica nefiind menţionata in mod expres si nici nu poate fi asimilata niciuneia dintre categoriile prevăzute expres.

Cu privire la valabilitatea titlului statului prin raportare la criteriile prevăzute de art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr.213/1998, se arată că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi invocate ca reper pentru stabilirea valabilităţii titlului statului, întrucât prima nu este un tratat internaţional, iar la a doua România a devenit parte abia în anul 1994, astfel ca problema se reduce la a stabili daca Decretul nr.92/1950 respecta dispoziţiile constituţionale de la data preluării imobilului.

În acest sens se susţine că art.11 din legea fundamentală îngăduia naţionalizarea mijloacelor de producţie, iar Decretul nr.92/1950 asimilează expres imobilele „mijloacelor de producţie destinate exploatării”.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, se arata că potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţii, iar in cauza de fata imobilul intra sub incidenta Legii nr.10/2001, lege speciala de reparaţie. Astfel se susţine ca singura cale aflată la dispoziţia reclamanţilor este procedura administrativă prevăzută de această lege speciala, cale urmata de reclamanţi, care au depus notificare.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive paratul arata ca nu mai este proprietarul imobilului în litigiu.

Întâmpinarea este întemeiata în drept pe dispoziţiile art. 115-118 C.pr.civ. De asemenea, in baza art.242 pct.2 C.pr.civ. paratul a solicitat judecarea cauzei si in lipsa reprezentanţilor săi.

Din adresa nr………….. din data de …………… emisa de Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, la solicitarea instanţei, a rezultat a parata ……………… era decedata, decesul acesteia fiind înregistrat la nr……………. in registrele de stare civila, iar potrivit Certificatului de moştenitor nr…………….. moştenitorii acesteia sunt …………… si …………...

Fata de acestea reclamanţii, prin apărător, si-au modificat cererea de chemare in judecata solicitând introducerea in cauza, in calitate de paraţi, a numiţilor …………. si …………..

La termenul de judecata de la data de 20.06.2006, in şedinţa publica, s-a prezentat numita ………………. care a arătat ca paratul ……………. este decedat, având ca moştenitori, conform Certificatului de moştenitor nr.. .., pe ……. ……, . si ……………...

La termenele de judecata din datele de 20.06.2006 si 16.01.2007 reclamanţii si-au modificat cererea de chemare in judecata solicitând introducerea in cauza si a paraţilor … si …………..

La termenul de judecata din data de 10.04.2007 pârâtul ……….. a depus la dosar Întâmpinare si Cerere de chemare in garanţie.

Prin întâmpinare paratul a solicitat respingerea acţiunii, in principal ca inadmisibila, iar in subsidiar ca neîntemeiata.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la nulitatea absoluta a anexei la decretul de naţionalizare paratul ………………. arata ca susţinerile reclamanţilor in sensul ca respectivul act a fost aplicat cu încălcarea dispoziţiilor legale nu poate fi primit in condiţiile in care persoanele casnice nu erau incluse in categoriile exceptate de legiuitor. Se arata totodată ca aceasta categorie, a persoanelor casnice, nu erau exceptate nici de forma iniţiala de Decretului si nici de forma modificata prin Decretul nr.524/1955.

De asemenea, paratul susţine ca Decretul nr.92/1950 nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cat art.6 alin. final din Constituţia din anul 1948 stabileşte ca modalităţile de trecere in proprietatea statului a bunurilor enumerate se vor stabili prin lege text care trebuie coroborat cu prevederile art.1 din Decretul nr.92/1950, act declarat constituţional prin Deciziile nr.3/1993 si nr.27/1993 ale Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la revendicarea imobilului, paratul ……………… invoca excepţia inadmisibilităţii arătând ca potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 bunurile preluate de stat cu sau fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, iar imobilul ce face obiectul prezentei cauze intra sub incidenta Legii nr.10/2001, lege speciala de reparaţie.

Pe fond acelaşi parat a solicitat respingerea acţiunii in revendicare ca neîntemeiata arătând, in esenţa, ca imobilul a fost preluat de stat cu titlu precum si faptul ca reclamanţii nu au făcut nicio dovada in sensul ca transmiterea dreptului de proprietate către ……………….. s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995.

În subsidiar se afirma ca si in cazul in care s-ar considera ca preluarea imobilului s-ar fi făcut fără titlu devin incidente dispoziţiile art.46 din Legea nr.10/2001, contractul de vânzare – cumpărare încheiat de ……………. cu statul fiind valabil in condiţiile in care cumpărătoarea a fost de buna credinţa. In acest sens se arata ca potrivit dispoziţiilor legale buna credinţa se prezuma, iar reclamanţii nu au dovedit in niciun fel reaua credinţa a cumpărătoarei, autoarea pârâţilor.

În drept întâmpinarea este întemeiata pe dispoziţiile art.2 din Decretul nr.92/1950, art.6 din Legea r.213/1998, Legea nr.112/1995 si Legea nr.10/2001.

