Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului. Noţiunea de timp cât durează suspendarea cursului judecării procesului. Intervenirea sancţiunii perimării.

Decizie 448 din 22.03.2007


Din analiza coroborată a prevederilor legale enunţate în art.2441 , alin.2, şi 248, alin.1, Cod pr. civ., rezultă că suspendarea judecării cauzei se converteşte în perimare după expirarea termenului de 1an, în materie civilă, calculat de la momentul în care litigiul a rămas în nelucrare din vina părţii.

Calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare trebuie exercitată până la momentul intervenirii perimării, adică înlăuntrul termenului de 1 an, fiind fără relevanţă data la care această sancţiune procedurală a fost declarată de instanţa de judecată, în condiţiile art. 252 şi următoarele Cod pr. civ., căci perimarea intervine de drept, iar  hotărârea judecătorească prin care este constatată  are  efecte declarative, care retroactivează de la momentul împlinirii termenului prevăzut de lege.

La data de 05.07.2005, reclamanţii P.C., P. I. F., P. Ghe., şi M. P. C. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei  emisă de Primăria Craiova, în procedura legii 10/2001.

Prin încheierea de şedinţă din data de 1 noiembrie 2005, la cererea părţilor, cauza a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1, pct.1, cod pr. civ., pentru ca reclamanţii să depună actele de stare civilă solicitate de instanţă.

La data de 14.12.2006, reclamanţii au formulat recurs împotriva încheierii de suspendare, arătând că în mod greşit s-a menţionat că temeiul juridic al măsurii dispuse îl constituie dispoziţiile art. 242, alin.1, pct.1, Cod pr. civ., întrucât faţă de finalitatea urmărită – depunerea de către titularii cererii de chemare în judecată a actelor justificative a calităţii de persoană îndreptăţită – judecata acţiunii se impunea a fi suspendată în baza unui alt temei de drept, neindicat de recurenţi, până la momentul intrării în posesia acestor documente, împrejurare care exclude lăsarea dosarului în nelucrare din culpa părţilor, premisă de operare a perimării.

Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova sub nr. 203/63/2005.

În şedinţa publică din 22.03.2007, Curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii declarării recursului, în raport de dispoziţiile art. 2441, alin.2, cod pr. civ.

Analizând cu prioritate această excepţie,potrivit art. 137, cod pr. civ., se constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2441, alin.2, cod pr. civ., recursul împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării litigiului.

Dispoziţiile art. 248, alin.1, Cod pr. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 1 an.

Din analiza coroborată a prevederilor legale mai sus menţionate rezultă că suspendarea judecării cauzei se converteşte în perimare după expirarea termenului de 1an, în materie civilă, calculat de la momentul în care litigiul a rămas în nelucrare din vina părţii.

Acest moment coincide cu data suspendării cursului judecăţii, în toate cazurile când această măsură  a fost dispusă în temeiul art. 242, cod pr. civ.

Împrejurarea că sancţiunea perimării nu a fost încă declarată de instanţa de judecată, în condiţiile art. 252 şi următoarele Cod pr. civ., nu prezintă relevanţă, căci sancţiunea procedurală a perimării intervine de drept, hotărârea judecătorească prin care este constatată având efecte declarative, care retroactivează de la momentul împlinirii termenului prevăzut de lege.

În aceste condiţii, faţă de data suspendării cauzei – 1noiembrie 2005-, urmată de lăsarea dosarului în nelucrare mai mult de 1 an, declararea recursului la data de 14.12.2006 apare ca fiind făcută după expirarea timpului cât a durat cursul suspendării, fiind, în consecinţă, tardivă.

Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor referitoare la lipsa culpei în lăsarea în nelucrare a dosarului, întrucât părţile au obligaţia, potrivit art. 129, alin.1, cod pr. civ., să îndeplinească actele de procedură în condiţiile şi termenele stabilite de lege, şi să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Pentru considerentele ce preced, excepţia tardivităţii formulării recursului s-a apreciat a fi fondată, astfel că văzând dispoziţiile art. 103 şi 2441, cod pr. civ., recursul s-a respins ca fiind tardiv.