Evacuare. teren aparţinând domeniului public. calificarea greşită a acţiunii. consecinţe.

EVACUARE. TEREN APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC.

CALIFICAREA GREŞITĂ A ACŢIUNII. CONSECINŢE.

Dreptul civil

Domeniu public.

Evacuare.

Lipsă de folosinţă.

Revendicare.

Art.1430, 1436 Cod civil

Art.129 alin.6 Cod procedură civilă

Chiar dacă reclamantul şi-a intitulat acţiunea greşit ca fiind

de evacuare, întemeiată pe dispoziţiile art.1430 şi 1436 Cod civil,

având în vedere scopul urmărit de acesta şi dispoziţiile art.129

alin.6 Cod procedură civilă, acţiunea trebuia calificată ca fiind o

acţiune în revendicare, întrucât obiectul acesteia îl constituie

eliberarea unui teren, iar între părţi nu au existat raporturi de

obligaţii derivate din  locaţiune, ci raporturi de drept real, constând

în executarea fără drept de către pârâtă a folosinţei terenului

proprietatea reclamantului.

Potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate

cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecăţii, iar obiectul cererii se stabileşte după scopul

urmărit de reclamant, în cauza de faţă scopul fiind eliberarea

terenului.

Calificarea greşită a acţiunii reclamantului de către

instanţe echivalează cu soluţionarea cauzei fără a se intra în

cercetarea fondului, cu consecinţa casării şi trimiterii spre

rejudecare la instanţa de fond.

(Decizia civilă nr.263/R din 10 septembrie 2008, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi

Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2006 şi completată la

09.10.2006, reclamantul Oraşul M. prin reprezentant legal, a chemat în

judecată pe pârâta A.F. V.J. pentru a se dispune evacuarea acesteia de pe

terenul de 45 m.p., aparţinând domeniului public al reclamantului, teren

situat în M., Piaţa Big.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a închiriat

terenul în litigiu pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, conform contractului de

închiriere nr.91/01.08.2002, iar la expirarea termenului, locatarul nu a

predat terenul, ocupându-l fără drept, lipsindu-l pe reclamant de chiria pe

care ar fi trebuit să o primească pentru teren, chirie ce constituie un venit

la bugetul local.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 06.11.2006,

pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5000 lei,

reprezentând contravaloarea construcţiei baracă din lemn, proprietatea

pârâtei, aflată pe terenul în litigiu, construcţie ce nu ar mai putea fi

utilizată de pârâtă în situaţia admiterii acţiunii în evacuare.

Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.4963/01.10.2007, a

admis acţiunea precizată, dispunând evacuarea pârâtei de pe terenul de

48 m.p. din M., Piaţa Big, prin ridicarea construcţiei pe cheltuiala

acesteia, obligând-o pe pârâtă şi la plata sumei de 8672,40 lei

reprezentând lipsa de folosinţă a terenului, pe perioada 2004-2006.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea reconvenţională.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că

în baza contractului de închiriere nr.91/01.08.2002, reclamantul a pus la

dispoziţia pârâtei, pe o perioadă de 2 ani, folosinţa terenului în suprafaţă

de 45 mp situat în M., lângă Piaţa Big.

A mai reţinut că terenul face parte din domeniul public al

oraşului M., fiind inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, conform H.G.

447/2002 – anexa 5 şi întrucât, la expirarea termenului, nu s-a solicitat

reînnoirea contractului, prin notificări, reclamanta a solicitat pârâtei să

elibereze terenul.

A constatat că apărarea pârâtei potrivit cu care, în baza

facturii fiscale nr.7797/90/04.07.2000 a dobândit în proprietate o

construcţie (chioşc pâine), împrejurare ce ar justifica dreptul de  a obţine

contravaloarea ei, nu poate fi reţinută în cauză, întrucât, chiar de la

momentul perfectării contractului de închiriere pârâta  a avut cunoştinţă

de caracterul  determinat al locaţiunii, iar în plus, şi-a asumat riscul

cumpărării ei, deşi a cunoscut că terenul este proprietatea altei persoane.

A mai constatat că plata contravalorii construcţiei ar

reprezenta o soluţie păgubitoare pentru reclamant şi ar anihila reaua-

credinţă a pârâtei care a folosit terenul, deşi terenul locaţiunii a expirat cu

mai bine de 3 ani în urmă, iar în plus, construcţia în discuţie este una de

dimensiuni mici, fără fundaţie, fiind amplasată pe o platformă betonată,

din panouri de dimensiuni mici, groase de 10 cm., toate permiţând

ridicarea ei fără operaţiuni de demolare costisitoare.