Prin cererea de chemare in garanţie depusa odată cu întâmpinarea, paratul ………….., a chemat in garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General, arătând, in esenţa, ca in conformitate cu prevederile art.1337 si urm. C.civ., paratul Municipiul Bucureşti prin Primarul General are obligaţia de garanţie contra evicţiunii in cazul in care cererea de chemare in judecata ar fi admisa.

În drept cererea de chemare in garanţie a fost întemeiata pe dispoziţiile art.60 si urm. C.pr.civ. si art.1337 si urm. C.civ.

În susţinerea apărărilor paratul …………. a depus la dosarul cauzei Certificat de deces seria . nr…………. din data de . pe numele ……….. si Certificatul de moştenitor nr.1./………….

Prin Încheierea de şedinţa din data de 08.05.2007instanta a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Municipiului Bucureşti pe capătul de cerere privind revendicarea. De asemenea, a fost admisa excepţia lipsei calităţii procesuale a chematului in garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General pe cererea de chemare in garanţie si a fost respinsa excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În cauza a fost admisa si administrata prob cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, pe lângă actele amintite anterior si Contractul de închiriere înregistrat sub nr.21969 din data de 03.02.1973; Contractul de închiriere nr.25054 din data de 19.08.1996 însoţit de anexe; Adresa nr.27000 din data de 21.11.2000 emisa de P.M.B. – D.G.A.F.I; Testament ……………….. autentificat sub nr………../……….. si Certificat de moştenitor nr……./…… pe numele ……….. …………..

Prin Sentinţa civila nr.4791 din data de 11.09.2007 instanţa a admis acţiunea formulata de reclamanţii ……….. (decedata) si ………………… in contradictoriu cu paraţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General si ………… si, in consecinţa, a constatat nelegalitatea preluării imobilului de către stat in baza Decretului nr.92.1950 si a obligat paraţii ……………., ……………., si ………….., sa lase reclamanţilor in deplina proprietatea, liniştita posesie si paşnica folosinţa imobilul situat in Bucureşti, str. ……….. nr………….., apartamentul de la mansarda.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie instanţa a reţinut, in esenţa, ca Decretul nr.92/1950 nu constituie un titlu valabil fiind in contradicţie cu dispoziţiile art.8 ale Constituţiei din anul 1948, care recunoşteau si garantau proprietatea. Reţinând acest aspect instanţa a constatat ca reclamanţii sunt proprietarii imobilului revendicat, care nu a ieşit niciodată din patrimoniul lor, iar statul nu a fost niciodată proprietarul imobilului in cauza astfel ca nu îl putea transmite in mod valabil către chiriaşa cumpărătoare.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel paratul …………….., care a solicitat instanţei ca prin decizia ce o va pronunţa sa admită excepţia inadmisibilităţii si sa respingă acţiunea ca atare, iar in cazul in care se va trece peste aceasta excepţie sa se respingă acţiunea ca neîntemeiata. In subsidiar s-a solicitat instanţei de apel ca in cazul in care considera acţiunea ca fiind întemeiata sa admită cererea de chemare in garanţie a Municipiului Bucureşti prin Primarul General.

La dosar, in fata instanţei de apel, s-a depus si o precizare a cererii de chemare in garanţie prin care s-a solicitat restituirea preţului de …………. lei conform contractului de vânzare cumpărare la care sa se adauge suma de ……………. lei reprezentând diferenţa dintre preţul plătit pentru achiziţionarea imobilului si valoarea actuala de piaţa a acestuia.

Prin Decizia civila nr.152 A din data de 06.02.2008 pronunţata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III – Civila a fost admis apelul declarat de apelantul parat ………………… împotriva sentinţei civile nr.4719 din data de 11.09.2007 pronunţata de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, sentinţa atacata fiind desfiinţata, iar cauza trimisa spre soluţionare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa aceasta Decizie Tribunalul Bucureşti a reţinut ca hotărârea este nelegala deoarece instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitiv cu privire la cererea de chemare in garanţie, reţinând ca singura menţiune cu privire la aceasta cerere fiind cea din încheierea din data de 08.05.2007 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului in garanţie, instanţa de apel apreciind ca aceasta soluţie este greşita.

De asemenea, sub aspectului cadrului procesual Tribunalul Bucureşti a reţinut, sub aspect pasiv, ca hotărârea instanţei de fond este nelegala deoarece acţiunea reclamanţilor a fost admisa in contradictoriu cu parata iniţiala, ……………………….., decedata din anul 2001, iar obligaţia de predare a imobilului a fost stabilita in sarcina moştenitorilor acesteia. Sub aspect activ, s-a reţinut ca reclamanta ……….. a decedat pe parcursul procesului, iar moştenitorul acesteia …………. nu a fost citat in cauza.

În fond după casare, dosarul a fost înregistrat sub numărul 3752/4/2008, iar prin încheierea de şedinţa din data de 02.06.2008 instanţa a clarificat cadrul procesual dispunând rectificarea citativului in sensul ca reclamanţi sunt ………..……….. si . …………. …., iar paraţi sunt Municipiul Bucureşti prin Primarul General, …………., …………… si ………………. .

Prin aceeaşi încheiere instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii acţiunii in revendicare si lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Municipiului Bucureşti prin Primarul General.

În cauza s-a admis si administrat proba cu înscrisuri pentru reclamant si proba cu înscrisuri si expertiza tehnica construcţii pentru parat. Expertiza a avut ca obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a imobilului revendicat, iar raportul de expertiza a fost depus la dosar la data de 24.09.2008 (filele 28 – 51).

În cadrul probei cu înscrisuri s-au mai depus la dosarul cauzei adresa nr.55269/30 mai 2008 emisa de A.N.A.F. – Direcţia Generala a Finanţelor Publice Bucureşti si Adresa nr.793740/19609/03.02.2009 emisa de P.M.B. – Serviciul nomenclatura urbana pentru istoricul de adresa poştala.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

 La data de 19.06.1906, prin actul dotal autentificat sub nr. 6397 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat şi transcris sub nr.2591 la data de 24.06.1906, numita …) N. ……….., văduva, la căsătoria fiicei sale ……………… cu ………. ii constituie acesteia ca dota: imobilul situat în ………. nr. ..(compus din doua prăvălii si patru apartamente) şi imobilul situat în str. …………… nr. . (compus din patru apartamente).

 Potrivit procesului-verbal nr.38698/1940 emis de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti rezultă că la data întocmirii cărţii funciare, cele 2 corpuri de casă, amintite anterior, aflate în proprietatea numitei . . Ecaterina (.) figurau înscrise cu adresa poştală „str. . nr. .………….., colţ cu . nr. .”.

 Din cele doua acte menţionate rezulta ca numita…………. si …………… sunt una si aceeaşi persoana cu toate ca reclamanţii …. . . si . ………….. nu au depus la dosarul cauzei procesul verbal solicitat de instanţa din care sa rezulte ca .. Chiriţescu a devenit ………...

Ulterior, prin Decretul nr.92/1950, poziţia nr.3659 din anexă, de la ……….. …………… au fost naţionalizate 8 apartamente, printre care si cele din imobilele situate în Bucureşti, str. ……….nr. .-…….. şi Calea … nr.,.

La data de 19 august 1960 ……………, a decedat moştenitorii săi legali fiind ……….., in calitatea de fiica, si .. – …………, in calitate de fiu. Potrivit Certificatului de moştenitor nr.3.369/10.11.196 emis de Notariatul de Stat al Raionului „Nicolae Bălcescu” Bucureşti celor doi copii le-a revenit cate ? din moştenire.

La data de 7 martie 1989 numitul ………… a decedat, la rândul sau, fiind moştenit de …………, in calitate de soţie supravieţuitoare şi de ………-., in calitate de sora, fiecăreia revenindu-i cate o jumătate din masa succesorala, fapt atestat de certificatul de moştenitor nr.1696/23.10.1989 emis de Notariatul de Stat sector 2 Bucureşti.

………, moştenitoarea lui …………, a decedat la data de . ………..si a fost moştenită de sora sa …………. conform certificatului de moştenitor nr.428/14.02.1994 emis de Notariatul de Stat sector 2 Bucureşti, iar aceasta din urmă, a decedat la rândul sau, fiind moştenită de reclamantul ………-………., în calitate de fiu potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr.49/2.07.2002 emis de ……………….

În cursul primului ciclu procesual, la data de 25 iulie 2007, a decedat si reclamanta … … ….., moştenitoare directa a defunctei ……………., moştenitorul sau fiind reclamantul ………………., căruia in calitate de fiu i-a revenit întreaga masa succesorala, conform Certificatului de moştenitor nr.41/27.08.2007.

În aceste condiţii, fata de certificatele de moştenitor depuse la dosarul cauzei (filele 14-17 si 133 dosar nr.1033/4/2006), rezulta ca reclamanţii …………….. …………. si ……………… sunt moştenitorii defunctei ……………….., născuta ………., fiind astfel dovedita calitatea procesuala activa a acestora.

Sub aspect pasiv se retine ca imobilul situat în Bucureşti, sector 4, str. …………. Nr……., mansarda, compus din o camera, bucătărie, cămara, wc, a fost vândut de Primăria Municipiului Bucureşti, prin S.C. „AVL Berceni” S.A., numitei ………….., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2395/22.12.1998. In contract, la pct. 8 se prevede ca imobilul este vândut cu plata preţului in rate lunare pe termen de 10 ani, fiind amintite dispoziţiile Legii nr.112/1995 atât in ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzii cat si in ceea ce priveşte interdicţia de înstrăinare si interpretarea dispoziţiilor contractului.

Cumpărătoarea ………. a decedat, decesul acesteia fiind înregistrat la nr../…… in registrele de stare civila ale Primăriei Sector 4 Bucureşti, astfel cum rezulta din Adresa nr../……….. emisa de M.A.I. – Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor si din Certificatul de deces seria DM nr.827175 (filele 38 si 54 din dosarul de fond iniţial).

