Acţiune în obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995. Inadmisibilitatea acordării preţului de piaţă şi pentru terenul atribuit prin ordin al prefectului, ce nu a cons...

Decizie 61 din 11.02.2012


Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 61 din 11 ianuarie 2012

Prin acţiunea civilă înregistrată la 8 ianuarie 2010 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanta C.A. prin mandatar C.H.E. i-a chemat în judecată pe pârâţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA prin PRIMAR şi STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata contravalorii actualizate a sumei de 22.649.825 ROL achitată integral de reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 31.295 din 27.11.1996, deci suma de 26.906,5 RON; obligarea pârâţilor la plata excedentului sumei de 1.300.004 RON.

Reclamanta C.A. a decedat la data de 11.03.2010.

Prin precizarea de acţiune formulată de C.H.E. la data de 4 iunie 2010, moştenitorul reclamantei iniţiale C.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la restituirea preţului de piaţă al imobilului apartament nr. 3 situat în Cluj-Napoca str. E. nr. 12, jud. Cluj, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5146 din 30 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-au respins ca rămase fără obiect excepţiile invocate de pârâţii Municipiul Cluj-Napoca prin Primar respectiv Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-a admis cererea precizată formulată de reclamantul Cristea Horea-Eugen în calitate de unic moştenitor al defunctei C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi în consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al imobilului apartament nr. 3 situat în Cluj-Napoca str. E. nr. 12, jud. Cluj, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare 112.300 euro pentru imobilul construcţie, respectiv 93.300 auro pentru terenul liber.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.240 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că după ce reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să se judece doar în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu, excepţiile invocate pe parcurs de ceilalţi pârâţi au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 27.11.1996, antecesoarea reclamantului, C.A., a cumpărat de la S.C. Constructardealul SA Cluj-Napoca prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31295 din 27.11.1996 apartamentul nr. 3 situat în Cluj-Napoca, str. E. nr. 12, jud. Cluj, în baza Legii nr. 112/1995.

Contrar susţinerilor eronate ale pârâtului, antecesoarea reclamantului a cumpărat apartamentul cu respectarea în totalitate a prevederilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 112/1995, aspect ce rezultă din considerentele deciziei civile nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea.

Reclamantul este singurul moştenitor al defunctei C.A., decedată la data de 11.03.2010, conform certificatului de moştenitor nr. 9/25.03.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 3259/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a constatat că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. E. nr. 12, înscris în CF nr. 1666 Cluj, nr. top 168, a fost preluat fără titlu valabil, dispunându-se rectificarea CF nr. 1666 Cluj-Napoca, nr. top 168, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari C.I. şi soţia C.P.; s-a constatat nulitatea absolută a actului de partaj pe apartamente înscris în acelaşi CF şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare cu restabilirea situaţiei anterioare; s-a constatat nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul sus-indicat, printre care şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 31295/27.11.1996 încheiat între S.C. Constructardealul SA Cluj-Napoca şi defuncta C.A..

Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea care a reţinut lipsa culpei chiriaşilor în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, sancţiunea nefiind legată de vreo conduită necorespunzătoare a acestora.

Puterea de lucru judecat a deciziei sus-amintite, are drept consecinţă împrejurarea că acest contract de vânzare-cumpărare nr. 31295/27.11.1996, a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de Legea nr. 112/1995, antecesoarea reclamantului fiind de bună-credinţă.

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

Prin decizia civilă nr. 431 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj, cu majoritate de voturi, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 5146 din 30 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime. A fost obligat apelantul să îi plătească intimatului C.H.E. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.

Pentru a decide astfel, în opinia majoritară, s-a reţinut că analizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca este de prisos, câtă vreme acesta nu a declarat apel împotriva sentinţei.

Pe fondul apelului, tribunalul a reţinut că prin art. 501 din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilelor doar foştii chiriaşi care la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare au respectat dispoziţiile Legii nr. 112/1995, adică erau titularii unui contract de închiriere valabil încheiat la momentul intrării în vigoare a legii, nu au înstrăinat vreo locuinţă după anul 1990, imobilul se încadrează la cele prevăzute de art. 1 şi s-a formulat o cerere de cumpărare în termenul prevăzut de art. 14.