Cu privire la admisibilitatea acţiunii a observat că această

apărare de fond a pârâtei este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile

art.1431 Cod civil şi art.8 lit.g din contract, potrivit cu care la expirarea

locaţiunii s-a obligat să predea terenul în starea care l-a primit  (fără

sarcini, construcţii, etc), iar în ce priveşte lipsa de folosinţă a terenului a

observat că a fost determinată prin expertiza tehnică, funcţie de nivelul

chiriei practicat în anul 2005, când s-a  încheiat contractul, la suma de

8672,40 lei.

S-a concluzionat, în raport de dispoziţiile art.1431 coroborat

cu art.970 Cod civil, că cererea principală astfel cum a fost precizată este

întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, criticând-o

pentru nelegalitate şi netemeinicie  arătând, în esenţă, că acţiunea în

evacuare era inadmisibilă, faptul că reclamantul nu avea calitate

procesuală activă în cauză, faţă de contractul de concesiune încheiat

pentru acelaşi teren, prima instanţă nu a analizat titlul reclamantului în

situaţia în care a operat tacita relocaţiune, precum şi faptul că greşit a fost

obligată la plata lipsei de folosinţă a terenului, iar cererea reconvenţională

a fost respinsă greşit de către instanţă.

Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.62/11.03.2008, a

respins apelul ca nefondat, reţinând că acţiunea în evacuare este

admisibilă, fiind o sancţiune civilă aplicabilă raporturilor de locaţiune sau

ocupării prin  delict a unui imobil, iar terenul în litigiu a făcut obiectul

contractului de închiriere nr.91/01.08.2002.

Natura juridică a acestui contract nu a fost contestată de către

pârâtă, care în plus, în apel, a invocat efectele tacitei relocaţiuni, cu

consecinţa rămânerii în folosinţa terenului, fără ca locatorul să

protesteze.

Mai mult, pârâta nu este detentor precar şi nu a pus în

discuţie valabilitatea titlului reclamantului,  nefiind  în acest caz necesar,

ca instanţa să compare titlurile invocate de părţi, operaţiune ce poate fi

realizată numai în cadrul acţiunii în revendicare.

Este real, astfel cum s-a dovedit în apel, că terenul în discuţie

a făcut obiectul contractului de concesiune nr.70/2/27.04.2006, dar nu

se poate reţine că reclamantul nu are  calitate procesuală activă, atâta

timp  cât, potrivit clauzelor acestui contract, are obligaţia să pună la

dispoziţia concesionarului terenul liber de orice sarcini, ceea ce

presupune îndeplinirea unor acte sau pozitive necesare pentru ca acesta

să intre în stăpânirea efectivă a  terenului, inclusiv prin eliberarea lui de

terţe persoane ce nu au un drept opozabil concesionarului.

Potrivit aceloraşi clauze contractuale, reclamantul are

obligaţia  de garanţie a concesionarului şi trebuie să-i asigure acestuia

posesia liniştită şi utilă  a terenului concesionat.

Este real de asemenea că rămânând în folosinţa terenului şi

după expirarea termenului prevăzut de contractul nr.91/01.08.2002

pârâta a beneficiat de o nouă locaţiune, dar prin mai multe notificări

emise în perioada 2005 – 2006 (f.16, 17, 18, 20 dosar fond), prin cererea

de chemare în judecată şi chiar prin organizarea la data de 16.03.2006 a

licitaţiei privind concesionarea terenului, reclamantul a făcut clară intenţia

de a denunţa contractul.

În aceste condiţii, pârâta nu mai poate invoca tacita

relocaţiune, cu atât mai mult cu cât nu a înţeles să-şi manifeste măcar

intenţia de a participa la licitaţia organizată în acest scop (f.28-35).

Construcţia a fost identificată prin expertiza tehnică efectuată

la fond de expertul F.D., care a stabilit că aceasta are o vechime  de

aproximativ 20 ani, că nu are fundaţie, fiind amplasată pe o platformă de

beton şi realizată din panouri confecţionate din lemn şi pal, cu tâmplărie

simplă, executată din scândură răşinoase.

În speţă este vorba de o construcţie provizorie, neputându-se

în acest caz  reţine că cele două drepturi de proprietate – asupra

construcţiei şi asupra fondului – sunt  juxtapuse, legate şi dependente

între ele, şi există în mod perpetuu, adică atâta timp cât există construcţia,

situaţie premisă necesară naşterii dreptului de superficie.

