Plata primei de vacanţă pentru funcţionarii publici. prescripţia dreptului la acţiune

Prin sentinţa civilă nr.1827/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.3400/121/2006,a fost admisă  în parte acţiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de  Sănătate Galaţi.

A fost obligată pârâta către reclamantă  la plata  primelor de vacanţă pe perioada 2003-2005 actualizate cu rata inflaţiei până la data  efectuării plăţii.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata primelor de vacanţă  aferente  anilor 2001-2002 ca fiind prescris.

A mai fost obligată  pârâta către reclamantă la plata  sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile  au declarat recurs  reclamanta B. M. şi pârâta Casa  de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 70/R/05.02.2007,  Curtea de Apel Galaţi, a admis recursul declarat de reclamanta B. M.  şi a respins ca nefundat recursul declarat de pârâtă pentru următoarele considerente.

Potrivit art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 ce reglementează statutul funcţionarilor publici,  s-a prevăzut că funcţionarul public are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu , la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară  plecării în concediu care se impozitează separat.

Prin urmare,  dreptul  la prima de vacanţă s-a născut prin lege ca un drept subiectiv neafectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, să efectueze o anumită prestaţie pozitivă  şi anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanţă începând cu data la care a expirat termenul.

Faptul  că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exerciţiului acestui drept  nu echivalează cu stingerea dreptului.

Dreptul în sine a existat şi există putând fi valorificat de către reclamanta beneficiară şi în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar ajunge la situaţia  în  care are dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să  îl exercite niciodată.

În acest caz, dreptul  ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din start îngrădit prin însăşi imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiţie, 0 asemenea  situaţie nefiind  în spiritul apărării drepturilor omului.

Mai mult decât  atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăşi substanţa dreptului respectiv, de altfel un drept câştigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.

Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul  la prima de vacanţă, face parte din conţinutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.

Astfel art.53 din Constituţia României  arată clar, situaţiile în care exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică  .Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situaţia unei adevărate îngrădiri a dreptului câştigat şi practic, la  anularea obligaţiei corelative,  fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.

În acest context, hotărârea instanţei de fond a fost  dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar,  aşa  cum am  arătat mai sus, dreptul reclamantei - intimate este născut şi actual putând fi exercitat.

Sub aspectul pretinsei prescripţii a dreptului  la acţiune  aparţinând recurentei reclamante,curtea apreciază  că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanţă  au avut ca efect inclusiv suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă.

O altă interpretare  ar aduce atingere,aşa cum s-a mai arătat,însăşi  substanţei dreptului  ceea ce este în  contradicţie cu principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor  acordate.

Ca urmare,se impune a se considera că dispoziţiile art.10 al.3  din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 şi art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat  inclusiv cursul prescripţiei dreptului la acţiune  a cărei acordare a  fost suspendată  prin acte normative doar temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.

În felul acesta s-a asigura  respectarea principiului încrederii în statul de drept,fiind asigurată aplicarea legilor adoptate în spiritul şi litera lor,concomitent cu  eliminarea oricărei  tendinţe de reglementare  a unor situaţii juridice fictive,făcând necesar ca titularii drepturilor  acordate  să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv  de acestea  pentru perioada în care  ele au fost prevăzute de lege.

Drept urmare,pe baza şi a principiului  reparării integrale a prejudiciului cauzat, a fost  admis recursul  declarat de reclamanta B. M.

A fost  modificată  în parte sentinţa civilă nr.1827/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în rejudecare:

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta  B. M. în contradictoriu cu pârâta Casa  de Asigurări de Sănătate Galaţi.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata primelor de vacanţă pe perioada 2001-2005 actualizate cu rata inflaţiei până la data  efectuării plăţii.

Au fost menţinute  celelalte  dispoziţii ale sentinţei civile recurate privind plata  cheltuielilor de judecată.

A fost respins ca nefondat recursul  declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate  Galaţi.

Domenii speta

Spete similare