Drepturi salariale reprezentând majorări salariale

Decizie 1169R din 26.11.2009


Prin sentinţa nr. 88 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a respins excepţiile şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.I., F. C., R. Vi., T. C., R. V., V. V., B. A., L.A., G. Alin, P. M., C. A., V. S., C. I., C. M., D. I., P. F., H. A., L. M., B. A., O. F., P.C., C.A., I. S., T. A.i, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin MFP Bucureşti, MIRA, IGPR şi IPJ Mureş, cu citarea CNCD Bucureşti şi i-a obligat pe pârâţi în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând majorări salariale de 5%, 2%,11%, aplicate la indemnizaţia de încadrare brută calculată defalcat, pe perioade diferite în funcţie de data de la care se aplică prevederile legale ce prevăd indexări salariale în scopul acoperirii creşterii preţurilor de consum şi devalorizării monedei naţionale.

S-a dispus actualizarea sumelor „la inflaţie, la data plăţii”, efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar MEF a fost obligat să aloce sumele necesare plăţii respectivelor drepturi salariale, fiind respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 30% din salariul de bază prevăzut de OUG nr. 43/2002.

Instanţa de fond a apreciat că se aplică şi reclamanţilor care fac parte din categoria profesională a poliţiştilor, indexările prevăzute într-o serie de acte normative emise de Guvernul României în cursul anului 2007, deoarece devalorizarea monedei naţionale se manifestă în mod egal faţă de toţi salariaţii iar măsurile de protecţie salarială trebuie să-i vizeze pe toţi.

În ceea ce priveşte sporul de 30%, instanţa a apreciat că, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada că fac parte din categoriile prevăzute în art. 21 alin. 1 din OG nr. 38/2003 şi că îndeplinesc condiţia prevăzute la alin. 2 din acelaşi articol, nu pot fi pretinse aceleaşi sporuri pe criteriul discriminării, în plus, DNA este instituţie autonomă, cu buget propriu, cu criterii şi competenţe diferite, iar sporul de 30% este în mod expres prevăzut doar pentru ofiţeri şi subofiţeri de poliţie detaşaţi la DNA.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamanţi în ceea ce priveşte refuzul de acordare a sporului de 30% şi de către pârâţii MAI, MFP Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi IGPR Bucureşti.

Reclamanţii recurenţi au considerat admisibilă cererea lor privind sporul de 30% şi prin prisma dispoziţiilor Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din anul 2008, deoarece ei au solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferite prin discriminare, nu să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau să le înlocuiască cu alte norme. S-a insistat pe principiul unei juste şi integrale despăgubiri şi pe dispoziţiile Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor  omului şi libertăţilor fundamentale, subliniind că este o situaţie similară cu cea a dreptului complementar a sporului de vechime, invocându-se  Decizia XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii au considerat că instanţa trebuie să analizeze situaţia în care se află ei în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările şi criteriile tratamentelor diferenţiate conform Directivei 2000/EC/78, făcându-se o analiză detaliată a atribuţiilor şi condiţiilor de pregătire profesională a reclamanţilor în raport cu cei care beneficiază de sporul de 30% şi precizându-se că este discriminatorie şi asimilarea salarizării doar a personalului din cadrul DNA şi DIICOT cu salarizarea personalului auxiliar de specialitate din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în detrimentul celorlalte persoane salariate care au aceeaşi vechime minimă şi pregătire ca cea cerută pentru cei cărora li se acordă.

În recurs s-au prezentat şi ample argumente legate de aplicarea efectivă a normelor privind sistemul de salarizare a poliţiştilor de aplicarea prevederilor OG nr. 137/2000, de înţelesul noţiunii de discriminare, de principiile Codului muncii, prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precizându-se că nu au relevanţă Deciziile Curţii Constituţionale, deoarece deciziile de respingere a unor excepţii de neconstituţionalitate au efecte doar între părţi şi nu le sunt opozabile reclamanţilor şi nici instanţei investite cu judecarea acţiunii lor.

Recurentul MAI Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, considerând că în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii prin prisma existenţei Deciziei CC 819/2008, instanţa trebuind să constate că se află tocmai în situaţia analizată de Curtea Constituţională, iar pe fondul cauzei a precizat că acordarea prin lege a anumitor drepturi se face în considerarea unei multitudini de aspecte de natură economică, socio-profesională, etc., iar principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci permite soluţii legislative diferenţiate pentru situaţii diferite. S-a subliniat şi că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să se substituie legiuitorului, instituind în favoarea reclamanţilor  drepturi pe care legea nu le prevede, practic constituind prin hotărâre judecătorească unei categorii de personal căreia nu îi sunt aplicabile actele normative, drepturi noi.

Recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat, de asemenea, respingerea cererii reclamanţilor ca inadmisibilă faţă de MFP, datorită lipsei calităţi procesuale pasive, iar în subsidiar ca nefondată, deoarece reclamanţii nu fac parte din corpul funcţionarilor publici şi nici nu sunt numiţi în funcţie în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată, ei având un statut special şi li se aplică alte dispoziţii legale. S-a precizat că acordarea creşterilor salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, Curtea Constituţională statuând că diferenţierea indemnizaţiilor şi salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii şi că tratamentul juridic diferenţiat instituit în baza unor situaţii obiective diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.

Recurenta  a invocat în sprijinul recursului său şi Decizia 818/2008 a CC precum şi practică judiciară.

Recurentul IGPR Bucureşti, la rândul său a cerut respingerea acţiunii reclamanţilor, în primul rând susţinând lipsa calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care inspectoratele de poliţie au personalitate juridică şi inspectorul şef este ordonator  terţiar de credite. Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că dispoziţiile legale invocate de reclamanţi, OG nr. 8, 10, 11, 16, 20, 23 şi 27 nu sunt aplicabile poliţiştilor care se supun  altor acte normative, speciale, privind salarizarea, cum ar fi Legea nr. 360/2002 şi OG nr. 38/2003, iar instanţa de judecată nu se poate subroga în locul legiuitorului. S-a mai făcut sublinierea că începând cu 1 ianuarie 2007 poliţiştii au beneficiat de creşteri salariale ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare ori funcţiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 de modificare a OG nr. 38/2003 şi de alte majorări salariale au beneficiat doar poliţiştii, nu şi celelalte categorii de funcţionari publici sau salariaţi din sectorul bugetar.

Sub aspectul discriminării  şi încălcării dispoziţiilor constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, recurentul a învederat că, potrivit susţinerilor reclamanţilor, ar însemna că orice drept prevăzut de o normă legală aplicabilă anumitor categorii de personal din sectorul bugetar, poate fi obţinut pe cale judecătorească  şi de către alte categorii de personal bugetar, prin eludarea voinţei legiuitorului, lucru inadmisibil.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a apreciat că recursul reclamanţilor este nefondat, iar al pârâţilor recurenţi este fondat în ceea ce priveşte justificarea acordării majorărilor salariale prin incidenţa normelor speciale în materia salarizării şi efectul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională.

Sub aspectul soluţionării excepţiilor, argumentele recurenţilor nu justifică admiterea excepţiei inadmisibilităţii sau lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece drepturile salariale de care beneficiază funcţionarii publici şi în general angajaţii din sectorul bugetar, presupun alocarea de fonduri de care nu poate dispune în mod direct, nemijlocit ordonatorul principal de credite şi respectiv secundar, cu atât mai puţin ordonatorul terţiar, cum este cazul IPJ Mureş. Acesta din urmă nu poate plăti efectiv drepturi salariale câştigate în instanţă, fără ca fondurile băneşti să fie alocate de MFP şi puse la dispoziţie de ordonatorul de credite superior pe cale ierarhică.

În mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile  Legii nr. 218/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 500/2002 sub aspectul competenţelor şi atribuţiilor în legătură cu întocmirea, coordonarea, controlul şi execuţia bugetului de stat.

Pe fondul cauzei însă, instanţa de fond, acordând şi reclamanţilor despăgubiri echivalente cu diferenţele de drepturi salariale prevăzute cu titlu de indexări salariale în scopul acoperirii preţurilor de consum şi devalorizării monedei naţionale, prevăzute în acte normative care nu se aplică şi categoriei profesionale di care aceştia fac parte, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii.

Instanţa de  fond a considerat injustă şi discriminatorie exceptarea poliţiştilor de la acordarea respectivelor indexări salariale, nesocotind însă faptul că prin mai multe decizii, printre care şi Decizia nr. 821/2008 Curtea Constituţională a statuat că instanţele de judecată nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Contrar susţinerilor reclamanţilor, situaţia în care se află aceştia de a solicita indexări salariale prevăzute pentru categorii profesionale de la care ei sunt exceptaţi, se află tocmai celei supuse analizei Curţii Constituţionale, ale cărei decizii definitive sunt obligatorii pentru viitor. A acorda indexările solicitate în temeiul unor norme legale de la care sunt exceptaţi reclamanţii în considerarea calităţii lor de poliţişti, înseamnă tocmai a crea aceste drepturi pe cale judecătorească prin aplicarea şi în ceea ce-i priveşte a unor prevederi legale care, potrivit voinţei legiuitorului nu-i include şi pe aceştia.

Practic, aceleaşi argumente şi raţionament juridic justifică şi refuzul acordării sporului de 30%, spor respins în mod corect fundamentat de instanţa de fond.

Susţinerile recurenţilor reclamanţi în sensul că cererea lor este admisibilă şi pe principiul nediscriminării, sunt contrazise tocmai de efectul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională. A extinde sporul de 30% şi celorlalţi categorii profesionale , în cazul în speţă, reclamanţilor care nu se află în categoria celor cărora le este acordat sporul respectiv, deci nu sunt cuprinşi în categoria de personal stabilite conform art. 21 alin. 2 din OG nr. 38/2003, ar însemna ca instanţa, nesocotind decizii ale Curţii Constituţionale şi efectul acestora, care sub aspectul celor constatate în cadrul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, sunt obligatorii pentru instanţe, să aplice un text legal care nu se referă decât la o anumită categorie profesională şi la alte categorii profesionale, substituindu-se astfel voinţei legiuitorului.

Faptul că cererea a fost formulată folosindu-se noţiunea de despăgubiri echivalente, nu schimbă esenţa acesteia şi anume acordarea drepturilor salariale constând în sumele stabilite prin actele normative cu titlu de indexare salarială. În deciziile sale Curtea Constituţională a supus analizei şi situaţia în care instanţa ar considera că sunt discriminatorii anumite acte normative cu putere de lege, statuând că, ele nici nu pot fi înlocuite cu norme create pe cale judiciară sau cuprinse în acte normative.

Pentru considerentele arătate, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat, iar recursul pârâţilor a fost admis şi hotărârea modificată în sensul că a fost respinsă în întregime acţiunea reclamanţilor.

Domenii speta