 Potrivit Testamentului autentificat sub nr…. din data de ……….. de ……….. ……….. si Certificatului de moştenitor nr…….. emis de acelaşi notar, moştenitorii defunctei ………., decedata la data de ………., sunt ………. si …………. cărora le revine cate ? din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, str. ……… nr. …, mansarda, in calitate de legatari.

 Numitul ………. a decedat la data de ……………, după cum rezultă din Certificatul de deces seria .. nr…… emis de Primăria sectorului 4 Bucureşti, iar potrivit Certificatului de moştenitor nr………. moştenitorii acestuia sunt paraţii …………., in calitate de soţie supravieţuitoare, ………… si ………..ambii in calitate de copii ai defunctului.

 Certificatul de moştenitor amintit cuprinde o convenţie prin care moştenitorii convin ca întreaga masa succesorala sa revină fiicei defunctului, numita ………insa printre bunurile mobile si imobile enumerate, ale defunctului nu este amintita si camera situata la mansarda imobilului din Bucureşti, sector 4, str. …….. nr. …….

 În aceste condiţii având in vedere ca in certificatul de moştenitor nu sunt amintiţi nici renunţători si nici străini de moştenire, iar imobilul din prezenta cauza nu este menţionat, instanţa retine ca toţi paraţii au calitate procesuala pasiva convenţia dintre ei nevizând imobilul revendicat de reclamanţi.

Intre imobilul preluat de stat de la autoarea reclamanţilor ....... si cel revendicat de reclamanţi respectiv, deţinut de paraţi, exista identitate, aspect ce rezulta şi din istoricul de adresă emis de Serviciul de Nomenclatură Urbană din cadrul Primăriei Mun. Bucureşti la data de 18.02.2009.

 În aceste condiţii, fata de cele reţinute anterior, rezulta ca pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4, str. ………nr-., mansarda, atât reclamanţii cat si paraţii deţin un titlu de proprietate

 În astfel de situaţii, in care ambele parţi prezintă titluri de proprietate provenind de la autori diferiţi, pentru soluţionarea acţiunilor in revendicare, instanţa va compara cele doua titluri si implicit drepturile autorilor de la care provin acestea, situaţie care implica si analiza valabilităţii titlului statului, pentru a stabili care dintre titluri este mai bine caracterizat.

În ceea ce ii priveşte pe reclamanţi titlul acestora este reprezentat de Actul dotal autentificat sub nr. …/……… la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat şi transcris sub nr…….. la data de ………., act ce se bucură de prezumţia de valabilitate şi autenticitate aplicabilă înscrisurilor autentice, conform art.1171 C.civ. potrivit căruia „actul autentic are deplina credinţa in privirea oricărei persoane despre dispoziţiile si convenţiile ce constata”.

 Titlul paraţilor este reprezentat de Contractul de vânzare cumpărare nr.2395/22.12.1998 încheiat intre Primăria Municipiului Bucureşti prin S.C. „AVL Berceni” S.A. si numita ………, astfel ca pentru determinarea titlului mai bine caracterizat se impune a se analiza titlul statului, adică se impune a se stabili dacă imobilul revendicat a fost preluat de stat cu sau fără titlu valabil. Aceasta solicitare a fost formulata si ca un capăt de cerere distinct de către reclamanţi.

 Cererea în constatarea legalităţii titlului statului este admisibila si recunoscuta în mod expres de art.6 alin.3 din Legea nr.213/199, potrivit căruia "instanţele judecătoreşti sunt competente sa stabilească valabilitatea titlului".

 Nici prin intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr.10/2001 nu s-a suprimat competenta instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa asupra valabilităţii titlului statului. Art.1 din Legea nr.10/2001 modificata determina domeniul de aplicare al acestei legi ca fiind dat de imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce nu exclude competenta instanţelor de a stabili daca preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil, având în vedere ca noţiunea de "preluare abuziva" cu care operează Legea nr.10/2001 include atât preluarea cu titlu valabil, cât si preluarea fără  titlu valabil, conform art.2 alin.1 lit. g si h din aceasta lege. Distincţia între preluările cu titlu si cele fără titlu valabil are consecinţe în aplicarea Legii nr.10/2001, astfel cum rezulta din întreaga economie a acestei legi, care se întregeşte cu prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 sub aspectul criteriilor de determinare a legalităţii titlului statului si a autorităţii competente sa decidă asupra acestei chestiuni.

 Prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 rămânând aplicabile si după intrarea în vigoare si modificarea Legii nr.10/2001, înseamnă ca instanţele de judecata îşi păstrează competenta de a verifica legalitatea titlului statului, cu consecinţa ca din acest punct de vedere nu se poate retine inadmisibilitatea unei cereri în justiţie având un asemenea obiect.

 Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.

 Astfel pentru a fi analizata valabilitatea actului de preluare a bunului se impune a se verifica daca acesta era in concordanta cu prevederile Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte - Declaraţia Universala a Drepturilor Omului si a legilor interne.

In ceea ce priveşte concordanta Decretului nr.92/1950 cu dispoziţiile constituţionale se retine ca potrivit art. 8 din legea fundamentala, „proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt recunoscute şi garantate prin lege”, iar „proprietatea particulară, agonisită prin muncă şi economisire, se bucură de o protecţie specială”.

Prin derogare de la aceasta regula, erau instituite două modalităţi de privare a particularilor de dreptul lor de proprietate privată: exproprierea pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie (art.10) si posibilitatea trecerii in proprietatea statului a mijloacelor de producţie, băncilor şi societăţilor de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, în condiţiunile prevăzute de lege (art.11) - naţionalizarea.

Aceasta ultima modalitate de privare a persoanelor de bunuri nu presupunea acordarea vreunei despăgubiri si era limitata numai la anumite bunuri: „mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice”.

În cauza de fata obiectul naţionalizării l-a constituit un imobil, situat in Bucureşti, str. Justiţiei nr.51 – 53, bun ce nu poate fi inclus in categoria mijloacelor de producţie.

Noţiunea de „mijloace de producţie” vizează bunurile afectate unor activităţi comerciale si nu poate fi extinsa si la imobile aflate in proprietatea particulara a persoanelor fizice decât cu încălcarea prevederilor legale.

Paratul Municipiul Bucureşti prin Primarul General susţine, prin Întâmpinare, ca in prezenta cauza Decretul nr.92/1950 s-a aplicat in mod legal, autoarea reclamanţilor făcând parte din categoria exploatatorilor de imobile, astfel ca apartamentele preluate de stat de la aceasta putând fi incluse in categoria mijloacelor de producţie.

O asemenea interpretare a dispoziţiilor legale nu poate fi primita deoarece simplul fapt ca o persoana deţinea in proprietate mai multe imobile nu era suficient pentru a fi calificata ca fiind exploatatoare de imobile. Chiar si in cazul in care s-ar fi dovedit ca autoarea reclamanţilor obţinea venituri din închirierea imobilelor deţinute aceasta activitate nu putea fi calificata ca fiind un act de comerţ, contractul de închiriere încheiat de o persoana fizica având caracter civil si nu comercial.

Fata de acestea instanţa constata ca soluţia legală pentru trecere in proprietatea statului a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, indiferent dacă acestea erau ocupate de proprietari ori închiriate era exproprierea, ce presupunea acordarea unei juste si prealabile despăgubiri, si, in consecinţa, Decretul nr. 92/1950 este, în integralitatea sa, contrar dispoziţiilor art.8, 10 şi 11 ale Constituţiei din anul 1948 si nu poate constitui un titlu valabil de preluare a imobilului revendicat în proprietatea statului.

Reţinând nelegalitatea Decretului nr.92/1950 prin raportare la dispoziţiile Constituţionale, instanţa constata ca nu se mai impune a analiza daca măsura naţionalizării a avut loc cu respectarea dispoziţiilor tratatelor internaţionale la care România era parte sau a legilor interne. In consecinţa, nu se mai impune a se analiza nici daca autoarea reclamanţilor se încadra sau nu in categoria persoanelor exceptate de la măsura naţionalizării.

În aceste condiţii rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în prezent în Bucureşti, str. ..nr. ……, sector 4, mansarda, nu a ieşit niciodată din patrimoniul autoarei reclamanţilor şi deci a reclamanţilor înşişi, aceştia fiind în prezent proprietarii imobilului revendicat.

Pe cale de consecinţa, având în vedere că statul nu a devenit niciodată proprietar, rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare nr…………/…… Primăria Municipiului Bucureşti, prin S.C. „AVL Berceni” S.A., a vândut numitei ………, autoarea pârâţilor, un bun care nu îi aparţinea. Acest contract reprezintă tocmai titlul de proprietate al pârâţilor si este guvernat de Legea nr.112/1995.

 Curtea Constituţionala, prin decizia nr.145/2004, a stabilit ca in rezolvarea conflictului dintre adevăratul proprietar si dobânditorul in temeiul Legii nr.112/ 1995, legiuitorul nu a înţeles sa consacre prevalenta titlului de proprietate al dobânditorului de buna credinţa fata de titlul proprietarului iniţial, fiind aplicabile regulile clasice ce guvernează acţiunea in revendicare. In speţa nu este aplicabil nici principiul error communis facit ius, de vreme ce exista dispoziţii legale exprese.

 Astfel, este preferabil titlul reclamanţilor, care au dobândit imobilul prin moştenire de la adevărata proprietara, celui al autoarei pârâţilor, care au dobândit imobilul de la reprezentantul statului roman, care, neavând in patrimoniul sau dreptul de proprietate asupra imobilului, nu avea ce sa transmită, fiind aplicabil principiul „Nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet”.

În ceea ce îl priveşte pe adevăratul proprietar, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a lucrului său de către vânzătorul neproprietar este un act care, în principiu, nu-l poate afecta cu nimic, întrucât potrivit art. 973 C.civ., convenţiile n-au efecte decât între părţile contractante. În aceste condiţii se poate retine ca vânzarea lucrului altuia este un act care nu poate să-l priveze pe adevăratul proprietar în nici un fel de dreptul său, acesta putând să-l revendice de la cumpărătorul care a contractat cu vânzătorul neproprietar.

Paratul ………… susţine ca autoarea sa, ………….., a dobândit garsoniera situata la mansarda imobilului aflat in Bucureşti str. ………. nr..– ….. in mod legal, reclamanţii nefăcând in niciun fel dovada ca transmiterea dreptului de proprietate de la stat s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.112.1995.

Instanţa reţine că acţiunea în revendicare imobiliară, intentată de adevăraţii proprietari, nu este în nici un fel condiţionată de anularea actului de vânzare a bunului lor de către vânzătorul neproprietar. Ea derivă direct din existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, fiind mijlocul tipic de protecţie a acestui drept.

 Chiar dacă între vânzător şi cumpărător contractul poate rămâne în fiinţa acest fapt nu afectează posibilitatea admiterii acţiunii în revendicare a adevăratului proprietar contra celui care deţine bunul său fără drept.

 Astfel, contractul încheiat cu vânzătorul neproprietar nu produce efectul translativ de proprietate si ar putea fi invocat de cumpărător ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani, ceea ce nu este cazul insa in speţa de faţă.

Paratul …………… mai susţine, in apărare, ca, si in cazul in care instanţa ar retine ca preluarea imobilului s-a făcut de stat fără titlu valabil, devin incidente in cauza prevederile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 având in vedere ca autoarea pârâţilor a fost cumpărător de buna credinţa, reclamanţii nedovedind in niciun fel reaua credinţa a acesteia.

În ce priveşte aceste susţineri instanţa constata ca potrivit dispoziţiilor art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr.213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă”.

Din interpretarea acestui text de lege rezulta că sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare, in speţa contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil preluat de stat fără titlu valabil, este înlăturata dacă cel puţin una din părţi, in cazul de fata cumpărătorul, este de bună-credinţă.

 In aceste condiţii sancţiunea care ar interveni este nulitatea relativa, fiind vorba de o vânzare a lucrului altuia, astfel cum s-a reţinut anterior, insa buna sau reaua credinţa a cumpărătorului nu are nicio relevanta cu privire efectele contractului de vânzare – cumpărare. Cu alte cuvinte, nu interesează daca cumpărătorul a fost de buna sau de rea credinţa si daca actul de vânzare cumpărare este valabil intre cumpărător si stat atât timp cat acest contract nu est apt a produce efecte translative de proprietate.

Prin urmare, din prevederile art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 nu se poate desprinde concluzia că in cazul in care părţile sau cel puţin cumpărătorul au fost de bună-credinţă, acesta din urmă devine proprietarul imobilului. O asemenea regulă, derogatorie de la dreptul comun, ar fi trebuit prevăzută expres pentru a produce efecte juridice.

În raport de considerentele arătate, instanţa reţine că titlul reclamanţilor este preferabil faţă de cel al pârâţilor, întrucât provine de la adevărata proprietară (………………), în vreme ce pârâţii au dobândit imobilul de la un neproprietar. Reclamanţii fiind proprietarii imobilului revendicat, ei au dreptul de a se bucura şi dispune de lucrul lor în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege.

 In ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie a paratului …………………….. prin ……….. instanţa retine ca potrivit dispoziţiilor art.1337 C.civ. „vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totala sau parţiala a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului”, acest text de lege instituind obligaţia de garanţie contra evicţiunii a vânzătorului, obligaţie ce este de natura contractului de vânzare cumpărare.

 Evicţiunea este definita ca a fi pierderea in total sau in parte a dreptului de proprietate asupra unui lucru de către persoana care a dobândit acest drept ca urmare a recunoaşterii dreptului invocat de o alta persoana asupra aceluiaşi lucru, si este de doua feluri: evicţiune provenind din fapta proprie a vânzătorului si evicţiune provenind din fapta unui terţ.

 In cauza de fata suntem in prezenta evicţiunii ce provine din fapta unui terţ, pârâţii fiind privaţi de proprietate ca urmare a admiterii acţiunii in revendicare formulata de reclamanţi, moştenitorii adevăratei proprietare a imobilului.

 Pentru a opera garanţia pentru evicţiune provenind din fapta unui terţ s-a stabilit ca trebuie sa fie îndeplinite trei condiţii: sa fie vorba de o tulburare de drept; cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării, iar cumpărătorul sa nu fi cunoscut cauza de evicţiune la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.

 In ceea ce priveşte prima condiţie instanţa constata ca in cauza suntem in prezenta unei tulburări de drept, reclamanţii punând in discuţie dreptul lor de proprietate asupra imobilului aparţinând pârâţilor.

Si cea de-a doua cerinţă este îndeplinita in condiţiile in care cauza evicţiunii o reprezintă tocmai actul de preluare al imobilului in proprietatea statului din anul 1905, act care nu a fost susceptibil de transmite dreptul de proprietate asupra imobilului către stat pentru ca acesta să-l poată transmite la rândul său către autoarea pârâţilor.

In ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie a răspunderii pentru evicţiune se pune problema de a şti daca cumpărătorul, in speţa autoarea pârâţilor, a avut cunoştinţa la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare de faptul ca vânzătorul nu era proprietarul imobilului in cauza, deci problema care se pune este aceea de a stabili daca cumpărătoarea a fost de buna credinţa.

Din actele existenta la dosarul cauzei nu se poate retine ca numita ………. ………… a avut cunoştinţa de cauza de evicţiune la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

Parata …….. prin ……….. nu a adus nicio dovada in sensul ca ar fi adus la cunoştinţa cumpărătoarei faptul ca moştenitorii fostei proprietare doresc sa revendice imobilul sau ca au făcut demersuri in aceste sens.

De asemenea, nu exista nicio dovada in sensul ca anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr……………. cumpărătoarea ar fi ştiut ca imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat.

 Instanţa nu va retine susţinerile reclamanţilor in sensul ca nu se poate vorbi de buna – credinţa datorita notorietăţii abuzurilor săvârşite anterior anului 1989, deoarece cunoaşterea cauzei de evicţiune de către cumpărător trebuie dovedita dincolo de orice dubiu prin raportare la situaţia concreta prezentata in speţa.

Parata …………, prin ……………., s-a limitat la a invoca dispoziţiile Legii nr.1/2009 si propria lipsa de calitate procesuală pasivă arătând ca in cauza răspunzător pentru evicţiune este Ministerul de Finanţe.

Instanţa nu va retine aceste apărări ale paratei deoarece paratul ………. ……….. si-a întemeiat pretenţiile din cererea de chemare in garanţie pe dispoziţiile art.1337 C.civ., dispoziţii legale care reprezintă dreptul comun in ceea ce priveşte obligaţia vânzătorului de a garanta cumpărătorul pentru evicţiune.

In prezenta cauza Primăria Municipiului Bucureşti are calitatea de vânzător astfel ca ii revine obligaţia de a garanta cumpărătorul pentru evicţiune. Statul roman ar fi fost reprezentat de Ministerul de Finanţe in cazul in care regresul cumpărătorului (sau al moştenitorilor acestuia) s-ar fi întemeiat pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, ceea ce nu este cazul in cauza.

Nu se poate susţine nici ca parata, in calitatea de vânzătoare nu a avut cunoştinţa de faptul ca bunul nu a trecut in mod valabil in proprietatea statului deoarece, pe de o parte, vânzătorul nu poate invoca eroarea cu privire la propria calitatea de proprietar, iar pe de alta parte răspunderea pentru evicţiune operează indiferent daca vânzătorul a cunoscut sau nu cauza de evicţiune.

Fata de cele reţinute anterior instanţa retine ca in prezenta cauza paratei Municipiul Bucureşti prin Primarul General ii incumba obligaţia de a garanta cumpărătorul pentru evicţiune.

Pentru determinarea valorii despăgubirilor la care va fi obligat chematul in garanţie instanţa retine ca potrivit art.1341 C.civ. „Când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, daca este evins, are dreptul a cere de la vânzător: 1. restituirea preţului; 2. fructele, daca este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins; 3. spezele instanţei deschise de dansul in contra vânzătorului si ale celei deschise de învingător in contra sa; 4. daune-interese si spezele contractului de vindere, potrivit art.1344 C.civ. „daca lucrul vândut se afla, la epoca evicţiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii in timpul evicţiunii”, iar potrivit art.1346 „daca vânzătorul a vândut cu rea - credinţa fondul altuia, el va fi dator sa întoarcă cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, si cele de simpla plăcere.”

Astfel în cazul de evicţiune totală vânzătorul este obligat să restituie integral preţul primit, cheltuielile de judecata suportate in procesul din care a rezultat evicţiunea şi daune interese. In ceea ce priveşte daunele interese acestea sunt reprezentate de sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul sau dacă sporul a fost ori nu previzibil ori vânzătorul a fost de bună sau de rea credinţă.

Fata de aceste dispoziţii legale instanţa va obliga chematul in garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata sumei de …….. lei reprezentând valoarea de piaţa a imobilului situat in Bucureşti str. …….. nr.. – ., mansarda, sector 4, valoare rezultata in urma întocmirii in cauza a unui raport de expertiza având acest obiectiv (fila 39). Având in vedere faptul ca paratul chemat in garanţie va fi obligat la plata valorii de circulaţie a imobilului instanţa nu va obliga chematul in garanţie separat la restituirea preţului plătit conform contractului de vânzare - cumpărare nr../………., deoarece valoarea de circulaţie de la momentul pronunţării include preţul plătit la data de 22.12.2998 plus sporul de valoarea dobândit de imobil.

De asemenea paratul chemat in garanţie va fi obligat sa suporte si cheltuielile de judecata făcute in prezenta cauza de paratul …….., in cuantum de ……….. lei, reprezentând onorariu expert, taxa de timbru si onorariu avocat.

In ceea ce priveşte creditorul obligaţiei de garanţie instanţa retine ca toţi moştenitorii paratei iniţiale ……….. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, având in vedere dispoziţiile art.48 alin.2 C.pr.civ. potrivit cărora „dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile.”

In cauza de fata cererea de chemare in garanţie este un act procedural efectuat de unul dintre pârâţi, in calitatea sa de moştenitor al cumpărătorului evins, fiind astfel un act favorabil si celorlaltor doua parate, moştenitoare ale numitei . …………...

Deşi prin încheierea de şedinţa din data de 28.11.2006 din dosarul nr.1033/4/2006 parata ………. a declarat că achiesează la pretenţiile formulate de reclamanţi si considera ca si mama ei va achiesa la aceste pretenţii întrucât considera ca este vorba de un pod fără valoare deosebita, instanţa nu va retine aceasta afirmaţie a pârâtei ………….. in condiţiile in care dispoziţiile art.270 C.pr.civ. nu au fost respectate, iar instanţa nu a reţinut afirmaţiile acesteia nici măcar in dispozitivul încheierii.

Se mai retine ca parata …………. nu s-a prezentat in fata instanţei pentru a achiesa la pretenţiile reclamanţilor si nici nu a împuternicit pe cineva in acest sens, iar parata …………. vorbeşte de un pod lipsit de valoare. Din aportul de expertiza rezulta ca imobilul situat in str. ………. nr.. – .. este compus din demisol, parter, mansarda si pod, mansarda având o valoare de circulaţie de ……… lei, astfel ca nu se poate determina cu exactitate daca parata ……….. s-a referit la mansarda revendicata de proprietari sau la podul imobilului in condiţiile in care nu s–a mai prezentat ulterior pentru a-si preciza poziţia.

Fata de cele reţinute anterior instanţa ca obliga chematul in garanţie sa plătească despăgubiri tuturor moştenitorilor defunctei …………, si anume, …………….., ………. si …………. modul in care aceştia îşi vor împărţi despăgubirile acordate depinzând de rezultatul partajului care va avea loc între ei cu privire la imobilul in cauza.

Pentru considerentele arătat anterior în temeiul art. 480 C.civ., art. 973, art. 1095 alin.1 şi art. 1895 C.civ., art. 6 alin.1 şi 3 din Legea nr. 213/1998, instanţa va admite acţiunea şi va constata nelegala preluare a imobilului din str. … nr. …-. sector 4, Bucureşti, de către stat, prin Decretul nr. 92/1950.

Pe cale de consecinţă, va admite capătul de cerere în revendicare şi va obliga pârâţii ….., ……….. si …………….. să lase reclamanţilor …………… şi ……….-……….. în deplină proprietate, liniştită posesie şi paşnică folosinţă imobilul situat în Bucureşti, str. ……….. nr. .-., mansarda, sector 4.

In temeiul dispoziţiilor art.1337 C.civ. va admite cererea de chemare in garanţie a paratului Municipiului Bucureşti prin Primarul General si va obliga chematul in garanţie sa plătească pârâţilor suma de ……… lei reprezentând contravaloare imobil si cheltuieli de judecata.

În temeiul art.129 alin.6 C.pr.civ., va lua act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

B

Admite acţiunea  formulată de reclamanţii …………. şi …………….. …………., ambii cu domiciliul ales la …………………. de …………”, cu sediul în Bucureşti, str. ………… nr.., bl……., et.., ap.., sector 6, în contradictoriu cu pârâţii …………….., prin Primarul General, cu sediul în Bucureşti, B-dul…………nr .., sector ., . …., domiciliata in Bucureşti …………… nr. bl.. sc. …., et… ap…, sector ., ……………, domiciliata in Bucureşti …………… nr.. bl.. sc., et.., ap., sector . şi ……. ……, cu domiciliul în Bucureşti, ………. nr…, Bl…., ap…., sector .

Constată nelegala preluare a imobilului din str. … nr.. - .., sector 4, Bucureşti, de către stat, prin Decretul nr.92/1950.

Obligă pârâţii …………, ………….. si ……………. să lase reclamanţilor …….. …….. şi … …………. în deplină proprietate, liniştită posesie şi paşnică folosinţă imobilul situat în Bucureşti, sector 4 str. ……… nr….-.., mansarda, in suprafaţa de … mp. (garsoniera) împreuna cu cota indiviza din imobil de …… mp si cota indiviza din teren de …. mp.

Admite cererea de chemare in garanţie formulata in contradictoriu cu paratul ………… prin …………………..

Obliga chematul in garanţie sa plătească pârâţilor ………, …………….. si ……….. suma de ………….. lei reprezentând contravaloare imobil si cheltuieli de judecata.

Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2009.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

IULIA CRAIU  MARCELA IENEŞOI

Red./ Dact. Jud. I.C./14.04.2009.

1

Domenii speta

Spete similare