În contractul de închiriere nr.91/01.08.2002 nu s-a stipulat că

la expirarea locaţiunii construcţia va rămâne chiriaşului, astfel încât nu

există nici un impediment să se dispună ridicarea ei şi pe cale de

consecinţă, nici un temei în baza căruia să se dispună obligarea

reclamantului la plata contravalorii acesteia, în condiţiile în care din actele

dosarului nu rezultă că reclamantul s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile

fostului deţinător al terenului, iar încheierea contractului de închiriere

nr.91/01.08.2002, nu este altceva decât rezultatul voinţei părţilor.

Aplicarea principiului general care domină materia accesiunii

imobiliare impune şi în speţă constatarea că pământul se consideră

totdeauna ca lucrul principal şi nici măcar sporul adus prin amplasarea

construcţiei nu justifică, în lipsa acordului proprietarului, folosinţa

acestuia cu titlu gratuit.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, criticând-o

pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, arătând, în esenţă, următoarele:

- acţiunea în evacuare formulată de reclamant nu îndeplineşte

condiţiile de admisibilitate, aceasta fiind o veritabilă acţiune în

revendicare, ce ar fi determinat obligativitatea achitării taxei de timbru

corespunzătoare;

- acţiunea în evacuare ar fi putut fi formulată doar de către

S.C. A.D. S.A. căreia i-a fost concesionat terenul înainte de formularea 

acţiunii principale de faţă, astfel că raportat la această acţiune reclamantul

nici nu are calitate procesuală activă în cauză;

- în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtei la plata lipsei de

folosinţă a terenului, reprezentând chiria pe care ar fi încasat-o

reclamanta, în condiţiile în care terenul în litigiu a avut valoare

economică şi a implicat încasarea chiriei doar în condiţiile existenţei

construcţiei proprietatea pârâtei pe acest teren;

- în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională în

condiţiile în care, la încheierea contractului de închiriere, construcţia

proprietatea pârâtei exista pe teren, astfel că prevederile art.8 lit.g din

contractul de închiriere, care prevedeau terenul în starea în care l-a primit

pârâta, au fost aplicate greşit.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, reclamantul a solicitat

respingerea recursului ca nefondat arătând, în esenţă, că acţiunea în

evacuare a fost admisă în mod legal deoarece pârâta nu a restituit terenul

la expirarea contractului de închiriere, neoperând tacita relocaţiune,

faptul că pârâta a cumpărat pe riscul său acea construcţie, iar lipsa de

folosinţă a terenului la care a fost obligată pârâta constituie tocmai chiria

pe care aceasta nu a mai plătit-o reclamantului.

Recursul a fost privit ca fondat şi admis ca atare, cu

consecinţa casării deciziei şi a sentinţei şi a trimiterii cauzei spre

rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.

În adoptarea acestei soluţii, s-a constatat că motivul de recurs

prevăzut de art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.5 Cod procedură civilă

este fondat pentru că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea

greşită a legii.

Prin acţiunea iniţială, formulată la 30.06.2006, reclamantul a

arătat că pârâta refuză să-i elibereze terenul proprietatea sa, pentru care,

anterior, între părţi s-a încheiat un contract numit de închiriere, pentru

perioada 2002-2004.

Chiar dacă reclamantul şi-a intitulat acţiunea greşit ca fiind de

evacuare, întemeiată pe dispoziţiile art.1430 şi 1436 Cod civil, având în

vedere scopul urmărit de acesta şi dispoziţiile art.129 alin.6 Cod

procedură civilă, acţiunea trebuia calificată ca fiind o acţiune în

revendicare, întrucât obiectul îl constituie eliberarea unui teren, iar între

părţi nu au existat raporturi de obligaţii derivate din locaţiune, ci

raporturi de drept real, constând în exercitarea fără drept de către pârâtă

a folosinţei terenului proprietatea reclamantului.

Potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile,

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar

obiectul cererii se stabileşte după scopul urmărit de reclamant, în cauza

de faţă scopul fiind eliberarea terenului, dreptul real de proprietate al

reclamantului asupra terenului în litigiu nu poate fi apărat pe calea

acţiunii în evacuare.

Pentru aceste considerente s-a constatat că urmare calificării

greşite a acţiunii reclamantului, atât la fond cât şi în apel, cauza a fost

soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului acţiunii reclamantului,

fiind îndeplinite cerinţele art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare