Legea 26/1996 -Achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a, cu referire la art.10 lit.c din Codul de procedură penală

Prin sentinţa penală nr.254/2006, Judecătoria Focşani a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a, cu referire la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului I. T. pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi de sustragere de material lemnos, prevăzute de art.97 alin.3 din Legea nr.26/1996 (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art.32 alin.3 din O.G. nr.96/1998) şi de art.98 alin.3 din Legea nr.26/1996.

Această soluţie a fost menţinută prin Decizia penală nr.340/05.07.2006 a Tribunalului Vrancea, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticându-le ca nelegale pentru motivul că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului, deoarece vinovăţia acestuia este dovedită prin probele administrate în cauză, inclusiv prin declaraţiile date de inculpat în faza urmăririi penale, prin care a recunoscut săvârşirea celor două infracţiuni.

Prin Decizia penală nr.608/R/13.11.2006, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.69 din Codul de procedură penală, declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosarul cauzei.

Ca toate celelalte mijloace de probe, declaraţia învinuitului sau a inculpatului poate fi folosită în procesul penal numai dacă a fost obţinută în mod legal - acest principiu fiind consacrat prin dispoziţiile art.64 alin.2 din Codul de procedură penală.

În speţă, inculpatul I. T. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi de sustragere de material lemnos, prevăzute de art.32 alin.3 din OG.96/1998 şi de art. 98 alin.3 din Legea nr.26/1996, constând în aceea că, în ziua de 29.07.2004, a tăiat fără drept şi a sustras 3 arbori esenţă cireş din pădurea părţii vătămate N. I., pe care i-a transportat şi i-a depozitat în curtea locuinţei martorei M. T., vecina sa.

Prin actul de acuzare, ca şi prin motivele de recurs, se susţine că vinovăţia inculpatului este dovedită prin coroborarea declaraţiilor sale din faza urmăririi penale, prin care a recunoscut faptele, cu celelalte probe administrate în aceeaşi fază procesuală, respectiv cu plângerea părţii vătămate, cu procesele verbale de constatare şi de conducere în teren, cu declaraţia martorei M. T. şi cu adresa emisă de Direcţia Silvică Focşani, privind valoarea materialului lemnos sustras de inculpat.

La examinarea dosarului de urmărire penală se constată însă că majoritatea actelor mai sus menţionate au fost efectuate anterior datei de 17.08.2004, când s-a dispus începerea urmăririi penale (proces-verbal) - dată la care a fost declanşat procesul penal faţă de făptuitorul I. T., care a dobândit astfel calitatea de învinuit, cu obligaţiile şi drepturile specifice acestei calităţi, dintre care cel mai important este dreptul la apărare. În consecinţă, actele care au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale - deci in afara cadrului procesului penal - pot fi luate în considerare doar ca acte premergătoare, al căror regim este reglementat prin dispoziţiile art.224 din Codul de procedură penală.

Chiar dacă, potrivit art.224 alin.2 din Codul de procedură penală, procesele verbale de constatare şi de conducere în teren ar putea fi considerate mijloace de probă, ele nu servesc, în speţă, la aflarea adevărului, deoarece sunt contradictorii, neexistând concordanţe între dimensiunile arborilor identificaţi la locuinţa martorei M. T. şi cioatele găsite în pădurea părţii vătămate.

Singurele activităţi efectuate după momentul începerii urmăririi penale au constat în audierea martorei M. T. - care confirmă că inculpatul a depozitat în curtea sa o cantitate de lemne a căror provenienţă nu o cunoaşte - şi audierea inculpatului I. T., a cărui declaraţie, prin care recunoaşte faptele, a fost scrisă în întregime de anchetator şi nu a fost semnată de inculpat, fiind astfel lipsită de valoare probantă.

Aşa fiind, în mod corect cele două instanţe au reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale lasă loc unor importante dubii şi nu fac dovada vinovăţiei inculpatului.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate noi probe (respectiv declaraţiile martorilor Ţ. I. şi B. F., precum şi expertiza tehnică efectuată de expertul M. E.), care confirmă apărarea inculpatului, în sensul că arborii au fost tăiaţi şi sustraşi din pădurea părţii vătămate de o altă persoană, care i-a ascuns în pădure, unde au fost găsiţi după aproximativ 2 luni de martorul Ţ. I.

În raport cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că în mod corect cele două instanţe au reţinut că fapta dedusă judecăţii nu a fost săvârşită de inculpatul I. T., astfel că soluţia de achitare a acestuia, în baza art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, este legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare