Recurs. Cazurile de casare rezultate din încălcarea normelor de procedură penală. Admitere. Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

Recurs. Cazurile de casare rezultate din încălcarea normelor de procedură penală. Admitere. Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

Potrivit art. 383 alin. 1 din C.pr.pen., decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admiterea sau respingerea căii de atac.

Instanţa de apel s-a pronunţat asupra altei fapte decât cea reţinută în sarcina inculpatului prin sentinţa de condamnare, caz de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 10 teza I C.pr.pen.

Decizia penală nr. 286 din 5 aprilie 2007

Prin sentinţa penală nr. 539 din 13 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Hârlău a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C.pen. cu aplicarea art. 73 lit. „b” şi art. 74 lit. „e” C.pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 81-83 C.pen.

Ca stare de fapt, s-a reţinut că inculpatul a lovit partea vătămată C.G. cu pumnul în zona feţei cauzându-i leziuni ce au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale, fiind indignat de faptul că acesta lovise în prealabil pe soţia inculpatului.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul P.C. care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând că, raportat probatoriului administrat, se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „e” C.pr.pen.

Prin decizia penală nr. 825 din 5 decembrie 2006, Tribunalul Iaşi a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul P.C. a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea pentru două fapte de furt, incidente fiind dispoziţiile art. 73 lit. „b” şi art. 74 lit. „a” C.pen.

Decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost recurată de inculpat care a solicitat achitarea cu motivaţia că fapta a fost săvârşită în legitimă apărare.

Prin decizia penală nr. 286 din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul inculpatului, a casat decizia pronunţată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele considerente.

În examinarea apelului inculpatului, instanţa de control judiciar, prin considerentele deciziei, se referă la două infracţiuni de furt comise de inculpat şi pentru care stabileşte că inculpatul a fost condamnat cu reţinerea art. 73 lit. „b” şi art. 74 lit. „e” C.pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Se reţine, de asemenea, că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză şi a avut în vedere la stabilirea pedepsei circumstanţele reale şi personale.

În prezenta cauză, însă, inculpatul este judecat şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea unei infracţiuni de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C.pen. pentru care a fost trimis în judecată, cu aplicarea unor circumstanţe atenuante legale, şi nu pentru două fapte de furt.

Instanţa de apel, în examinarea apelului inculpatului, se raportează la două fapte de furt pentru care ar fi fost condamnat inculpatul în cauza de faţă, lucru nereal şi care nu constituie obiectul judecăţii. Astfel, instanţa de apel nu a făcut examinarea şi judecarea apelului pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat şi judecat în primă instanţă, ceea ce este echivalent motivului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 10 C.pr.pen., în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptei reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, caz de nelegalitate ce se ia în considerare din oficiu, conform art. 385 ind. 9 alin. 3 C.pr.pen.

Este totodată incident şi cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 9 C.pr.pen. conform căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.

În speţă, în partea sa esenţială, respectiv analizarea motivului de apel formulat de inculpat, cel al achitării sale pe temeiul legitimei apărări, hotărârea dată în apel în motivarea soluţiei contrazice dispozitivul acesteia.

Instanţa de apel reţine în motivare că „deşi inculpatul a arătat că se impunea achitarea sa în raport de starea de legitimă apărare, instanţa de fond, a reţinut în mod corect că, deşi este evident că inculpatul se afla într-o stare de tulburare, acesta a depăşit limitele legitimei apărări proporţională cu atacul suferit şi aceste aspecte au fost dovedite cu martorii audiaţi în cauză şi cu restul probelor administrate”.

Dacă instanţa de apel a considerat, prin motivarea de mai sus, că inculpatul din cauza tulburării în care se afla a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu atacul suferit, atunci acesta se afla în situaţia legitimei apărări, ipoteza finală, prevăzută de art. 44 alin. 3 C.pen., ceea ce conducea la soluţia de achitare şi respectiv de admitere a apelului inculpatului.

Însă, instanţa cu aceste considerente a dispus respingerea apelului inculpatului. Astfel, există o contradicţie evidentă între motivarea soluţiei şi dispozitivul hotărârii, care reprezintă soluţia dată cauzei, nelegalitate care trebuie îndreptată în rejudecarea apelului, în sensul în care motivele hotărârii trebuie să fundamenteze soluţia şi să existe corespondenţă între considerente şi dispozitiv.

Faţă de contradicţia relevată între motivare şi dispozitiv şi de cazul de nelegalitate reţinut privind nepronunţarea instanţei de apel asupra faptei reţinute în sarcina inculpatului, respectiv asupra obiectului dedus judecăţii, se impune reluarea judecăţii apelului inculpatului, motivele de casare reţinute constituind motive de rejudecare a cauzei de către instanţa a cărei hotărâre este casată.

Domenii speta

Spete similare