Nu are relevanţă faptul că antecesoarea reclamantului s-ar fi grăbit să cumpere apartamentul la data de 27.11.1996 şi nici eventuala menţionare greşită a numărului apartamentului sau a unui apartament inexistent, în contractul de vânzare-cumpărare.

Încheierea ulterioară de către cumpărătoarea C.A. a unui antecontract de vânzare-cumpărare cu actualul reclamant asupra apartamentului în litigiu, nu are de asemenea relevanţă faţă de dispoziţiile deciziei civile nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea, în care s-a reţinut că nici în ceea ce o priveşte pe C.A. nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, deoarece cauza contractului nu l-a constituit dorinţa de obţinere a unor profituri asigurate de administrarea acestuia, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind încheiată cu propriul fiu, iar recunoaşterea unui uzufruct viager pentru un alt apartament s-a făcut ulterior şi tot în legătură cu un imobil aparţinând fiului ei, astfel că ideea de speculă trebuie înlăturată.

În contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că fosta chiriaşă a încheiat contractul cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, situaţie în care principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată şi anume ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre, nu trebuie să fie contrazis prin altă hotărâre.

Considerentele deciziei anterior menţionate, impun instanţei respectarea prezumţiei de lucru judecat, respectiv a faptului că este exclusă reanalizarea îndeplinirii de către C.A. a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Faptul că prin pronunţarea deciziei civile nr. 1516/R2009 a Curţii de Apel Oradea s-a pronunţat asupra unor chestiuni cu care nu a fost sesizată, putea constitui eventual motiv de exercitare a unei căi de atac de retractare, dar nu permite o reanalizare a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Raportat la aceste considerente, tribunalul în opinia majoritară a apreciat că apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este nefondat şi l-a respins în consecinţă.

În opinia minoritară, s-a susţinut admiterea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei, care să fie modificată în sensul respingerii acţiunii.

Pentru a susţine această opinie, s-a reţinut că sentinţa primei instanţe a avut la bază puterea de lucru judecat degajată de considerentele deciziei civile nr. 1516/R/2009 a  Curţii de Apel Oradea şi expertiza de evaluare administrată în cauză, fără să facă o evaluare a deciziei respective şi fără să verifice prin prisma motivelor cererii de chemare în judecată, temeinicia pretenţiilor formulate.

În speţă, instanţa era datoare să verifice respectarea de către ambele părţi contractante a dispoziţiilor legale, adică ale Legii nr. 112/1995 şi ale art. 948 Cod civil, mai ales în ceea ce priveşte cauza.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 27.11.1996, fără respectarea termenului prevăzut de art.14 din Legea nr. 112/1995; fostul deţinător nu putea vinde apartamentul mai înainte de soluţionarea notificării depuse de fostul proprietar.

La rândul său, vânzătorul avea cunoştinţă de cererea de restituire/revendicare, încă din anul 1993, lucru afirmat şi de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Raportat la această cerere, în condiţiile analizării contractului de vânzare-cumpărare din perspectiva Legii nr. 112/1995, trebuia analizat dacă cumpărătoarea a făcut demersuri efective la încheierea şi executarea cu bună-credinţă a contractului de vânzare-cumpărare.

Finalitatea urmărită de art. 501 din Legea nr. 10/2001, are în vedere o atitudine în afara oricărui dubiu, a ambelor părţi implicate în încheierea convenţiei, de vreme ce se propune restituirea preţului de piaţă al imobilului, în condiţiile achitării unui preţ derizoriu.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând modificarea ei în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul şi exonerarea lui de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că decizia recurată şi sentinţa apelată sunt nelegale, deoarece instanţele de fond au reţinut în mod greşit că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, însuşindu-şi o parte din considerentele deciziei civile nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea, care nu a fost învestită cu verificarea condiţiilor art. 501.

Vânzarea apartamentului către C.A. s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, din interpretarea cărora rezultă că puteau fi vândute numai imobilele care nu se restituie foştilor proprietari, or în speţă fostul proprietar a depus cererea de restituire în natură a imobilului nr. 378/19.06.1996, care a fost soluţionată abia prin hotărârea nr. 156/29.11.1999.

