Măsura preventinvă a obligării de a nu părăsi ţara. durata măsurii în timpul cercetării judecătoreşti

Decizie 184 din 22.03.2006


 Atâta timp cât, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 248/2005, singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este acea a returnării cetăţenilor români dintr-un stat cu care ţara noastră are acord  de readmisie, instanţa nu are competenţa analizării legalităţii măsurii returnării.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 2258/C/2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din Cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani faţă de pârâtul F. B. .

 În motivarea acţiunii s-au arătat următoarele:

 În fapt, pârâtul a fost returnat din Italia la data de 25 februarie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 304/1997, în vigoare din 01 februarie 1998. În temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată cu O.G. nr. 5/2006, „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani… cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat”.

Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern.

În vederea integrării în Uniunea Europeană, România trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtei ( ca şi a altor persoane aflate în situaţii similare) pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetăţenilor români.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că se află în mod legal pe teritoriul statului italian întrucât avea permis de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 731 din 8 mai 2006, Tribunalul Suceava a respins cererea ca nefondată, reţinând că, potrivit  acordului de readmisie încheiat între România şi Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1997, pot fi returnate numai persoanele care se află în mod nelegal pe teritoriul statului italian, ori pârâtul a făcut dovada că se afla în mod legal pe teritoriul acestui stat, întrucât avea contract de muncă încheiat pe perioada 25 aprilie 2001- 25 aprilie 2006, el fiind returnat anterior acestei date.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcţia Generală de  Paşapoarte Bucureşti, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a şi 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005, singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţenilor români dintr-un stat cu care ţara noastră are acord de readmisie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constat că apelul este întemeiat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie poate fi luată împotriva persoanei care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.

Deci, la aplicarea acestei măsuri, instanţa este ţinută să verifice doar existenţa acestei situaţii de fapt şi nu legalitatea măsurii de returnare a cetăţeanului român, aceasta putând fi contestată doar în faţa autorităţilor care au dispus-o.

Ca urmare, în mod greşit tribunalul, cu depăşirea competenţei date de lege, a procedat la analizarea legalităţii modului de returnare a intimatului dispusă de autorităţile statului italian.

În consecinţă, în temeiul art. 296  din Codul de procedură civilă, instanţa a admis apelul şi, analizând cauza pe fond, a constatat existenţa condiţiilor impuse de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 şi a admis acţiunea, restrângând dreptul intimatului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene până la 1 ianuarie 2007.

( C.A. Suceava, decizia civilă nr. 134/28.06.2006)