Instanţa competentă să soluţioneze litigiul între o societate comercială şi o autoritate publică, pentru obligarea la plata unor penalităţi de întârziere derivate dintr-un contract de execuţie a lucrărilor silvice.

1.INSTANŢA COMPETENTĂ SĂ SOLUŢIONEZE

LITIGIUL ÎNTRE O SOCIETATE COMERCIALĂ ŞI O

AUTORITATE PUBLICĂ, PENTRU OBLIGAREA LA

PLATA UNOR PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE

DERIVATE DINTR-UN CONTRACT DE EXECUŢIE A

LUCRĂRILOR SILVICE.

Art. 56 Cod comercial, art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004.

Atunci când o parte a contractului este o autoritate

publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce

vizează domeniul  public al statului, soluţionarea acestuia intră

în competenţa de jurisdicţie a instanţei speciale – contencios

administrativ, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004,

iar nu a dreptului comun, respectiv dreptul comercial, conform

susţinerii părţilor în sensul aplicării art.56 Cod comercial

( Decizia nr. 22/A-C din 13 februarie 2008, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f. )

:

Prin acţiunea înregistrată la data de 3.01.2007, reclamanta SC

„A.A.2001” SRL a chemat în judecată pe pârâta D.S. Piteşti solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea acesteia

la plata sumei de 139.070,72 lei penalităţi întârziere şi a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că între părţi s-a încheiat

contractul având ca obiect execuţie lucrări silvice/lucrări în pepinieră şi

de împădurire), cu nr.6/23.02.2004.

Conform  art.5.1.4., pârâta avea obligaţia achitării facturilor în

termen de 30 de zile de la primire, în caz contrar, urmând  a suporta 

penalităţi în cuantum de 1%, în raport de dispoziţiile art.6.3.

Deoarece, nici în urma concilierii efectuate nu şi-a îndeplinit

obligaţia de plată, se impune obligarea acesteia prin intermediul instanţei

de judecată.

În susţinere, s-au depus acte (f.4-47).

Prin întâmpinarea formulată la 21.02.2007, pârâta a solicitat

respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că procentul

penalităţilor este de 0,1%, iar nu de 1%, cum, eronat, a susţinut

reclamanta, calculul sumei fiind mult mai mic.

De asemenea, a formulat cerere reconvenţională, prin care a

solicitat plata sumei de 12.084,81 RON, cu titlu de lipsă folosinţă a

imobilelor construite şi ocupate abuziv de către reclamantă, fiind vorba

de „Atelierul Împletituri”.

În susţinere, s-au depus înscrisuri (f.61-74).

Prin Încheierea din 18.04.2007, Tribunalul Comercial Argeş a

dispus disjungerea cererii reconvenţionale formându-se un nou dosar cu

nr.530/1259/2007, cu motivarea că pretenţiile respective derivă dintr-un

alt raport juridic, fără legătură cu acţiunea principală.

În dosarul iniţial, s-au încuviinţat probe cu înscrisuri,

interogatorii şi expertiză contabilă.

La data de 3.10.2007, reclamanta a depus cerere de majorare a

câtimii pretenţiilor, solicitând suma de 143.249,45 lei, rezultată din

raportul  expertului contabil (f.158).

Prin concluziile scrise, depuse la data de 8.10.2007, pârâta a

invocat excepţia de nulitate absolută a contractului nr.6/23.02.2003, pe

temeiul art.40 alin.3 OUG nr.59/2000, care prevede incompatibilitatea 

angajatului unităţii silvice de a intra în raporturi cu acesta, în virtutea

calităţii sale de administrator sau asociat al unei societăţi comerciale, cu

activitate concurentă.

Or, în speţă, administratorul SC  A.A. 2001 SRL este şi

angajat al Ocolului Silvic Costeşti  - inginer silvic principal, astfel că

trebuia să se obţină să angreneze societatea pe care o reprezintă în

raporturi juridice cu unitatea al cărei angajat este.

Încălcarea acestei interdicţii este o cauză de nulitate absolută,

ce duce, implicit la nulitatea contractului.

Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială

nr.943/C/10.10.2007 a respins excepţia nulităţii absolute a contractului

invocată de pârâtă şi a admis acţiunea precizată, obligând pârâta la plata

sumei de 20.552,57 lei penalităţi întârziere către  reclamantă şi a sumei de

475 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa în acest fel, instanţa de fond a reţinut,

mai întâi asupra excepţiei, netemeinicia acesteia, cu motivarea bazată pe

concepţia dreptului modern privind teoria  proporţionalităţii efectelor

nulităţii în raport cu cauzele ce au determinat-o, în scopul de a mărgini

nulitatea  numai la efectele ce contravin legii, celelalte fiind menţinute în

scopul de a apăra actul juridic, după înlăturarea celor nelegale.

În această concepţie, nulitatea totală intervine numai dacă

clauzele ce contravin legii au constituit cauza principală şi determinantă a 

încheierii actului juridic iar norma încălcată ocroteşte un interes general

obştesc.

Dimpotrivă, s-a considerat că nulitatea relativă  sancţionează

nerespectarea la încheierea actului, a unei norme juridice de ordine

privată.

Instanţa de fond, analizând textul invocat, art.40 OUG

nr.59/2000, a constatat că norma încălcată nu are caracter imperativ,

pentru a putea fi admisibilă excepţia invocată, art.48 din acelaşi act,

prevăd, doar, că persoanele ce încalcă legile şi regulamentele specifice 

silviculturii răspund disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie

de natura şi gravitatea faptei săvârşite

Tot astfel, art.58, prevede că  personalului silvic i se aplică

dispoziţiile art.65 alin.2, lit.j Legea 188/1999 – R, referitoare la abaterile

disciplinare.

Prin urmare, contractul semnat de angajatul pârâtei  nu

devine nul absolut prin efectul încălcării normei de incompatibilitate,

deci, nici clauza penală, cuprinsă de acesta nu este nulă absolut, urmând a

fi aplicate sancţiunile menţionate.

În ceea ce  priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut

că, într-adevăr, reclamanta a executat lucrările stipulate în contractul

nr.6/23.02.2004, sens în  care a emis facturi a căror plată nu a fost

achitată în termenul stabilit, motiv pentru care se impune suportarea

plăţii penalităţi pentru întârzierea înregistrată.

Însă, şi aici, instanţa a apreciat că trebuie făcută  discuţie cu

privire la procentul invocat, în raport  de dispoziţiile art.983 Codul civil,

ce reglementează principiul „in dubio  pro debitori”, în sensul că, „atunci

când există îndoială convenţia se interpretează în favoarea celui ce se

obligă”. Ca atare, a fost considerat ca justificat cuantumul de 0,1% şi nu

cel de 1%, luându-se în considerare suma din varianta a II-a a raportului

de expertiză contabilă, respectiv  20.552,57 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel, ambele părţi,

criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor sale de apel, reclamanta a criticat

sentinţa în sensul că, în mod greşit instanţa a interpretat şi aplicat

dispoziţiile art.983 Cod civil obligând-o pe pârâtă la un cuantum al

penalităţilor mai mic decât cel solicitat, fără a avea în vedere că acest text

se completează cu cel al art.1312 Cod civil, după cum nici toate probele

administrare în cauză, din care s-ar fi putut trage concluzia că părţile au

dorit să sancţioneze neîndeplinirea obligaţiilor din contract cu 1%

penalităţi şi nu cu 0,1%.

De asemenea, instanţa de fond nu motivează pentru ce

anume a înlăturat probele depuse de reclamantă, deşi, avea o asemenea

obligaţie.

În speţă, s-a menţionat necesitatea solicitării de relaţii la

Direcţia Silvică Piteşti şi Regina Naţională a Pădurilor – Romsilva, pentru

a se verifica cuantumul penalităţilor.

În susţinere, s-au depus înscrisuri (f.177-189), solicitându-se,

admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul  admiterii variantei I

din expertiza contabilă.

În dezvoltarea motivelor sale de apel (cale de atac calificată la

termenul din 16.01.2008, apel, în loc de recurs), pârâta a criticat hotărârea

în sensul că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a

contractului de prestări servicii, în  sensul eronatei calificări dată

sancţiunii nulităţii ca fiind relativă şi nu absolută, în raport de  caracterul

normei încălcate.

Or, interesul ocrotit la edictarea normei respective este cel

public şi, ca atare, şi  caracterul interdicţiei de ordine publică.

A doua critică vizează analiza greşită a situaţiei determinante

în întârzierea plăţilor provocată de chiar reprezentantul legal al

reclamantei, ce are această dublă calitate, de reprezentant al pârâtei şi

ordonator de plăţi al reclamantei, în sensul că nu s-a ţinut cont  de

conflictul de interese şi invocarea propriei culpe în vederea obţinerii de

penalităţi.

Astfel, se impune admiterea apelului său,  schimbarea

hotărârii şi respingerea acţiunii principale.

Prin Încheierea din 30.01.2008, Curtea de Apel Piteşti a

dispus repunerea cauzei pe rol pentru soluţionarea  acesteia în complet

de divergenţă, determinat de interpretarea naturii contractului încheiat

de părţi şi întinderii penalităţii convenite prin contract.

La repunerea pe rol a cauzei în data de 13.02.2008, instanţa a

pus în discuţie  excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei,

în raport de natura juridică a contractului încheiat între părţi, având ca

obiect exploatarea domeniului public, împrejurare ce a determinat

revenirea asupra divergenţelor menţionate anterior.

Reprezentanţii părţilor, au precizat că, în cauză, este vorba de

un contract comercial, ce intră sub incidenţa reglementărilor din dreptul

comercial, respectiv a art.3,7 şi 56 Cod comercial, chiar dacă parte este o

autoritate publică, iar domeniul este public şi nu privat, sens în care

competenţa de soluţionare revine, în primă instanţă Tribunalului

comercial şi nu instanţei de contencios administrativ – fiscal.

Curtea, analizând cu prioritate excepţia ivită, în raport de

dispoziţiile art.137 Cod pr.civilă, reţine următoarele:

Prin contractul nr.6/23.02.3004 încheiat  între Direcţia Silvică

Piteşti – în calitate de achizitor ( autoritate contractantă) şi SC  A.A. 2001

SRL– în calitate de executant, s-a cuvenit prestarea de lucrări în pepinieră

şi de împădurire a căror natură, fel, cuantum şi localizare în teren se

regăsesc în Anexa nr.1, a contractului, deci, a unor lucrări din domeniul

public al statului, iar nu privat al unităţii administrative respective.

Ca atare, parte a contractului a cărui nulitate se solicită este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce

vizează domeniul  public al statului, astfel că  soluţionarea acestuia

determină competenţa de jurisdicţie a instanţei speciale – contencios

administrativ, iar nu a dreptului comun, respectiv dreptul comercial,

conform susţinerii părţilor în sensul aplicării art.56 Cod comercial.

De asemenea interesul ocrotit este, aşa cum a afirmat însăşi

apelanta – pârâtă,  un interes public, domeniul silviculturii cuprinzând

activităţile ce au ca obiective gospodăria  fondului forestier naţional,

gestionarea pădurilor şi fondului cinegetic şi salmonicol precum şi cele de

cercetare ştiinţifică şi  proiectare silvică, la nivel central şi teritorial.

Deci, societatea reclamantă în calitate de autoritate 

contractantă este investită cu exerciţiul autorităţilor publice, potrivit legii,

administrând proprietatea statului.

Astfel, litigiile privind actele administrative încheiate de

autorităţile publice, se soluţionează de către tribunalele administrativ –

fiscale, potrivit reglementării cuprinse în legea specială la art.10 alin.(1)

(Legea 554/2004).

Neobservând aceste aspect, instanţa de fond, investită iniţial

cu soluţionarea litigiului, a încălcat competenţa de soluţionarea materială 

a altei instanţe, sens în care hotărârea sa este anulabilă.

Faţă de cele ce preced, curtea, în temeiul art.297  al.2 Cod pr.civilă,

urmează să admită apelurile, să anuleze  sentinţa atacată şi să trimită

cauza spre competentă  soluţionare -  Tribunalului Argeş – Complet

specializat în contencios administrativ şi fiscal.

Domenii speta

Spete similare