Reaua-credinţă a cumpărătorului este dovedită de graba manifestată pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 27.11.1996, în care s-a trecut un nr. topografic 168/1/IV inexistent, asupra căruia nu era intabulat Statul Român, dezmembrarea imobilului în cele trei apartamente existente şi intabularea Statului Român CF nr. 120751 abia la data de 20.01.1997.

Apartamentul a fost cumpărat în scop de speculă, întrucât suprafaţa acestuia de 156,97 mp depăşeşte cu mult nevoile de locuit ale cumpărătoarei care s-a intabulat asupra acestuia cu nr. top 168/1/III în data de 4.02.1997, iar la scurt timp în 15.05.1997 s-a notat în cartea funciară sub B3 antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 624/06.05.1997.

C.A. a închiriat apartamentul cumpărat, la S.C.  T.C.I. SA, care şi-a stabilit sediul în acesta.

În condiţiile în care fostul proprietar a solicitat restituirea imobilului în care este situat apartamentul în litigiu, încă sub nr. 223/401 din 15.06.1993 la Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, este evident că la data de 27.11.1996 vânzătorul şi cumpărătoarea cunoşteau existenţa cererii de restituire formulate de fostul proprietar în baza Legii nr. 112/1995.

Din răspunsurile la interogatoriile luate la instanţa de fond care a judecat acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, a rezultat că nu s-a întreprins nicio investigaţie în privinţa imobilului în cauză, nici măcar la CF şi nu i-a interesat dacă imobilul a fost sau nu solicitat de fostul proprietar în baza Legii nr. 112/1995, lucru pe care îl puteau afla cu minime diligenţe, prin simpla consultare a listelor afişate la sediul consiliului local, dar cu toate că li s-a spus iniţial că imobilul în litigiu nu se vinde, nefigurând pe lista imobilelor susceptibile a fi vândute chiriaşilor, totuşi s-au grăbit să-l cumpere pe riscul lor, situaţie în care în mod corect s-a reţinut reaua lor credinţă.

În această situaţie, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea preţului de piaţă al apartamentului de o valoare atât de însemnată, în condiţiile achitării unui preţ derizoriu.

Recurentul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de faptul că în speţă, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat fără respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Intimatul C.H.E. prin întâmpinare depusă la dosar f. 8-11, a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 1.500 lei.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive de instanţă, raportat la prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 31295/27.11.1996, curtea reţine că nu poate fi primită, deoarece în acest caz acţiunea este nefondată, iar nu inadmisibilă.

Excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de reprezentantul intimatului C.H.E., a fost respinsă, deoarece motivele de recurs se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Pe fondul cauzei, curtea reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31295 din 27.11.1996, încheiat între S.C. CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca şi C.A., s-a vândut respectiv cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 3, situat în Cluj-Napoca, str. E. nr. 12, compus din 3 camere şi dependinţe în suprafaţă utilă de 113,06 mp, o cotă indiviză de 61,51% din suprafaţa de folosinţă a imobilului identificat sub nr. top168/1/III şi o boxă în suprafaţă de 38,56 mp, pentru preţul de 22.649.825 lei.

Prin sentinţa civilă nr.3259 din 26.03.2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamantul C.I. împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, S.C. Constructardealul SA Cluj-Napoca prin S.C.Prestigiu, C.A. ş.a. şi în consecinţă, printre altele, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31295/27.11.1996 încheiat între pârâţi, s-a constatat că imobilul situat în Cluj-Napoca str. E. nr. 12, înscris în CF nr. 1666 Cluj, nr. top 168 a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil.

Prin decizia civilă nr. 2570/A din 16.12.2004 a Curţii de Apel Cluj, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii C.A. ş.a. împotriva sentinţei civile nr. 3259/26.03.2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că „actul de vânzare-cumpărare al apartamentului cumpărat de C.A. s-a încheiat anterior intrării în vigoare a HG nr.11/1997...fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995”, că trebuia să aibă loc „cu necesitate, soluţionarea prealabilă a cererilor foştilor proprietari de către organul abilitat, să dispună restituirea sau nerestituirea imobilelor, în funcţie de modalitatea de preluare cu titlu sau fără titlu, care de asemenea trebuia stabilită pentru a se circumscrie în sfera imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 112/1995, astfel de chestiuni neputând fi lăsate la latitudinea mandatarului S.C. Constructardealul SA”, „graba cu care a operat mai ales pârâta C.A. pentru cumpărarea apartamentului, în a cărui contract de vânzare-cumpărare încheiat în 27.11.1996, s-a trecut un apartament inexistent cu nr. top 168/1/IV, asupra căruia nici măcar Statul Român nu era întabulat”, „apartamentul vândut acesteia compus din 3 camere cu dependinţe, în suprafaţă utilă de 156,97 mp depăşeşte cu mult nevoile de locuit ale acesteia, apartamentul a fost cumpărat în scop de speculă, pârâta intabulându-se asupra apartamentului cu nr. top 168/1/III în data de 4.02.1997, iar la scurt timp, respectiv în 15.05.1997 se notează la CF sub B3 antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 624/06.05.1997 prin care promite înstrăinarea apartamentului numitului C.H.E.”, „aceeaşi pârâtă închiriază acelaşi apartament cumpărat, unei societăţi comerciale,  respectiv T.C.I. SA, care şi-a stabilit sediul în apartament”, pârâţii declarând la interogatoriu că „nu au întreprins absolut nicio investigaţie în această privinţă, nici măcar la CF şi nu i-a interesat deloc dacă imobilul a fost sau nu solicitat de fostul proprietar în temeiul Legii nr. 112/1995, lucru pe care-l puteau afla cu minime diligenţe şi prin simpla consultare a listelor afişate la consiliul local”.

Prin decizia civilă nr. 1516/R din 11.11.2009 a Curţii de Apel Oradea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C.A. prin mandatar C.H.E. împotriva deciziei civile nr. 2570/A din 16.12.2004 a Curţii de Apel Cluj. În considerentele acestei decizii, s-a reţinut „lipsa culpei chiriaşilor în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, sancţiunea nefiind legată de vreo conduită necorespunzătoare a acestora. Prezenta acţiune fiind o acţiune în rectificare de carte funciară ... determină aplicabilitatea prevederilor Legii nr.1/2009, urmând ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se facă pe cale separată, instanţa nefiind învestită cu o astfel de cerere”, „iar în ceea ce o priveşte pe C.A., nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, deoarece cauza contractului nu s-a constituit în dorinţa de obţinere a unor profituri asigurate de administrarea acestuia, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind încheiată cu propriul ei fiu ... astfel încât ideea de speculă trebuie înlăturată”.

Potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit pe baza standardelor internaţionale de evaluare.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, foştii proprietari-persoane fizice – ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după data de 6 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. În art. 14 din aceeaşi lege se prevede că persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, în art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ se prevede că chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14 pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.

Întrucât prin sentinţa civilă nr. 3259/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a constatat că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. E. nr. 12, din care face parte apartamentul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, rezultă că apartamentul deţinut cu chirie de C.A., nu făcea obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995, care are în vedere numai imobilele preluate „cu titlu”, astfel încât el nu putea face obiectul înstrăinării în temeiul acestei legi, situaţie în care la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/295/27.11.1996, au fost încălcate prevederile imperative ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995.

Legea nr. 112/1995 a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 1996, iar cererile de restituire formulate de către foştii proprietari trebuiau depuse în termen de 6 luni, adică până la data de 29 iunie 1996. Înăuntrul acestui termen de 6 luni, fostul proprietar al imobilului preluat fără titlu valabil de Statul Român, a depus cererea nr. 378 din 19.06.1996, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, cerere ce a fost soluţionată abia prin hotărârea nr. 156 din 29.11.1999 a Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Fără să se aştepte soluţionarea cererii de restituire a imobilului depuse în termen legal de fostul proprietar, la data de 27.11.1996, între S.C. Constructardealul SA Cluj-Napoca şi C.A., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în litigiu, încălcându-se astfel şi prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, în baza cărora puteau fi vândute numai „apartamentele ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora”, ceea ce înseamnă că nu putea fi vândut apartamentul mai înainte de a fi soluţionată prin respingere cererea de restituire în natură.

Prin decizia civilă nr. 2570/A/2004 a Curţii de Apel Cluj, s-a reţinut că pârâţii au recunoscut la interogatoriu că nu au întreprins absolut nicio investigaţie pentru a şti dacă imobilul figurează pe lista celor ce pot fi vândute, dacă s-a solicitat sau nu restituirea lui sau la cartea funciară, unde ar fi constatat că vânzătorul nu era intabulat în cartea funciară. Art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 atunci în vigoare, prevedea că drepturile se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită şi expropriere, (dar) titularul nu va putea dispune de ele prin cartea funciară, decât după de s-a făcut înscrierea. Aşadar, pentru a înstrăina apartamentul preluat fără titlu valabil, asupra căruia nu a fost niciodată proprietar, ci doar un non dominus, Statul Român trebuia ca în prealabil să-şi intabuleze dreptul său de proprietate în cartea funciară.

Faţă de faptul că prin sentinţa civilă nr. 3259/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil şi că prin decizia civilă nr. 2570/A/2004 a Curţii de Apel Cluj s-a respins apelul declarat de C.A. împotriva sentinţei judecătoriei, iar aceste hotărâri judecătoreşti au fost „menţinute în întregime” aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei civile nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea, soluţia primei instanţe în prezenta cauză nu putea fi decât aceea de respingere a acţiunii precizate.

Considerentele deciziei civile nr. 1516/R/2009 a Curţii de Apel Oradea trebuiau să fie în concordanţă cu dispozitivul ei, nu să fie străine de natura cauzei (cele referitoare la îndreptăţirea la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 1/2009), sau contradictorii (cele referitoare la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995), caz în care trebuia să admită recursul şi apelul şi să respingă acţiunea, ceea ce nu a făcut.

De altfel însuşi Tribunalul Cluj în opinia majoritară a sesizat că „prin pronunţarea Deciziei nr. 1516/R/2009, Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat asupra unor chestiuni cu care nu a fost sesizată”, dar cu toate acestea, a preluat cu titlu de putere a lucrului judecat, aspecte din considerentele deciziei, care nu erau în concordanţă cu dispozitivul ei.

Erorile grave de judecată ale instanţelor de fond constau nu numai în acordarea preţului de piaţă în favoarea reclamantului pentru un apartament cumpărat de antecesoarea acestuia în temeiul Legii nr. 112/1995, cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale acestui act normativ, dar şi pentru că obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 31295/27.11.1996 l-a constituit numai apartamentul nr. 3 situat în Cluj-Napoca, str. E. nr. 12, cumpărat cu preţul de 22.649.825 lei vechi (ROL), evaluat de expert la preţul de piaţă de 112.300 euro, iar reclamantul prin precizarea de acţiune depusă la dosar f. 79-80 la data de 4 iunie 2010, a solicitat „să obligaţi pârâtul la restituirea preţului de piaţă al imobilului apartament nr. 3 situat în Cluj-Napoca str. E., nr. 12, jud. Cluj, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”, totuşi prima instanţă i-a mai acordat pârâtului în plus şi suma de 93.300 euro pentru terenul liber, fără ca reclamantul să fi cerut aşa ceva, iar tribunalul a menţinut această soluţie nelegală, deşi terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, situaţie în care acordarea preţului de piaţă al terenului nu se putea dispune în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, întrucât nu se încadrează în ipoteza acestui text legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C.pr.civ., se va admite recursul pârâtului împotriva deciziei tribunalului care va fi modificată în sensul că se va admite apelul declarat de acelaşi pârât împotriva sentinţei judecătoriei, care va fi schimbată şi în consecinţă, se va respinge ca nefondată acţiunea precizată împotriva pârâtului, având ca obiect obligarea lui la restituirea preţului de piaţă al apartamentului nr. 3 situat în Cluj-Napoca, str. E. nr.12.